iTeach: Blog Mihaela-Florica Fulgă

Parteneriatul activ și viabil între școală, familie, comunitate – triunghiul de aur al educației

Mihaela-Florica Fulgă — Mon, 24 Jul 2023 15:23:43 +0300

Colaborarea activă a şcolii şi a profesorilor cu ceilalţi factori educaţionali: familia, comunitatea locală, biserica, unitățile sanitare, poliția, agenții economici, organizaţii neguvernamentale, mass-media, instituții de cultură, etc. duc la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale elevilor.
Așadar, parteneriatul reprezintă o formă avansată a relaţiei dintre două sau mai multe părţi, cooperarea şi coordonarea sunt formele intermediare, cele care facilitează stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezintă punctul de plecare în vederea realizării parteneriatului între două sau mai multe părţi.
Considerăm că trebuie pornit de la pregătirea teoretică și metodologică instituțională a profesorilor cu privire la locul și rolul parteneriatelor școală-familie-comunitate în activitatea școlii centrată pe asigurarea succesului elevului în școală și în viață.
Toate activitățile și acțiunile desfășurate în acest scop să vizeze, manifest și latent, schimbarea mentalității și a comportamentului corpului didactic față de prezența părinților și a membrilor comunității în spațiul social al școlii. Rezistența la schimbare este termenul care definește poate cel mai bine poziția majorității cadrelor didactice, părinți, membri ai comunității. Acest trend atitudinal este în contradicție cu concepția și comportamentul membrilor unei societăți moderne care consideră școala centru al vieții comunitare democratice, iar parteneriatele școală-familie-comunitate reprezintă o dimensiune importantă a societății civile.
Realizarea unui parteneriat activ și viabil între școală, familie, comunitate constituie formula cea mai eficientă pentru a face din colaborarea în cadrul proiectelor de parteneriat cheia accelerării procesului de integrare a societății românești în rândul popoarelor europene.
Cele mai bune parteneriate sunt cele reciproc avantajoase concepute a menține contactul cu membrii comunității nu doar cu instituțiile locale. Această legătură strânsă face ca partenereriatele educaționale cu comunitatea să se manifeste pe deplin.
Ȋn urma discuțiilor cu părinții, am hotărât să realizez proiectul educațional “Doi parteneri același scop”, proiect de parteneriat cu familia, care a presupus mai multe activităţi comune părinte – copil– şcoală, având ca scop apropierea familie de şcoală şi realizarea progresului şcolar.
Pe baza experimentului am realizat o multitudine de activităţi care au avut ca scop consolidarea familie cu şcoala, părintele având numeroase roluri:
• părintele devine o sursă de informaţie complementară – furnizând informaţii despre comportamentul copilului în familie şi în mediul apropiat, dar şi aspecte legate de sănătatea acestuia;
• părintele devine şi el o sursă educaţională – contribuind la educaţia propriului copil, ajutându-l în acumulare şi asimilarea zilnică a noilor cunoştinţe;
• părintele ca profesor – oferă cadre de referinţă pentru abordarea valorică a copiilor săi;
• părintele ca iniţiator al schimburilor din şcoală –adaptarea la cerinţele societăţii actuale, care ar avea ca scop dezvoltarea copilului.
Componenta educativ- extracurriculară acestor proiecte educaționale de parteneriat local este privită cu bucurie de către părinţi deoarece îşi ştiu copiii implicaţi în activităţi educative care au ca scop dezvoltarea lor armonioasă, fiind uneori compensate de lipsa locurilor de petrecere a timpului liber.
Ȋn urma proiectelor desfăşurate în parteneriat cu părinţii, aceştia au înţeles necesitatea existenţei unor proiectelor educaționale de parteneriat local, au înţeles rolul părintelui în cadrul realizării acestor proiecte şi, mai ales, impactul emoţional pe care îl are prezenţa lor fizică în viaţa copilului.
În final putem spune, că realizarea unor proiecte de parteneriat educațional cu familia și comunitatea este un proces care necesită reuniunea eforturilor tuturor partenerilor și care influențează dezvoltarea și activitatea de învățare a elevilor. Parteneriatele sunt eficiente și contribuie la obținerea unor beneficii pe termen lung atunci când sunt comprehensive și bine planificate.
Tot ceea ce se va întreprinde, toate proiectele educaționale de parteneriat local care se vor organiza vor fi încununate de succes, vor fi valoroase și fructuoase dacă se va avea o atitudine creatoare, atât în modul de realizare a activităților, cât și în relațiile cu copiii, dacă se va ține seama de dorințele și sufletul acestora, dar şi de o comunicare eficientă cu părinţii acestora și cu reprezentanții comunități locale.
Cu ajutorul acestor proiectele educaționale de parteneriat local cadrul didactic are posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al școlii şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru viaţă.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona cu familiile elevilor sau cu alți membri din comunitate, poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, şcoala sprijinind factorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral-civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi performanţelor elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc.
De asemenea, școala poate iniția, elabora și implementa proiecte de educație parentală, de formare a educatorilor parentali, specialiști care prin profesia lor să relaționeze cu copiii și familia acestora și vor contribui prin aceasta la dezvoltarea unor servicii destinate părinților, ca suport pentru creșterea nivelului de cunoștințe ale acestora de a-și spijini proprii copii în procesul educațional de-a lungul vieții în ziua de astăzi mai ales că copiii au oportunități diverse de dezvoltare, iar părinții trebuie să țină pasul cu aceștia spre binele lor.
Dascălii au înţeles că legăturile familiilor cu şcoala și comunitatea sunt slabe, categoriile de risc fiind, în general familiile provenite din categorii dezorganizate familial şi social, rolul şcolii fiind acela de a crea o punte de legătură, de a se implica mai mult în viaţa copiilor, asumându-şi uneori rolul de „părinte”.
Pentru punerea în practică a unor asemenea proiecte educaționale de parteneriat local, trebuie conjugate eforturilor tuturor părţilor implicate: societatea cu realitatea ei situaţională, familia subiectivă de multe ori, şcoala cu structurile motivaţionale şi proiective şi, nu în ultimul rând, elevul factorul primordial al educației, de importanţa acțiunilor întreprinse de acesta pentru creșterea calității educaţiei sale, pentru stimularea lui de a participa conștient la propria dezvoltare.

Educaţia parentală – soluţii la problemele familiei din societatea actuală

Mihaela-Florica Fulgă — Mon, 24 Jul 2023 15:17:36 +0300

Educaţia copiilor e obligaţia primordială a părinţilor. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament (respect, politeţe, cinste, sinceritate, decenţă în vorbire şi atitudini, ordine, cumpătare, grijă faţă de lucrurile încredinţate).
Răspunsul la întrebarea : „Cum îmi voi educa propriul copil?” este adesea „Nu ştiu!”
În timp, relaţiile tineri-adulţi, copii-părinţi s-au modificat. Tot mai mulţi copii provin din familii destrămate. În aceste medii nu există comunicare între adult şi copil. Este datoria părintelui de a oferi copilului său, sentimentul de siguranţă.
Puncte de reper în educarea adulţilor: educarea viitorilor părinţi, educarea părinţilor cu copii mici, relaţia şcoală-familie, rolul mass-media în educaţia părinţilor, programe de formare a formatorilor pentru educaţia părinţilor. Există motive pentru care şcoala şi familia trebuie să stabilească legături: părinţii sunt juridic responsabili de educarea copiilor lor, învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului, o bună parte a educaţiei se petrece în afara şcolii. Cercetările pun în evidenţă influenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiilor învăţării.
Având în vedere schimbările rapide care se petrec astăzi în lume, diversitatea mediului în care trăim, necesitatea ca orice părinte să fie activ, bine informat şi în relaţii bune cu copiii, se impune realizarea unui nou model de educaţie pentru a fi un părinte responsabil. Este un fapt demonstrat că lipsa timpului alocat comunicării cu copiii, maturizarea precoce a acestora, diferenţele de mentalitaţi, de opinii, duc la o distanţare faţă de copii şi la aparitia unor conflicte ce impun găsirea unor soluţii practice. Educaţia pentru părinţi trebuie să fie o dimensiune atât a educaţiei formale, cât şi a educaţiei informale, iar în societatea în care trăim se impune ca fiecare părinte să aibă dreptul la o astfel de educaţie, pentru a-i uşura comunicarea cu copilul.
Modelul parental ajută cel mai mult, părintele este un exemplu pentru copil. Familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie bun coleg şi prieten.
Fiecare părinte porneşte de la modelul de educaţie primit de el de la părinţii săi, fără a mai ţine cont de schimbările survenite în mediul în care trăim, de tentaţiile care apar la tot pasul şi care nu fac întotdeauna bine copiilor. Părinţii trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări, să se adapteze pentru a înţelege nevoile propriilor copii. Dacă luăm în calcul şi faptul că unii părinţi nu cunosc preocupările copiilor, modelele lor,idealurile lor, prăpastia dintre ei se adânceşte în timp, iar relaţia părinte -copil devine una rigidă, protocolară şi nu una de prietenie cum ar fi normal şi cum doresc copiii . Pentru ei, părintele ar trebui să fie un prieten căruia să i se confeseze, care să le asculte problemele şi care să vina cu soluţii, cu sprijin moral şi nu numai material, cum consideră unii părinţi că e suficient. Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului, cât şi emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii, preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Familia trebuie să fie ,,un colectiv sănătos", părinţii trebuie să fie un bun exemplu.
În relaţiile dintre părinţi şi copii se impune necesitatea unui simţ al măsurii ce presupune cunoaşterea temeinică de către părinţi a structurii de personalitate a copilului pentru a-şi adecva atitudinea şi comportamentul acestei structuri. Aşadar, ca părinţi vom fi mai exigenţi cu copilul comod şi cu cel îndrăzneţ şi mai puţin indulgenţi cu copilul harnic, timid şi cu cel mai puţin dotat.
De la aceste aşteptări neîmpărtăşite sau neînţelese se ajunge la conflicte din care au de suferit ambele părţi, dar mai ales copiii al căror psihic este mai fragil.
Noul model de părinte veşnic ocupat cu munca şi responsabil doar cu întreţinerea financiară a copilului a caştigat teren în defavoarea modelului tradiţional care are rabdare şi timp pentru copilul său.
Ȋn urma discuțiilor cu părinții, am hotărât să realizez proiectul educațional “Doi parteneri același scop”, proiect de parteneriat cu familia, care a presupus mai multe activităţi comune părinte – copil– şcoală, având ca scop apropierea familie de şcoală şi realizarea progresului şcolar.
Pe baza experimentului am realizat o multitudine de activităţi care au avut ca scop consolidarea familie cu şcoala, părintele având numeroase roluri:
• părintele devine o sursă de informaţie complementară – furnizând informaţii despre comportamentul copilului în familie şi în mediul apropiat, dar şi aspecte legate de sănătatea acestuia;
• părintele devine şi el o sursă educaţională – contribuind la educaţia propriului copil, ajutându-l în acumulare şi asimilarea zilnică a noilor cunoştinţe;
• părintele ca profesor – oferă cadre de referinţă pentru abordarea valorică a copiilor săi;
• părintele ca iniţiator al schimburilor din şcoală –adaptarea la cerinţele societăţii actuale, care ar avea ca scop dezvoltarea copilului.
Astfel, am ajuns la următoarele constatări:
• parentalitatea este cea mai importantă și motivantă menire;
• părinții sunt fundamentul familiei;
• abilitățile de părinte nu sunt ceva înnăscut, ele se învață;
• părinții își iubesc foarte mult copiii;
• părinții care vin la „cursuri pentru părinți” sunt cu totul speciali;
• părinții își cunosc cel mai bine copiii;
• nu există o rețetă unică de a fi părinte sau copil mai bun.
În loc de concluzie- Nu există o rețetă unică de a fi părinte. Fiecare trebuie să găsească soluții individuale în fața solicitărilor rolului de părinte, dar deschiderea față de ideile noi și învățarea unor metode diferite îi pot ajuta să îmbunătățească propriile abilități parentale.