iTeach: Blog Mariana Patrichi

Sceneta pentru ,,8 Martie”

Mariana Patrichi — Thu, 23 Feb 2012 20:04:44 +0200

Cele patru anotiumpuri canta:
     Patru surioare
     Mandre suntem foc
     In strai de sarbatoare
     Noi ne-am prins la joc.
         Ref. Tra, la , la, la, la, la,
                              La, la, la, la, la. –bis.

Povestitorul: Una pamantul albeste
Pe copii inveseleste.

Apare ,,Iarna” cu palaria iernii pe cap:
                Eu sunt iarna cea geroasa
                Ce-a batut la orice casa
                Anuntandu-i pe copii
                Ca le aduc jucarii.

                Schii, patine, saniute
                Haine groase si dragute
                Nea si bulgari argintii
                Pentru jocuri de copii.

Un copil: E-mbracata-n straie lungi
                 Si pe cap poarta cununa
                 Din stelute reci de gheata
                 Pe ea fulgi de nea aduna.

                 Lumea-ntreaga-n lung si-n lat
                 Cu pricepere-a umblat
                 Sa ascunda ce-o putea,
                 Sub plapuma ei de nea.

Se canta cantecul: ,,Iarna du-te-acum cu bine”
(Iarna pleaca si intra Primavara cu palaria primaverii)
Povestitorul : Iarna a plecat acasa
                      A venit alta mireasa
                      Cu palaria draga-a ei
                      Numai flori de ghiocei.

Zana Primaverii: Eu sunt Zana Primaverii
                            Si-am venit sa va aduc
                            Ghiocei si viorele
                            Pentru toti copiii buni.

Ghiocelul: Sunt micut si frumusel
                   Si ma cheama ghiocel
                   Eu alung iarna din tara
                   Si-aduc dulcea primavara

Lacramioara: Mama mea e Primavara
                       Si ma cheama Lacramioara
                       Sunt sora cu Ghiocel
                       Si-s mai mica decat el. Garofita: Sunt garofita minunata
                 Cu rochita parfumata
                 Infloresc multicolor
                 Sa fiu draga tuturor
                 Am venit aici la voi
                 Sa va aduc multe vesti noi.

Laleaua:   Sunt si eu o floare mica
             Sunt lalea , sunt frumusica
             Gradinile-mpodobesc
             Printre flori eu ma mandresc.

Trandafirul : Sunt cel mai frumos din lume
                      Trandafir e al meu nume
                      Stralucesc in vii culori
                      Sunt mai mare printre flori.

Se canta ,,Vine primavara pe dealuri si campii” sau ,,Vine, vine primavara”
(pleaca primavara si intra vara care poarta o rochie aurie si in cap palaria verii)

Povestitorul:   Haina aurie poarta,
                       Auriu e-ncununată
                       Aureşte grânele
                       Şi coace cireşele.

Zâna Verii: Eu sunt de roade plină
                    Harnică, ca o albină
                    Ştiu s-auresc grânele
                    Şi să şi coc fructele.

Un copil : Prin grădini şi prin livezi
                  Fructe coapte, fructe verzi,
                  Pentru copii, daruri are
                  ,,Jocuri în vacanţa mare”

Se cântă: ,,S-au copt cireşele” sau ,,A sosit vacanţa”
(,,Vara”pleacă şi apare ,,Toamna” cu pălăria toamnei)

Prezentatorul: Iar a patra surioară
                        Cu greu de la deal coboară
                        Să culeagă, să adune
                        Saci cu fructe şi legume.

Un copil:-- Cioc, cioc, cioc, bate la uşă
Oare cine-o fi mătuşă?
-- Nu vezi? ,,Toamna” jucăuşă.

Zâna Toamnei: Eu sunt fata harnică
                        Şi de bunuri darnică
                        Mi-am pus pe cap pălăria
                        Şi v-am umplut magazia.
(vrea să plece)
                                          Jocul anotimpurilor- sceneta pentru ,,8 Martie”

Un copil: -- Mai stai toamnă, und-te duci?

Toamna: -- Ia, mă duc să scutur nuci,
S-adun strugurii din vie,
Să fac vin de razachie.

Intră şi celelalte anotimpuri în scenă.
              Suntem patru surioare
              Ce v-aduce daruri care
              Într-un an frumos să crească
              Pe toţi să ne-nveselească.

              Hai la joc cu bucurii
              Lângă noi, aici copii
              Să-ntindem o horă mare
              Ca-ntr-o zi de sărbătoare.

Copiii şi anotimpurile joacă şi cântă pe melodia ,,Înfloresc grădinile”

      Suntem toate hărnicuţe, hai la joc cu noi
      Fete mândre şi drăguţe, frunză verde măi,
      Noi v-aducem daruri multe, fete şi flăcăi
      Îndrăgiţi-ne cu toţii, hai la joc cu noi.

      Iarnă dulce primăvară, foaie şi-o lalea
      Vara, toamna surioară, e vecina mea.
      Zi din strune lăutare, foaie siminoc
      Hora noastră să răsune, hai cu toţi la joc.

(Se poate continua cu câteva poezii şi cântece dedicate mamelor cu ocazia zilei de ,,8 Martie”)

Povestitorul: Şi-n această ziuă mare
                      Este-o zi de sărbătoare
                      Adusă în graba mare
                      De primăvara vioaie.    Ce e oare?

Copiii:   Ziua de 8 Martie, Ziua Femeii, Ziua                            Mamei!
          E ziua ta măicuţa mea cea bună,
          Dac-aş putea ţi-aş prinde în cunună
          Toţi trandafirii zorilor uşori
          Şi cântecele, ca pe nişte flori.

          8 Martie, e ziua ta
          O floare-ţi dau măicuţa mea
          Şi să ştii căci acest dar
          E dragostea fără hotar.

Se cântă ,,Astăzi este ziua mamei!”- cântec

          Mamă dragă să trăieşti
          Tot mai bine să munceşti
          Sănătate îţi doresc
          Şi să ştii că te iubesc.             Mamă dragă ce-aş putea
            Să-ţi doresc de ziua ta?

Toţi:     Bucurie, sănătate,
Mult noroc şi spor la toate.
            Pace şi zile senine
            Să mă poţi creşte pe mine.

Mamă eşti pe lume
Tot ce-i mai frumos
Ochii tăi sunt limpezi
Glasul ţi-e duios.

Se cântă ,,Ochii cei mai dragi din lume”-cântec

Daru-i mic, iubire-ai mare
De nu are asemănare
Când voi fi mare aş vrea
Ca să fiu ca mama mea.

Am cules de pe ponoare
Ghiocel, gingaşă floare
Ca să-i dau mamei cu drag
Când va trece-al casei prag.

Se cântă ,,Am vrut să-ţi culeg o floare”-cântec

           Tu eşti floarea cea frumoasă
           Care astăzi înfloreşte
           Chipul drag ce ne-a dat viaţă
Mama care ne iubeşte.

Mamelor din lumea-ntreagă
Noi cu toţii vă iubim
În această zi frumoasă
Spor la muncă vă dorim1

De ziua ta mămico
Nu-ţi dau comori sau bani
În loc de toate acestea
Un sincer:,,LA MULŢI ANI!”

În încheiere se cântă ;;La mulţi ani!” şi se oferă surpriza mamelor

CARACTERIZAREA GRUPEI ( ÎN URMA EVALUĂRILOR INIŢIALE)

Mariana Patrichi — Sun, 19 Feb 2012 19:30:38 +0200

Grupa la care ne vom desfăşura activitatea instructiv educativă în anul şcolar 2011- 2012 este de nivel I (3-5 ani), mai precis grupă mijlocie, având ca denumire distinctivă „ grupa pisicuţelor” , titlu ales cu ajutorul copiilor.

Acestă grupă de copii este formată dintr-un efectiv de 27 de preşcolari dintre care 10 fetiţe şi 17 băieţei. Copiii grupei au vârste cuprinse între trei şi cinci ani cu o singură excepţie un băieţel de doi ani şi unsprezece luni.
Menţionăm că din efectivul grupei (grupa fiind una de continuitate), din anul şcolar precedent, a fost retrasă o fetiţă din motive obiective, şi au mai fost înscrişi patru copii, doi băieţi şi două fetiţe însă s-au prezentat pănă la sfârşitul perioadei de evaluări iniţiale, doar trei, o fată şi doi băieţi. Din cei trei nou-veniţi niciunul nu a mai frecventat mediul instituţional al grădiniţei, fapt care s-a observat şi în adaptarea acestora la noul program de viaţă în general şi la adaptarea la mediul instituţional în special, astfel fetiţa s-a adaptat cel mai repede în ceea ce priveşte „acceptarea venirii la grădiniţă” însă are simţul proprietăţii foarte dezvoltat şi este încă individualistă; băieţii iau parte la acţiunile colective dar s-au desprins mai greu de climatul familial.
Pentru a cunoaşte nivelul de dezvlotare intelectuală, socială, psihologică, motrică, etc., în primele două săptămâni ale semestrului de început am efectuat, aplicat probe de evaluare prin întrebări orale, jocuri, comunicări libere dar şi pe anumite teme precum şi fişe de evaluare.
Am observat că din punct de vedere al dezvoltării limbajului majoritatea sunt capabili să formuleze propozoţii cel puţin simple, toţi reuşesc să se facă inţeleşi atât de colegi cât şi de cadrele didactice.ţiva prezintă dislali polimorfe, pronunţînd greşit sunete, înlocuindu-le sau omiţându-le, în speciale pe cele care se formează mai tîrziu în ontogeneză: şuierătoare, siflante, vibrante. Dată fiind vârsta şi dezvoltarea incompletă a aparatului fono-articulator nu considerăm aceste deficienţe ca fiind o problemă, însă ne propunem să insistăm pe exerciţiile de dezvoltarea limbajului cu aceşti copii. Din punct de vedere fizic şi psihic tiţi copiii sunt normali, dezvoltaţi în parametrii specifici rstei, provenind din familii echilibrate, unii dintre aceştia având încă un frate sau o soră.
De-a lungul semestrului vom urmării dezvoltarea nivelului intelectual, stimularea interacţiunilor socio-afective, dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, îmbogăţirea vocabularului, stimularea interesului pentru frumosul din artă.

CAUZELE NEGLIJĂRII COPILULUI

Mariana Patrichi — Fri, 17 Feb 2012 21:43:14 +0200

Cauza cea mai des incriminată în cazul neglijării copilului este atitudinea parentală perturbată, datorită tulburării relaţiei copil-părinte.
După C. Ciofu, familiile cu disfuncţii în relaţii sunt:
- familiile dezorganizate şi dizarmonice;
- familiile cu personalităţi nevrotice;
- familiile cu părinţi incapabili de a se adapta la caracterul copilului.
„ Cea mai des incriminată este atitudinea mamei, care, în urma unor tulburări
psihice temporare sau cronice ( tulburări de lactaţie, nevroze, depresii, imaturitate emoţională, schizofrenie şi altele) poate omite asigurarea condiţiilor de creştere adecvate vârstei copilului. Neglijarea copilului de către adultul în grija căruia se află se poate datora unor reacţii la factorii stresanţi din mediul psihosocial.”
Când este vorba despre mame, asemenea comportament s-ar putea datora unor cauze multiple, cum ar fi:
- însingurarea mamei prin părăsirea familiei de către soţ;
- dezinteresul soţului în ceea ce priveşte creşterea copilului;
- nepregătirea psihologică a mamei pentru îndatoririle ei, adesea din cauza vârstei prea tinere sau în urma unor tulburări de personalitate;
- copleşirea mamei de responsabilităţi profesionale, fie în urma unor ambiţii profesionale, fie din cauza presiunilor materiale din familie;
- lipsa de suport oferit mamei din partea reţelei ei sociale.
În cazul unui părinte cu mai mulţi copii, afecţiunea scăzută pentru unul anume se
poate pune în relaţie cu anumite caracteristici ale copilului: prezenţa unui handicap, anumite caracteristici fizice sau psihice, care sunt puse adesea de părinte pe prim plan în comparaţie cu trăsăturile altui copil din familie. În concepţia socio- biologică a maltratării, este menţionat faptul că în familiile cu astfel de atitudini parentale, copilul cu nevoi speciale prezintă riscul cel mai mare de a fi neglijat.
Un nou - născut poate fi neglijat de părinţi din cauza indisponibilităţii acestora ca urmare a unei toxicomanii, a vârstei prea mici a mamei, a prematurităţii copilului, a numărului prea mare de copii din familie.
O altă cauză a neglijării poate fi considerat şi contextul disciplinar nepotrivit: într-o zi totul este permis, a doua zi, la cele mai mici plânsete, copilul este zgâlţâit.

DEFINIREA NEGLIJĂRII COPILULUI

Mariana Patrichi — Fri, 17 Feb 2012 21:32:57 +0200

Specialiştii din domeniile psihologiei şi asistenţei sociale apreciază ca fiind neglijare atunci când persoana care răspunde de copil omite gesturile necesare unei bune dezvoltări a acestuia. Neglijarea gravă se întâlneşte atunci când viaţa copilului este pusă în pericol prin ignorarea nevoilor sale vitale. Se descoperă atunci o malnutriţie severă sau eşec în menţinerea copilului într-o bună stare de sănătate. Neglijarea generală ar corespunde neacordării de îngrijiri adecvate în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală şi supravegherea copilului.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea acestuia la educaţie.
Neglijarea ar putea fi definită şi ca reprezentând condiţiile în care persoana care are în îngrijire un copil, în mod intenţionat sau neintenţionat, dă posibilitatea copilului să experimenteze suferinţe care por fi evitate şi nu reuşeşte să asigure una sau mai multe condiţii care sunt foarte importante pentru dezvoltarea capacităţilor fizice, emoţionale şi intelectuale ale unui individ.
Dacă abuzul asupra copilului se face cu intenţie distructivă, neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenţei şi ignoranţei parentale vizavi de nevoile copilului, punând în pericol dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere bio- psiho-socio-cultural.
Neglijarea constă în forme de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice, emoţionale şi educaţionale ale copiilor, punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoţională, cognitivă şi socială.

Activităţi de socializare

Mariana Patrichi — Fri, 17 Feb 2012 20:53:54 +0200

Cooperarea în şcoală sau în timpul liber se realizează printr-o interacţiune în cadrul microgrupului care o efectuează. Asocierile de muncă sau de joacă înjghebate nu sunt simple echipe care cooperează pentru realizarea unui obiectiv comun, ci grupe omogene, între ai căror membri se dezvoltă interacţiuni variate: intelectuale şi afective determinate pe procesul de muncă sau de joacă. Elevii se îndeamnă unii pe alţii, se bucură în comun, trăiesc sentimentul bucuriei pentru reuşita acţiunii (Diana, Drăghinescu, 2006, p. 23) şi prin cooperare ei pot deveni prieteni.
       Sunt copii care se împrietenesc cu uşurinţă. Merg în parc şi într-o oră îşi fac câţiva prieteni. Prieteni pentru ziua aceea. Mâine vor fi cu siguranţă alţii! Totuşi, încă de pe la 3 ani, copiii ţin minte şi întreabă de alţi copii, le reţin numele şi chiar se duc în parc pentru a-i întâlni. Grădiniţa este însă primul loc în care începi să-ţi faci prieteni întrucât întalneşti aceeaşi colegi zilnic. Unii îţi vor deveni prieteni, alţii nu, în funcţie de afinităţi, potriviri, gusturi, plăceri comune. Cu toate acestea, sunt copii care nu au prieteni nici la grădiniţă, nici la şcoala. Toţi rămân la stadiul de colegi. Nici unul nu devine mai apropiat, nu-i împărtăşeşte secretele sale, nu-i cere ajutor, nu-i spune ce simte. Este vorba despre atingerea unui anumit grad de intimidate atât la copii cât şi la adulţi.
        Când o persoană ne devine prieten? Când avem încredere în el, când ţinem la el, când ne leagă diverse lucruri, când găsim asemănări, când ne place ce simţim venind dinspre el. Dacă toate acestea sunt adevărate, ce ar însemna "să învăţăm prietenia?" "să învăţăm să fim prieteni?" sau "să ne învăţăm copiii să fie prieteni?".
• Poate să învăţăm să căutăm asemănări cu ceilalţi mai degrabă decât deosebiri;
• Poate să avem mai multa încredere în ceilalţi;
• Poate să-l ajutăm pe copilul nostru să aiba încredere în el însuşi, în forţele proprii, să fie independent, să plece pe alte planete pentru a-şi căuta prieteni;
• Poate să avem destulă răbdare pentru a reuşi să-l cunoaştem pe celălalt;
• Destulă dorinţă de a afla cum sunt alţi oameni, asemănători sau diferiţi de noi;
       Socializarea constituie procesul de continuă transformare a individului „din fiinţă biologică într-un subiect al unei culturi specifice” (Bernstein). Deşi aptitudinea de socializare este o caracteristică esenţială a naturii umane, la naştere, facultăţile intelectuale, afective, de relaţionare, acţionale există numai în stadiu de virtualitate; pentru a se dezvolta, ele necesită un context social capabil să ofere copilului situaţii multiple de comunicare socială şi afectivă.
      Prin socializare se transmit şi se structurează:
• modalităţile de comunicare: sisteme de coduri lingvistice, simbolice, expresive (non-verbale);
• modele sociale de comportament pe baza unor norme funcţionale considerate ca valori într-o anumită cultură;
• seturi instrumentale (modalităţi de cunoaştere, de învăţare etc.);
• posibilităţi de relaţionare interpersonale ca şi forme de comportament caracteristice vieţii de grup;
• modelarea motivaţional-afectivă a individului
Mecanismele socializării: adoptarea succesivă de status-uri şi roluri sociale (preşcolar, şcolar, adolescent etc.), învăţarea socială, învăţarea instituţionalizată, jocul, imitaţia, identificarea etc.
          Socializarea începe în copilărie, se continuă într-o formă marcată până în stadiul de adult şi mai puţin după (socializarea continuă). Finalitatea sa este reprezentată de adaptarea şi integrarea în societate şi în lumea valorilor.

Drăghinescu, D., Socializare şi cooperare în activităţile şcolare şi extraşcolare, Editura Irco Script, Drobeta Turnu-Severin, 2006

Avantajele unui curriculum realizat în şcoală

Mariana Patrichi — Fri, 17 Feb 2012 20:50:04 +0200

• curricula poate fi monitorizată continuu şi corectată pentru a deveni tot mai
relevantă pentru elevi şi mult mai aproape de nevoile şi de priorităţile comunităţii locale;
• încurajează spontaneitatea, flexibilitatea şi diversitatea, astfel încât resursele
disponibile ale şcolii, atât cele umane cât şi cele materiale, sunt mai eficient folosite în conceperea, implementarea şi evaluarea unui curriculum;
• sporeşte satisfacţia profesională a personalului didactic şi determină o mai
susţinută participare la activitatea de implementare a noului curriculum; creşte coeziunea şi se dezvoltă comunicarea profesională.
Importanţa pe care şcoala o acordă disciplinelor opţionale dovedeşte gradul de performanţă la care aceasta a ajuns, precum şi modul în care s-a operat schimbarea de mentalităţi şi atitudini la nivel organizaţional. În aceşti ani este foarte important ca elevii să-şi aleagă un parcurs individual care poate avea un impact determinant pentru viaţa lor. S-ar putea spune că şi în funcţie de abordarea Curriculum-ului la decizia şcolii (CDŞ), o şcoala va putea exista sau nu. CDŞ-ul personalizează o şcoala, o face să fie „altfel”, într-un peisaj uniformizant şi uneori (de ce să n-o recunoaştem) neatractiv. Modul în care managerul şcolar ştie să evalueze şi să pună în valoare ceea ce constituie specificul unei şcoli – adică CDŞ-ul – este determinant şi are ca efect faptul că şcoala respectivă poate oferi elevilor săi şansa de a fi învingători în viaţa şi de a-şi împlini vocaţia, devenind o pepiniera de talente, atrăgătoare pentru elevi şi părinţi.
Curriculum–ul la decizia şcolii cuprinde atât curriculum nucleu aprofundat şi curriculum extins, cât şi curriculum elaborat în şcoală. Aceste tipuri de curriculum reprezintă modalităţi concrete prin care cadrele didactice pot da dovadă de măiestrie în activitatea lor profesională oferind elevilor oportunităţi de a alege domeniul în care doresc să-şi dezvolte deprinderi şi să-şi contureze propriul sistem de valori.

Victimele frecvente ale violenţei în familie

Mariana Patrichi — Thu, 16 Feb 2012 22:25:09 +0200

Familia tinde să devină cadrul unei agresivităţi extrem de puternice (A. Neculau, 2003).
            Femeile, copiii dar şi bătrânii sunt victimele frecvente ce se supun violenţei. Realitatea ne spune că femeile şi copiii sunt victime preferate, pentru că au capacităţi reduse de a se apăra, ei neputând să facă faţă forţei fizice masculine. Femeia este asociată cu înşelăciunea. Dintotdeauna cei mai mici şi slabi au fost victime. Atât femeile cât şi copiii sunt dependenţi economic şi poate acesta este un motiv major pentru care aceştia sunt deseori abuzaţi, suportând agresiuni fizice, injurii, adresări nerespectuoase.
          Lumea actuală are la bază o idee preconcepută şi anume că bărbatul trebuie să exercite puterea şi autoritatea asupra femeii, iar aceasta din urmă trebuie să suporte vorbe jignitoare, diferite forme de abuz doar de dragul copiilor şi al căsniciei.
          Femeia este considerată ca fiind slabă, uşor de manipulat, sensibilă, fragilă, care are nevoie de multă atenţie din partea celor din jur, multă dragoste, afectivitate.
          Realitatea este că noi trăim într-o societate care sprijină violenţa masculină. Însă, astăzi ne confruntăm şi cu femei experte în agresivitate fizică. În filme s-au creat déjà stereotipuri: poliţiste bătăioase ca Jennifer Lopez. În închisorile de femei întâlnim însă unele care şi-au ucis soţii, după ani îndelungaţi de bătăi şi conflicte. Aceste cazuri există, dar sunt foarte rare.
          Violenţa asupra femeilor în spaţiul public dar şi privat se manifestă în diverse moduri care produc suferinţă şi moarte pentru milioane de femei. Abuzul asupra femeilor reprezintă o cauză majoră a deceselor şi deficienţelor provocate acestora. Femeile sunt bătute, oprimate, abuzate, torturate în fiecare zi.
          În 1999, folosindu-se eşantioane reprezentative, s-a constatat că 41% dintre femei şi 60% dintre bărbaţi au suferit abuzuri fizice în copilărie şi că 25% dintre femei şi 26% dintre bărbaţi au fost martori în copilărie la abuzuri fizice şi violenţă în relaţiile părinţilor lor (A. Neculau, 2003).
          Date statistice din lume şi din România susţin că una din patru femei din lume a fost abuzată în timpul perioadei de graviditate; în actele de violenţă împotriva femeilor peste 90% dintre agresori sunt bărbaţi, 82% dintre aceştia fiind cunoscuţi ai victimei; 70% dintre femei au fost hărţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor (Ina, Curic, 2005).
          Copiii sunt abuzaţi alături de mamele lor. Aceştia suportă violenţă fizică, verbală, sexuală. Copiii sunt fiinţe fragede, care nu au nici o putere, nu pot face nimic în prezenţa violenţei. Sunt inocenţi şi primesc tot ce li se oferă. Copilul încă nu-şi poate dobândi puterea de a refuza, de a spune nu manipulărilor sexuale ale adulţilor, sau agresiunilor fizice. Mai întâi părintele este cel care trebuie să spună nu, pentru ca apoi copilul să preia modelul de la adult.
          Alături de femei şi copii sunt expuşi maltratării şi bătrânii. Vârstnicii sunt adesea expuşi violenţei de către copiii şi susţinătorii lor legali.
          Cercetările au demonstrat că numărul de maltratări ale persoanelor vârstnice este aproape la fel de mare ca şi cel al maltratărilor copiilor, dar nu toate cazurile ajung la cunoştinţa publicului sau a autorităţilor (Simona, G. Sînzianu, 2006). Agresivitatea îndreptată împotriva bătrânilor cuprinde mai multe forme, de la neglijarea trebuinţelor lor materiale şi spirituale, la administrarea unor calmante sau alcool pentru ai face mai uşor de manevrat¹² şi până la violenţa fizică propri-zisă.
          Multe din actele de violenţă îndreptate împotriva vârstnicilor se finalizează tragic, fie prin spitalizarea, fie prin decesul victimei.

Sărăcia şi şomajul

Mariana Patrichi — Thu, 16 Feb 2012 22:23:14 +0200

Majoritatea formelor de violenţă au loc în cadrul familialor ce aparţin unor clase sociale joase. Sărăcia este un factor generator de certuri, conflicte, ajungând până la violenţă fizică, verbală ş.a.
            Indivizii, familiile, grupurile din populaţie pot fi considerate sărace când sunt lipsite de resursele necesare procurării hranei, participării la viaţa socială, achiziţionării unei locuinţe corespunzătoare.
          Multe familii din întreaga lume trăiesc in condiţii improprii de locuire şi hrănire. Copiii acestor familii mănâncă zilnic ce apuca, fiind uneori obligaţi de împrejurări sa meargă şi să cerşească o bucată de pâine. Venitul scăzut al familiei are un efect negativ asupra asigurării condiţiilor de viaţă la un standard normal. Munca reprezintă o formă de activitate, o sursă de venit ce aduce satisfacţii, împlinire, perfecţionare, realizare în plan professional. Lipsa unui loc de muncă conduce individul la disperare, eşec, frustrare si la manifestarea unor comportamente deviante (furt, tâlhării).
          Familiile sărace cu numeroşi membri care trăiesc in locuinţe inadecvate din punct de vedere material, sunt predispuse la diferite boli ale aparatului respirator, digestive şi la boli infecţioase, având nevoie în special copiii de tratament medical.
         Într-o familie săracă copiii nu dispun nici de o educaţie aşa cum se cuvine, remarcându-se o achiziţionare precară a cunoştinţelor de către copil.
         Părinţii din astfel de familii nu sunt interesaţi de copii şi nu sunt preocupaţi de a le oferi o educaţie, de a-i ajuta să se formeze. Neavând resurse financiare, ei cred că oricum copiii lor nu vor avea posibilitatea să meargă la şcoală şi din acest motiv nu se mai obosesc inutil.
          Sărăcia este responsabilă de modul în care familiile îşi cresc copiii (Florentina, Grecu, 2003)
         Adesea, din lipsa banilor apar certuri, iar copiii sunt cei mai afectaţi. Mulţi dintre părinţii acestor familii îşi gonesc copiii de acasă pentru a face bani, a munci, a se întreţine singuri, ei
neavând posibilitatea ingrijirii lor. De cele mai multe ori acesti copii suportă agresiuni fizice din partea părinţilor. Părinţii, din cauza situaţiei materiale, a lipsei banilor se răzbună pe copiii nevinovaţi, îi neglijează, le dau libertate deplină şi îi maltratează. Chiar dacă unii părinţi lucrează, aceştia cheltuiesc banii în alte scopuri decât cel de întreţinere al familei.
       Astfel, copiii se aleg cu strada, gara ori canalele (A. Neculau, 2003).
       O situaţie materială bună poate să ascundă maltratarea (Kari, Killén, 1998).
       Familiile afectate de şomaj şi sărăcie, având un standard scăzut de viaţă experimentează dezechilibre care afectează pe toţi membrii familiei, în mod special pe copii, ceea ce necesită sprijin şi măsuri urgent (Mariana, Spânu, 1998).

Importanţa timpului liber pentru copii

Mariana Patrichi — Thu, 16 Feb 2012 22:20:47 +0200

Oricât de silitor ar fi un copil şi oricât de multă putere de muncă ar avea, el nu poate să înveţe toată ziua. Nu pot cere aceasta nici cei mai pretenţioşi părinţi care fac tot posibilul să aibă copii premianţi. De fapt, părinţii se plâng însă mai curând, că elevii nu au destul timp liber, decât că ar avea prea mult. Într-adevăr supraîncărcare la învăţătură continuă să se facă simţită, mai ales la unele clase şi în anumite perioade ale anului şcolar.
În legătură cu timpul liber al elevilor, se pun mai ales două probleme :
• asigurarea acestui timp;
• folosirea lui cât mai bună.
Rezolvarea primei probleme nu depinde numai de şcoală, de materia predată, de teme pentru acasă şi de alte acţiuni la care sunt solicitaţi elevii în cadrul organizaţiilor de copii şi tineret, ci şi de activităţile lor din familie. Părinţii, ocupă şi ei prea mult timpul copiilor în afară de munca şcolară, li se pot reproşa mai ales două categorii de excese:
• sarcini numeroase şi dificile date copiilor în gospodărie;
• program încărcat de lecţii suplimentare.
       În primul caz, părinţii sunt obligaţi de obicei, să recurgă la acest ajutor din partea copiilor, dar, în al doilea, ei procedează astfel din simpla ambiţie de a avea nişte copii excepţionali obligându-i să desfăşoare de multe ori împotriva voinţei lor tot felul de activităţi instructive sau artistice, pentru care unii nu au nici o aptitudine.
       Totuşi copilul are nevoie de odihnă, de somn suficient, de distracţii, pentru că organismul nu rezistă unor eforturi care depăşesc posibilităţile lui normale de muncă. Se ştie că celula nervoasă are o capacitate limitată de activitate. Orice exces poate periclita sănătatea şi, în acelaşi timp, duce aproape cu siguranţă şi la rezultate proaste în privinţa calităţii muncii.
Pentru o mai bună dezvoltare a copilului nu este însă suficient să i se asigure timp liber; acest timp trebuie petrecut cu folos.
        Dacă elevii hoinăresc fără rost pe străzi, dacă frecventează des orice fel de spectacol, dacă bat mingea ziua întreagă, dacă citesc tot ce la cade în mână sau, pur şi simplu, stau, stau toată degeaba şi se plictisesc, neştiind ce să facă, nu s-ar putea spune că profită prea mult de timpul lor.
O lectură interesantă, un film sau o piesă bună, vizite la muzee şi expoziţii, jocuri şi sporturi de făcut raţional, muzică, pictură şi modelaj, muncă fizică în gospodăriie, sunt tovarăşii buni de odihnă şi distracţii.
Grija părinţilor pentru modul în care îşi ocupă timpul liber copiii lor trebuie să se manifeste mai întâi în alcătuirea unui program care să respecte câteva cerinţe:
• activitatea să corespundă intereselor copilului şi particularităţilor sale de vârstă;
• să contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi să aibă un efect educativ;
• să se evite excesele care obosesc copilul sau care dăunează dezvoltării lui multilaterale, prin îngustarea preocupărilor.
       Cosmovici şi Caluschi în anul 1985 relatează că timpul liber ar putea fi fructificat mai bine în condiţiile când elevii ar progresa mai mult în asimilarea materiei de învăţământ la şcoală, în timpul orelor de clasă, ceea ce presupune o activizare a lor prin problematizare, învăţare prin descoperire, activităţi didactice de grup etc.
      Cum îşi petrec, de fapt, elevii timpul lor liber?
Ca în multe alte împrejurării, şi în alegerea distracţiilor, copii sunt puternic influienţaţi de aceea ce văd în casă, la părinţi şi la ceilalţi membrii din familie. Părinţii care nu se interesează ei însuşi de activităţi cu valoare educativă deosebită, cu greu pot să orienteze copii spre asemenea activităţi. Iată ce spunea în acest sens Makarenko: În familia în care părinţii nu citesc gazete sau cărţi, nu se duc la teatru sau la cinema, nu se interesează de expoziţii, muzee, se înţelege că în astfel de condiţii e greu de făcut educaţia culturală a copilului. Într-un asfel de caz, oricât de mult s-ar sili părinţii, străduinţele lor vor fi in mare măsură de suprafaţă şi artificiale, iar copilul îşi va da seama numaidecât de acest lucru şi va înţelege uşor că nu e un lucru atât de important.
       Dacă însă în măsura în care le permite timpul, părinţii găsesc răgaz să recomande copilului o carte bună şi apoi să discute împreună despre ea, dacă-l însoţesc la unele spectacole şi îşi schimbă impresii după reprezentaţie, dacă-i propun o vizită la un muzeu sau la expoziţie, sunt create condiţii prielnice pentru o activitate bogată, care va influienţa pozitiv asupra lărgirii orizontului cultural al copilului şi în general asupra formării personalităţii lui. Pe măsură ce copilul creşte, interesele se schimbă, se dezvoltă şi de aceea observăm că, la vârste diferite copii sunt atraşi de alte activităţii. Elevii din primele clase folosesc o bună parte din timpul lor liber pentru joc şi abea treptat acesta cedează locul lecturii, sportului sau altor ocupaţii mai serioase.
       Părinţii pot fi sprijiniţi mult de către şcoală în toate activităţile copiilor de după şcoală. Ca să ştie ce cărţi sunt mai potrivite pentru fiecare vârstă, părinţii se vor sfătui cu învăţătorul şi profesorul.
Copii trebuie îndrumaţi spre lărgirea activităţii lor şi completarea ei cu aspecte variate, numai astfel vor profita din plin şi cu folos de timpul liber.

Formele timpului liber

Mariana Patrichi — Thu, 16 Feb 2012 22:18:27 +0200

Se pot distinge mai multe forme ale timpului liber:
          1. La nivelul vieţii cotidiene: Timpul de loisir este localizat simbolic la în anumite momente de derulare timpului iar legitimitatea acestuia este determinată în funcţie de raporturile stabilite cu timpul de muncă, timpul şcolar, timpul familial.
Timpul liber introduce noţiunea de ruptură, de schimbare în derularea activităţilor. El reprezintă un reper important în procesul de desincronie a activităţilor cotidiene, ce vine să estompeze sau să rupă monotonia curgerii temporale. În plus, timpul liber este mobil, elastic, se poate deplasa sau amplasa cu altceva.
          2. La nivelul săptămânii: Dacă timpul de muncă şi cel şcolar domină prima parte şi mijlocul săptămânii, timpul liber este plasat la sfârşitul acestui interval. Săptămâna este structurată, sacadată de această permanentă alternanţă, ce impune o anumită ritmicitate existenţei noastre. Dacă primele patru zile ale săptămânii sunt puternic încărcate, deja la mijlocul zilei de vineri se intră într-un tempo mai lent din punct de vedere al proiectivităţii.
          3. La nivelul anului: Timpul vacanţelor şi concediilor este timpul prin excelenţă al proiectelor, pe termen mediu sau lung, atunci când toate intenţiile şi visele se pregnează şi gândurile de perspectivă sunt premise.
       Pentru fiecare elev există un timp al clasei şi un timp al sinelui. Aceasta din urmă nu există decât prin opoziţie faţă de timpul didactic. Toată viaţa şcolară a elevului se construieşte pe această separare dintre timpul de lucru şi timpul pauzelor, al prietenilor, al eliberării. Timpul non-pedagogic nu este un timp mort, marginal, el susţine timpul cu adevărat didactic. Timpul recreativ devine esenţial pentru practica şcolară, departe de a-l diminua, el trebuie protejat, încurajat, reconsiderat.
     Timpul de sine nu este în nici un caz un timp vid, golit, al nimicului: „A avea un timp de sine nu înseamnă a fi la dispoziţia timpului, ci de a dispune tu însuţi de propriul timp, fără o constrângere exterioară”. Timpul de sine şi pentru sine, timpul cu adevărat liber este acel timp dominant, utilizat, trăit prin decizii individual gândite, prin dorinţa personală de a perfecţiona lucruri alese după propria voie, pentru a umple timpul substanţial care nu se scurge altfel decât în vid.
      Timpul de sine este consacrat unor activităţi motivante, imaginate pe cont propriu, care aduc plăcere şi satisfacţie. Timpul liber este un timp derivat, ce rezultă în urma unor reamenajări inteligente ale timpului general sau individual. Este un bun căştigat. Trebuie ca existenţa să fie organizată în asa fel încât să fie cât mai mult loc pentru sine, pentru satisfacţii personale, pentru bucurii spirituale intime. Timpul liber, ţine de fiecare persoană în parte.