Un articol INTERESANT scris de Elena Lotrean! “ Am considerat întotdeauna că școala este acea instituție care trebuie să fie înaintea vremurilor, că profesorii sunt primii care descoperă noutățile și tendințele din domeniul lor ca să poată crea competențe adevărate pentru copiii din fața lor. M-au mirat mereu studiile care spuneau că profesorii sunt categoria cea mai rezistentă la învățare, și nu doar prin țara noastră – să nu perpetuăm mitul unicității noastre absolute. 08.05.2020, de Elena Lotrean Iată că ultimele luni ne arată trei lucruri pe care poate le știam, dar nu erau atât de vizibile, despre profesori și școlile lor. Unul este că profesorii României pot să învețe cu viteza luminii, într-o lună cât într-un an, cu ajutorul colegilor sau chiar al copiilor, nativi digitali de ale căror abilități ne putem ajuta cu adevărat. Că se implică, le pasă, găsesc soluții și le mai și pun în practică. Al doilea este că școala așa cum o știm se află într-un moment în care poate să facă un salt uriaș, inovativ, să fie cu adevărat înaintea vremurilor, cu scenarii personalizate de învățare, cu prezență fizică sau online, cu creativitate maximă în misiunea ei de a forma oameni și cetățeni. Al treilea este că există un decalaj uriaș în tot ceea ce înseamnă învățare și echitate în educație. Și aici nu vorbim despre rural și urban – cunoaștem multe modele de organizare exemplară în zona rurală –, ci pur și simplu de felul în care alegem noi ca profesori, ca școli, să creăm competențe dedicate copiilor noștri. Fiecare după cum crede de cuviință. Exact asta s-a întâmplat în educație din martie până acum. Înțelegem în moduri atât de diferite educația și responsabilitatea pe care o avem fiecare. Cred că toate cele trei elemente au un punct comun – felul în care ne învățăm profesorii să știe, să facă și mai ales cum să fie. Competența socială este un mușchi care cere antrenament. Cum și cât interacționăm, care sunt relațiile care ne cresc, ce facem pentru societate, cum ne strângem să lucrăm împreună și să contribuim fiecare cu ce avem mai bun. Ce îmi doresc să învățăm din această pandemie este cum să fim împreună în viitor. Poate că este doar începutul, poate vom mai avea momente de închidere a școlilor. Cred că acum este momentul cel mai potrivit să planificăm, să ne imaginăm, să flexibilizăm școala și mai ales să ne învățăm profesorii că, iată, totul e posibil. Haideți să facem niște exerciții de imaginație împreună. Cum ar fi ca dintr-o clasă de 30 de copii luni să vină la școală 15, iar colegii lor să fie online? Iar marți să facă schimb. Și miercuri să o luăm de la început. Iar vineri să facem orele la muzeu sau în parc. Lecțiile vor fi predate online, iar copiii vor veni la școală pentru practică și îndrumare de la profesor? Și acesta creează trasee personalizate pe bază de inteligență artificială? Sau cum ar fi ca acea familie care a decis să se mute la casa mult dorită dintr-un sat de poveste, ușor părăsit și fără școală, să poată avea acces la ore într-o școală oriunde din țară? Vă mai amintiți cum a fost când ați stat acasă cu piciorul rupt sau cu varicelă? Dar pe copilul care se află într-o cameră de spital pentru tratament? Chiar astăzi poate fi cu colegii la oră, deși la distanță. Să știți că tot ce am scris mai sus se implementează deja undeva într-un colț de lume. Iar oamenii își imaginează mereu cum ar fi ca lucrurile să se simplifice în viața lor. Eu cred că virusul acesta este cel care, deși ne-a închis în case, ne-a deschis către „se poate și la noi”. Pentru că de prea multe ori am auzit că „la noi nu se poate”. Ei bine, așa nu se mai poate! Iar din septembrie mă aștept să fim împreună #înainteavremurilor.”

SURSA : https://scoala9.ro/educatie-inaintea-vremurilor/574/?fbclid=IwAR21oVVuDjwepVMdhl7uSE2P3bRU3nMief-5temAsbTGWIlnTJjsDBLcPnE