iTeach: Blog-urile colegilor

Caracteristici ale preşcolarului ce conduc la însuşirea noţiunilor matematice.

Beàta Orsolya Fazekas — Sun, 29 Jun 2025 10:27:08 +0300

Preşcolarul manifestă multă receptivitate, mobilitate şi flexibilitate psihică ceea ce-i permite achiziţionarea unui volum mare de cunoştinţe însuşite conştient.
În procesul instructiv-educativ activităţile matematice ocupă un loc important avându-se în vedere atât sarcinile pe care le urmăreşte grădiniţa în pregătirea copilului pentru şcoală cât şi influenţa pe care o exercită această formă de activitate asupra dezvoltării generale a copilului.
În joc, în ocupaţiile sale zilnice, copilul este pus deseori în situaţia de a opera cu cantităţi diferite de obiecte sau jucării, de a număra, de a socoti. În această etapă, ei nu fac altceva decât să-i imite pe adulţi pe care îi audfolosind numerelesau care în mod greşit se străduiesc chiar să-i înveţe să numere mult mai inainte de vreme.
Astfel, copiii vin mai întâi în contact cu aspectul exterior al numerelor, cu cuvântul, iar semnificaţia numerelor este treptat însuşită în grădiniţă pe baza unui complex de acţiuni şi operaţii cu cantităţile sub îndrumarea sistematică a educatoarelor.
Activităţile matematice lărgesc orizontul copiilor cu cunoştinţe despre însuşirile cantitative ale obiectelor lumii reale. Aceste cunoştinţe îl ajută să se orienteze mai uşor în rezolvarea propriilor trebuinţe, să răspundă cerinţelor zilnice.
Copilul percepe însuşirile cantitative ale lumii reale prin diferiţi analizatori. În procesul de numărare este activizat atât analizatorul vizual, cât şi cel auditiv, cel tactil şi cel chinestezic. Copilul numără mingile nu numai cu ochii, el pune mâna pe fiecare minge numărată, percepând concomitent mişcarea mâinii de la o minge la alta şi zgomotul produs de deplasarea obiectului dintr-un loc în altul.
Odată cu formarea reprezentărilor şi însuşirea cunoştinţelor matematice se îmbogăţeşte şi vocabularul copiilor cu cuvinte şi expresii matematice,respectiv cu numere cardinale şi ordinale, cu unele adverbe de cantitate: mai multe, mai puţine, tot atâtea. De asemenea, în procesul executării cerinţelor impuse de educatoare li se formează copiilor priceperea de a se exprima prin cuvinte potrivite anumitor raporturi cantitative dintre obiectele sau grupurile de obiecte. De exemplu se deprind să formuleze clar procesul de creştere a unei cantităţi ( dacă am 4 mere şi Ana îmi mai dă unul acum am 5 mere ).
Activităţile matematice dezvoltă la copii gândirea şi operaţiile ei: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea. Astfel, ei se desprind sa separe obiectele, să compare între ele grupurile de obiecte, jucării, constatând egalitatea sau inegalitatea cantităţii lor.
Gândirea copiilor de dezvoltă mai ales în cadrul rezolvării problemelor, deoarece întregul proces de rezolvare a acestora este analiticosintetic.
Rezolvarea problemelor necesită stabilirea unor raporturi logice între valorile numerice cunoscute şi întrebarea problemei. Aceasta se realizează printr-un proces de analiză şi sinteză în formarea cea mai simplă întrucât datele cunoscute se leagă direct de întrebarea problemei.
Activităţile matematice stimulează imaginaţia şi memoria copilului. Astfel, în rezolvarea unei probleme orale, copiii trebuie să-şi reprezinte situaţiile relatate, precum şi relaţiile cuprinse în enunţul problemei. De asemenea trebuie să reţină, să păstreze şi să reproducă în mod conştient unele cunostinte dobândite în legătură cu numeraţia şi operaţiile matematice, ceea ce favorizează dezvoltarea memoriei voluntare. Copiii trebuie să memoreze enunţul problemei, datele cuprinse în ea pentru a putea da rîspunsul corect la întrebarea pe care aceasta o ridică.
Înţelegerea cunoştinţelor noi şi asimilarea conştientă a acestora depinde de gradul de concentrare a atenţiei, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul explicaţiilor, succesiunea operaţiilor. Învăţând să numere sau să facă unele calcule simple, copiii îşi formează o serie de calităţi şi deprinderi utile. Activităţile matematice asigură condiţii favorabile pentru formarea posibilităţilor de autocontrol şi mactivitate independentă. De exemplu: educatoarea cere copiilor să aşeze pe masă atâtea păpuşi câte indică cifra pe jeton. În acest caz, copiii trebuie să recunoască cifra si apoi sa aşeze pe masă numărul de păpuşi indicat de cifra respectivă. Acest exerciţiu îi pune pe copii în situaţia de a rezolva independent sarcina dată de educatoare.
Totodată copiii încep să înţeleagă că nu trebuie să se pripească în răspunsuri, că trebuie să se gândească cu atenţie pentru a găsi soluţia corecta.Prin efortul de a fi atenţi, ca şi prin efortul necesar învingerii dificultăţilor în rezolvarea problemelor, copiii îşi exersează voinţa, se călesc din punct de vedere moral. Satisfacţia pe care o au în momentul când rezolvă bine sarcina dată contribuie la întărirea încrederii în forţele proprii.
Din cele arătate mai sus putem desprinde contribuţia activităţilor matematice la dezvoltarea intelectuală a copiilor şi la pregătirea lor temeinică pentru învăţarea matematicii în ciclul primar.

Bibliografie :

*Gold Viorica, (1983), Instrumente si modele de activitate in sprijinul prescolarilor pentru integrarea in clasa I, sisteme de fise cu continut matematic, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti
*Antonovici, Stefania si Cornelia Jalba, (2001), Activitati matematice, Ed. Aramis

Metoda proiectelor în învățământul preșcolar.

Beàta Orsolya Fazekas — Sat, 28 Jun 2025 13:45:28 +0300

Introducere
În contextul modernizării educației, se pune tot mai mult accent pe metodele active de predare-învățare, care implică participarea activă a copiilor. Una dintre cele mai eficiente metode aplicabile în învățământul preșcolar este metoda proiectelor. Aceasta stimulează curiozitatea, creativitatea și capacitatea de colaborare a copiilor, pregătindu-i pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Ce este metoda proiectelor?
Metoda proiectelor este o strategie didactică centrată pe copil, care presupune învățarea prin investigare, descoperire și colaborare. Copiii sunt implicați într-un demers activ, pornind de la o temă de interes pentru ei, pe care o explorează pe parcursul mai multor zile sau săptămâni.
Caracteristici ale metodei proiectelor
- Centrare pe copil: Proiectele se bazează pe interesele și întrebările copiilor.
- Învățare interdisciplinară: Integrează cunoștințe din mai multe domenii (științe, arte, limbaj, matematică etc.).
- Durată flexibilă: Proiectele pot dura de la câteva zile la câteva săptămâni.
- Colaborare: Copiii lucrează în grupuri, dezvoltând abilități sociale și de comunicare.
- Evaluare continuă: Observarea, portofoliile și produsele realizate servesc ca instrumente de evaluare.
Etapele metodei proiectelor
1. Inițierea proiectului – Se identifică o temă de interes pornind de la întrebările sau curiozitățile copiilor.
2. Planificarea activităților – Educatoarea, împreună cu copiii, stabilește ce anume se va cerceta, ce materiale sunt necesare și cum se va desfășura proiectul.
3. Desfășurarea propriu-zisă – Copiii explorează tema prin activități variate: observații, experimente, vizite, jocuri de rol, desen, colaje etc.
4. Finalizarea proiectului – Se realizează un produs final (panou, machetă, expoziție), iar copiii își prezintă concluziile.
5. Evaluarea – Educatoarea reflectă împreună cu copiii asupra celor învățate și modului în care au colaborat.
Avantajele metodei proiectelor în grădiniță
- Dezvoltă gândirea critică și spiritul de inițiativă.
- Promovează învățarea prin descoperire.
- Creează o atmosferă de colaborare și sprijin.
- Permite personalizarea învățării în funcție de ritmul și interesele fiecărui copil.
- Favorizează implicarea părinților, care pot contribui cu materiale sau cunoștințe.
Exemple de proiecte în învățământul preșcolar
- „Viața pe fermă” – cu activități despre animale domestice, produse agricole, meserii.
- „Planetele” – explorarea sistemului solar prin desene, machete și povești.
- „Apa” – experimente despre stările de agregare, circuitul apei, utilizarea ei.
Concluzie
Metoda proiectelor este o abordare modernă și eficientă, care respectă specificul vârstei preșcolare și valorifică potențialul fiecărui copil. Prin implicarea activă în proiecte, copiii devin mai responsabili, mai curioși și mai deschiși către învățare. Educatoarea are un rol esențial în ghidarea acestui proces, facilitând descoperirea și colaborarea.
Bibliografie
- Cuciureanu, M. (2019). Metode moderne de predare în grădiniță. Editura Aramis.
- Cretu, C. (2016). Didactica activităților instructiv-educative. Editura Polirom.
- Ministerul Educației. (2020). Curriculum pentru educația timpurie.
- www.isj.ro – Ghiduri metodologice pentru învățământul preșcolar

Elaborarea fișelor de activitate pentru preșcolari.

Beàta Orsolya Fazekas — Sat, 28 Jun 2025 13:43:21 +0300

Introducere
În educația timpurie, fișele de activitate reprezintă un instrument important pentru consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților de bază ale copiilor. Acestea sunt utilizate pentru a sprijini procesul de învățare într-un mod structurat, dar și atractiv, adaptat particularităților de vârstă ale preșcolarilor. Scopul acestui referat este de a evidenția rolul, principiile și pașii esențiali în elaborarea fișelor de activitate eficiente și educative.
Ce este o fișă de activitate?
Fișa de activitate este un material didactic scris sau ilustrat, conceput pentru a ghida copilul în îndeplinirea unei sarcini specifice, pe un anumit domeniu de învățare (limbaj, matematică, cunoașterea mediului, arte, etc.).
Rolul fișelor în învățământul preșcolar
- Consolidarea cunoștințelor dobândite în timpul activităților frontale sau în grupuri mici.
- Exersarea deprinderilor motrice fine (trasare, colorare, decupare).
- Stimularea gândirii logice și a atenției.
- Evaluarea progresului copilului într-un mod individualizat.
- Suport vizual și interactiv pentru învățare.
Principii în elaborarea fișelor pentru preșcolari
1. Adecvarea la nivelul de vârstă – sarcinile trebuie să fie simple, clare și însoțite de imagini sugestive.
2. Diversitatea sarcinilor – pentru a evita monotonia și a stimula creativitatea.
3. Interdisciplinaritate – fișa poate combina elemente din mai multe domenii de învățare.
4. Atractivitate grafică – culorile și ilustrațiile trebuie să capteze atenția copilului.
5. Gradul de dificultate progresiv – fișele trebuie să urmeze o logică didactică, crescând treptat în complexitate.
Tipuri de fișe de activitate
- Fișe de dezvoltare a limbajului – identificarea literelor, formarea de cuvinte, asocierea cu imagini.
- Fișe matematice – numărare, grupare, trasare de cifre, completări de șiruri logice.
- Fișe de educație estetică – colorare, desenare, completare de contururi.
- Fișe pentru cunoașterea mediului – clasificări, asocieri, observare a anotimpurilor sau fenomenelor naturale.
- Fișe de evaluare – utilizate la finalul unei unități tematice pentru a verifica achizițiile copiilor.
Pașii în elaborarea unei fișe de activitate
1. Stabilirea obiectivelor – ce competențe sau cunoștințe se urmăresc.
2. Alegerea conținutului – în funcție de tema săptămânii și nivelul grupei.
3. Formularea cerințelor – clare, concise și însoțite de exemple vizuale.
4. Realizarea grafică – cu elemente vizuale atractive, adaptate copiilor.
5. Testarea fișei – aplicarea într-o activitate practică și adaptarea dacă este necesar.
Concluzie
Fișele de activitate sunt instrumente didactice valoroase în procesul educativ preșcolar, dar ele trebuie realizate cu grijă, ținând cont de particularitățile de vârstă, nevoile și interesele copiilor. Educatoarea are rolul de a crea, adapta și folosi fișele în mod creativ, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.
Bibliografie
- Cerghit, I. (2008). Metode de învățământ. Editura Didactică și Pedagogică.
- Cuciureanu, M. (2017). Activități didactice integrate în grădiniță. Editura Aramis.
- Ministerul Educației (2020). Curriculum pentru educația timpurie.
- www.didactic.ro – Resurse educaționale pentru învățământul preșcolar.

Teatrul de păpuși în învățământul preșcolar.

Beàta Orsolya Fazekas — Fri, 27 Jun 2025 13:00:25 +0300

Introducere
Teatrul de păpuși este o formă artistică și educativă cu un impact profund asupra dezvoltării copilului preșcolar. Prin joc, imaginație și poveste, teatrul de păpuși oferă nu doar divertisment, ci și oportunități valoroase de învățare, comunicare și exprimare emoțională. Această activitate îmbină jocul cu educația, contribuind la formarea personalității copilului.
Importanța teatrului de păpuși în educația timpurie
La vârsta preșcolară, copilul învață prin joc. Teatrul de păpuși devine un instrument educațional eficient deoarece:
- stimulează limbajul și comunicarea verbală,
- dezvoltă imaginația și creativitatea,
- favorizează învățarea prin imitare și repetiție,
- oferă modele de comportament și valori morale.
Tipuri de teatru de păpuși
Există mai multe forme de teatru de păpuși utilizate în grădinițe:
- Teatrul cu păpuși de mână – păpușile sunt manipulate direct de educatori.
- Teatrul cu marionete – păpuși acționate prin fire.
- Teatrul de umbre – imagini proiectate pe un ecran iluminat.
- Teatrul cu obiecte – folosirea de obiecte simple (linguri, haine, perne) pentru a crea personaje.
- Teatrul improvizat cu copii – copiii participă activ, devenind actori-păpușari.
Rolul teatrului de păpuși în dezvoltarea copilului preșcolar
1. Dezvoltarea limbajului – Copiii sunt expuși la noi cuvinte, expresii și forme de comunicare.
2. Exprimarea emoțiilor – Păpușile oferă o „mască” care permite copilului să exprime emoții.
3. Dezvoltarea gândirii logice și a atenției – Urmărirea poveștii antrenează capacitatea de concentrare.
4. Învățarea comportamentelor sociale – Copilul învață să respecte reguli și să-și dezvolte empatia.
Rolul educatorului
Educatorul are un rol esențial în organizarea și conducerea activităților de teatru de păpuși:
- alege povești potrivite vârstei,
- adaptează limbajul și mesajul,
- creează decoruri și păpuși atractive,
- încurajează participarea activă a copiilor.
De asemenea, poate aborda subiecte delicate prin intermediul teatrului de păpuși.
Exemple de activități practice
1. Povestirea cu păpuși – educatoarea spune o poveste folosind păpuși de mână.
2. Crearea de păpuși din materiale reciclabile – copiii confecționează personaje.
3. Scenete improvizate – copiii interpretează roluri din povești cunoscute.
4. Spectacole pentru alte grupe – copiii pregătesc un spectacol pentru colegi.
Concluzie
Teatrul de păpuși este un mijloc educativ complet, care contribuie la dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a copilului preșcolar. Prin joc și poveste, copilul explorează lumea într-un mod sigur și captivant. Educatorul trebuie să valorifice această resursă pentru a stimula învățarea activă și creativitatea.
Bibliografie
1. Golu, M. – „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002.
2. Cerghit, I. – „Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006.
3. Piaget, Jean – „Jocul și realitatea la copil”, Editura Trei, București, 2012.
4. Ministerul Educației – „Curriculum pentru educația timpurie”, București, 2019.
5. Dumitru, I. – „Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și gradul didactic II”, Editura Polirom, 2008.

Efectele pozitive ale tablei interactive la preșcolari

Beàta Orsolya Fazekas — Fri, 27 Jun 2025 12:58:35 +0300

Introducere
În era tehnologiei digitale, procesul educațional cunoaște o transformare majoră, prin integrarea mijloacelor moderne de predare, printre care se numără și tabla interactivă. Aceasta a devenit un instrument tot mai utilizat în grădinițe, datorită capacității sale de a transforma procesul de învățare într-o activitate atractivă, dinamică și eficientă pentru copiii preșcolari.
Ce este tabla interactivă?
Tabla interactivă este un dispozitiv electronic conectat la un computer și la un proiector, care permite afișarea de conținut multimedia, scrierea digitală și interacțiunea directă prin atingere sau instrumente speciale. Aceasta combină avantajele tablei clasice cu cele ale mediului digital, oferind o experiență educațională complexă.
Efectele pozitive ale utilizării tablei interactive la preșcolari
1. Creșterea interesului pentru învățare – Copiii preșcolari sunt fascinați de culori, sunete și animații.
2. Învățare prin joc – Tabla interactivă permite accesul la aplicații educaționale sub formă de jocuri.
3. Dezvoltarea abilităților cognitive – Se stimulează memoria, atenția, gândirea logică și capacitatea de rezolvare a problemelor.
4. Îmbunătățirea motricității fine – Se dezvoltă coordonarea mână-ochi și motricitatea fină.
5. Învățare personalizată – Activitățile pot fi adaptate în funcție de nivelul fiecărui copil.
6. Cooperare și învățare în echipă – Copiii colaborează și comunică între ei în activități de grup.
7. Îmbunătățirea relației educator–copil – Educatorul devine un facilitator al învățării digitale.
Exemple de activități didactice interactive
- Jocuri de potrivire (forme, culori, litere și cifre);
- Povestiri animate cu întrebări de verificare;
- Desene interactive și colorat pe ecran;
- Activități multimedia: cântece, filmulețe educative, dansuri interactive;
- Puzzle-uri digitale și activități de clasificare.
Concluzie
Tabla interactivă reprezintă un instrument valoros în procesul educativ al copilului preșcolar, oferind un cadru de învățare atractiv, adaptabil și modern. Dacă este utilizată echilibrat și cu scop pedagogic bine definit, ea poate stimula în mod semnificativ dezvoltarea cognitivă, socială și motrică a copilului.
Bibliografie
1. American Academy of Pediatrics – „Children and Digital Media”, Pediatrics, 2020.
2. Tapscott, Don – „Digital Kids”, McGraw-Hill, 2013.
3. Ministerul Educației – „Curriculum pentru educația timpurie”, București, 2019.
4. Prensky, Marc – „Teaching Digital Natives”, Corwin Press, 2010.
5. OECD – „Innovating Education and Educating for Innovation: The Power of Digital Technologies and Skills”, 2016.

Efectele calculatorului asupra copilului preșcolar

Beàta Orsolya Fazekas — Fri, 27 Jun 2025 12:57:12 +0300

Introducere
În societatea contemporană, tehnologia ocupă un loc central în viața noastră de zi cu zi. Calculatorul, ca instrument digital esențial, este tot mai prezent în casele și grădinițele copiilor. Deși beneficiile tehnologiei sunt multiple, este important să analizăm și impactul pe care îl are utilizarea calculatorului asupra copiilor de vârstă preșcolară.
Utilizarea calculatorului în rândul copiilor preșcolari
Copiii preșcolari sunt curioși și dornici să exploreze lumea înconjurătoare. Calculatorul poate deveni un mijloc atractiv prin care aceștia învață culori, litere, cifre, cântece sau povești interactive. Totodată, prin intermediul aplicațiilor educaționale, pot fi stimulate gândirea logică, atenția și coordonarea mână-ochi.
Efecte pozitive
1. Dezvoltarea cognitivă – Jocurile educative pot contribui la îmbunătățirea memoriei, gândirii analitice și vocabularului.
2. Stimularea curiozității – Aplicațiile interactive pot încuraja dorința de a învăța și explora.
3. Coordonarea motrică – Manipularea mouse-ului sau a touchscreen-ului ajută la dezvoltarea motricității fine.
4. Accesul la resurse educaționale – Copiii pot învăța prin intermediul platformelor interactive, adaptate nivelului lor de înțelegere.
Efecte negative
1. Sedentarismul – Timpul îndelungat petrecut în fața ecranului reduce activitatea fizică, esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
2. Întârzierea dezvoltării sociale – Interacțiunile cu alți copii pot fi înlocuite de timpul petrecut la calculator, ceea ce afectează abilitățile sociale.
3. Probleme de vedere – Expunerea prelungită la ecran poate duce la oboseală oculară sau chiar tulburări de vedere.
4. Întârzierea limbajului – Dacă nu este însoțită de comunicare verbală, utilizarea calculatorului poate duce la întârzierea vorbirii.
5. Dependența de tehnologie – Apare riscul formării unui atașament excesiv față de dispozitive digitale.
Rolul părinților și al educatorilor
Părinții și educatorii au un rol esențial în medierea relației copilului cu calculatorul. Este important:
- să se stabilească limite clare de timp pentru utilizare (maximum 30–60 de minute/zi),
- să se aleagă aplicații adecvate vârstei,
- să se încurajeze interacțiunea verbală și explicarea conținutului,
- să se combine activitățile digitale cu jocuri în aer liber și interacțiuni sociale.
Concluzie
Calculatorul poate fi un instrument util în dezvoltarea copilului preșcolar, dacă este utilizat corect, cu măsură și supraveghere. Excesul și lipsa ghidării pot avea efecte negative semnificative. De aceea, echilibrul între tehnologie și activitățile tradiționale este esențial pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă.
Bibliografie
1. Papert, Seymour – „Mindstorms: Children, Computers, and Powerful Ideas”, Basic Books, 1980.
2. Cordes, Cathleen & Miller, Edward – „Fool’s Gold: A Critical Look at Computers in Childhood”, Alliance for Childhood, 2000.
3. American Academy of Pediatrics – „Media and Young Minds”, Pediatrics, 2016.
4. UNESCO – „Guidelines on ICT in Early Childhood Care and Education”, 2010.
5. ***Ministerul Educației Naționale – Curriculum pentru educația timpurie***, București, 2019.

JOCUL ÎN LUMEA MAGICĂ A COPILĂRIEI.

Beàta Orsolya Fazekas — Thu, 26 Jun 2025 14:57:20 +0300

Copilăria – un tărâm magic ! Primii pași, primele cuvinte: mama, tata.Primii ani de grădiniță /școală, prima educatoare/învățătoare/ profesoară. Toate în copilărie au început. Copilăria – cei mai frumoși ani din viața noastră. În copilărie totul e diferit, vedem lumea cu alți ochi, e o poveste. Credem că ne aflăm într-un joc, interesant, însă, se termină brusc.
Imi amintesc cu drag vremurile copilăriei mele când libertatea era cuvântul de ordine. În fața blocului, ne adunam toți copiii din cartier și ne jucam până seara târziu ”Baba- oarba”, ,,Păcălici,, ,,Nu te supăra frate,, „De-a v-ați ascunselea”, „ Țară, țară vrem ostași”, „Elasticul” sau dădeam câte un spectacol cu muzică și dans . Aveam două prietene, Diana și Raluca cu care mă jucam cu păpușile pe o păturică așezată pe iarbă, unde croiam hăinuțe, le aranjam părul , etc. Aveam colecții cu șervețele, iar pe cele în mai multe exemplare le schimbam cu colegele, adunam surprize de la gume Turbo. Copiii erau tot timpul liberi, așteptau cu nerăbdare vacanțele care erau petrecute de majoritatea la bunici, inundate cu aerul pur ca lacrima, cu mirosul bucatelor gătite de bunica. Cât era ziua de lungă alergam de colo colo, zburdam pe câmpuri, nestingheriți. Iernile erau așteptate cu nerăbdare, ne bucuram de troiene care îmbrăcau pământul, chicoteam de la mic la mare pe derdeluș, ne bulgăream, iar seara fiecare se retrăgea către casă cu hainele ude...cu obrajii rumeniți de ger și cu amintirea unei zile pline de veselie. Deși ne doream să petrecem timp cu familia, părinții erau preocupați de bunăstarea familiei, timpul petrecut cu aceștia fiind limitat, doar în zilele lor libere.
În copilărie nu aveam telefon mobil, calculatoar, tabletă, etc. Am făcut parte din generația cu „cheia de gât”, liniștea părinților în ceea ce privea siguranța mea constituind-o responsabilitatea de care dădeam dovadă. Era o copilărie simplă, dar adevărată. Știam să gustdin orice clipă petrecută.
Vremurile s-au schimbat...astăzi părinții sunt tot mai implicați în creșterea copiilor, aceștia nemaifiind lăsați singuri în fața blocului, acasă nu mai stau singuri, la școală merg însoțiți, petrec mult mai mult timp împreună cu părinții comparativ cu generația mea. Acum prietenii încep să fie tot mai mulți virtuali, jocurile din fața blocului fiind înlocuite de cele pe calculator, tabletă, etc.
Fiecare timp cu avantajele și dezavantajele lui..., totul este în schimbare, iar omul este extrem de adaptabil. Indiferent cărei generație am aparține, copilăria reprezintă un tărâm de poveste, cu prinți și prințese, plin de bucurie, zâmbete, joc și culoare. Este o insulă a nemuririi, luminată de soarele primei vârste, este un timp mitic și fericit în care visele devin realitate, iar realitatea devine basm.
Jocul este limbajul copilului la vârste fragede, este un mod prin care ei exprimă liber și sincer ceea ce gândesc, este iubire și modul în care ei înțeleg și descoperă lumea. Fie că aparținem generației cu cheia de gât sau generației Z, toți ne-am exprimat prin joc.
Copilul nu are nevoie de camere întregi de jucării ca să se poată juca sau învăța, pentru că lumea celor mici este cea a jocului simplu. Copilul are nevoie de jocuri mici și simple, de interacțiune, conectare și libertatea de a alege și crea. În joc, indiferent de ce natură ar fi , copilul are nevoie de limite, impuse cu drag și empatie, acestea făcându-l să se simtă în siguranță.
Jocul este un liant între cei mici și lumea exterioară, între ei și părinți. Prin joc putem aflat ce îi supară, ce își doresc, ce le place și ce nu, pentru că jocul este cel mai ușor limbaj de exprimat emoțiile.Jocul acela simplu căruia noi adulții uneori nu-i dăm importanță, pe ei îi amuză, îi face fericiți și îi detensionează.
Din păcate foarte muți copii abandonează complet jocurile tradiționale pentru a se juca pe diferite console sau dispozitive. Jocurile copilăriei au distrat generații la rând dezvoltând abilitățile sociale, creativitatea, imaginația, spiritul de competiție, prietenia și au fost benefice pentru sănătate deoarece presupuneau în același timp și activitate fizică.
La grădiniță jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului implică reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală.
Jocul alături de învățare, muncă și creație este una dintre activitățile umane fundamentale. De aceea, haideți să ne jucăm împreună cu copiii, să-i ajutăm să înțeleagă lumea, să o exploreze mai ușor, să le oferim șansa de a se cunoaște și de a-și cunoaște limitele, pentru a-i îndrepta, cu pași mici spre o viață de adult încununată de succes!
Jocul este elementul care face ca trecerea de la grădiniță la școală să nu fie percepută de ființa umană ca un "șoc" ci ca o continuare firească a activităților desfășurate în cadrul grădiniței numai cu un grad de dificultate mai ridicat. Este suficient să privim copiii în timpul jocului pentru a ne face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, mai puțin activi.
Ceea ce vreau să evidențiez prin prezentarea conținutului acestei lucrări este faptul că jocul a avut un impact puternic în dezvoltarea mea atâtîn plan social, cât și fizic și intelectual. Prin profesia mea, pot da glas acestui impact ludic în activitățile desfășurate cu preșcolarii, acestea dobândind un caracter colorat și animat, încununat de zâmbete și voie bună.
Jocul este activitatea care dă specific copilariei și care își găsește motivația și împlinirea în sine însuși. Spre deosebire de învățare, nu ținteste în mod explicit obținerea de noi cunoștințe sau alte produse ale învățării iar în comparație cu munca, jocul nu are ca finalitate obținerea unor bunuri materiale.
Unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și educare și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate este jocul didactic.
Jocul devine ,,didactic” atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învățare copilul este adus în situația de a-și utiliza energiile și potențialul psiho-fizic pentru a-și optimiza parametrii comportamentali.

Jocul didactic este o formă de activitate , atractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative .
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui copilul are posibilitatea să-și aplice cunostințele, să-și exerseze priceperile și deprinderile ce s-au format în cadrul diferitelor activități. Folosirea jocului didactic ca activitate obligatorie aduce variație în procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv. De exemplu, prin jocul didactic „Găsește aceste culori” se precizează și se verifică învățarea denumirii diferitelor culori. Jocul „Cu ce construim” fixează denumirile diferitelor unelte și materiale folosite în construcție: prin jocul „Cine are aceeași figură?” se fixează , se actualizează reprezentări de forme precum: cerc, patrat, triunghi etc.
Jocul didactic contribuie și la dezvoltarea proceselor psihice, influențând în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. Jocurile „Spune ce faci?” sau „Cine face așa?” contribuie la dezvoltarea sensibilității auzului. În jocul „Ghicește ce ai gustat” accentul cade pe perfecționarea sensibilității gustative și olfactive.
Un rol deosebit îl au jocurile didactice în educarea calității memoriei. De exemplu „Ce s-a schimbat” sau „Ghicește ce lipsește!”, îl solicită pe copil să rețină felul obiectelor și așezarea lor pentru a putea arăta modificarea făcută de conducătorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare.
O caracteristică esențială a jocului didactic constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea multilaterală a cunoștințelor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.
Jocul didactic devine metoda de instruire în cazul în care el capătă o organizare și se succede în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățăturii.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :
- Continutul - este prima componentă a jocului didactic care este format din cunoștințele pe care copiii și le-au însușit anterior, cunoștințe care arată despre ce este vorba în jocul respectiv.
- Sarcina didactică - apare sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, descriere, reconstituire, comparație , ghicire, etc.
- Regulile jocului sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Regulile îndeplinesc în joc o importantă funcție reglatoare asupra acțiunilor și relațiilor reciproce dintre copii. Ele sunt condiționate de conținutul și sarcinile didactice ale fiecărui joc. Regulile jocului didactic sunt numeroase și de natură diferită. O primă categorie reglementează repartizarea rolurilor între copii ( “Postas” , “cititor”).   Alte reguli arată copiilor cum se rezolvă problema intelectuală, iar altele se referă la succesiunea acțiunilor în joc. Există și reguli referitoare la comportarea copiilor în joc care indică ce este și ce nu este permis în timpul jocului. În stabilirea regulilor jocului se va ține seama de principiul gradării și al accesibilității. Măsura în care sunt însușite regulile de către copii constituie un critetiu important de apreciere a eficienței educative a jocului didactic.
- Acțiunea de joc este latura costitutivă a jocului, este cea care face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru copii. Aceasta cuprinde momente de așteptare, surpriză, ghicire, mișcare și întrecere.
Strânsa unitate dintre cele patru laturi ale jocului didactic conferă acestei activități o particularitate specifică, ceea ce o deosebește de celelalte forme de activitate ( de jocurile de creație sau de activitățile obligatorii).
Jocul didactic se încheie cu un anumit rezultat care arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparații, de a da răspunsuri verbale potrivite.
În cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei activități, acesta devine un procedeu didactic.
        Jocul didactic este o activitate dirijată, dar și o metodă didactică prin care se îmbină elementul instructiv-educativ cu acela distractiv.
În concluzie copilăria trebuie trăită intens cu joc și voie bună, acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității.
„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” (George Bernard Shaw)
Bibliografie:
 Barbu, H., Popescu, E., Șerban, F., (1993) – Activități de joc și recreativ – distractive, București, Editura Didactică și Pedagogică;
 Cerghit, I., (2006) – Metode de învățământ, Iași Editura Polirom;
 Chateau, J., (2002), Copilul și jocul, București, Editura Didactică și Pedagogică
   Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor, CIDDC, Chișinău, 2002;
 Kari Killen, “Copilăria durează generații la rând”, Editura First, Timișoara, 2003.
 Vincent, R., „ Cunoaşterea copilului” , E.D.P., Bucureşti.,1972

Efectele utilizării dispozitivelor de tehnologia informației în dezvoltarea mentală a copilului preșcolar .

Beàta Orsolya Fazekas — Thu, 26 Jun 2025 14:55:45 +0300

Evoluția tehnologiei informației din ultimele decenii a condus la dezvoltarea informaticii de reţea şi a sistemelor de comunicaţie prin intermediul computerului. Odată cu apariţia internetului, multitudinea informaţiilor a devenit o provocare majoră pentru toţi oamenii din lume și dependența de ecran (televizor, telefon, tablet, PC) s-a instalat de la cele mai fragede vârste. Trăim într-o eră electronică cu dispozitive mereu noi care intră pe piață aproape zilnic. Încă din primii ani de viață copilul este pus în fața unor astfel de dispozitive, scopul variind în funcție de nevoile specifice fiecărei familii.
Educația copiilor este cea mai mare responsabilitate pe
care o are o familie. Ereditatea oferă premisele genetice ale dezvoltării mentale, dar mediul în care crește copilul joacă un rol esențial în dezvoltarea structurală a cortexului. Creierul, ca și organismul uman, are nevoie să se hrănească pentru a se dezvolta normal. Nu orice perioadă din viața unui om este la fel de propice dezvoltării creierului. În primele luni și ani din viață se dezvoltă strucrurile corticale care asigură vederea, auzul, vorbirea etc. Mai târziu, începe perioada dezvoltării abilităților mentale superioare. Dacă în aceste perioade lipsesc stimuli corespunzători, atunci aceste structuri sau funcții vor rămâne nedezvoltate.
Părintii sunt cei mai buni învățători pentru copii, ei îi ajută să înțeleagă lumea înconjurătoare. Dialogul cu aceștia, cuvântul rostit rar, cu înțeles, răbdare și dragoste au rolul cel mai important în configurarea rețelelor neuronale, mai mult decât oricare alte experiențe.
O altă condiție necesară dezvoltării normale a creierului este
implicarea și participarea activă a copilului cu toate organele de simț. Un creier normal se stimulează pe el însuși prin interactiunea adecvată cu ceea ce găsește provocator sau interesant în mediul înconjurător. Este necesară experiența personală a copilului pentru dezvoltarea lui mentală; în special mama este cea care îi călăuzește fiecare pas, îl învață să vorbească, învățându-l cum să-și folosească limba, cum să înțeleagă realitatea, să gândească și să simtă în general. Experiența spațiului și a timpului real, cunoașterea prin atingere și întrebuințarea lucrurilor care-l înconjoară pe copil, joaca, de asemenea, au roluri foarte importante.
Implicarea activă în diferite jocuri, folosirea imaginației și interacțiunea cu alți copii constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normală a minții copilului, pentru punerea bazelor structurale și funcționale ale creierului, necesare tuturor activităților de mai târziu.
Copilul aflat în fața ecranului, indiferent că este televizor, telefon, tabletă, PC nu are parte de experiența vorbirii și a limbajului, de stimularea dialogului, a gândirii și a reflecției, pe care părinții, bunicii, mediul uman, în general, le oferă. Stimulii vizuali și auditivi percepuți în fața micului ecran sunt agresivi, se succed cu rapiditate, încât creierul nu are capacitatea de a-i controla. Efectul inevitabil este inhibarea unor simțuri și procese mentale.
Copiii se obișnuiesc și se mulțumesc doar cu senzațiile pe care le percep în fața ecranului și nu mai simt nevoia să exploreze și să experimenteze. S-a demonstrat în mai multe studii că mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare și negândire care le-au fost induse zilnic, prin intermediul vizionării.
Oamenii primesc informațiile de la televizor/tabletă/telefon, în mod principal, prin intermediul actiunii vizuale sau prin sunete non-verbale - bubuituri, trosnituri, muzică - și nu ca urmare a dialogului, ceea ce indică o stimulare a emisferei drepte. Cercetările făcute de-a lungul anilor au demonstrat faptul că funcțiile pe care le coordonează cele două emisfere cerebrale în cadrul proceselor cognitive sunt complet diferite. Emisfera dreaptă guvernează procesele ce presupun o percepere globală și simultană, imaginația, emoțiile, culorile etc. Emisfera stângă se ocupă de procesele liniare, analitice și succesive. Ea mediază gândirea logică, deductivă, analiza și sinteza, ajută la formarea conceptului de timp și a relației cauză-efect; de rețelele emisferei stângi depinde limbajul scris și citit.
Cele mai grave consecințe ale ecranelor se reflectă asupra funcționării părții din față a creierului, cortexul prefrontal - care îl deosebește pe om de animal. Cortexul prefrontal este centrul executiv al creierului uman și sediul tuturor proceselor mentale superioare, al atenției, motivației și al controlului comportamentelor și emotiilor.
Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Academia Americană de Pediatrie (Reisenberg, 1998) a recomandat ca până la doi ani copiii să nu fie lăsați să se uite la televizor sau alt ecran, iar după această vârstă, pe toată perioada vârstei școlare, să se
limiteze timpul vizionării (cumulat televizor, video sau calculator) la una, cel mult două ore pe zi. Unii autori și-au exprimat opinia ca măcar până la 5-6 ani, când se încheie prima perioadă esențială în dezvoltarea creierului, copiii să fie ținuți departe de televizor și de calculator.
Cercetările efectuate în ultimele decenii arată că, indiferent de conținutul programului urmărit la televizor sau calculator, activitatea electrică a creierului, respectiv traseele encefalografice, se schimbă după numai două minute de vizionare, înregistrându-se o configurație nouă, specifică, neîntâlnită în nicio altă activitate umană. În fața ecranului undele creierului încetinesc până când undele alfa și teta devin preponderente. Undele alfa aparțin momentului în care nu te orientezi spre ceva anume. Când o persoană își concentrează atenția spre ceva, imediat are loc o creștere a frecvenței undelor cerebrale beta, iar undele alfa dispar. În loc să antreneze atenția, ecranul o anulează și generează un comportament pasiv. Pe termen lung se diminuează capacitatea de implicare în propria existență, în organizarea programului zilnic, se cultivă plictiseala, dezinteresul față de orice și, în ultimă instanță apatia, adică reducerea activității voluntare. Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică aceste fenomene prin apariția dependenței de unde alfa, cu care creierul se obișnuiește în urma petrecerii timpului în fața ecranelor.
Alte consecințe ale petrecerii unui timp îndelungat în fața ecranelor sunt:
- scăderea nivelului de inteligență și a performanțelor intelectuale, deoarece nu există o dezvoltare egală a celor două emisfere și comunicarea interemisferică este redusă;
- dezvoltarea săracă a punții interemisferice este una dintre cauzele principale ale scăderii capacității intelectuale și a apariției problemelor de învățare;
- este blocat procesul imaginativ, deoarece ecranul oferă imaginile și astfel, satisfacția pe care ar oferi-o lectura lipsește;
- abilitățile necesare cititului nu se mai formează; cititul înseamnă concentrarea minții, dezvoltarea atenției, iar ecranele, dimpotrivă, sustin o atitudine pasivă, atenția nefiind dirijată din interior, ci sustinută prin stimuli externi;
- nu este stimulată și favorizată învățarea, deoarece lipsește interacțiunea cu sursa datelor;
- apare lipsa de atenție și imposibilitatea de a-și aminti ceea ce i s-a spus cu puțin timp în urmă.
Cercetătorii care au studiat efectele ecranului asupra minții copilului au ajuns la concluzia că un efect este și apariția ADHD, chiar dacă există și alți factori favorizanți. Următoarele comportamente sunt specifice unui copil cu ADHD:
- nu se finalizează o activitate începută;
- incapacitatea de a asculta și urmări;
- dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate;
- acționează înainte de a gândi;
- alternarea rapidă a unei activități cu alta;
- dificultatea organizării și planificării unei activități/acțiuni;
- dificultatea de a-și aștepta rândul.
Hiperactivitatea este o stare de permanentă agitație sau mișcare continuă, care se corelează cu lipsa de atenție. Ea determină impulsivitate exagerată, lipsa controlului interior și determină o oboseală nervoasă permanentă, un somn agitat sau chiar insomnie. Explicațiile cercetătorilor sunt că imaginile provenind de la ecran stimulează în telespectator impulsul de mișcare, însă reacția fizică nefiind necesară, este reprimată. Acest cumul de stimuli și reprimarea reacțiilor la ei cauzeză hiperactivitatea. Energia produsă de imagini este înmagazinată și se manifestă în exterior necontrolat, prin crize lipsite de sens și reacții haotice.
Cercetări recente au arătat că pentru dezvoltarea gândirii abstracte, copiii au nevoie să exerseze folosirea cuvintelor neînsoțite de imagini; acestea limitează imaginația și intuiția, ele nu eliberează gândirea așa cum o fac cuvintele. Doctorul Gordon Well observa că acei preșcolari care au ascultat mai multe povești citite, neînsoțite de imagini, obțin rezultate mai bune la școală, deoarece astfel li s-au stimulat gândirea și imaginația.
Indiferent de mesajele transmise de ecrane, acestea constituie un factor de risc pentru dezvoltarea creierului uman. Viața obișnuită, așa cum era trăită înainte de apariția și dezvoltarea tehnologiilor, crea suficiente condiții pentru dezvoltarea normală a proceselor mentale superioare, respectiv a cortexului prefrontal. Încă din primii ani de viață un copil petrecea mult timp cu familia, mai întâi cu mama, apoi cu tatăl și îi însoțea pe aceștia în activitățile pe care le desfășurau, învățând prin imitație strategii de gândire și comportament.
Lumea modernă ne oferă o mulțime de facilități, dar ne întinde și numeroase capcane, punându-ne în pericol în primul rând sănătatea mentală. Timpul petrecut fără măsură în fața ecranelor împiedică dezvoltarea gândirii libere, reflexivitatea, creativitatea, distruge rețelele neuronale și anulează instinctul de conservare.

BIBLIOGRAFIE:
Virgiliu Gheorghe, Efectele micului ecran asupra minții copilului, Editura Prodromos, București, 2007

Rolul educației fizice în dezvoltarea preșcolarilor.

Beàta Orsolya Fazekas — Wed, 25 Jun 2025 13:27:06 +0300

1. Introducere
Educația fizică la vârsta preșcolară reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea armonioasă a copilului. În această etapă, copiii își formează obiceiuri de mișcare, își dezvoltă motricitatea de bază și își conturează percepția asupra propriei persoane în raport cu spațiul și ceilalți.
2. Importanța educației fizice la preșcolari
Activitatea fizică regulată în grădiniță contribuie la:
- dezvoltarea sistemului locomotor;
- îmbunătățirea coordonării și echilibrului;
- formarea unei posturi corecte;
- prevenirea obezității și a altor probleme de sănătate;
- dezvoltarea abilităților sociale prin jocuri colective.
3. Obiectivele educației fizice în grădiniță
Obiectivele principale includ:
- dezvoltarea capacităților motrice de bază: mers, alergare, sărituri, aruncări;
- formarea deprinderilor motrice corecte;
- cultivarea spiritului de echipă și a fair-play-ului;
- stimularea dorinței de mișcare și participare activă.
4. Metode și forme de organizare
Activitățile de educație fizică la preșcolari pot include:
- jocuri de mișcare (ex. „Ursul doarme”, „Țară, țară, vrem ostași”);
- exerciții de gimnastică (individuală sau colectivă);
- trasee aplicative cu obstacole simple;
- dansuri și activități ritmice (ex. dansuri populare simple);
- activități în aer liber (alergări, jocuri cu mingea, etc.).

Este important ca toate aceste activități să fie adaptate nivelului de dezvoltare fizică și psihică a copiilor, să fie ludice și atractive.
5. Rolul educatorului
Educatorul are rolul de:
- a stimula participarea activă și entuziastă a copiilor;
- a asigura siguranța în timpul activităților;
- a adapta exercițiile în funcție de nevoile și nivelul fiecărui copil;
- a încuraja și motiva pozitiv copiii.
6. Concluzii
Educația fizică în perioada preșcolară este esențială pentru o dezvoltare completă, echilibrată și sănătoasă. Prin activități fizice adecvate, copilul își dezvoltă nu doar corpul, ci și voința, atenția, încrederea în sine și capacitatea de a colabora cu ceilalți.
Bibliografie
- Dumitru, Gh. (2004). *Didactica educației fizice și sportului*. Editura Universității „Al. I. Cuza”.
- Dragnea, A., & Bota, A. (1999). *Teoria activităților motrice*. Editura Cartea Universitară.
- Mihăilă, I. (2010). *Educația fizică și sportivă în grădiniță*. Editura Aramis.
- Programa pentru educație timpurie (2019), Ministerul Educației Naționale.

Activități matematice la preșcolari.

Beàta Orsolya Fazekas — Wed, 25 Jun 2025 13:24:21 +0300

1. Introducere
Activitățile matematice la nivel preșcolar joacă un rol esențial în dezvoltarea gândirii logice, a spiritului de observație și a capacității de rezolvare a problemelor. Prin intermediul acestor activități, copilul își formează primele noțiuni matematice într-un mod ludic și accesibil.
2. Importanța activităților matematice în grădiniță
Matematica la nivel preșcolar nu presupune calcule rigide, ci explorarea relațiilor spațiale, a mărimilor, a cantităților și a formelor. Beneficiile acestor activități includ:
- dezvoltarea gândirii logice și analitice;
- formarea abilităților de clasificare, comparare și ordonare;
- pregătirea pentru școlaritate;
- stimularea limbajului matematic (mai mult, mai puțin, înainte, după etc.).
3. Obiectivele educației matematice la preșcolari
Obiectivele generale sunt:
- cunoașterea și utilizarea noțiunilor matematice de bază;
- dezvoltarea capacității de a număra și de a recunoaște cifrele;
- formarea unor deprinderi de orientare spațială și temporală;
- exersarea logicii și a raționamentului prin jocuri și exerciții.
4. Exemple de activități matematice
- Numărare și recunoaștere cifre (ex. „Numărăm jucăriile”, „Câte cuburi sunt?”);
- Compararea mărimilor (ex. „Care este mai înalt?”);
- Clasificări după culoare, formă sau mărime (ex. „Grupează obiectele după formă”);
- Jocuri logico-matematice (ex. „Găsește perechea”, „Continuă șirul”);
- Activități cu materiale concrete: bețișoare, cuburi, cercuri, figuri geometrice.
5. Rolul educatorului
Educatorul trebuie să creeze un mediu atractiv și stimulativ, să folosească materiale variate și metode interactive. El va adapta activitățile la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil și va încuraja participarea activă și exprimarea liberă.
6. Concluzii
Activitățile matematice desfășurate în grădiniță contribuie semnificativ la pregătirea copilului pentru școală. Prin joc, repetiție și învățare activă, copilul învață să gândească logic, să observe și să tragă concluzii simple despre lumea înconjurătoare.
Bibliografie
- Mihăilă, I. (2011). *Activități matematice în grădiniță*. Editura Aramis.
- Căpraru, A. (2008). *Didactica activităților matematice în grădiniță*. Editura Polirom.
- Programa pentru educație timpurie (2019), Ministerul Educației Naționale.
- Preda, V. (2010). *Matematica preșcolarului*. Editura Didactică și Pedagogică.