Educaţia ecologică sau educaţia relativă la mediu vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi postindustriale la scara socială, care au înregistrat numeroase efecte negative a nivelul naturii şi al existenţei umane.
Atitudinea faţă de natură este în primul rând o chestiune de educaţie, de cultură. Omul se naşte şi trăieşte într-un mediu natural, dependent de celelalte elemente ale biosferei cu care poate şi trebuie să stabilească relaţii de armonie şi respect faţă de particularităţile specifice regnului sau speciilor din care provin. Ca membru al naturii, omul trebuie să cunoască legile ei şi să se supună lor pentru a evita un conflict din care, cu siguranţă, ar ieşi învins.
Prin activităţi şcolare şi extraşcolare elevul conştientizează faptul că mediul înconjurător constituie un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integrare şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană.
Prin educaţie ecologică, copiiii trebuie să dobândească cunoştinţe, atitudini şi motivaţii pentru a acţiona individual şi în echipă la soluţionarea problemelor care ţin de protecţia mediului înconjurător.
Prin activităţi specifice şcolare şi extraşcolare, elevul trebuie să devină conştient că mediul înconjurător constituie un mecanism viu, cu o complexitate deosebită, de a cărui integrare şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. Întrucât societatea actuală are nevoie de oameni care să se remarce nu numai prin ceea ce ştiu, ci şi prin ceea ce pot să facă, ameliorarea relaţiilor dintre om şi mediul înconjurător se poate realiza numai prin activităţi practice la care trebuie să participăm cu toţii.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate; şcolară, extraşcolară, activităţi ştiinţifie, literare , artistice, plastice, sportive etc. Formele  de realizare sunt diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice, plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediţii, tabere scenete ecologice, concursuri.
Este necesar să urmărim formarea unor trăsături pozitive de caracter – respect, admiraţie, ocrotire, apreciere, compasiune – care să se statornicească în relaţia omului cu natura. Fără aceste trăsături, fără o conştiinţă şi o conduită adecvate, există pericolul distrugerii oricăror relaţii şi al trecerii de la armonie la un război din care omul ar avea cel mai mult de pierdut.
Noi am fixat ca obiective ale educaţiei ecologice următoarele:
1. să perceapă realitatea înconjurătoare ca pe un mediu de viaţă, activând pentru gestionarea corectă, îngrijirea şi protecţia mediului;
2. să recunoască varietatea lumii vii, plante, animale, mediu şi interrelaţiile dintre acestea;
3. să înţeleagă că orice activitate comună trebuie să aibă ca prim obiectiv protejarea mediului;
4. să conştientizeze necesitatea de a economisi apa, energia electrică, lemnul şi celelalte resurse naturale;
5. să-şi însuşească anumite cunoştinţe ecologice prin activităţi experimentale şi practic- aplicative;
6. să adopte norme de comportare specifice echilibrului dintre sănătatea individuală, colectivă şi a mediului;
7. să devină participanţi activi la activităţile de îngrijire a mediului, de ocrotire a plantelor şi animalelor, a spaţiilor verzi.
Consider că aceste obiective sunt accesibile şi realizabile prin utilizarea unor strategii activ-participative care permit trecerea barierei dintre cunoaştere şi acţiune prin transferul cunoştinţelor din planul teoretic în cel acţional-practic.
De sănătatea Pământului depinde sănătatea noastră; de aceea trebuie să-i învăţăm pe copii să iubească, să respecte şi să ocrotească natura. Trebuie să refacem şi să protejăm ceea ce ni se pare inepuizabil şi gratuit, să protejăm singura planetă din Sistemul Solar pe care există viaţă, pe care existăm noi. Avem datoria morală ca, împreună cu familia şi comunitatea, să-i ajutăm pe copii să găsească răspunsuri la o serie de întrebări legate de tainele naturii, de strânsa legătură care e între om şi mediul înconjurător, de influenţa pe care o are omul asupra naturii.
Educaţia ecologică trebuie începută încă de la vârstele cele mai mici, tocmai pentru a reuţi în timp, formarea unei conduite adecvate, omul de mâine să fie capabil să discearnă asupra binelui şi a răului, să acţioneze în folosul naturii şi a sa.
Educaţia ecologică în şcoală este necesară, posibilă şi utilă, este o nouă ofertă de învăţare care a dus la schimbări importante în comportamentul elevilor noştri. Lor nu le este greu să planteze o floare, un copăcel, să se bucure de sosirea păsărilor călătoare, să asculte susurul apei, să descopere micile minuni ale naturii şi, de ce nu, să ia atitudine când întâlnesc aspecte negative care degradează mediul înconjurător.
Mediul înconjurător este un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integritate şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar.

Bibliografie:
1. Toth Maria (coord.), „Metode participative în educaţia ecologică”, Editura Studium, Cluj Napoca, 2001.
2. Abrudan Ioan, Bulgărean Sanda, Dehelean Claudia, Onaci Mariana, „Educaţie pentru mediu”, Editura Silvania, Zalău, 2005.

Prof. Ghinea Mihaela, Scoala Gimnaziala"Mircea Eliade" Craiova