DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE
PREVENIRE ȘI COMBATERE A BULLYINGULUI
ÎN ȘCOALĂ

TRĂISTARU MARIA
LICEUL TEHNOLOGIC  PETRE IONESCU MUSCEL
  ARGEȘ

OPIS
Bullyingul sub aspect contextual
Ce este si cine este implicat in  bullying? – realizati un referat in care sa expunetiparerile proprii pornind de la intrebarea de mai sus

Instrumente pentru prevenirea bullyingului în clasă
Realizati un proiect de lectie pentru ora de dirigentie in care sa discutati si sa realizati diferite activitati cu elevii despre bullying.

Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazuri de bullying

Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum procedati pentru a-i informa pe părinții acestuia?
Realizați un referat despre bullyingul la clasa,  în care sa descrieți ce trebuie să facă un copil care este agresat de colegul/colegii lui.

Cyberbullyngul
Explicați afirmatia: Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice.

Bullyingul sub aspect contextual

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire
Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc.
Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.
Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra.
Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință. Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:[5]
intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.[6]
Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor.
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Agresorul vrea să fie cel mai cool rănindu-i, intimidându-i sau jignindu-i pe cei din jurul său. Este temperamental, inflexibil, încrezător și nu îi place să accepte regulile.[9] De cele mai multe ori nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți. Dorește să domine și să-i controleze pe ceilalți, exagerează în situații obișnuite. Agresorul abuzează de putere pentru a-i răni pe ceilalți, deliberat și în mod repetat. Victima (persoana agresată) este copleșită de teamă. Unii elevi sunt predispuși să fie abuzați din cauză că sunt „diferiți”. De cele mai multe ori, victimele agresorilor sunt elevii care au următoarele caracteristici:
• supraponderali sau subponderali,
• au abilități sociale scăzute,

• sunt săraci sau bogați
• sunt scunzi sau prea înalți,
• au slabe abilități sportive,
• sunt inteligenți, talentați,
• au dizabilități fizice,
• sunt persoane noi din grup,
• au părinți divorțați sau
• sunt pur și simplu „diferiți” de ceilalți.
Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă.[9] Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind și nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv. Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii.
Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane (în clasă, în cancelarie, pe holuri, în curtea școlii etc.), diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.
Bullying-ul școlar
De cele mai multe ori, băieții apelează la acte de violență, în timp ce fetele recurg la bârfă și excludere.
Cercetările de specialitate consideră câțiva factori școlari care au un rol în dezvoltarea și favorizarea comportamentului de bullying. Pepler, Craig și Connolly (1997) aseamănă interacțiunea de tip bullying cu un „dans macabru” dinamic (activ și interactiv) care se petrece între agresor și victimă.[10] Goldstein (1995) vede interacțiunile de tip agresiv ca pe un „duet” între individ și mediul social înconjurător, unde cel din urmă determină intensitatea agresivității. Este subliniată încă o dată importanța contextului social în evoluția și escaladarea interacțiunii de tip bullying. Constituit pe mai multe nivele, acesta capătă forma unui „sistem social interactiv”. Copilul, cu rol social de elev în școală, este parte integrată a acestui sistem social în care funcționează, cu alte cuvinte, contextul social – școala ca sistem – prezintă o importanță deosebită în formarea și evoluția comportamentului de bullying.
Există diferențe de gen în cadrul victimizării din școli, clar subliniate de majoritatea cercetărilor în domeniu. În acest sens, este remarcată predispoziția băieților la adoptarea unui comportament de victimizare/bullying și a unei posturi de agresor, spre deosebire de fete. Evidențele științifice arată că fetele se implică mai mult în acțiuni de bullying indirect adoptând comportamente de răspândire de zvonuri răutăcioase, excludere socială, respingere. Marsh et al., 2011, prin studiul său asupra unor metanalize de seamă (Ostrov și Godleski, 2010; Archer, 2004; Card et al., 2008), conchide că există evidențe științifice care să susțină că băieții apelează mai mult la victimizare fizică decât fetele, în schimb, nu există diferențe semnificative de gen în cazul agresivității indirecte, victimizarea relațională. Cercetătorii raportează posibile explicații la conținutul itemilor care vizau mai multe forme de agresivitate indirectă care nu au fost demarcate conceptual suficient și pe seama percepției respondenților – este posibil ca fetele să nu declare rata

reală a acestui comportament, deoarece au o percepție diferită vis-à-vis de formele agresivității indirecte, mai subtile și mai puțin observabile față de cea directă.
Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copiii îl învață de la adulți, copiii mai mari, televizor. În procesul de creștere, aproape fiecare copil experimentează „necăjirea” (teasing) de către cei mai mari și adulți. Poate pentru aceștia este o simplă joacă, dar, pentru copil, este un model de comunicare de la cel puternic către cel slabcopilul este în plin proces de achiziții, încă nu are capacitatea de a discerne între bine și rău, încă nu poate prevedea pe termen lung consecințele faptelor sale sau ale altora, așa că interiorizează comportamentul, modelul de la cei apropiați lui și care îi asigură supraviețuirea sau din alte surse atunci când părinții săi îl acceptă prin neimplicare. Copilul învață și el să „necăjească” și, făcând acest lucru în mod repetat, comportamentul devine „bullying” și se manifestă:
verbal: amenințări, etichetări, batjocură;
psihologic: izolarea victimei, răspândirea de zvonuri;
fizic: lovire, împingere.
Victimele bullying-ului sunt adesea timide, cu stimă de sine scăzută, abilități sociale slabe, în general mai puțin puternice din punct de vedere fizic decât colegii lor;[22] agresorii îi aleg după aceste criterii tocmai pentru a se pune ei în siguranță deoarece, de obicei, aceștia nu se răzbună.
Bullying este în zilele noastre un fenomen extins în toate domeniile și afectează persoane indiferent de vârstă, categorie socială, sex, zonă geografică, etc. Exceptând violența fizică, bullying-ul verbal (ce îl include pe cel emoțional și comportamental) este deja o parte nelipsită din societatea noastră, o parte din felul nostru de a relaționa și socializa. „Supraviețuirea celui puternic” este un principiu ce se răsfrânge și relațional/social prin comportamente de dominare, intimidare, discuții contradictorii, lupte ideologice, competiție etc, fiind lucruri acceptate și considerate deja de societate ca fiind „normale”:
La locul de muncă, prin competiție, sunt generate uneori conflicte și confruntări (directe sau indirecte), unele de intimidare, altele de dominare, excluderi sau includeri sociale selective (bazate pe anumite criterii, multe din ele subiective), etc.
Politicienii încearcă mereu să se intimideze și să se domine reciproc, răspândesc zvonuri, atacă direct sau indirect alte persoane – și nu doar că le este permis, dar lumea chiar se așteptă de la ei să facă asta.
Excluderea selectivă din grupuri este la ordinea zilei în cadrul organizațiilor sau a cluburilor care acceptă doar membrii lor, exclud restul persoanelor; inclusiv la nivel global se aplică astfel de excluderi – țările având cetățenii lor, excluzând astfel restul persoanelor (chiar și pe cele din imediata vecinătate, geografic vorbind), punându-le condiții stricte de relaționare, vizitare, acces sau aderare oficială la statutul de „cetățean al țării X”…
Lista cu exemple sau forme de bullying așa-zis „normal”, acceptat în cadrul societății umane poate continua la nesfârșit. Astfel, exceptând violența fizică, bullying-ul relațional nu poate fi stopat, ci doar gestionat și limitat prin educație și cultură. El reprezintă, în fapt, o formă sau metodă de socializare competitivă folosită peste tot în lume și care ar trebui cunoscută de fiecare om, împreună cu strategiile de apărare împotriva lui.
Din acest motiv, nu-i poți spune copilului că ceilalți nu ar avea voie să facă glume pe seama lui, să genereze zvonuri, să-l intimideze sau să-l excludă dintr-un grup de prieteni de joacă… pentru că „voie” au (în sensul că nu este ilegal). Putem spune că nu este poate prea frumos sau că nu este elegant – dar asta e cu totul altceva. Copiii pot face asta, chiar dacă în esență sunt lucruri „rele” (urâte, nepoliticoase, rău intenționate) și care îi fac antipatici – cel puțin în ochii victimelor.
Exact asta i se va putea întâmpla și în „lumea reală”, în afara școlii, precum și în viața lui de adult, după ce termină școala. Din acest motiv, copilul ar trebui să cunoască și să știe cum să gestioneze acest tip de interacțiune socială sau relaționare. Poate că forma (sau modul) în care este folosit bullying-ul de adulți este diferit de cel întâlnit la copii, însă fundamental comportamentele sunt similare și au același scop: dominarea, controlul sau puterea exercitate asupra altor persoane, pentru a câștiga un statut social mai bun, o imagine mai bună, beneficii materiale sau satisfacții emoționale.
Bullying-ul începe de fapt încă de la vârste de 1-2 ani, când copiii învață deja primele forme de manipulare, exasperând părinții (sau frații) prin comportamentele lor (ex. plâng pentru a obține niște beneficii, repetă zgomote atunci când observă că acestea sunt deranjante pentru ceilalți, aruncă „accidental” dar cu bună știință și repetat mâncare sau alte obiecte pe jos, etc.).
În acest fel, observăm cum toate caracteristicile fenomenului descrise de Dan Olweus (detaliate mai sus) sunt satisfăcute. Remarcăm aici în special a treia caracteristică a fenomenului – respectiv faptul că sentimentele negative (de supărare, frustrare, exasperare) ale părinților sunt percepute în mod pozitiv de copil (care se distrează și se simte foarte bine văzând efectul negativ generat și faptul că are puterea de a genera acel efect). Acest lucru este motorul sau motivația care îl determină pe copil să continue comportamentul de bullying pe o perioadă mai lungă de timp.
Cât timp? Există două variante:
Atâta timp cât obține satisfacție (respectiv atâta timp cât obține rezultatul dorit), sau
Atâta timp cât îi este permis (pentru că în cazul copiilor, acest comportament poate fi stopat ușor de părinți, care pot asuma foarte ușor statut de autoritate în fața acestuia prin pârghii specifice sau acțiuni dominante, directe).
Comportamente similare de bullying, care pornesc de la aceeași motivație, se întâmplă și între frați, între colegi de școală, între colegi de muncă, între parteneri de viață (inclusiv soț-soție). Pentru copil, însă, este primul mod de a-și exercita și antrena spiritul de dominare și competiție care provine din instinctul animalic de supraviețuire cu care orice om se naște. La început este varianta necizelată, necenzurată, needucată și nedisciplinată a acestui instinct, însă ulterior devine mai „rafinat” și mai eficient, pe măsură ce acumulează experiență. Neghidat, acest tip de comportament o poate lua însă și razna, copilul (și ulterior adultul) putând exagera și depăși orice limită de bun simț pe care o persoană ar trebui să o aibă în cadrul unei societăți moderne, ajungând practic să abuzeze de aceste „abilități”.Reversul medaliei – extrema opusă – este la fel de greșită. Spre exemplu, dacă un copil este învățat de părinți că ori de cate ori un alt elev îl jignește, face mișto de el, face glume sau îi spune/face niște lucruri urâte, singura lui soluție este să meargă să îl spună profesorului (sau unui alt factor autoritar din viața lui) și apoi acela îl va pedepsi pe „bully”/agresor pentru el (preluând astfel problema și întreaga responsabilitate a rezolvării acesteia în locul lui), atunci copilului îi va spori neîncrederea în propriile forțe și, neajustat corespunzător, un astfel de comportament (sau obișnuință) va risca, în decursul anilor, să îl lase pe acel copil total nepregătit din punct de vedere social, putându-i crea mari probleme de relaționare și socializare ca adult – rămânând în permanență o victimă și o țintă ușoară pentru alții.Copilul trebuie să știe că nu toți oamenii vor fi drăguți cu el (sau cel puțin nu tot timpul). Viața poate fi uneori o luptă de supraviețuire, alteori o competiție acerbă pentru un statut social mai bun, mai multă putere, mai mult control, mai mulți bani, mai multă recunoaștere (în cadrul unui grup)… Și de aceea, copiii trebuie învățați cum să gestioneze aceste situații conflictuale și SINGURI, pe măsură ce se confruntă cu ele. La început va fi vorba de lucruri simple (ex. cuvinte urâte sau glume proaste din partea colegilor), dar pe măsură ce cresc, se vor adăuga altele, până la finalul școlii putând avea practic experiență cu întreaga paletă comportamentală de tip „bully” – ceea ce este un lucru util, cu condiția să învețe cum să combată efectele negative ale fenomenului și cum să prevină sau să gestioneze eficient situațiile întâmpinate.Veți spune probabil – „E doar un copil… cum să treacă prin atâtea încă din copilărie? E rolul meu ca părinte să îl apăr, iar la școală e rolul profesorului (și al școlii) să aibă grijă de el…”  Da și nu… Există anumite responsabilități pe care atât părinții, cât și profesorii (sau școala) trebuie să și le asume (ex. educarea și ghidarea acestora – existând metode și pârghii specifice prin care aceștia pot ajuta la crearea și încurajarea unui mediu propice pentru copii și socializarea acestora, prin reguli și proceduri care să îi ghideze – de la beneficii până la sancțiuni disciplinare). Dar nu trebuie să avem așteptări și nu trebuie să tindem către o protecție de tip „bulă”, în care copilul să fie ținut departe de orice „rău”, pentru a fi în afara oricăror pericole. Pentru că „protejându-l” în acest fel de ceea ce va fi oricum inevitabil, problemele lui de relaționare se pot doar agrava pe măsură ce acesta crește.Nu putem ține copiii (și ulterior adolescenții) într-o astfel de „bulă” impenetrabilă, fără a-i lăsa să intre în contact cu nimic neplăcut, rău sau incomod. Doar prin învățarea copiilor despre existența acestui fenomen și metodele de contracarare a lui, îi pregătim gradual, progresiv, pentru viață – de la situații simple în clasele primare, până la situații mai complexe (sau mai grave/dure) ulterior. Trebuie doar să îi ghidăm și să îi lăsăm să își formeze propriile experiențe, ajutându-i activ să își creeze propriul lor sistem de gestionare a acestor situații.Cu toate acestea, din punct de vedere al găsirii unei rezolvări, practica de combatere a fenomenului bullying se concentrează, de obicei, pe implementarea de soluții care ajută doar indirect victimele, prin schimbarea sau influențarea mediului înconjurător acestora. Mișcările anti-bullying se rezumă în mare parte la cadre organizatorice în care comportamentele negative ale agresorilor sunt pedepsite, fără a se pune accent pe ajutarea directă a victimelor (prin oferirea de unelte sau tehnici concrete cu care acestea să prevină sau să gestioneze situațiile întâmpinate, rezolvându-și astfel pe cont propriu problemele de socializare) și nici pe ghidarea, educarea sau reabilitarea agresorilor.
Se pornește de la premisa că victima nu are nicio putere pentru a gestiona sau a rezolva problema socială cu care se confruntă (sau că nu este responsabilitatea ei să o facă) și de aceea singura soluție rămasă ar fi ca altcineva, din afară, să schimbe lumea din jurul victimei pentru a acomoda lipsurile, vulnerabilitățile sau sensibilitățile acesteia… Este o abordare similară celei din povestea omului care locuia lângă un râu, dar murea de foame, căruia vecinul pescar i-a dat de mâncare pește pentru a-l salva. Vecinul nu și-a dat seama că așa îl salvează pentru o perioadă scurtă de timp și că ar fi fost mai bine să-i ofere o undiță și să-l învețe să pescuiască pentru a-și putea procura singur de mâncare – și astfel să-l salveze pentru întreaga viață.Diferența între cele două abordări este fundamentală și se referă la cât de dependente sau independente de un „sistem” vor fi acele persoane. Dacă ajutorul constă în „oferirea de hrană”, atunci trebuie „să-i dai de mâncare” victimei de fiecare dată când îi e foame, făcând-o dependentă de tine (sau de „sistemul” pus la punct de tine). Dacă îl înveți pe acel om „să pescuiască” (să-și obțină singur hrana), îl faci independent sau auto-suficient, oferindu-i libertatea de a-și lua viața în propriile mâini.Paralelă cu societatea contemporană:
În practică, nimeni nu se va situa la vreuna dintre aceste extreme – 100% independent (auto-suficient) sau 100% dependent. Omul, fiind o ființă socială, va încerca să găsească un echilibru undeva la mijloc. Cu toate astea, de cele mai multe ori, el se va situa mai aproape de starea de dependență decât de cea de independență/auto-suficiență. Iar asta se întâmplă pentru că, de regulă, cei care asigură conducerea unui sistem, tind să încurajeze dependența de acest sistem, fiindu-le astfel mai ușor să controleze și să conducă.În mod uzual, se menține un oarecare echilibru, însă raportul de putere dintre cele două părți (individ vs. autoritate) poate fluctua. Din principiu, conducerea – în sensul cel mai larg al cuvântului – nu va dori să ofere celor conduși mult prea multe pârghii de influențare a celor care iau deciziile, justificând mereu limitările diverselor libertăți sau drepturi ca fiind necesare, „pentru binele” sau „pentru siguranța” și în folosul oamenilor, pentru securitatea și liniștea lor. Astfel, conducerea ar rămâne de fapt singura responsabilă să-i protejeze pe cei conduși, și asta pentru că o mai mare responsabilizare a acestora din urmă, i-ar face mai puternici, prea puțin dependenți de sistem și deci mai greu de controlat. Nu vom dezvolta acum acest subiect, fiind o discuție separată, de altă factură, ce ține pe de o parte de modul de organizare a societății, și pe alta de educația și capacitățile individuale ale oamenilor de a prelua responsabilitatea propriilor vieți. Principiul însă este important de înțeles: de la cel mai mic, la cel mai înalt nivel, lupta se dă pentru cine deține puterea sau controlul asupra celeilalte părți implicate în ecuație.Revenind strict la fenomenul de „bullying”, ideea de a schimba mediul înconjurător pentru a-l determina să accepte o persoană (sau tipologie de persoane) este un lucru greu de realizat și de menținut, mai ales în contextul în care nu faci și eforturi pentru a da posibilitatea victimei de a se schimba pe sine (prin educarea acesteia pentru a o face să se adapteze mai ușor sau ajutând-o să devină mai puternică și, în acest fel, să poată înfrunta problema, fără a mai aștepta de fiecare dată ajutor din exterior).Este similar cu cele două tipologii de gândire: gândirea de avocat și gândirea de psiholog (a se înțelege „strategia de abordare” a unui avocat vs. a unui psiholog).Dacă gândești ca un avocat, vezi doar cadrul legal și încerci să schimbi totul cu excepția victimei: vei pleda pentru legi mai stricte care să protejeze victima (în special indirect pentru că acestea au efect după ce victima este agresată), vei dori să dai mai multă putere poliției sau altor factori de control din mediul social în care trăiește victima, vei încerca să induci schimbări în comportamentul celorlalți, considerați „agresori” – nu în cel al victimelor (de ex. prin descurajarea anumitor comportamente considerate „agresive” sub sancțiunea unor pedepse mai aspre). Practic, vei avea în vedere orice, cu excepția unor măsuri care să vizeze direct victima și schimbarea/adaptarea acesteia.
Caz fictiv, pentru a exemplifica principiul de gândire și acțiune a tipologiei „avocat” (abordare juridică):Când o victimă (a unei „agresiuni”) vine la un avocat, iar acesta o întreabă „Care este problema?” – victima va răspunde în esență că „se simte ca o victimă” din cauza acțiunilor altor persoane. Atunci avocatul va face exact ceea ce știe mai bine – va spune: „Nu te îngrijora, mă voi ocupa EU de problema ta pentru tine… Este rolul meu să te protejez și să mă asigur că agresorul va fi pedepsit conform rigorilor legii, la capacitatea maximă permisă de lege. Voi avea grijă să prezint problema din punctul tău de vedere, îți voi crea imaginea perfectă de victimă, de „sfânt”, de cetățean model și mă voi asigura ca agresorul să fie prezentat în fața judecătorului în cel mai nefast mod posibil, îl voi face să arate ca un infractor ticălos și vinovat de fapte sale… îl voi demoniza și dezumaniza în fața tuturor pentru a mă asigura că primește pedeapsa maximă, iar tu beneficiile sau despăgubirile cele mai mari. Practic, ca soluție la problema ta, mă voi asigura că întreaga lume/societate de lângă tine va face ajustările necesare și se va schimba pentru a putea acomoda vulnerabilitățile tale.” Prezentarea de mai sus este în mod vădit și intenționat exagerată și nu reprezintă efectiv cuvintele pe care le-ar folosi un avocat, însă ele scot în evidență esența strategiei (sau a gândirii) unui avocat pentru rezolvarea problemelor unui client-victimă (ex. victimă a unui abuz, unei calomnii, agresiuni, etc.).

2.Instrumente pentru prevenirea bullyingului în clasă
Realizati un proiect de lectie pentru ora de dirigentie in care sa discutati si sa realizati diferite activitati cu elevii despre bullying.
PROIECTUL EDUCAŢIONAL
”STOP BULLYING!”
An școlar 2020-2021
          Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel” Domneşti
Echipa de proiect:
Coordonatori :
Prof. itinerant I.M.
Prof.N.O.
Prof. C.N.
Elev:A.A.
Colaboratori:
Diriginții claselor
Comitetul reprezentativ al părinților
1. Argument
           În școlile românești,  fenomenul de bullying are o incidență din ce în ce mai ridicată, pericolul venind din falsa impresie de normalitate a acestuia, majoritatea oamenilor acceptându-l ca pe o componentă obișnuită a vieții de zi cu zi.
           Bull în limba engleză înseamnă taur. Bullies (în aceeaşi limbă) înseamnă agresori, iar bullying este acţiunea agresivă (verbal, acţional şi implicit emoţional), desfaşurată între două sau mai multe persoane, şi începe prin intimidarea unuia de către celălalt. Poate nu întâmplător rădăcina termenului este „taur”, cu trimitere la brutalitate  - „luat în coarne”, forţa conflictuală şi comportament agresiv.
          Intimidarea/ameninţarea este o încercare agresivă, de obicei sistematică şi continuă, în scopul subminării și rănirii cuiva, pe baza unor slăbiciuni percepute la acesta. Deși frecvent asociate cu copiii, agresiunile pot apărea la orice vârstă, iar membrii grupurilor minoritare sunt mult mai susceptibili de a fi hărțuiți la vârsta adultă ( în limbaj de specialitate mobbing-ul).  
              Efectele asupra  victimei sunt  adesea  devastatoare din punct  de vedere  emoțional  și comportamental.
           Bullying-ul poate să transforme școala într-un loc de temut, în timp ce aceasta ar trebui să le asigure elevilor un mediu în care să se simtă în siguranță.
             Odată informați, copiii pot lua atitudine, pot interveni pentru ei înșiși, dar și pentru ceilalți, iar numărul cazurilor de acest fel se va diminua treptat.
             Prevenirea acestui fenomen este responsabilitatea tuturor şi nimeni nu ar trebui să fie indiferent faţă de acele persoane care se află în incapacitatea de a se descurca într-o asemenea situaţie.
             Cadrele didactice pot să contribuie la diminuarea fenomenului fie prin activități de informare, implicare și combatere a fenomenului, fie prin neacceptarea și sancționarea imediată a unor astfel de comportamente
2. Scopul proiectului
           Informarea corectă a elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, a părinților acestora și a cadrelor didactice cu privire la fenomenul ”bullying”: definire, forme de manifestare, cauze, efecte, statistici privind gradul de escaladare a fenomenului în școala românească, forme de prevenție, modalități de a lua atitudine, de a interveni pentru ei înșiși și/sau pentru alții, în vederea diminuării numărului cazurilor de acest fel.
3. Obiectivele proiectului
         *Diseminarea informațiilor despre  fenomenul  ”bullying”: definire, forme de manifestare, cauze, efecte, statistici privind gradul de escaladare a fenomenului în școala românească ;
          * Aplicarea chestionarului Bullying, pentru a se stabili gradul de răspândire a fenomenului Bullying în rândul elevilor
           *Creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului "bullying" în rândul eleviilor, părinți ai acestora, cadre didactice și al nivelului de informare al acestora  asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui fenomen;
         *Însușirea de către elevi, părinți ai acestora și cadre didactice, a unor tehnici de gestionare corectă a situațiilor în care elevii sunt victime ale unor pesoane care practică ”bullyingul”;
         *Consilierea elevilor care practică ”bullying-ul”, cu accent pe dezvoltarea altor metode de exprimare a emoțiilor negative și de rezolvare a conflictelor interioare proprii;
         *Instruirea cadrelor didactice și a părinților elevilor cu privire la felul în care își pot sprijini elevii/ copiii implicați în situații de tip ”bullying” (”victime” sau ”agresori”);
         *Diseminarea rezultatelor proiectului, într-un interval de 2 luni”.
4. Grupul ţintă :
          * elevi din învăţământul primar, gimnazial
          * cadre didactice.
5. Beneficiarii direcți și indirecți:
direcţi: elevi, părinţi, cadre didactice
indirecţi : comunitatea locală
6. Durata proiectului:  Mai -Iunie 2021
7.Locul de desfăşurare:
-săli de clasă, curtea școlii,cabinet de informatica
8.Resurse materiale
-Coli  albe ,colorate
-Markere, carioca, acuarele, culori,
-bilețele care se lipesc/Post-it-uri, pixuri, flipchart.
-Aparat foto, casetofon , laptop;
-filme tematice;
9.Resurse procedurale:
Strategii didactice: conversaţia euristică, expunerea, modelarea, explicaţia, problematizarea, algoritmizarea, generalizarea,  jocuri de rol şi exerciţii practice de modelare comportamentală, dezbateri, expuneri.
Forme de organizare: frontal,individual, lucrul pe grupe.
10. Evaluare:
Mediatizarea proiectului prin afişe, fluturaşi,
Recompense, diplome, felicitări,
Fotografii,
11. Rezultate aşteptate:
Proiecte, portofolii,
Expoziţii.
12. Acţiuni:
Stabilirea unui calendar de lucru, planuri de activitate,
Popularizarea acţiunilor.
BIBLIOGRAFIE:
Tzvetina Arsova Netzelmann, Elfriede Steffan, Marina Angelova , Strategii pentru o clasă fără bullying , manual pentru profesori și personalul școlar
CALENDARUL ACTIVITAȚILOR

Nr.crt. Activitatea Locul de desfașurare Termen
1. Informarea și conștientizarea bullying-ului și cyberbulling-ului.
Fenomenul bulling-mit sau realitate. Săli de clasă/laboratorul de informatică Februarie
2021
2. Scrisori la redacție Săli de clasa/biblioteca școlii Martie
2021
3. Film sau realitate Săli de clasa/ laboratorul de informatică
Aprilie
2021
4. O școală fară bulling -Concurs de desene;
Realizarea unui vernisaj cu lucrările copiilor și premierea autorilor lucrărilor câștigătoare
Săli de clasă/holul școlii
Mai
2021
5.  -Stop bullying!; Violenţa distruge!, Prietenia construieşte!
-” Patrula veselă de recreație!” pentru a monitoriza fenomenul de violență sau bullying în timpul pauzelor. Am transformat curtea școlii într-un spațiu al prieteniei, al educației non-formale, al veseliei, al culorii, în care elevii se simt bine, se joacă, interacționează, învață, se responsabilizează.
Realizarea unei prezentării PPT cu aspecte de la activitățile organizate
Săli de clasă

Curtea școlii

Laboratorul de informatică

Iunie
2021
Concluzii
Am inițiat și derulat acest proiect, conștienți fiind că „datorăm copilului cel mai profund respect”. Activitățile desfășurare au reprezentat o formă de a educa altfel, de a îi invăța pe elevi să fie mai buni, mai toleranți, mai empatici și mai solidari cu problemele celor din jurul lor, prin intermediul unor activități educative non-formale care le-au stârnit curiozitatea, inițiativa, dorința de implicare și participare. Toți cei implicați în proiect au înțeles că încălcarea drepturilor copilului naște povești triste și grele, că respectarea drepturilor copilului nu este o opțiune, ci o obligație pe care o avem fiecare, indiferent că suntem adulți sau copii. Doar astfel putem contribui la construirea unei școli și, implicit, a unei lumi mai bune, mai tolerante, mai incluzive pentru fiecare dintre noi
Încheiem prin a transmite câteva mesaje pe care le-am descoperit în cartea, respectiv filmul „Minunea”, care ne-au inspirat în activităţile noastre:
„Niciodată nu judeca după aparențe!”
• „Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun!”
•„Faptele voastre vă sunt monumente”
• „Nu poți vedea bine decât cu inima”
• „Măreţia nu constă în putere, ci în dreapta folosire a puterii. E măreț cel a cărui putere însuflețește cele mai multe inimi din puterea inimii  lui”.
• „Fă cât de mult bine poți, prin orice mijloace poți, în orice fel poţi, în orice moment poți și cât de multă vreme poți!”
• „Dacă poți trece prin gimnaziu fără să rănești pe nimeni , e chiar grozav!”
• „Fă un pic mai mult  bine decât este necesar!
3.Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazuri de bullying
Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum procedati pentru a-i informa pe parintii acestuia?
Realizati un referat despre bullyingul la clasa,  in care sa descrieti ce trebuie sa faca un copil care este agresat de colegul/colegii lui.
Pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă.
Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său. Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult.
Pentru că nu putem să ne însoţim permanent copiii în toate locurile în care aceştia sunt nevoiţi să meargă, mai ales la vârsta adolescenţei este foarte important să îi învăţăm cum să facă faţă acestor situaţii.
Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Bullying-ul este un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de bunuri. Se deosebeşte de celelalte tipuri de comportamente agresive (lovit, smuls, împins, înjurat) prin faptul că nu apare ca reacţie la anumite emoţii de disconfort (furie, tristeţe, etc).
Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying?
Odată cu vârsta, creşte frecvenţa comportamentelor de bullying, iar formele de manifestare se accentuează. Astfel, dacă la grădiniţă copiii se etichetează sau îşi pun porecle, şcolaritatea mică aduce în prim plan forme mult mai accentuate. Cele mai frecvente forme de bullying din şcolaritatea mică sunt: tachinarea (ex. „aragaz cu patru ochi” pentru copiii care poartă ochelari, „balenă” pentru copiii care au o greutate mai mare, „girafă” pentru copiii mai înalţi, „sărac” pentru copiii cu posibilităţi financiare mai reduse, „căminist” pentru copiii care provin din sistemul de protecţie de stat), izolarea unui copil („Nu vorbiţi cu ea!”; „Nu ai ce căuta pe terenul de sport!”), împrăştierea de zvonuri false.

Trecerea la gimnaziu se asociază cu forme din ce în ce mai complicate. La cele menţionate mai sus se adaugă: intimidarea, umilirea, distrugerea bunurilor personale (îi scuipă foile caietului sau îi rupe obiectele), deposedarea de bunuri (îi ia cu forţa banii, mâncarea, hainele).
Foto: Gulliver Getty Images
De ce unii copii aleg să se comporte aşa?
Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă într-un mod negativ. Alţi copii se manifestă astfel pentru că aşa au învăţat să se simtă puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Nevoia de integrare este atât de mare, încât copiii pot să se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de copiii cu o popularitate mai mare. Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate - ei acţionează în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice.
Cum le va fi afectată viaţa celor care manifestă frecvent comportamente de bullying. Bullyingul este un factor de risc pentru abandonul şcolar şi delincvenţă juvenilă. Elevii care agresează sunt de 5 - 6 ori mai predispuşi să se implice în acţiuni antisociale la vârsta adultă. (Olweus, 1991)
Ce impact are bullying-ul asupra vieţii copilului care primeşte un astfel de tratament. Cel mai adesea, un copil care a fost sever agresat ajunge să întrerupă şcoala din teama că ar putea să fie agresat din nou. Chiar şi în cazul celor mai uşoare forme, expunerea repetată la o experienţă de agresare îi predispune pe copii la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar, etc. (Limber şi Nation, 1998).
Ce putem face?
Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui. Cu ajutorul dvs., copiii învaţă cum să facă faţă comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mult mai grave. Fiecare copil are nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt inacceptabile. Deoarece bullying-ul apare de obicei în comunităţile de copii, acest mesaj trebuie să fie promovat şi întărit atât la şcoală, cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu se reduce doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă dacă sunt martorii unui asemenea eveniment. Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, de multe ori se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta bullying-ului şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină în apărarea copilului agresat. Bullying-ul creează o atmosferă pervazivă şi nedefinită de intimidare, frică şi tăcere printre copii.
Paşi în gestionarea comportamentului de tachinare. Tachinarea nu poate fi întotdeauna prevenită, iar noi nu putem controla ceea ce spun sau fac ceilalţi. Ce putem face într-o astfel de situaţie este să îl învăţăm pe copil cum să îşi controleze propriile reacţii. Aceasta, deoarece multor copii le lipsesc abilităţile sociale necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. În momentul în care ei plâng sau se înfurie, nu fac decât să îşi încurajeze colegii în a continua.
Învăţaţi copilul prin joc de rol ce să îşi spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit.
Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei situaţii “; poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama sa: „este adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate să se gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.
Învăţaţi copilul prin joc de rol să se comporte diferit:
Ignorarea copilului care tachinează - să se comporte ca şi cum celălalt este invizibil şi să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. (Manifestarea furiei sau izbucnirea în plâns adesea accelerează comportamentele de tachinare). Ignorarea NU este o metodă bună în situaţii în care cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu scopul de a-l intimida). Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie.
Transmiterea de mesaje la persoana I - acest tip de mesaj asertiv este o metodă bună de exprimare a propriilor emoţii: „Sunt trist/nu-mi place când faci glume pe seama ochelarilor mei, aş prefera să încetezi”. Exersarea acestei tehnici presupune stabilirea contactul vizual şi folosirea unei ton ferm. Această tehnică funcţionează când este folosită într-un cadru controlat, în care există un adult, există nişte reguli, etc. (cum ar fi în clasă, la şcoală). Folosirea ei în recreaţie sau în curtea şcolii poate să ducă la agravarea situaţiei (copilul care tachinează face şi mai rău deoarece a observat că ceea ce face el, produce o emoţie sau a obţinut ceea ce şi-a dorit).
Răspunsul paradoxal. Această tehnică învaţă copilul cum să-şi schimbe modul în care vede sau înţelege cuvintele pe care celălalt le spune la adresa sa. Astfel, el poate să schimbe cuvintele de tachinare în complimente. De exemplu, un copil face glume pe seama sa că poartă ochelari şi spune „aragaz cu 4 ochi”. În această situaţie, poate să răspundă politicos: „Mulţumesc că ai remarcat că am ochelari!” (copilul care a făcut remarca nepotrivită este de regulă confuz când nu primeşte reacţia obişnuită de furie sau de frustrare). Un alt tip de răspuns paradoxal este exprimarea acordului faţă de aspectele la care se referă cel ce tachinează. De exemplu, răspunsul adecvat la adresa unui copil care tachinează şi spune „Ai aşa de mulţi pistrui!” ar putea fi „Este adevărat, am o mulţime de pistrui!”. Acordul cu aspectele semnalate elimină dorinţa de a ţine ascuns pistruii, lasă agresorul fără replică deoarece conflictul este blocat.
Răspunsul cu un compliment este un alt tip de reacţie care descurajează tachinarea. De exemplu, dacă cineva râde de modul în care copilul aleargă, acesta ar putea răspunde cu un compliment „Tu eşti un bun alergător!”. Umorul este un alt tip eficient de reacţie deoarece este total diferit de răspunsul aşteptat şi subliniază faptul că nu există un punct vulnerabil care să fi fost atins. În plus, râsul poate să schimbe o situaţie cu potenţial de rănire, într-una comică.
Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au nevoie să solicite ajutorul unui adult: Primul pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să facem ceva pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri).
În concluzie:
Ce trebuie să facă un copil care este agresat?
Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza iniţială!).
Să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv.
Să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive).
Să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).
Ce este important să evite un copil care este agresat: să se înfurie/să plângă; să se comporte agresiv (să lovească, să înjure etc.), să aducă alţi copii sau o gaşcă cu ajutorul căreia să îşi facă dreptate, să răspundă cu tachinare.
Important de reţinut!
Toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica acest fenomen şi a interveni. O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3 principii de intervenţie:
1. SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT
2. SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT
3. SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.

4.Cyberbullyngul
Explicați afirmatia: Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice.
Apariția internetului marchează un moment decisiv în evoluția societății, prin revoluționarea sistemele informaționale, activităților și proceselor economice, dar mai ales a dimensiunii umane, oferind o nouă perspectivă asupra mijloacelor de comunicare și divertisment. Alături de numeroasele avantaje și oportunități determinate de dezvoltarea internetului, există și o serie de factori de risc, care ignorați, pot conduce la consecințe grave. În contextul societății actuale, în care accesul la internet a devenit o „necesitate”, nu trebuie să blamăm progresul tehnologic pentru riscurile atașate utilizării acestuia, ci trebuie să fim conștienți de existența lor în mediul virtual, să ne cunoaștem drepturile și obligațiile și să luăm măsuri atunci când ne confruntăm cu acest tip de probleme. O astfel de problemă, ce derivă din revoluționarea modului de a interacționa prin intermediul internetului, extrem de frecvent întâlnită și cu implicații foarte grave asupra sănătății fizice, dar mai ales psihice a copiilor și adolescenților, este hărțuirea cibernetică sau cyberbullying (termenul englezesc). Deși este o problemă actuală majoră, din păcate, în România1 , se acordă mult prea puțină atenție acestui fenomen atât din partea școlilor, cât și a autorităților, iar întrun cadru legal deficitar și în lipsa unor politici bine definite ale unităților de învățământ, care să reglemeteze acest fenomen, hărțuirea cibernetică continuă să se manifeste, conducând la un număr tot mai mare de victime. Fiind un fenomen larg răspândit în rândul adolescenților, care de cele mai multe ori nu știu cum să reacționeze în asemenea momente, cui să se adreseze sau cui să ceară ajutorul, considerăm că o astfel de temă este de un real interes atât pentru copii, cât și pentru părinți pentru a cunoaște ce presupune hărțuire.

Consecințele manifestării cyberbullying-ului pot fi încadrate în 3 categorii:  Efecte la nivel social: - diminuarea dorinței de a comunica și socializa, atât în mediul online, cât și în viața reală, motiv pentru care unele victime pot alege să se izoleze de societate - comportament necorespunzător în societate, victimele putând acționa agresiv sau prezenta complexe a căror manifestare inhibă socializarea - absenteismul – copiii sau adolescenții agresați în mediul virtual refuză să meargă la școală pentru a evita întâlnirea cu unuii colegi, care au vizualizat sau citit mesajele denigrante distribuite pe internet de agresor  Efecte la nivel emoțional: - comportament agresiv sau depresie, cauzate de reacțiile celor din jur la postările agresorului cu privire la victimă - frică și anxietate, determinată de impresia victimei că este urmărită permanent de agresor sau că urmează un nou atac la adresa sa - îmbufnare – adolescentul este mereu nemulțumit și supărat, refuzând să participe la activități de grup sau cu caracter social  Efecte la nivel fizic: - rănirea fizică pricinuită de agresorul cu care victima s-a întâlnit ulterior față în față - sinuciderea – în anumite cazuri extreme, victima, izolată și refuzând să ceară ajutor din exterior, recurge la a-și lua viața, fie din convingerea că este singura modalitate de a opri agresorul, fie pentru că nu mai poate să îndure tratamentul abuziv al agresorului sau reacțiile celor din jur. Cu toate că se aseamănă cu hărțuirea propriu-zisă, hărțuirea în mediul online poate înregistra o gravitate mai mare, din cauza faptului că agresorul se află sub protecția anonimatului, săvârșind acțiuni pe care altfel nu le-ar fi comis. Astfel, victima devine mai ușor de exploatat, informațiile online persistând suficient de mult timp încât să își atingă scopul. Abuzul este invaziv, periclitând viața personală a victimei în toate mediile în care aceasta se manifestă: acasă, la școală, online sau offline. Agresorul subestimează uneori efectele acțiunilor sale, considerând totul o simplă distracție. Totuși, pentru victimă agresiunea se poate dovedi fatală.
Peisajul Internetului în societatea contemporană a devenit mai complex şi mai generalizat, noi forme de comunicare şi de apartenenţă fiind create într-un ritm alert, transformând în mod dramatic felul în care tinerii (copiii şi adolescenţii) interacţionează. Comportamentul de cyberbullying sau cyber-bullying (comportament agresiv, de hărţuire online) poate fi definit în mod simplu ca activitate ce implică utilizarea comunicării mediate de calculator pentru a hărţui, agresa, ameninţa, umili alţi tineri în mod intenționat şi repetat. Hărțuirea pe internet este un fenomen complex, având mai multe forme de manifestare. Conform site-ului inițiat de Kaspersky pentru siguranța copiilor pe internet, ,,Kids safety by Kaspersky‖, există zece tipuri de cyberbullying, și anume:
1. Gossip (bârfa) – presupune emiterea în mediul online a unor declarații publice speculative, ce pot denigra o anumită persoană sau instiga alte persoane în a adopta un comportament restrictiv;
2.Exclusion (excluderea) – excluderea din grupuri sau activități online a anumitor persoane; de exemplu, excluderea din grupul de messenger al clasei a unui coleg, din motiv că nu este considerat suficient de bun pentru a face parte din același grup cu alții;
3. Harassment (hărțuire, cicăleală) – a insulta constant și deliberat o persoană, de exemplu prin postarea de poze sau mesaje ce pot afecta integritatea psihică a individului;
4. Cyber stalking (urmărire online) – comportament de hărțuire intimidant, cu scopul de a aduce conflictul în viața reală; se manifestă atunci când necunoscuții solicită întâlniri față în față copiilor/adolescenților cunoscuți pe internet, amenințându-i fizic;
5. Trolling (iritare) – provocarea unor persoane să acționeze agresiv, prin insultarea implicită;
6. Comments (comentarii) – postarea de răspunsuri negative, denigrante la adresa unor fotografii, clipuri video sau mesaje lansate de o anumită persoană pe internet;
7. Dissing (insistență abuzivă) – postări sau trimiteri permanente de mesaje către anumite persoane, în pofida refuzului lor de a comunica;
8. Fake profiles (profiluri false) – profiluri create de către agresorii pe internet ce împrumută identitatea altor persoane, spre a facilita comunicarea cu victimele lor; sub protecția anonimatului, agresorii își amenință victimele sau, alteori, își însușesc identitatea victimei în discuțiile cu alte persoane;
9. Trickery (dezvăluire) – folosirea de trucuri pentru a obține informațiile personale ale victimei, pe care agresorul urmează să le facă publice;
10. Fraping (sabotarea, atacarea) – actul de a schimba toate detaliile de pe pagina personală a cuiva atunci când persoana respectivă uită să restricționeze accesul;
11. Happy slapping (înregistrarea video a atacurilor) – presupune ca agresorul să filmeze victima în timpul atacului și să distribuie clipul video altor persoane, pentru a-l vizualiza și comenta, în acest fel sporind gradul de umilință la care este supusă victima; 12. Sexting – distribuirea de materiale pornografice minorilor utilizând mijloace electronice de comunicație. Cyber-bullying implică folosirea tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum ar fi e-mail-ul, telefoanele mobile, pager-ele, siteurile web defăimătoare, blog-urile (există persoane agresive care crează până și blog-uri), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil un individ sau un grup de indivizi

MANAGEMENT UL ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE
Şcoala ca organizaţie. Dezvoltarea instituţională.

DOMNEȘTI 2021
ISBN 978-973-0-34109-6.

Şcoala ca organizaţie. Dezvoltarea instituţională. Teoria generală a managementului educaţional
Școala, prin structura sa normativă instituțională oferă baza de construcție a organizațiilor(Vlăsceanu,M.,2003, p.90) Dificultățile studiilor de dezvoltare a organizației școlare este de a stabili efectele directe ale strategiilor de dezvoltare asupra rezultatelor elevilor. Întrebările care se impun:cum măsurăm efectele dezvoltării organizației școlare și la ce criterii ne raportăm? a constituit o problematică pentru specialiști. Dezvoltarea organizațională este un proces care se desfășoară în timp și care presupune o activitate intensă de învățare, de familiarizare continuă cu noi strategii, obiective și roluri pe care organizația încearcă să le dezvolte. E.Păun(1999)precizează faptul că dezvoltarea școlii are loc pe două planuri: - dezvoltarea școlii ca instituție școlară(school improvement) - dezvoltarea personalului(staff development). Organizaţia reprezintă o colecţie structurată de resurse umane şi nonumane dirijate spre atingerea unor finalităţi prestabilite; deci, o organizaţie constă, în esenţă, din scop(uri), structură (de comunicare, decizională, de roluri, de putere etc) şi interacţiuni (relaţii realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia). Analiza organizaţională se realizează pe baza mai multor criterii:  gradul de diferenţiere între componente şi de integrare (nivelul colaborării dintre componente);  separarea dintre nivelul executiv (al persoanelor/grupurilor care proiectează şi controlează activitatea organizaţiei) şi cel operaţional (al persoanelor, grupurilor care realizează efectiv activitatea proiectată; tendinţa prezentă este de întrepatrundere şi de ştergere a diferenţelor nete între cele două niveluri funcţionale;  ierarhia: numărul şi autoritatea diferitelor niveluri decizionale; din acest punct de vedere, organizaţiile pot fi "înalte" (cu mai multe niveluri între bază şi vârf) sau „plate” (cu puţine niveluri intermediare); se consideră că o organizaţie poate funcţiona efectiv dacă numarul nivelurilor ierarhice nu este mai mare de şapte, cel mult nouă;  structura formală (modul concret de organizare internă); există numeroase tipuri de structuri, dintre care enumerăm : structura simplă (antreprenorială); funcţională(pe tipuri de activităţi — aprovizionare, producţie, desfacere, etc); pe produse, servicii sau (geografică); divizionară (funcţională, pe produs) Diagnoza şcolară este o condiţie necesară, deşi insuficientă, în ameliorarea activităţii, ce se încadrează în tehnicile de management. Pot face obiectul unei diagnoze: orarul, absenteismul, frecvenţa, inserţia profesională, procesul de învăţământ în sine
Ca manager educaţional, la nivelul şcolii deţin funcţia de responsabil al comisiei metodice a profesorilor-educatori. Astfel, cele trei roluri se întrepătrund.
Ȋn calitate de lider este nevoie de crearea unui climat care să favorizeze munca şi atingerea obiectivelor propuse; ca şi liant se menţine o legătură constantă cu responsabilii celorlalte comisii (a profesorilor de psihopedagogie specială, a profesorilor psihopedagogi, a instructorilor de educaţie) pentru o colaborare optimă.
Ca şi roluri informaţionale predomină cele de diseminator (transmiterea informaţiilor dinspre directorul unităţii spre profesorii din comisie) şi de purtător de cuvânt (în sens invers celui anterior).
Rolurile decizionale trebuie asumate şi puse în practică. Astfel, ca antreprenor prezint proiecte şi oportunităţi diverse pentru unitatea şcolară, manifest interes pentru demararea unor acţiuni care să sporească prestigiul instituţiei. Ca mediator intervin atunci când apar neînţelegeri între membrii comisiei sau între ei şi reprezentanţi ai personalului didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.Rolul de negociator se manifestă atunci când apar situaţii în care trebuie stabilite clar resursele, personalul sau calendarul unor activităţi. Managementul este un domeniu de mare interes și de o importanță semnificativă în societatea contemporană. Structurată și dezvoltată în timp, știința managerială a trecut prin etape care au avut o influență majoră asupra dezvoltării umane ( de ex., perioada conducerii științifice, cu Frederick W. Taylor și Henri Fayol ca exponenți principali) și are în prezent caracteristici și orientări specifice lumii moderne, cum ar fi:  viziunea globală și integratoare de rezolvare a problemelor – raportare la mediul extern național și internațional;  interdisciplinaritatea – introducerea unor elemente din alte științe;
• dinamismul – determinat de frecvența și amploarea schimbărilor din societate;
universalitatea - transferul de concepte, principii, tehnici și instrumente manageriale din domeniul activității industriale în toate celelalte domenii ale vieții și activității umane, astfel că se vorbește curent de management agrar, management bancar, financiar, educațional etc.;  profesionalizarea funcției de manager - elita managerială a viitorului va proveni din școli, centre sau instituții recunoscute de business, iar formarea continuă în domeniu va deveni o necesitate absolută.
Managementul comunicării în organizaţiile şcolare
Parteneriatul educaţional se referă la cooperarea tuturor instituţiilor şi factorilor sociali interesaţi în susţinerea unităţilor de învăţământ şi de problemele educaţiei. Şcoala poate să îşi rezolve multe dintre problemele dificile cu care se confruntă colaborând cu factori instituţionali locali care, într-un fel sau altul, sunt beneficiarii serviciilor educative oferite de unităţile de învăţământ sau a căror activitate depinde de calitatea educaţiei oamenilor cu care lucrează. Principalii parteneri ai şcolii sunt, de obicei: părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor, autorităţile locale şi centrale, organizaţiile guvernamentale cu caracter central sau local, agenţii economici locali, sindicatele, organizaţiile nonguvernamentale.
Managerii şcolari care ştiu ce trebuie făcut, cunosc care sunt instituţiile ce sunt preocupate de aceleaşi probleme educative, ştiu la cine să apeleze, ştiu ce să propună, au abilitatea de a răsplăti moral realizările şi de a încuraja colaborarea efectivă, sunt mult mai capabili să îmbunătăţească parteneriatul educativ decât cei care neglijează astfel de aspecte.
În plus, trebuie reţinute câteva sugestii foarte utile pe care le face S. IOSIFESCU (2001): “Dincolo de eforturile pe care fiecare dintre şcoli trebuie să şi le asume pentru sensibilizarea şi atragerea partenerilor sociali, transformarea parteneriatului educaţional într-o realitate presupune adoptarea unor măsuri generale la nivelul întregului sistem de învăţământ:
- formarea personalului din învăţământ, în sensul comunicării, cooperării, parteneriatului;
motivarea resurselor umane ale şcolii pentru dezvoltarea unor relaţii parteneriale;
-diseminarea unor informaţii relevante pentru problema parteneriatului la nivelul unităţilor de învăţământ;
- operarea unor schimbări de jure şi de facto cu privire la statutul personalului din    promovarea unui cadru legislativ care să încurajeze iniţiativele.
Copiii ai căror părinţi se implică şi ţin o strânsă colaborare cu şcoala obţin performanţe, superioare. Pe de altă parte, copiii din cămine şi cartiere considerate “defavorizate social” se confruntă cu probleme sociale, care au efecte negative asupra reuşitelor lor educaţionale. Când părinţii colaborează cu profesorii se obţin efecte benefice legate de atitudinile elevilor privind şcoala, temele, realizările şcolare şi aspiraţiile şcolare. Implicarea părinţilor în educarea copiilor lor şi încurajarea studiilor superioare depinde de părerea lor despre modul în care o persoană poate să îşi câştige un statut social satisfăcător. Unii părinţi îşi privesc copiii ca pe o investiţie, conform “teoriei capitalului uman”. Alţii privesc educaţia ca pe o problemă de “diminuare a resurselor”, de multe ori în funcţie de numărul de copii din familie, corelat cu resursele disponibile. De exemplu, unii părinţi sunt mai dispuşi să investească în educaţia copiilor lor, dacă părinţii lor le-au plătit pentru educaţia lor la vremea respectivă şi privesc acest lucru ca pe o responsabilitate, mai ales atunci când întreţinerea unui număr mare de copii din familie nu le va absorbi toate resursele. Când şcolile îi încurajează pe părinţi să se implice în educaţia copiilor lor, rezultatele pot fi foarte încurajatoare. Investigaţiile au arătat că implicarea părinţilor în educaţia copiilor, de la naştere până la terminarea şcolii, are un impact pozitiv asupra realizărilor  copiilor în şcoală. Beneficiile pentru elevi sunt foarte variate: scoruri mai mari la teste, note mai bune, prezenţă mai consecventă la ore, atitudini şi comportamente pozitive, o mai bună implicare în programele educative.
Şcolile au încercat întotdeauna să-i implice pe părinţi în educaţia copiilor lor, dar, în lume, eforturile lor par să se fi intensificat în ultimii ani. Strategiile obişnuite şi vizibile sunt discuţiile dintre părinţi-profesori, şcolile deschise, asociaţii şi organizaţii părinţi-profesori şi consilii şcolare consultative.
Asociaţiile şi organizaţiile părinţi-profesori variază  părinţii în activităţile şcolare, pentru a aborda orice tip de problemă. În multe cazuri, eforturile asociaţiilor de strângere de bani se materializează în achiziţia de materiale didactice şi echipamente. Fondurile strânse de asociaţiile de părinţi-profesori dau posibilitatea realizării unor acţiuni educaţionale, cum ar fi excursii şcolare sau reprezentaţii teatrale.Cercetătorii observă însă că participarea acestor asociaţii nu este aproape deloc vizibilă în dezbaterile privind finanţarea şcolară, curricula sau probleme de guvernare şcolară.În unele şcoli, părinţii îi meditează pe elevi după orele de şcoală, servesc ca asistenţi în clase, participă la discuţiile cu profesorii de după-amiază, pentru a afla cum să-şi ajute mai bine copiii să reuşească în şcoală, şi organizează acţiuni educative speciale. În România, în cadrul a diferite programe sau proiecte de asistenţă şocială, s-au constituit asociaţii voluntare care îşi propun să acţioneze în mai multe direcţii pentru sprijinirea şcolilor: asigurarea bazei materiale şi a mijloacelor de învăţământ necesare, acordarea de suport social copiilor săraci din familii defavorizate, educaţia/autoeducaţia părinţilor, atragerea sprijinului unor asociaţii nonguvernamentale, prestarea unor servicii pentru instituţiile de învăţământ. “Există centre  (Cluj, Oradea, Timişoara) cu programe destinate copiilor cu nevoi speciale şi/sau acelor copii care provin din familii defavorizate, în asociaţii cu organizaţii nonguvernamentale şi confesionale (…) Putem aminti şi iniţiative prin care asociaţiile de părinţi sprijină familii cu mul
Patrula de reciclare
Procesul de reciclare este oarecum simplu, este o soluție stabilă de gestionare a acestora, care previne transformarea componentelor în deșeuri periculoase pentru mediu, cu beneficii pentru economie, care presupun reintroducerea tuturor deșeurilor electronice în fluxul normal de fabricare. Mai mult decât atât, reciclarea acestor materiale duce la o folosire mai bună a pieselor utilizabile de la electrocasnice mari, precum mașini de spălat sau frigidere, evitând astfel poluarea cu substanțe specifice fiecărui aparat electrocasnic în parte. Această companie propune o soluție modernă de reciclare a deșeurilor, ce implică și colectarea conform legislației în vigoare la momentul actual.
Patrula de reciclare a Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel’’-Domnești,Jud.Argeș,
participă la programul național de reciclare -Programului educaţional de protecţie a mediului “Patrula de Reciclare” organizat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec ,începând cu anul școlar 2013/2014.
Premii obținute:
2013-2014- premiul II la nivel național
2015/2016 -premiul II la nivel național
premiul I la nivel național pentru județul Argeș-Cea mai mare cantitate de baterii colectată la nivel național-județul Argeș
2017/2018- premiul II la nivel național
Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a dotat ,,Grupa fluturașilor isteți’’ cu materiale necesare desfășurării unui act educațional de calitate
Multifuncționala color
Leptop
Articole de patetarie
Managementul calităţii totale în educaţie
Rolul controlului managerial intern în îmbunătăţirea calităţii şi în prevenirea fenomenului de corupţie în învăţământul  preuniversitarCalitatea serviciului de educatie este un aspect foarte complex care depinde de mai multi factori: de personalul scolii, de elevi, de managementul unitatiiscolare, de metodele didactice folosite, de continutul programelor de studiu, de mijloacele educationale, de resursele financiare pentru asigurarea mediului, de motivarea elevilor si a personalului.      
Sistemul naţional de management şi de asigurare a calităţii are ca scop esenţial îmbunătăţirea calităţii educaţiei definită ca ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate.
Standardele de control intern definesc un minimum de reguli de management, pe care toate entitățile publice trebuie să le urmeze. Obiectivul standardelor este de a crea un model de control managerial uniform și coerent, ele constituind un sistem de referință, în raport cu care se evaluează sistemele de control intern, se identifică zonele și direcțiile de schimbare.
Standardele sunt grupate în cadrul a cinci elemente-cheie ale controlului managerial:
1. Mediul de control care se referă la probleme legate de organizare, managementul resurselor umane, etică, deontologie și integritate organizațională.
2. Performanța și managementul riscurilor ce subsumează problematica managementului legată de fixarea obiectivelor, planificare, organizare și performanță.
3. Informarea și comunicarea. În această secțiune sunt grupate problemele ce țin de crearea unui sistem informațional adecvat și a unui sistem de rapoarte privind execuția planului de management, a bugetului, a utilizării resurselor, semnalarea abaterilor, conservarea și arhivarea documentelor.
4. Activități de control care se focalizează asupra: documentării procedurilor, continuității operațiunilor, înregistrării excepțiilor (abaterilor de proceduri), separării atribuțiilor; supravegherii (monitorizării) etc.
5. Auditarea și evaluarea care privește dezvoltarea capacității de evaluare a controlului managerial, în scopul asigurării continuității procesului de perfecționare a acestuia. În perioada anilor 2005-2010 a avut loc etapa de dezvoltare a controlului intern/managerial în România prin cristalizarea, în unele entități publice a acestui sistem, conștientizarea necesității implementării lui și aprobarea Codului controlului intern/managerial prin ordin al ministrului finanțelor publice. Perioada de după anul 2010 poate fi considerată ca fiind etapa de necesitate absolută a controlului intern/managerial, marcată de importanța deosebită acordată sistemelor de control al managementului calității.
Necesitatea implementării Sistemului de Control Intern/Managerial, decurge din caracterul social al muncii cadrelor didactice și elevilor și presupune respectarea unor norme și standarde de desfășurare a întregii activități educaționale și asigurării unei comunicări eficiente. Dacă în trecut performanța managerilor era considerată mai mult ca un atribut al experienței, recent s-a demonstrat că informația și raționamentul științific joacă un rol important în procesul de fundamentare a deciziei economice - fără a anula, firește, virtuțile experienței, care însă pot fi compensate prin promptitudine, originalitate și creativitate. În acest sens, Russu și colab. afirmă: „În condițiile vieții economice și sociale moderne, profesionalizarea managerilor devine o condiție sine qua non, numai pe această bază abordările manageriale putând să câștige semnificativ în raționalitate, realism și timp de răspuns și să ofere cele mai potrivite răspunsuri la provocările multiple cu care se confruntă organizațiile.”
Școala a fost, este și, probabil, va rămâne încă multă vreme, principala instituție specializată în pregătirea resurselor umane ale unei țări. Calitatea „produselor” ei depinde, în principal, de câțiva factori. Aceștia sunt:
Calitatea materialului uman (tineri și adulți), care intră în procesul de învățământ (dezvoltare fizică și psihică, inteligență, capacitate de învățare, motivație, condiții familiale și sociale etc.); 
Calitatea logisticii (spații de învățământ, mobilier, material didactic, mijloace tehnice);
Calitatea managementului (la nivelul sistemului de învățământ, al diverselor lui subsisteme, al instituțiilor și al procesului);
Calitatea personalului (didactic, auxiliar și administrativ) și a prestației didactice.
Deși ponderea cu care intervin acești factori în realizarea „produselor” școlii nu este întotdeauna ușor de stabilit, se poate afirma cu certitudine că managementul, la toate nivelurile ierarhice, deține un loc de prim rang în constelația celorlalți factori de influență.
Actul educațional este considerat un serviciu de calitate pe care instituțiile de învățământ îl oferă societății. Rezultatul acestui serviciu este formarea viitorilor specialiști în dubla lor calitate de beneficiari ai rezultatelor propriei lor formări și acela de bun al societății în care lucrează și care beneficiază de calitatea muncii acestuia. Competiția, într-un sistem al economiei de piață, în care instituțiile de învățământ sunt implicate, impune cu necesitate dezvoltarea unui sistem care să permită asigurarea calității întregului proces educațional.
Pentru a consolida și îmbunătății continuu reputația instituției și performanța sa ca furnizor de produse de calitate, trebuie ca fiecare persoană să adere la politica și procedurile de calitate ale instituției, iar sistemul de învățământ să fie îndreptat spre excelență și calitate astfel încât să fie eficace și capabil să obțină beneficii sustenabile.
Implementarea sistemului de control intern/managerial în învățământul preuniversitar este o necesitate obiectivă și de urgență în scopul asigurării compatibilității cu tendințele învățământului din țările dezvoltate, creând bazele cooperării cu acestea în domeniul educației și cercetării științifice, precum și pentru realizarea primului pas prioritar al integrării europene și internaționale. Astăzi calitatea învățământului este o preocupare publică, din motive care provin atât din contextul românesc, cât și din procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, unde această temă este foarte actuală. Un management eficient al serviciilor educaționale va trebui să răspundă în mod necesar și unor exigențe specifice.
Managerul care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor educaționale trebuie să răspundă continuu solicitărilor unor factori de mediu, organizaționali sau care aparțin unor repere temporale fixe, anterior stabilite.
Sistemul de control intern/managerial cuprinde ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entității publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanță cu obiectivele acesteia și cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient și eficace, inclusiv structurile organizatorice, instrumentele și procedurile. Controlul intern/managerial are ca obiective generale: realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuțiilor instituțiilor publice, stabilite în concordanță cu misiunea acestora, în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență; protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei; respectarea legilor, a reglementărilor și deciziilor conducerii; dezvoltarea și întreținerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare și difuzare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare publică, prin rapoarte periodice.
În economia de piață, orice unitate de învățământ funcționează exclusiv în cadrul anumitor parteneriate, împreună cu anumiți „parteneri de interese” (sau „părți interesate”), pe care trebuie să-i identifice, astfel încât interesele fiecărui partener să poată fi cunoscute și satisfăcute, pe termen lung, în cât mai mare măsură. Serviciile prestate de școală sunt considerate a fi „de calitate” doar în măsura în care produsele și procesele ei satisfac necesitățile, cerințele și așteptările clienților și ale celorlalți parteneri interni și externi. Implementarea sistemului de control intern/managerial reprezintă un instrument de schimbare dacă instituția dorește să atingă profilul ideal de a deveni o organizație care învață. Prin învățare, ea poate găsi soluții din ce în ce mai bune pentru propria dezvoltare durabilă, devenind astfel o organizație inteligentă.      
Managementul calitățîi se definește prin ansamblul activităților generale de management care determina politică în domeniul calitățîi , obiectivele și responsabilitățile fundamentale ale organizației și care le implementează prin planificare , control , asigurarea și îmbunătățirea calitățîi .
Controlul calitățîi se referă la tehnici și activități cu caracter operațional utilizate pentru satisfacerea condițiilor referitoare la calitate .
Realizarea unei conduite bazate pe calitate constituie o constrângere majoră în procesul de integrare europeană  a României, fiind , în același timp, elementul esențial în atingerea unei economii prospere .Un impact accentuat îl are , în acest sens, componentă educațională , atât prin prisma calitățîi prestației și , de asemenea, prin integrarea nevoii de calitate în cultură națională .    Termenul de calitate are înțelesuri diferite pentru persoane diferite , fiecare individ , fiecare domeniu  având propriul sau sens al acestui termen.Prin SR ISO 8402 , calitatea este definită că ,, totalitatea caracteristicilor unei entități care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesități exprimate și implicite ‘’.Analizând definiția , se constată că :
Se exprimă calitatea printr-un ansamblu de caracteristici ;
Calitatea există doar în relația cu nevoile clienților ;
Calitatea este o variabilă continuă și nu discretă;
Prin calitatea se satisfac atât nevoile exprimate , cât și cele implicite .
Cerințele pentru calitate sunt definite că reprezentând , expresii ale nevoilor , sau traducerea lor într-un ansamblu de cerințe , privind caracteristicile unei entități , exprimate în termeni cantitativi sau calitativi , pentru a face posibilă realizarea și examinarea entitățîi respective .
Urmărind toate aceste moduri de exprimare a calitățîi se observă că , pentru învățământ ea trebuie să capete note specifice .
Factorii care influențează calitatea învățământului , sunt : mediul social , instituția de învățământ , corul profesoral și elevii /studențîi .Mediul social prin legislația existența , mass-media , accesul la informațîi , piață muncii , etc .
Instituția , în sine prin nivelul de școlarizare și statut , managementul  aplicat , strategiile utilizate , structura existența , procedurile de asigurare a calitățîi practicate.
Corpul profesoral acționează prin gradul de calificare , experiență didactică , abilitățile de comunicare , imagine , formarea continuă , participare-dedicare , iar elevii /studențîi prin nivelul lor de cunoștințe , aptitudini , interese, atitudini .
    Pentru școală românească  , de mare importantă este definiția calitățîi dată  de M.Bruhn: calitatea este aptitudinea unui ofertant de a produce sau asigura caracteristicile bunurilor sau serviciilor la un nivel stabilit pe baza așteptărilor clienților.În acest sens , se poate afirmă că solicitările clienților devin punctul de referință pentru calitatea realizată de școală .Conducătorii sunt responsabili pentru climatul de muncă și învățare din școală și pentru dezvoltarea profesională a lor și a subalternilor .Lor li se cere o productivitate a cunoștințelor , o calitate a muncii , un potențial inovativ și o prosperitate a unitățîi pe care o conduc .Elevii /studențîi trebuie să-și dezvolte competențele , să-și însușească noi cunoștințe , să poată să aplice acxeste cunoștințe și să reflecteze asupra unitățîi și valorii acestora .Pentru a face toate acestea ei au nevoie de Săli de cercetare , de informare și trebuie ajutăți să-și găsească drumul propriu în laboratoare , de Săli de meditație .Noutățile media , mediul bogat al surselor  , această abundență informațională disponibilă , aceste noi condițîi reclamă competențe ridicate de învățare, iar învățământul tradițional nu mai furnizează răspunsuri la aceste noi cerințe apărute .Cadrele didactice au rolul cel mai important în crearea unui mediu puternic de învățare pentru necesitățile elevilor și studenților .Ei creează un grup care asigura condițiile de învățare și standardele necesare .Rolul lor este schimbat în ultimii zece ani , de la primordială transmitere de cunoștințe către un alt rol.Instruirea , antrenarea , îndrumarea capătă mai multă importantă decât predarea .Această schimbare de optică  cere și o schimbare din partea profesorului , care ajunge și el în postura de a studia.Numai cei care vor să studieze , să adapteze și să schimbe vor fi în stare să țînă controlul și să-și poată îndeplini sarcinile predării , răspunzând astfel nevoilor generației actuale. Acest nou portret al dascălului reclamă din partea managerului o nouă atitudine.Ei trebuie să convingă personalul didactic al instituției de noile cerințe care le stau în față , să asigure motivarea constanța a cadrelor didactice , să găsească mediul cel mai favorabil unei dezvoltări  în conformitate cu cerințele societățîi pentru elevii pe care îi formează .De aceea , principalele etape care trebuie luate în considerare în cazul unei autoevaluariale școlii pot fi transformate  într-un plan de evaluare .
      O imagine negativă obținută în urmă autoevaluării școlii îl  poate aduce pe manager să se întrebe :’’ unde am greșit în relațiile cu ceilalți?’’.Unul din posibilele răspunsuri se leagă de motivarea membrilor colectivului .Principala motivare este , firește , cea materială :salariul.Există apoi , anumite scheme de plata după merit, care sunt materializate în salariul sau gradația de merit , adică un anumit procentaj de 15 % adăugat la salariul de baza lunar , timp de un an , sau de patru ani consecutiv .Teoriile motivaționale existente spun că muncile cu extensie mare ar trebui să asigure o mai mare motivație intrinsecă decât cele cu extensie redusă .Teoria așteptărilor sugerează faptul că muncile cu extensie mare pot asigura motivația intrinsecă dacă rezultatele ce derivă din aceste munci sunt atractive .Ori , de multe ori dascălul însuși este nemulțumit de feed-back-ul acțiunilor sale , prin rezultatele slabe pe care le constată la cei pe care îi pregătește .O implicare mai mare a membrilor școlii poate fi obținută prin îmbogățirea muncii .Conceptul presupune astfel o proiectare a postului încât să ducă la creșterea motivației intrinseci și la calitatea viețîi legate de muncă .
Modelul actual de inspecție poate fi definit prin trei aspecte fundamentale .Pe primul loc se plasează aprecierea și evaluarea calitățîi educației furnizate de școală .Consilierea și evaluarea au trecut în prim-plan , controlul trecând în plan secund .Școlile cu performanțe slabe , precum și școlile care solicită acest lucru sunt ajutate de inspectori să-și îmbunătățească performanțele .Focalizarea nu este realizată de personalul didactic , ci este evaluată întreagă activitate educațională desfășurată în școală .Elevul este în centrul atenției inspectorilor , că fiind principalul beneficiar al educației furnizate de școală .De asemenea , profesorii sunt consiliați , inspectorii jucând rolul mentorilor .Directorii pot fi consiliați pe probleme manageriale .Părințîi și comunitatea locală joacă un rol mai important și pot fi solicități în toate cele trei faze ale inspecției .Scopurile inspecției sunt :
sprijinirea unităților școlare și a personalului didactic în îmbunătățirea activitățîi ;
spijinirea evaluării calitățîi ofertei educaționale și a nivelului de performanță atins de elevi , la nivel național , județean și local .
Aspectele urmărite prin inspecție sunt :
nivelul atingerii standardelor educaționale de către elevi ;
modul în care școală sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor ;
modul în care școală sprijină și încurajează dezoltarea personală a elevilor ;
calitatea activitățîi personalului didactic ;
calitatea managementului școlar și eficientă cu care sunt folosite resursele;
calitatea curriculumului , calitatea activităților extracurriculare și modul în care curriculumul național și local ;
relațiile școlii cu părințîi ;
relațiile școlii cu comunitatea ;
respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor ;
atitudinea elevilor  față de educația pe care le-o furnizează școală
În multe cazuri noțiunea de curriculum a fost identificată cu conținutul  învățământului , concretizat în documente , de tipul planurilor , programelor , programelor de studiu .La ora actuală unul dintre cele mai actuale concepte legate de această noțiune este aceea de curriculum central , ale cărui trăsături principale , sunt :
acoperă o porțiune însemnată de curriculum total ;
cuprinde specificări de conținut , în termeni de cunoștințe , abilități și valori;
se aplică tuturor unităților școlare preuniversitare ;
I se asociază mijloace de evaluare a rezultatelor obținute .
Studiilor efectuate asupra utilizatorilor de personal într-o serie de țări europene cu economie de piață au demonstrat că mulți angajatori consideră importante și anumite aspecte curriculare care nu sunt neapărat cognitive și instrumentale .Considerarea pregătirii pentru viață profesională activă cu una din prioritățile școlii se poate reflectă în curriculumul central .Se poate porni de la ideea că toți elevii trebuie să fie expuși unor evenimente de învățare legate de natură organizării economice și sociale , trebuie să achiziționeze anumite deprinderi practice sau chiar să aibă contacte directe cu organizațîi industriale sau comerciale .Nu este de neglijat nici posibilitatea de a se prevedea cursuri opționale legate de carierele profesionale posibile , pentru acei elevi care manifestă tendința de a părăși sistemul de învățământ .     Recunoașterea rolului deosebit de important al cadrelor didactice în legătură cu asigurarea învățământului are o istorie mult mai îndelungată decât recunoașterea rolului curriculumului în legătură cu același aspect.În societatea educațională actuală , profesorul trebuie să fie un educator și un consilier , care se preocupă de dezvoltarea capacităților și intereselor elevilor , punând aceste deziderate pe plan principal și abia în plan secundar vorbind depre rolul sau de transmițător de cunoștințe și sursă de informațîi .
Direcțiile de acțiune pentru creșterea calitățîi cadrelor didactice  sunt :
A)Atragerea unor candidați valoroși către profesiunea didactică : se constată că chiar și în țările dezvoltată este aceeași problema a statutului social al profesorilor , care este mai scăzut decât cel al altor profesiuni intelectuale și chiar decât al altor profesii în care nu este necesară parcurgerea studiilor superioare .
B) Îmbunătățirea formării inițiale: Formarea cadrului didactic este supusă unei diversități și uneori incongruențe a competențelor profesionale care urmează a fi dezvoltate, înțelegând prin această competență de specialitate , competență pedagogică , competență psihosocială , competență managerială .O critică severă adusă formării inițiale se leagă de accentul pus pe pregătirea predominant teoretică , irelevantă pentru confruntarea cu clasa .
C) Menținerea competenței cadrelor didactice – rămânerea în sistem a cadrelor didactice valoroase și utilizarea eficientă a problemelor de competență sunt probleme importante , a căror rezolvare ține cont de :
-  perioda de proba sau stagiară ;
- perfecționarea profesională ;
- dezvoltarea profesională și îmbunătățirea rutelor profesionale .
D) Motivația și moralul cadrelor didactice – dacă se analizează teoriile motivaționale existente în literatură de specialitate , pot fi definite cai de creștere a motivației profesorilor.Conținutul și natură activitățîi sunt în măsură să influențeze motivația cadrelor didactice.Calitatea activitățîi de conducere la nivelul unităților școlare din învățământul preuniversitar s poate certifica prin răspunsul afirmativ la următoarele aspecte :
Existența unor norme și valori comune pentru membrii comunitățîi educaționale ;
Conducerea prin management participativ și existența unui climat de deschidere față de evaluare și experimentare ;
Conducerea flexibilă a inovațiilor :este obligatoriu că în școală să existe o reprezentare clară a inovațiilor ;
Stabilitatea personalului-este o necesitate impusă pentru dezvoltarea unui climat în care poate să fie satisfăcute toate cerințele de securitate socio-afectivă a celor implicați ;
Existența unei strategiide dezvoltare profesională a personalului :este obligatoriu că școală să ofere șansă dezvoltării profesionale , atât în interiorul instituției , cât și prin programe externe acesteia .
Dezvoltarea unui curriculum echilibrat și relevant – se cere detalierea planificării;
Nivel înalt în sprijinirea școlii de către părinți material , prestarea unor servicii față de școală ;
Prioritatea valorilor unitățîi școlare în față valorilor individuale ;
Folosirea la maximum a timpului de învățare ;
Sprijinul complet și permanent al autorităților educaționale – să includă componente de asistență și consiliere pentru problemele cu care se confruntă școală , atât pe plan educativ cât și managerial.
         Nu putem vorbi despre calitatea învățământului , fără a privi la modul în care accede copilul într-o formă sau altă de școlarizare : din întâmplare sau ghidat în funcție de propriile aptitudini și capacități.Sistemul de orientare școlară și profesională cuprinde practic două subsisteme :
Acela al orientării școlare , care presupune alegerea filierelor educaționale , în funcțiile de aptitudinile și aspirațiile fiecărui individ , pe de o parte și ceea ce pot oferi sistemul instructiv-educativ, pe de altă parte ;
Acela al orientării profesionale , care reunește o varietate mare de acțiuni de natură să faciliteze alegerea meseriei sau a profesiei domeniului de activitate și a locului de muncă .Pentru a se realiza orientarea școlară și profesională , este necesară consilierea , prin această înțelegând o asistență continuă acordată individului , în pocesul de adaptare a acestuia la mediul schimbător al muncii .Ea ajută individul să-și descopere interesele sau preferințele pentru o profesie sau o familie de profesii , să verifice dacă are aptitudinile necesare pentru practicarea cu succes a acestor profesii și să-și evalueze șansele de reușită profesională . 
Politici educaţionale Marketing educațional

CHESTIONAR
1.Consideraţi că sunteţi suficient de informat în legătură cu programele /activităţile care pot fi desfăşurate în parteneriat cu agenţii economici?
Da                
Nu
2. Ȋn ce măsură consideraţi că puteţiobţine sprijin pentru activităţile dvs. din partea comunităţii locale?
Deloc
În mică măsură
În mare măsură
În foarte mare măsură
3. Cum apreciaţi efortul de a identifica partenerii proiectului/proiectelor finanţate prin bugetul local sau sprijinite de ONG-uri?
E destul de uşor, având sprijin din partea instituţiei
E acceptabil având în vedere statutul instituţiei în cadrul comunităţii (şcoala specială)
E foarte dificil pentru că trebuie să mă implic pe cont propriu
4.Sunteţi sprijinit de conducerea unităţii dvs. în vederea desfăşurării parteneriatelor cu Poliţia, Biserica, spitale, azile ?
Rareori
Destul de des
Foarte des
5.Monitorizarea implementării proiectelor la care participaţi este realizată de conducerea unităţii dvs?
Deloc
În mică măsură
În mare măsură
În foarte mare măsură
6.Sunteţi mulţumit cum a fost informată instituţia/comunitatea educaţională în legătură cu parteneriatul desfăşurat?
Da
Nu
Rareori
Destul de des
Foarte des
7.Are instituţia o strategie adaptată pentru a asigura comunicarea în cadrul parteneriatului (împărtăşirea informaţiei cu toţi cei implicaţi, asigurarea confirmării de către toate instituţiile / persoanele a fiecărei activităţi, …)?
Da
Nu
8. Sunteţi mulţumit de calitatea participării la activităţile la care aţi participat (aţi implicat elevi defavorizaţi, elevi cu CES)?
Deloc
În mică măsură
În mare măsură
În foarte mare măsură
9. Pentru eficientizarea relaţiei şcoală-elev- familie – comunitate consideraţi că este nevoie de un management performant al unităţii şcolare?
Da
Nu
10.  Participaţi la acţiuni de voluntariat alături de elevii dvs.?
Da
Nu

11.  Există iniţiative ale conducerii şcolii pentru desfăşurarea de parteneriate cu diverse ONG-uri în care să fiţi solicitaţi şi dvs.?
Da
Nu
Concluzii
Ȋn urma prelucrării datelor obţinute prin aplicarea şi colectarea chestionarelor pe un eşantion de 30 persoane, în cadrul cercetării selective de marketing cu privire la priorităţile instituţiei noastre de învământ în domeniul parteneriatului cu comunitatea locală, concluziile factorilor de conducere din şcoală în vederea valorificării în cadrul unei strategii vizând dezvoltarea unui parteneriat al şcolii cu comunitatea locală sunt:
- pe primul loc se află necesitatea existenţei unui management performant al unităţii şcolare pentru eficientizarea relaţiei şcoală-elev- familie –comunitate (la întrebarea 10 au răspuns da 30 de persoane);
- pe locul al doilea, se află sprijinul acordat de instituţie în desfăşurarea parteneriatelor cu instituţiile importante ale comunităţii (23 de persoane au răspuns Foarte des, iar 2 Destul de des);
- pe locul al treilea se aflănecesitatea implicării instituţiei în identificarea partenerilor proiectului/proiectelor finanţate prin bugetul local sau sprijinite de ONG-uri (19 persoane au răspuns E destul de uşor, având sprijin din partea instituţiei)
- pe locul al patrulea se situează implicarea în proiectele care se desfăşoară în parteneriat cu agenţii economici şi la care pot participa chiar elevi defavorizaţi sau având CES ( la întrebarea nr. 1 , 18 persoane au răspuns DA iar la întrebarea nr. 9 ,18 persoane au răspuns Ȋn mare măsură).
Aceste date vor fi valorificate în cadrul unei strategii privind dezvoltarea unui parteneriat al şcolii cu comunitatea locală.
Managementul proiectelor în educaţie
Regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar
Actele de studii sunt înscrisuri autentice care atestă finalizarea de către titular a unui nivel de învățământ, cu sau fără examen de absolvire.
Responsabilitatea completării, eliberării și anulării actelor de studii și a duplicatelor revine directorului și secretarului- șef/secretarului unității de învățământ acreditate. Este interzis să se facă ștersături, răzuiri, acoperire cu pastă corectoare, prescurtări și/sau adăugări în actele de studii și în documentele școlare.
În termen de 15 zile de la finalizarea studiilor/examenului de absolvire, actele de studii se întocmesc de către unitățile de învățământ, se semnează și se ștampilează de către persoanele indicate pe tipizat, pentru toți absolvenții care au promovat nivelul de învățământ/examenul.
Datele necesare pentru completarea actelor de studii se transcriu din registrele matricole și din cataloagele examenelor de finalizare a studiilor.
Mediile obținute la examenul de finalizare a studiilor se înscriu cu cifre arabe, iar explicitarea acestora se înscrie după modelul: 7,89 (șapte 89%).
Actele de studii, cu excepția celor pe ale căror formulare nu se indică aceasta, poartă în mod obligatoriu, în spațiul rezervat, fotografia titularului, alb-negru sau color, format 3 x 4 cm, fotografie care se aplică prin lipire/capsare. Pe fotografie se aplică timbrul sec.
Completarea actelor de studii se poate face prin scriere la calculator, prin dactilografiere sau de mână, cu tuș sau cerneală neagră, fără spații libere. Toate rubricile rămase libere se barează. Actele de studii se semnează de către persoanele ale căror funcții sunt precizate în formular, cu pastă, tuș sau cerneală neagră. Sub semnătură se trece, în clar, numele acestora. Nu se admite aplicarea parafei în locul semnăturii originale.
Ȋnainte de a fi eliberate absolvenților, actele de studii prevăzute cu spațiu rezervat pentru aplicarea timbrului sec vor fi prezentate la inspectoratul școlar, în vederea aplicării timbrului sec, însoțite de un borderou, în două exemplare, pentru fiecare categorie de acte de studii.
Documentele școlare se întocmesc numai pe formulare ale căror machetă și conținut sunt stabilite anual și prezentate pe site-ul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în timp util, pentru a fi cunoscute și preluate de toate unitățile de învățământ preuniversitar.
Înscrierea elevilor în registrul matricol se face în conformitate cu datele din actul de identitate, certificatul de naștere, cartea de identitate, certificatul de căsătorie, alte acte emise de organele competente, menționându-se și CNP-ul.
Înscrierea mediilor pe ani de studiu se face pe baza mediilor anuale încheiate în catalogul clasei, la care se adaugă mențiuni cu privire la eventualele examene de diferență.  Anual, situația școlară este certificată de secretarul unității de învățământ și este confirmată, după verificare, de directorul acesteia. În mod obligatoriu, numărul matricol al fiecărui elev din catalog trebuie să corespundă cu cel din registrul matricol, număr care se păstrează pe toată durata școlarizării.
Pentru elevii transferați în cadrul aceluiași nivel de învățământ, de la o filieră/profil/specializare la alta/altul, se specifică examenele de diferență și rezultatele obținute, menționându-se media anuală calculată la unitatea de învățământ de la care provin — fără recalcularea mediei generale.
Atât în registrul matricol, cât și în catalogul clasei se înscriu citeț și în întregime toate disciplinele înscrise în planulcadru aferent filierei/profilului/specializării corespunzătoare/ corespunzător fiecărei clase.  Registrul matricol, după completarea procesului-verbal, tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează la unitatea de învățământ preuniversitar emitentă, cu termen de păstrare permanent.
Înscrierea disciplinelor în catalogul clasei se face de către învățător sau de către profesorul diriginte, citeț și în întregime, în conformitate cu planul-cadru aferent filierei/profilului/ specializării corespunzătoare/corespunzător clasei respective și în funcție de disciplinele opționale stabilite.
Notele/Mediile înscrise greșit în catalog se corectează prin tăiere cu o linie orizontală și se înlocuiesc cu notele corespunzătoare, cu cerneală roșie, se semnează de către titularul de disciplină și de director, care aplică ștampila. Scoaterea catalogului din unitățile de învățământ este interzisă.
Foaia matricolă se eliberează, la cerere, numai elevilor care au absolvit un nivel de educație, conform sistemului național de învățământ aprobat prin lege.
Adeverințele de studii și adeverințele de absolvire sunt documente școlare care se deosebesc de celelalte documente prin faptul că se eliberează solicitanților pe bază de cerere, cu specificarea destinației și a termenului de valabilitate, și nu au caracter de regim special.
Adeverința de absolvire a studiilor se eliberează pentru finalizarea cursurilor, cu sau fără examen de absolvire, pe baza unei cereri motivate, aprobate de către directorul unității de învățământ.
Registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii devine document școlar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevului, atât la nivelul inspectoratelor școlare, cât și al unităților de învățământ care gestionează acte de studii.
Scopul documentelor manageriale este de a asigura un flux informațional corect, eficient, atât pe orizontală, cât și pe verticala structurii organizatorice, în vederea realizării obiectivelor strategice și operaționale stabilite.
Acest fapt presupune că, într-o organizație, nu se poate realiza o funcționare eficientă conjuncturală, ci este necesar să se realizeze documente manageriale care să asigure funcționarea, în termeni de performanță, a instituției.
Managementul juridic şi legislaţie şcolară
Matricea Logică
Matricea logică a proiectului este un instrument analitic pentru analiza, planificarea, implementarea şi evaluarea proiectelor creat în anii 1970 şi utilizat pe o scară tot mai largă de către organisme care asigură finanţarea proiectelor sau sunt implicate în realizarea propriuzisă a acestora, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în S.U.A., la nivel guvernamental şi neguvernamental. Metoda presupune prezentarea rezultatelor diverselor analize necesare pentru construcţia proiectelor astfel încât să pună în evidenţă într-o manieră sistematică şi logică obiectivele proiectului, relaţiile cauzale dintre diferitele niveluri de obiective, modul în care poate fi verificată atingerea obiectivelor propuse şi principalele ipoteze (factori externi) care pot influenţa succesul proiectului. Metoda este extrem de utilă pentru managementul proiectelor în sectorul public, pe de o parte, pentru că ajută la structurarea mai bună a proiectului, la identificarea mai rapidă şi logică a obiectivelor, a indicatorilor de măsurare a atingerii acestora, a factorilor de risc şi resurselor necesare, ceea ce conduce la creşterea şanselor de succes ale proiectului şi, pe de altă parte, deoarece principalele organisme finanţatoare solicită folosirea metodei în cadrul redactării solicitărilor de finanţare (propuneri de proiecte).
Principalele aspecte care diferențiază activitățile de proiecte
Proiectele educaţionale completează activitatea şcolară cu educaţia extraşcolară şi educaţia familială. Ca activitate intenţionată şi orientată, educaţia extraşcolară/non-formală, permite dezvoltarea competenţelor elevilor, cultivarea interesului şi dezvoltarea înclinaţiilor şi talentelor acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă şi plăcută a timpului liber al elevilor, dezvoltarea vieţii asociative, dezvoltarea capacităţilor de a lucra în grup şi de a coopera în rezolvarea unor sarcini complexe, dezvoltarea voinţei şi formarea trăsăturilor pozitive de caracter. Educaţia extraşcolară permite de asemenea implicarea elevilor în activităţi opţionale în mai mare măsură decât este posibil pe baza activităţilor curriculare, angrenându-i pe aceştia în forme specifice de verificare şi apreciere a rezultatelor.
Proiectele educaţionale, prin activităţile pe care le implică, contribuie la formare continuă a personalului implicat în educaţia şcolară, tocmai pentru că se adresează cadrelor didactice din învătţământul preuniversitar şi au ca scop îmbunătăţirea calităţii educaţiei şcolare. Astfel, participantul este încurajat să-şi îmbunătăţeascăcunoştintele şi competenţele de predare şi să cunoască mai bine modul în care se realizează educaţia şcolară.
Matricea logică a proiectului prezintă într-o formă concisă şi clară informaţiile cuprinse în macheta de mai jos:
Logica intervenţiei Indicatori de verificare Surse de verificare Ipoteze
Obiective globale   
Scopul proiectului   
Rezultate   
Activităţi  Mijloace  Costuri Pre-condiţii
   Ea constituie baza pentru crearea bugetului proiectului, repartizarea responsabilităţilor, realizarea programului de implementare (graficul de execuţie al proiectului) şi a planului de monitorizare a implementării. Această abordare facilitează comunicarea între stake-holderii proiectului, ajută la clarificarea scopului proiectului şi la structurarea şi formularea ideilor privind proiectul într-o formă standardizată dar dinamică. Realizarea matricei logice a proiectului cuprinde două faze:
I. Analiza În cadrul acestei faze este analizată situaţia existentă în vederea creării unei viziuni a situaţiei viitoare dorite şi a selectării strategiilor care vor conduce la realizarea acesteia. Ea cuprinde: Analiza stake-holderilor, Analiza problemelor, Analiza obiectivelor şi Analiza strategiilor.
II. Planificare În cadrul acestei faze ideea de proiect este dezvoltată sub forma unui plan practic, operaţional care urmează a fi implementat. Activităţile şi resursele sunt clar definite şi programate în timp. 
I.1 Analiza stake-holderilor Stake-holderii proiectului sunt toate persoanele, grupurile, instituţiile care au o legătură cu acesta, în sensul că vor fi afectaţi (pozitiv sau negativ) de aplicarea proiectului. Este necesară identificarea acestora şi a modului în care vor fi afectaţi. În mod ideal este necesară implicarea stake-holderilor (cel puţin a celor mai importanţi) în realizarea proiectului.
Pentru stake-holderii cei mai importanţi se realizează o analiză detaliată a următoarelor aspecte:
a) caracteristici: aspecte sociale, culturale, economice, structuri şi aspecte organizaţionale, atitudini generale şi faţă de proiect etc.;
b) interese şi aşteptări: nevoi, interese, obiective şi aşteptări în contextul proiectului;
c) sensibilitatea privind aspecte cum ar fi protecţia mediului, discriminările de orice natură, conflicte de interese etc.;
d) potenţial şi deficienţe: punctele forte şi slabe ale stake-holderului din perspectiva proiectului, contribuţia potenţială la proiect;
e) implicaţii şi concluzii: cum să fie abordat stake-holderul şi acţiunile posibile necesar a fi întreprinse.   
   I.2 Analiza problemelor Analiza problemelor identifică aspectele negative existente şi stabileşte relaţii de tip cauză-efect între problemele existente. Realizarea ei presupune parcurgerea a trei paşi: a) definirea precisă a subiectului analizat;
b) identificarea problemelor majore cu care se confruntă grupurile ţintă ale proiectului;
c) vizualizarea problemelor cu ajutorul unui arbore (organigramă) a problemelor care pune în evidenţă relaţiile de tip cauză-efect. Impactul acestei diagrame a problemelor este mai puternic dacă este construită în cadrul unei şedinţe de lucru la care participă stake-holderii principali şi care este condusă de un moderator cu experienţă în utilizarea metodei. 
Impactul acestei diagrame a problemelor este mai puternic dacă este construită în cadrul unei şedinţe de lucru la care participă stake-holderii principali şi care este condusă de un moderator cu experienţă în utilizarea metodei.                                             
Informatizare în managementul educaţional
Informatizare în managementul educaţional
Sistemul informatic este o parte a sistemului informațional prin intermediul căruia se asigura prelucrarea automată a datelor, în vederea obținerii informațiilor cerute de multipli utilizatori.Dezvoltarea sistemelor informatice apare că o evoluție de la simplu la complex, în care rolul acestora a crescut permanent de-a lungul anilor, prin extinderea continuă a funcțiilor sale. La începutul anilor ’50, tehnologia informațională se află încă în prima faza a dezvoltării sale. Dar cu timpul, această s-a remarcat printr-o serie de sisteme informaționale, cele mai cunoscute și utilizate  fiind: sistemele de prelucrare a tranzacțiilor, sistemele de informare a conducerii, sistemele de sprijinire a procesului decizional și sistemele informaționale pentru conducerea superioară.Prin sistem informat

LearningApps.org este un proiect de cercetare și dezvoltare al Școlii Superioare Pedagogice PH Bern, în colaborare cu Universitatea din Mainz (Prof.Dr. Franz Rothlauf) și cu Școala superioară Zittau/Görlitz (Prof.Dr. Christian Wagenhaft).

Aplicația dispune de o variantă a site-ului în limba română, o interfață românească este în lucru.  Categoriile încorporează majoritatea disciplinelor de studiu, se poate opta pentru mai multe limbi, iar tipurile de exerciții care pot fi alcătuite sunt diverse pornind de la: Cuvinte încrucișate; Jocul Milionarii; Marchează în text; Quiz cu alegere; Quiz cu alegere; Completează tabel; Quiz cu introducere; Grilă ordonare; Joc-Perechi(Perechi imagini); Joc-Perechi(Text/Imagine); Ordonare cu hartă; Ordonare grupe; Ordonare pe imagini; Ordonează perechi; Puzzle – Grupe; Tabel ordonare; Rebus; Spânzurătoarea; Text spații goale; Completează tabel; Quiz cu introducere; Audio/Video cu inserări; Avizier; Caiet; Calendar; Chat; Mindmap; Scrieți împreună.

Exercițiile (Apps) se pot alcătui relativ simplu, urmînd instrucțiunile de pe site. Există numeroase modele care facilitează crearea acestora într-un timp relativ scurt.

LearningApps este un ajutor pentru profesori şi pentru elevi. Profesoru are posibilitatea să structureze materialul pe care doreşte să-l predea în cel mai bun mod, sau să se folosească de exercițiile oferite de colegi. Pentru elevi, LearningApps oferă moduri cât mai interactive şi atrăgătoare de însuşire a noilor informaţii. Prin intermediul LearningApps elevul va învăţa mult mai uşor prin descoperire şi mai ales prin interactivitate. Spre deosebire de un profesor care trebuie sa explice un subiect la cel putin 20 de elevi, neputînd acorda atenţie fiecarui elev în parte, aplicația  permite individualizarea procesului didactic acordînd fiecărui elevului toată atenţia sa.