Denumirea retoricii, ca o disciplină de învăţământ independentă, este un fapt determinat. Însemnătatea retoricii- celei mai vechi şi mai noi- deja nu mai trebuie demonstrată. Astăzi retorica este o disciplină ce se găseşte în multe instituţii din ţară. Se alcătuiesc manuale, au loc conferinţe naţionale şi internaţionale, este organizată Asociaţia Rusă de Cercetări de către profesorii şi învăţătorii de retorică. În acelaşi timp, pătrunderea retoricii în rândurile ştiinţelor a avut loc cu prea multe greutăţi, îndepărtarea greutăţilor va ţine cont de iniţiativele concrete ale profesorilor-metodişti şi a profesorilor de retorică.
Retorica în învăţământul modern rusesc trebuie să atragă atenţia studentului la o activă artă a vorbirii cu ţelul de a-i forma personalitatea şi competenţa profesională. De aceea, studenţii care studiază retorica se pregătesc pentru întrebuinţarea “Cuvântului” în toate bogăţiile reale ale intercomunicării. În predarea retoricii se cere atragerea atenţiei asupra caracterului celui ce studiază, învăţarea teoriei cu regulile formării vorbirii, citirea şi analiza textelor literare şi oratorice clasice, exerciţiile personale sistematice în scrierea şi pronunţarea cuvintelor.
Cele mai importante probleme ale retoricii în învăţământ ar trebui să fie:
infiltrarea în cei care învaţă a ideilor despre importanţa limbii ca instrument al organizării oricărei mişcări omeneşti;
transmiterea cunoştinţelor practice despre rolul limbii în crearea formelor optime de interacţiune între oameni;
formarea limbajului propriu a celor care studiază ca mod de exprimare a personalităţii, mod de adresare şi învăţare.
Rezultatele ocupaţiilor retoricii trebuie să fie:
• sentimentul competenţei limbajului, încredere în modul personal de exprimare;
• educarea recunoaşterii cuvântului rusesc, posibilităţile stilistice şi de exprimaare ale acestuia;
• înţelegerea stilului şi a normei de comportare (care e mai înainte de toate exprimată prin cuvânt);
• educarea gustului, conturarea tonului în relaţiile cu alţii.
Nevoia neapărată de cunoaştere a retoricii pentru specialistul din învăţământul modern se explică prin însăşi importanţa acestui obiect:
1) Retorica= teoria şi arta vorbirii (majoritatea studenţilor noştri nu posedă puterea de învăţare tehnică, îndemânarea practică de a manipula cu gândurile şi cuvintele diversele situaţii de comunicare).
2) Retorica= arta de a gândi. Învăţarea limbii nu este posibilă fără învăţarea de a gândi în acelaşi timp, formarea vederii de ansamblu, transmiterea cunoştinţelor şi privirea de ansamblu în cuvânt, de aici deosebita seriozitate a retoricii ca o ştiinţă şi artă a realei gândiri şi creaţii exprimată de fiecare om în viaţă.
3) Retorica= teoria şi practica vorbirii perfecte: convingătoare, înfrumuseţată, efectivă, estetică ş.a.m.d. Diferite cerinţe în vorbirea omenească depind de opiniile filosofico- privitoare de ansamblu ale fondatorilor retoricii. De aceea sunt limitate hotărârile retoricii îndată ce teoriile “vorbirii roşii” (faţă de vorbirea frumoasă oamenii se ataşează neîncrezători), sau “convingerea” (întreabă…), sau “efectivitatea” vorbirii (efectul este bun, dar pentru ce?). De aceea, retorica – ştiinţa sau arta convingerii, efectivităţii, îndelung înfrumuseţată - reprezintă găsirea unui scop în vorbire.
4) Retorica= învăţătura despre educarea vorbirii personale. Întrucât prin vorbire se exprimă întreg omul, retorica determină formarea întregii personalităţi omeneşti, înainte de toate ideologiile sale, cunoştinţele, poziţia în viaţă, posibilitatea de a-şi exprima şi apăra poziţia proprie prin cuvânt. Aceasta reprezintă începutul formării profesionale a specialistului.
5) Retorica= învăţarea de reguli şi norme de a conversa în diferite împrejurări. Din această cauză, în învăţarea retoricii trebuie să intre: vorbirea/ exprimarea orală şi scrisă, tehnicile corecte de a conversa în diferite dezbateri şi discuţii, proză ştiinţifică, filosofică, istorică, exprimarea informaţiei în masă şi informatica, preţuite din poziţia efectivităţii şi optimismului în organizarea vieţii moderne şi a personalităţii.
Problema de bază- formarea retorului profesional. El trebuie să fie ataşat fiecărei specializări individual. Fiecare Facultate îşi are specificul său, exprimarea în primul rând în limba acelei ştiinţe, care se învaţă de studenţii daţi. Îndemânarea predării retoricii la diferite Facultăţi arată, că rezultatele bune se pot obţine doar prin analiza concretă a vorbirii specialiştilor: viitori jurişti, învăţători, profesori, filosofi, politologi ş.a.
Învăţarea retoricii are la bază două premise:
(1) învăţarea teoriei retoricii, presupusă ca complex istorico-teoretic;
(2) exerciţii în retorica practică, care au scopul de dezvolta capacităţile retorice ale celor care studiază.
Colaborarea armonioasă între teorie şi practică cere soluţionarea precisă a problemei introducerii materialului de istorie a retoricii. Ca oricare alt obiect, a strâns o îndemânare de 2000 de ani atât pe partea teoretică cât şi pe cea practică- în timpul lecţiilor şi pe durata orelor practice profesorul va descoperi multe sfaturi şi îndemnuri de mare preţ în munca clasică şi în retorică. Din această cauză materialul de istoria retoricii este impregnat în întregul program. În acelaşi timp este una din temele speciale închinate periodizării istoriei literaturii ruse- asta se face pentru ca studenţii să înţeleagă însemătatea retoricii ca teorie şi artă a vorbirii.
Denumirea retoricii, ca o disciplină de învăţământ independentă, este un fapt determinat. Însemnătatea retoricii- celei mai vechi şi mai noi- deja nu mai trebuie demonstrată. Astăzi retorica este o disciplină ce se găseşte în multe instituţii din ţară. Se alcătuiesc manuale, au loc conferinţe naţionale şi internaţionale, este organizată Asociaţia Rusă de Cercetări de către profesorii şi învăţătorii de retorică. În acelaşi timp, pătrunderea retoricii în rândurile ştiinţelor a avut loc cu prea multe greutăţi, îndepărtarea greutăţilor va ţine cont de iniţiativele concrete ale profesorilor-metodişti şi a profesorilor de retorică.
Retorica în învăţământul modern rusesc trebuie să atragă atenţia studentului la o activă artă a vorbirii cu ţelul de a-i forma personalitatea şi competenţa profesională. De aceea, studenţii care studiază retorica se pregătesc pentru întrebuinţarea “Cuvântului” în toate bogăţiile reale ale intercomunicării. În predarea retoricii se cere atragerea atenţiei asupra caracterului celui ce studiază, învăţarea teoriei cu regulile formării vorbirii, citirea şi analiza textelor literare şi oratorice clasice, exerciţiile personale sistematice în scrierea şi pronunţarea cuvintelor.
Cele mai importante probleme ale retoricii în învăţământ ar trebui să fie:
infiltrarea în cei care învaţă a ideilor despre importanţa limbii ca instrument al organizării oricărei mişcări omeneşti;
transmiterea cunoştinţelor practice despre rolul limbii în crearea formelor optime de interacţiune între oameni;
formarea limbajului propriu a celor care studiază ca mod de exprimare a personalităţii, mod de adresare şi învăţare.
Rezultatele ocupaţiilor retoricii trebuie să fie:
• sentimentul competenţei limbajului, încredere în modul personal de exprimare;
• educarea recunoaşterii cuvântului rusesc, posibilităţile stilistice şi de exprimaare ale acestuia;
• înţelegerea stilului şi a normei de comportare (care e mai înainte de toate exprimată prin cuvânt);
• educarea gustului, conturarea tonului în relaţiile cu alţii.
Nevoia neapărată de cunoaştere a retoricii pentru specialistul din învăţământul modern se explică prin însăşi importanţa acestui obiect:
1) Retorica= teoria şi arta vorbirii (majoritatea studenţilor noştri nu posedă puterea de învăţare tehnică, îndemânarea practică de a manipula cu gândurile şi cuvintele diversele situaţii de comunicare).
2) Retorica= arta de a gândi. Învăţarea limbii nu este posibilă fără învăţarea de a gândi în acelaşi timp, formarea vederii de ansamblu, transmiterea cunoştinţelor şi privirea de ansamblu în cuvânt, de aici deosebita seriozitate a retoricii ca o ştiinţă şi artă a realei gândiri şi creaţii exprimată de fiecare om în viaţă.
3) Retorica= teoria şi practica vorbirii perfecte: convingătoare, înfrumuseţată, efectivă, estetică ş.a.m.d. Diferite cerinţe în vorbirea omenească depind de opiniile filosofico- privitoare de ansamblu ale fondatorilor retoricii. De aceea sunt limitate hotărârile retoricii îndată ce teoriile “vorbirii roşii” (faţă de vorbirea frumoasă oamenii se ataşează neîncrezători), sau “convingerea” (întreabă…), sau “efectivitatea” vorbirii (efectul este bun, dar pentru ce?). De aceea, retorica – ştiinţa sau arta convingerii, efectivităţii, îndelung înfrumuseţată - reprezintă găsirea unui scop în vorbire.
4) Retorica= învăţătura despre educarea vorbirii personale. Întrucât prin vorbire se exprimă întreg omul, retorica determină formarea întregii personalităţi omeneşti, înainte de toate ideologiile sale, cunoştinţele, poziţia în viaţă, posibilitatea de a-şi exprima şi apăra poziţia proprie prin cuvânt. Aceasta reprezintă începutul formării profesionale a specialistului.
5) Retorica= învăţarea de reguli şi norme de a conversa în diferite împrejurări. Din această cauză, în învăţarea retoricii trebuie să intre: vorbirea/ exprimarea orală şi scrisă, tehnicile corecte de a conversa în diferite dezbateri şi discuţii, proză ştiinţifică, filosofică, istorică, exprimarea informaţiei în masă şi informatica, preţuite din poziţia efectivităţii şi optimismului în organizarea vieţii moderne şi a personalităţii.
Problema de bază- formarea retorului profesional. El trebuie să fie ataşat fiecărei specializări individual. Fiecare Facultate îşi are specificul său, exprimarea în primul rând în limba acelei ştiinţe, care se învaţă de studenţii daţi. Îndemânarea predării retoricii la diferite Facultăţi arată, că rezultatele bune se pot obţine doar prin analiza concretă a vorbirii specialiştilor: viitori jurişti, învăţători, profesori, filosofi, politologi ş.a.
Învăţarea retoricii are la bază două premise:
(1) învăţarea teoriei retoricii, presupusă ca complex istorico-teoretic;
(2) exerciţii în retorica practică, care au scopul de dezvolta capacităţile retorice ale celor care studiază.
Colaborarea armonioasă între teorie şi practică cere soluţionarea precisă a problemei introducerii materialului de istorie a retoricii. Ca oricare alt obiect, a strâns o îndemânare de 2000 de ani atât pe partea teoretică cât şi pe cea practică- în timpul lecţiilor şi pe durata orelor practice profesorul va descoperi multe sfaturi şi îndemnuri de mare preţ în munca clasică şi în retorică. Din această cauză materialul de istoria retoricii este impregnat în întregul program. În acelaşi timp este una din temele speciale închinate periodizării istoriei literaturii ruse- asta se face pentru ca studenţii să înţeleagă însemătatea retoricii ca teorie şi artă a vorbirii.