Când am început pregătirile pentru cerc m-am gândit că aș putea împleti plăcerea unora dintre elevii mei pentru lectură cu proiectele eTwinning la care particip și cu o analiză interesantă legată de lumea blogurilor unde fiecare scrie despre sine și despre realitatea pe care o trăiește.Atunci mai credeam că voi găsi destui amatori de lectură și de vorbă la un ceai. Realitatea , pe care o știam de altfel, este mai dureroasă atunci când vrei să o contrazici cu orice preț și eu am plecat capul aproape învinsă de insensibilitatea elevilor mei.
Activitatea într-o școală ca a mea în care 90% dintre elevi provin din categoria medie și submedie a zonei rurale nu este deloc ușoară. Cei mai mulți elevi locuiesc cu bunicii sau singuri ,și atunci nimeni și nimic nu schimbă traseul coborârii lor,iar alții ,mai norocoși într-un fel, își ajută părinții la treburile gospodăriei și nu au timp pentru activitățile școlii, fie ele obligatorii sau extrașcolare. În astfel de condiții a fost cu adevărat motivantă decizia câtorva elevi din clasa a IX a (actualmente a X a) de a se implica în activitățile propuse.Încet, activitățile s-au îndreptat înspre lectura asumată în proiectul „Bibliotecă la purtător„ și proiectul eTwinning „Spune-mi ce citești ?„ derulat împreună cu parteneri din Polonia.
Lipsa de reacție a elevilor noștri în fața lecturii este deja o realitate. Cei mai mulți dintre profesori caută de ceva timp soluții viabile de ameliorare a situației actuale. Eu m-am gândit și am aplicat în ultimii ani diverse strategii, dar mi-am dat seama că este important să ai răbdare și să cunoști foarte bine nevoile elevilor tăi. Nu se poate aplica aceeași strategie tuturor elevilor și bunele practici pe care le admiram la alți colegi nu dădeau roade și la mine. Mi-am planificat acțiunile urmând pași mici și perseverând atunci când totul părea în zadar.
Am demarat proiectul „Bibliotecă la purtător„ acum doi ani. El a fost elaborat după ce am analizat rezultatele activităților elevilor mei și ca urmare a convingerii mele că doar perseverând voi găsi calea spre inima lor. Am pornit de la ideea că elevii vor să aibă libertatea de a alege și le-am oferit cărți pe care le cumpăr la sfârșitul anului școlar și care nu se află pe lista lecturilor școlare. Multe dintre ele sunt o lectură ușoră și au teme ce-i atrag pe elevi: dragostea, problemele adolescenților,cunoașterea de sine,aventura, sf, intrigi polițiste. Mi-am dat seama că nu-mi pot atrage elevii cerându-le să citească Eliade sau Camil Petrescu atunci când ei nu au citit nicio carte în viața lor.Lectura cărților propuse este începutul activităților noastre. Elevii care citesc trebuie apoi să prezinte în fața colegilor cartea. Prezentarea urmărește răspunsul la câteva întrebări : De ce merită/nu merită citită cartea?; Ce idee/scenă/personaj ți-a atras atenția?; Ce sentimente ți-a trezit experiența acestei lecturi ?; Ai învățat ceva citind cartea?
Paul următor a fost inserarea pe blogul activităților elevilor mei a prezentării din clasă și mai apoi, când s-a născut și ideea creării unei reviste a clasei, am pus aceste prezentări în paginile revistei.
Dacă la început elevii luau cărțile doar pentru a-și asigura un punct la notă, pe parcurs febra cititului a molipsit pe tot mai mulți. La un sondaj pe care l-am realizat după câteva luni de la începerea proiectului, elevii mi-au scris :
„ La gimnaziu nu m-am apropiat de nicio carte pentru că nu-mi plăcea modul în care ne obliga profesoara. Eram mereu amenințați și tensiunea din clasă devenea obositoare. Și nici nu înțelegeam ce trebuia să găsesc în paginile citite. Textul din manual devenea o corvoadă atunci când eu nu vedeam ceea ce spunea profesoara că este în carte.Ideea de a citi altceva decât e obligatoriu mi-a plăcut din prima pentru că mi-a dat libertatea de a alege, de a spune ce cred, ce simt, fără ca cineva să mă constrângă.„ ( Anca)
„Scriu cu greșeli și citesc cu greutate de când mă știu. Sunt efecte ale lipsei de lectură, dar mi-a fost tare greu să depășesc o barieră pe care am simțit-o până acum: nu-mi plăcea ceea ce aveam de citit.Acum am îndrăznit să iau o carte și am citit-o.O poveste de dragoste este mereu o atracție, mai ales la vârsta noastră. Voi mai avea de trecut un moment greu, cel al prezentării în fața colegilor, dar știu că mă voi descurca pentru că voi vorbi despre un subiect care ma- atras.„(Laura)
„Nu-mi place să citesc, asta e clar! Și totuși...am citit o carte cu subiect polițist și am făcut-o cu viteza luminii...Poate că următoarea carte îmi va schimba atitudinea...„(Vlad)
„Cred că voi citi mai mult de acum înainte.Am cerut a treia carte și deja mi-am făcut un obicei de a citicând am timp. Îmi plac discuțiile din pauză cu colegele mele legate de cărțile pe care le citim .„(Diana)
În timp, am constatat îmbunătățiri în exprimarea scrisă și orală și am aflat de la alți colegi profesori că elevii discută cu ei despre cărțile citite și cer acestora recomandări pentru alte lecturi. Acești pași mi-au întărit convingerea că pentru elevii mei, cei lipsiți de exercițiul lecturii,șansa unui asemenea proiect este binevenită. Cu timpul, propunerile mele au urmărit un alt nivel de lectură și elevii au trecut de la lecturi facile la lecturi potrivite vârstei lor. Nici nu au observat că au acceptat să citească lecturi pe care inițial le-au respins. Trecerea ușoară de la „Invitație la vals„ de Mihail Drumeș la „Maitreyi„ de Mircea Eliade a dovedit că ei aveau nevoie de timp și de multă răbdare ca să iubească lectura.
Participarea unora dintre ei la ședințele cercului a deschis ambiția lor de a crea o revistă a clasei. Sunt profesoară de peste 15 ani și de-a lungul activității mele am realizat mulți ani revista școlii.Știu ce presupune o asemenea muncă și cât este de greu să faci performanță într-o școală cu resurse limitate.Ideea de a crea o revistă a clasei mi-a plăcut mereu, dar ea a rămas în mare o utopie pentru că este dificil să găsești copii talentați într-o singură clasă. Totuși, entuziasmul lor m-a molipsit și ceea ce-mi părea aproape imposibil s-a născut sub ochii noștri – revista clasei – PUZZLE-, numită așa pentru că s-a vrut de la început o revistă de tip magazin. Când i-am întrebat de ce vor o revistă, mi-au răspuns foarte serios :
„ Facem revistă pentru a ne motiva să gândim , să creăm, să ne dezvoltăm mai bine. Putem descoperi astfel şi elevii talentaţi şi pentru că este o activitate inedită pentru noi care de abia am devenit elevi de liceu.” (Diana)
„ Va fi ca o imagine a clasei în care fiecare prin contribuţia lui îşi arată valoarea, talentul şi gândirea.” ( Narcisa)
„ În revistă fiecare se va exprima în felul lui, va învăţa şi pe ceilalţi din experienţa proprie, va învăţa să aibă încredere în ideile şi sentimentele proprii şi va învăţa să se comporte cu responsabilitate.” ( Ioana)
„ Unii dintre noi putem să ne exprimăm gânduri pe care altfel nu am avea curajul să le exprimăm, idei care până acum nu au ieşit la lumină şi cu ajutorul revistei sunt destăinuite.” (Magda)
„ Aici vom scrie despre ce am vrea să ştim şi nu învăţăm la şcoală.” (Andreea)
„ Adunăm aici tot ce gândim, vrem să cunoaştem şi învăţăm ce înseamnă să fim responsabili.” (Răzvan)
„ Facem revista pentru că ne ajută să ne împrietenim şi să colaborăm şi pentru că e un mod de a-i invita pe ceilalţi să citească .” (Laura)
Și atunci ceea ce am scris eu venea clar ca un răspuns la nevoile lor :
„Realitatea ultimelor decenii arată clar deteriorarea constantă a nivelului pregătirii populaţiei. De la inconsistenţa programelor şcolare, la lipsa de interes nu este decât un pas şi acesta a dus la o criză majoră a şcolii româneşti. Copiilor le lipsesc cunoştinţele de bază şi acolo unde ele există, elevii se lovesc de haosul creat de muntele de informaţii nefolositoare pe care le acumulează zilnic. De aici, lipsa de coerenţă în exprimare, în gândire. Nu se mai respectă reguli simple legate de exprimarea scrisă şi orală, nu se mai citeşte şi, în fapt, nu se mai învaţă în mod eficient.
Vina trebuie să ne-o asumăm, noi cei chemaţi să educăm, pentru că nicio scuză nu poate explica o asemenea situaţie.
Revista aceasta este deci, un mod , o cale de a umple golurile, de a repara fisurile şi de a învia plăceri apuse : cea a cititului, cea a scrisului, cea a documentării , dar şi plăcerea de a face cu propriile puteri o REVISTĂ, un produs al muncii şi al abnegaţiei lor.
Poate că va fi la început stângace şi nefinisată, dar va deveni cu fiecare an cea mai grăitoare expresie a dezvoltării acestor copii, a acumulărilor , a abnegaţiei şi a talentului lor.
Deci, va fi o REVISTĂ ce va deveni o OGLINDĂ a evoluţiei lor spirituale.
Nu pot decât să le urez succes şi să mă asigur că vor fi din ce în ce mai buni.„
Astăzi , când scriu aceste rânduri, cel de-al doilea număr este aproape gata. Va fi lansat în cadrul activităților desfășurate la zilele liceului în luna mai și simt de acum emoția și mândria acestor copii care au dat peste cap toate previziunile mele sumbre .
Iar eu...renasc cu fiecare zâmbet al lor și mor cu fiecare umbră de pe chipul lor ca să renasc iar și iară...
Profesor ,
Maricela Tuchiac
Când am început pregătirile pentru cerc m-am gândit că aș putea împleti plăcerea unora dintre elevii mei pentru lectură cu proiectele eTwinning la care particip și cu o analiză interesantă legată de lumea blogurilor unde fiecare scrie despre sine și despre realitatea pe care o trăiește.Atunci mai credeam că voi găsi destui amatori de lectură și de vorbă la un ceai. Realitatea , pe care o știam de altfel, este mai dureroasă atunci când vrei să o contrazici cu orice preț și eu am plecat capul aproape învinsă de insensibilitatea elevilor mei.
Activitatea într-o școală ca a mea în care 90% dintre elevi provin din categoria medie și submedie a zonei rurale nu este deloc ușoară. Cei mai mulți elevi locuiesc cu bunicii sau singuri ,și atunci nimeni și nimic nu schimbă traseul coborârii lor,iar alții ,mai norocoși într-un fel, își ajută părinții la treburile gospodăriei și nu au timp pentru activitățile școlii, fie ele obligatorii sau extrașcolare. În astfel de condiții a fost cu adevărat motivantă decizia câtorva elevi din clasa a IX a (actualmente a X a) de a se implica în activitățile propuse.Încet, activitățile s-au îndreptat înspre lectura asumată în proiectul „Bibliotecă la purtător„ și proiectul eTwinning „Spune-mi ce citești ?„ derulat împreună cu parteneri din Polonia.
Lipsa de reacție a elevilor noștri în fața lecturii este deja o realitate. Cei mai mulți dintre profesori caută de ceva timp soluții viabile de ameliorare a situației actuale. Eu m-am gândit și am aplicat în ultimii ani diverse strategii, dar mi-am dat seama că este important să ai răbdare și să cunoști foarte bine nevoile elevilor tăi. Nu se poate aplica aceeași strategie tuturor elevilor și bunele practici pe care le admiram la alți colegi nu dădeau roade și la mine. Mi-am planificat acțiunile urmând pași mici și perseverând atunci când totul părea în zadar.
Am demarat proiectul „Bibliotecă la purtător„ acum doi ani. El a fost elaborat după ce am analizat rezultatele activităților elevilor mei și ca urmare a convingerii mele că doar perseverând voi găsi calea spre inima lor. Am pornit de la ideea că elevii vor să aibă libertatea de a alege și le-am oferit cărți pe care le cumpăr la sfârșitul anului școlar și care nu se află pe lista lecturilor școlare. Multe dintre ele sunt o lectură ușoră și au teme ce-i atrag pe elevi: dragostea, problemele adolescenților,cunoașterea de sine,aventura, sf, intrigi polițiste. Mi-am dat seama că nu-mi pot atrage elevii cerându-le să citească Eliade sau Camil Petrescu atunci când ei nu au citit nicio carte în viața lor.Lectura cărților propuse este începutul activităților noastre. Elevii care citesc trebuie apoi să prezinte în fața colegilor cartea. Prezentarea urmărește răspunsul la câteva întrebări : De ce merită/nu merită citită cartea?; Ce idee/scenă/personaj ți-a atras atenția?; Ce sentimente ți-a trezit experiența acestei lecturi ?; Ai învățat ceva citind cartea?
Paul următor a fost inserarea pe blogul activităților elevilor mei a prezentării din clasă și mai apoi, când s-a născut și ideea creării unei reviste a clasei, am pus aceste prezentări în paginile revistei.
Dacă la început elevii luau cărțile doar pentru a-și asigura un punct la notă, pe parcurs febra cititului a molipsit pe tot mai mulți. La un sondaj pe care l-am realizat după câteva luni de la începerea proiectului, elevii mi-au scris :
„ La gimnaziu nu m-am apropiat de nicio carte pentru că nu-mi plăcea modul în care ne obliga profesoara. Eram mereu amenințați și tensiunea din clasă devenea obositoare. Și nici nu înțelegeam ce trebuia să găsesc în paginile citite. Textul din manual devenea o corvoadă atunci când eu nu vedeam ceea ce spunea profesoara că este în carte.Ideea de a citi altceva decât e obligatoriu mi-a plăcut din prima pentru că mi-a dat libertatea de a alege, de a spune ce cred, ce simt, fără ca cineva să mă constrângă.„ ( Anca)
„Scriu cu greșeli și citesc cu greutate de când mă știu. Sunt efecte ale lipsei de lectură, dar mi-a fost tare greu să depășesc o barieră pe care am simțit-o până acum: nu-mi plăcea ceea ce aveam de citit.Acum am îndrăznit să iau o carte și am citit-o.O poveste de dragoste este mereu o atracție, mai ales la vârsta noastră. Voi mai avea de trecut un moment greu, cel al prezentării în fața colegilor, dar știu că mă voi descurca pentru că voi vorbi despre un subiect care ma- atras.„(Laura)
„Nu-mi place să citesc, asta e clar! Și totuși...am citit o carte cu subiect polițist și am făcut-o cu viteza luminii...Poate că următoarea carte îmi va schimba atitudinea...„(Vlad)
„Cred că voi citi mai mult de acum înainte.Am cerut a treia carte și deja mi-am făcut un obicei de a citicând am timp. Îmi plac discuțiile din pauză cu colegele mele legate de cărțile pe care le citim .„(Diana)
În timp, am constatat îmbunătățiri în exprimarea scrisă și orală și am aflat de la alți colegi profesori că elevii discută cu ei despre cărțile citite și cer acestora recomandări pentru alte lecturi. Acești pași mi-au întărit convingerea că pentru elevii mei, cei lipsiți de exercițiul lecturii,șansa unui asemenea proiect este binevenită. Cu timpul, propunerile mele au urmărit un alt nivel de lectură și elevii au trecut de la lecturi facile la lecturi potrivite vârstei lor. Nici nu au observat că au acceptat să citească lecturi pe care inițial le-au respins. Trecerea ușoară de la „Invitație la vals„ de Mihail Drumeș la „Maitreyi„ de Mircea Eliade a dovedit că ei aveau nevoie de timp și de multă răbdare ca să iubească lectura.
Participarea unora dintre ei la ședințele cercului a deschis ambiția lor de a crea o revistă a clasei. Sunt profesoară de peste 15 ani și de-a lungul activității mele am realizat mulți ani revista școlii.Știu ce presupune o asemenea muncă și cât este de greu să faci performanță într-o școală cu resurse limitate.Ideea de a crea o revistă a clasei mi-a plăcut mereu, dar ea a rămas în mare o utopie pentru că este dificil să găsești copii talentați într-o singură clasă. Totuși, entuziasmul lor m-a molipsit și ceea ce-mi părea aproape imposibil s-a născut sub ochii noștri – revista clasei – PUZZLE-, numită așa pentru că s-a vrut de la început o revistă de tip magazin. Când i-am întrebat de ce vor o revistă, mi-au răspuns foarte serios :
„ Facem revistă pentru a ne motiva să gândim , să creăm, să ne dezvoltăm mai bine. Putem descoperi astfel şi elevii talentaţi şi pentru că este o activitate inedită pentru noi care de abia am devenit elevi de liceu.” (Diana)
„ Va fi ca o imagine a clasei în care fiecare prin contribuţia lui îşi arată valoarea, talentul şi gândirea.” ( Narcisa)
„ În revistă fiecare se va exprima în felul lui, va învăţa şi pe ceilalţi din experienţa proprie, va învăţa să aibă încredere în ideile şi sentimentele proprii şi va învăţa să se comporte cu responsabilitate.” ( Ioana)
„ Unii dintre noi putem să ne exprimăm gânduri pe care altfel nu am avea curajul să le exprimăm, idei care până acum nu au ieşit la lumină şi cu ajutorul revistei sunt destăinuite.” (Magda)
„ Aici vom scrie despre ce am vrea să ştim şi nu învăţăm la şcoală.” (Andreea)
„ Adunăm aici tot ce gândim, vrem să cunoaştem şi învăţăm ce înseamnă să fim responsabili.” (Răzvan)
„ Facem revista pentru că ne ajută să ne împrietenim şi să colaborăm şi pentru că e un mod de a-i invita pe ceilalţi să citească .” (Laura)
Și atunci ceea ce am scris eu venea clar ca un răspuns la nevoile lor :
„Realitatea ultimelor decenii arată clar deteriorarea constantă a nivelului pregătirii populaţiei. De la inconsistenţa programelor şcolare, la lipsa de interes nu este decât un pas şi acesta a dus la o criză majoră a şcolii româneşti. Copiilor le lipsesc cunoştinţele de bază şi acolo unde ele există, elevii se lovesc de haosul creat de muntele de informaţii nefolositoare pe care le acumulează zilnic. De aici, lipsa de coerenţă în exprimare, în gândire. Nu se mai respectă reguli simple legate de exprimarea scrisă şi orală, nu se mai citeşte şi, în fapt, nu se mai învaţă în mod eficient.
Vina trebuie să ne-o asumăm, noi cei chemaţi să educăm, pentru că nicio scuză nu poate explica o asemenea situaţie.
Revista aceasta este deci, un mod , o cale de a umple golurile, de a repara fisurile şi de a învia plăceri apuse : cea a cititului, cea a scrisului, cea a documentării , dar şi plăcerea de a face cu propriile puteri o REVISTĂ, un produs al muncii şi al abnegaţiei lor.
Poate că va fi la început stângace şi nefinisată, dar va deveni cu fiecare an cea mai grăitoare expresie a dezvoltării acestor copii, a acumulărilor , a abnegaţiei şi a talentului lor.
Deci, va fi o REVISTĂ ce va deveni o OGLINDĂ a evoluţiei lor spirituale.
Nu pot decât să le urez succes şi să mă asigur că vor fi din ce în ce mai buni.„
Astăzi , când scriu aceste rânduri, cel de-al doilea număr este aproape gata. Va fi lansat în cadrul activităților desfășurate la zilele liceului în luna mai și simt de acum emoția și mândria acestor copii care au dat peste cap toate previziunile mele sumbre .
Iar eu...renasc cu fiecare zâmbet al lor și mor cu fiecare umbră de pe chipul lor ca să renasc iar și iară...
Profesor ,
Maricela Tuchiac