A fost chiar un an bun!

Mă uitam pe DiGi WORLD și în pauza publicitară, la care nici măcar nu eram atentă, aud un tip care spune cât de bucuros este el că a inițiat LiterNet, că deja are mulți ani în spate de când o face, că lucrul acesta îl face să fie fericit chiar dacă muncește mai mult, în defavoarea timpului liber, al distracției ...și oricum nu am reținut tot ce a zis. Esența era că muncește și e fericit. Mi-a stârnit interesul!
Intru pe LiterNet și zapez ceva timp, citesc prezentări de cărți, mă uit la fotografii, mă gândesc la fotografii și-mi vin idei despre ce aș putea eu fotografia. Apoi ajung la invitația lui ...
Să scrie cine și ce are de zis despre 2023.
Mă tot gândesc dacă am ceva de zis. Oricine are ceva de spus că doar nu am dormit tot anul. Cel mai adesea de laudă. Dacă nu te poți lăuda singur cred că e grav. Păcat că nu pot folosi emoticoane...
Am devenit dependentă de ele. De câte ori scriu un mesaj adaug un emoticon. Mi se pare că rotunjește textul.
Deci despre 2023 numai de bine! Am împletit un număr de pulovere pe care apoi le-am deșirat , dar vă asigur că a fost reconfortant. Am  fost în Amsterdam, a plouat cea mai mare parte a timpului, a bătut vântul asfel încât am îmbrățișat un copac sperând că are rădăcini puternice. Am stat ore întregi în Muzeul Nemo și oricui mă întrebă îi descriu experiențele pe care le-am avut încercând să  urmăresc marea de oameni mari și mici  experimentând.
Ce-ar mai  vrea cineva să citească? Ce-aș mai avea eu să spun?
Mi-am dat seama că am o superputere: știu să opresc aproape orice copil din plâns. Din păcate știu și că uneori nu mă strădui îndeajuns pentru că mi-i ciudă pe un copil care plânge și tot plânge zi de zi.
Cred că de aceea noi plângem în mintea noastră uneori. De fapt eu fac asta. Nu vreau ca cineva să mă oprească din plâns.
A fost un an al copacilor. Am cumpărat compulsiv  copaci de tot felul. Am și fotografiat copaci de tot felul. Aș fi fost un bun botanist pentru că din fiecare călătorie am revenit cu vestigii vegetale.
Citind compunerile copiilor, mă gândesc acum  că ei își exprimă adesea mai bine gândurile. Nu au nici cea mai mică teamă de ridicol. De aceea inconștient aștept fără tristețe  vremea când voi reveni în copilărie.
În ultima zi a anului am văzut o mică pasăre. Semăna cu o vrabie colorată și mai mărunțică. Am vrut să fiu ea!
A fost chiar un an bun!
Total greșit, anul acesta am început să iubesc pastele. Păcat că am pierdut atâta vreme!
În Istambul am avut șansa extraordinară de a merge primăvara. Erau invadați de lalele (emoticon). Erau invadați și de oameni și am priceput în sfârșit sintagma ”câtă frunză și iarbă” Ei sunt chiar mulți!!! M-au impresionat coloanele subterane (cisterne) și pentru a nu știu câta oară am admirat inteligența umană.
Un turc mi-a spus în engleză că-mi stă bine părul...era o glumă cred. Ar trebui să pun o poză, dar mă jenez. Mi-au plăcut pisicile din Istambul. Cred că vor să  egaleze  numărul oamenilor rezidenți și nonrezidenți. 
Am cântat mult, acum pe final de an. Cântatul împreună cu alții are ceva terapeutic. Le mulțumesc altora că au cântat cu mine. Că au avut răbdare cu mine.
A fost chiar un an bun!  
Mihaela Rușconi