De ce sa nu recunoastem ca cele mai frumoase trairi le simtim in sanul familiei, oricat de pasionati am fi de munca noastra, de dezvoltarea profesionala, de meseria de dascal? De trei ani sunt mamica si o spun cu mare mandrie si cu satifactie, nu ca sa ma laud, ci pentru a va face sa intelegeti cu cat drag ma intorc la scoala dupa ce pruncii mei „au prins aripi”.

Nu, nici prin cap sa nu va treaca ideea ca eram satula de stat acasa. Aveam destul timp liber sa postez mii de poze pe Facebook, activitate pe care treptat am inlocuit-o cu navigarea pe eTwinning, comunitatea in care ma regasesc pe deplin. Dar sa revin la mediul familial si la legatura stransa intre satisfactiile din sanul familiei si cele de la serviciu. Si nu e un serviciu oarecare, ci unul in care avem menirea de a forma oameni. Oameni care pornesc, asemenea baieteilor mei in cativa ani, intr-o aventura numita „scoala”. O scoala de care ma bucur ca ei vor avea parte fiindca e, in latura ei constructiva, tot ceea ce noi, parintii de azi, nu am avut: calculator, internet, proiecte internationale, cursuri online...

 Zambesc, dupa sapte ani, amintindu-mi cate emotii am avut cand am intrat pentru prima oara cu elevii unei clase la care predam, in laboratorul de informatica. O adevarata aventura! O catastrofa in final. Gasisem acasa exercitii en ligne si eram nerabdatoare sa le rezolvam impreuna. Planuisem de asemenea sa scriem pe calculator si sa salvam pe diskete niste felicitari de Craciun, unor elevi din Franta ale caror adrese le adusesem eu de la o scoala unde aveam o cunostinta. Internetul mergea foarte incet, eu nu stiam sa ii grupez incat sa aiba fiecare acces la un calculator... Insa noile tehnologii pe vremea aceea ma depaseau. M-a salvat un plan B: fise de lucru de completat cu creionul. Astazi trebuie sa recunosc ca ma descurc mai bine fiindca m-am autoeducat, si nu fiindca am participat la cursuri pentru dezvoltarea competentelor in acest sens (totusi la planul B nu renunt caci oricand o pana de curent poate sa distruga tot ce am pregatit ca activitate cu elevii).

In acest sens eTwinning vine sa ma ajute in munca mea, in desfasurarea orelor mai atractive eliminand monotonia cu care eram obisnuiti cand ni se spunea „Deschideti cartea la pagina...”

Cu siguranta vor fi unii care vor spune ca si asa adolescenti din ziua de azi nu stiu decat sa petreaca timpul la calculator si noi, dascalii ii indreptam tot spre asta. Cu aceeasi siguranta afirm si faptul ca marile companii isi dezvolta cifra de afaceri in urma dotarii scolilor cu calculatoare, softuri educationale, etc.

Ca si dascali, cred ca avem datoria sa tinem pasul cu societatea in care traim, sa colaboram pentru a da tot ce e mai bun din noi si sa le aratam elevilor partea pozitivă a invatamantului românesc, iar şansa de a învata prin platforma eTwinning este o reala motivatie pentru ei si pentru noi de a veni cu drag la scoala, de a participa activ la ore... Pe mine personal ca si profesor de limba franceza mă va ajuta enorm in predare aceasta metoda noua si motivanta. Sunt sigura ca studiul limbii franceze va fi imbunatatit, elevii vor arata interes si implicare, creativitate. Îmi doresc mult ca prin proiectele pe care le vom face împreuna sa isi dea seama cât de necesară le este cunoasterea limbii si civilizatiei francofone.

Elevii observa mai mult decât credem cât de mult ne preocupa sa lucram cu devotament si simt dacă ne pasa de ei intr-adevăr sau facem din ei mijloacele noastre de lucru pentru a ieşi in fata cu proiecte. Păcat ca timpul zboară asa repede si ne dam seama ca am ajuns cu încă o generaţie la sfârşit de ciclu. Norocul nostru ca aceste generaţii pot profita prin vointa noastră si a lor de acţiuni gen eTwinning. Noi nu am beneficiat de asta, dar ei au şansa sa cunoască tineri ca ei, europeni, sa-si facă prieteni pe viaţa comunicand in limbi moderne prin intermediul calculatorului ajungand la infratiri intre scoli, cartiere, comunitati locale. Elevii nostri sunt produsul a ceea ce ne dam noi silinta sa cream. Scoala in care azi eu stau la catedra poate fi peste 10-15 ani scoala copiilor mei, elevi ai mamei lor. Si atunci am tot interesul sa ma perfectionez, an de an, pentru ca ei si colegii lor, generatiile anterioare si cele ce vor urma sa gageasca in dascalul lor o persoana dinamica, activa, care sa le deschida drumuri spre Europa, spre lume.

 Ca si parinte, nu pot fi decat mandra ca fiii mei si elevii mei traiesc intr-o societate deschisa colaborarii si dezvoltarii pe toate planurile. C’est a nous de bien les diriger!

Ma grabesc sa le dau puiutilor mei inca o sarutare inainte de a fi pe deplin cufundati in lumea viselor...la o lume mai buna!