TIFON
Tifon, fiul Gheei, mai puternic decât toÅ£i giganÅ£ii laolaltă a continuat lupta contra zeilor. Văzându-l de frică zeii s-au preschimbat în animale ÅŸi au fugit în Egipt. Singurul care a rămas în Olimp ÅŸi s-a luptat cu Tifon a fost Zeus. Invins  Tifon a fugit în Siria, aici Zeus s-a luptat corp la corp cu acesta.In cursul luptei  Tifon reuÅŸeÅŸte să-I smulgă secera de diamant ÅŸi cu aceasta să-I reteze muÅŸchii ÅŸi nervii pe care îi ascunde în pielea unui urs vânăt  ÅŸi ascunde su b bolovanii unui râu; pe Zeus îl aruncă într-o peÅŸteră.Hermes revenindu-ÅŸi din frică caută  ÅŸi  găseÅŸte  peÅŸtera în care se afla Zeus, apoi preschimbat
în cântăreÅ£ îl păcăleÅŸte pe Tifon   ÅŸi află unde acesta îÅŸi  ascunsese muÅŸchii ÅŸi nervii , după care prefăcându-se în vultur 
zboară până la peÅŸteră ÅŸi-i lipeÅŸte lui Zeus muÅŸchii ÅŸi nervii. Lupta reîncepe.  Ajung  cu lupta până în munÅ£ii numiÅ£i azi Balcani (în trecut Hemus ;hema = sânge ), după atâtea lovituri trupul lui Tifon săngerează, învins el fuge în Sicilia. Prinzându-l , Zeus  îl trânteÅŸte pe Tifon la pământ ÅŸi răstoarnă deasupra lui muntele Etna (legenda spune că atunci când Tifon se întoarce sub povară Etna azvârle lava clocotită ).

Gigantul Tifon s-a căsătorit cu uriaşa Echidna,jumătate viperă,jumătate femeie,şi au avut patru copii:
-Hidra din Lerna;
-Cerber,paznicul Infernului;
-Ortos,câine cu două capete;
-Himera.

Cele nouă muze erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei, zeiţa memoriei:
-Caliope,muza poeziei epice;       -Euterpe, muza muzicii;       -Melpomene, muza tragediei;
-Talia,muza comediei;                 -Terpsihore, muza dansului; -Clio, muza istoriei;
-Erato, muza poeziei de dragoste; -Urania, muza astronomiei; -Polimnia ,muza imnurilor de slavă.        

Prometeu 
Prometeu (=prevăzătorul,în vechea greacă) era fiul lui Iapet care îi avea ca părinÅ£i pe Gheea ÅŸi Uranus. Iapet a avut patru fii: Atlas, osândit de Zeus să poarte veÅŸsnic pe umăr bolta cerească, Meneleu aruncat în Tartar, pe Prometeu ÅŸi pe Epimeteu (neprevăzătorul). De mic Prometeu s-a dovedit a fi isteÅ£, ajuns bărbat în toată firea el ia în pumnii săi ţărâna ,o udă cu apă proaspătă ÅŸi rece ÅŸi creează după chipul ÅŸi asemănarea zeilor primul bărbat, la rugămintea lui Atena suflă peste omul făcut din lut dăruindu-i înÅ£elepciune.Lui Zeus  omul peste omul făcut din lut dăruindu-i înÅ£elepciune .Lui Zeus omul nu I-a fost pe plac ÅŸi a hotărât ca acesta să-I fie supus, ÅŸi omul  întotdeauna să-l slăvească pe Zeus. Zeus prin Hermes I-a anunÅ£at pe oameni să se adune la Mecona să le spună ce îndatoriri au aceÅŸtia faţă de zei. In ziua stabilită ei au plecat spre Mecona cu un taur aÅŸa cum le poruncise Zeus, pentru a-l tăia ÅŸi pune în două grămezi :una pentru sacrificii, alta pentru oameni. Prometeu puse deoparte bucăţile cele mai bune de carne, le înveli cu piele ÅŸi aÅŸeză  deasupra maÅ£ele, fierea ÅŸi stomacul, iar în alta ciolanele goale de carne, tigva cu coarne răsucite, copitele ÅŸi le înveli într-un strat galben de grăsime. Zeus plin de lăcomie alese grămada cea mai mare, dar surpriză, acesta spre dezamăgirea lui  a nimerit numai ciolane, copite, coarne răsucite fără nici un pic de carne spre hazul tuturor zeilor ÅŸi al oamenilor. Prometeu ceruse în repetate rânduri lui  Zeus focul spre a-l da oamenilor,dar mai ales după întâmplarea de la Mecona, Zeus îl refuza. Într-o noapte Prometeu s-a furiÅŸat în fierăria lui Hefaistos , acesta dormea,  ÅŸi a pus  într-o plantă de soc scobită un bob de jar. Noaptea era  adâncă. Prometeu a fugit până a ajuns în văi ÅŸi I-a chemat pe oameni dându-le focul. Văzând focul arzând Hermes l-a anunÅ£at pe Zeus de fapta lui Prometeu.  Zeus dorind să se răzbune  loveÅŸte întâi pe oameni, apoi pe Prometeu. Din porunca lui Zeus, Hefaistos  făureÅŸte prima fată, de-o rară  frumuseÅ£e, c-un chip dulce de fecioară, ÅŸi aÅŸa  apare prima muritoare. CeilalÅ£i, zei I-au dat fetei cele mai alese daruri. Hefaistos a făcut o cutie pe care I-a dat-o fetei, în ea Zeus a pus mai multe daruri, ÅŸi ia pus numele Pandora, iar Hermes a condus-o pe pământ. Prometeu era prevăzător, de aceea I-a sfătuit pe oameni să aibă grijă cu darurile trimise de Zeus. ToÅ£i l-au ascultat, mai puÅ£in Epimeteu, fratele lui. Acesta o ia de soÅ£ie pe Pandora ÅŸi bucuros deschide cutia crezând că sunt daruri preÅ£ioase,dar   deschizând cutia acesta eliberează toate nenorocirile ÅŸi relele, când s-a dezmeticit a fost mult prea târziu. Când a închis cutia în ea nu mai se găsea decât firava speranÅ£a. Doar ea speranÅ£a stă lângă oameni în ceasuri de restriÅŸte. AÅŸa se răzbunase Zeus pe oameni, acum urma Prometeu. Din porunca lui Zeus, Hermes, Hefaistos, ForÅ£a ÅŸi cu ViolenÅ£a  l-au legat pe Prometeu pe Elbrus (vârful cel mai înalt al munÅ£ilor Caucaz), i-au vârât ÅŸi pironul în piept, îar Zeus îÅŸi trimitea vulturul în fiecare zi să îi mănânce ficatul.

CÄ‚LÄ‚TORIA LUI ZEUS PE PÄ‚MANT
După ce l-a  pedepsit pe Prometeu  s-a gândit ca oamenii să-I ridice multe temple, în acest scop a trimis-o pe Dodona, o porumbiţă fermecată pentru a le transmite oamenilor mesajul. După discuÅ£ia cu Hermes, care i-a spus că oamenii râd de el Zeus a luat faÅ£a unui om sărac ÅŸi a început să umble prin lume.L-a pedepsit pe regele Licaon al Arcadiei, transformându-l în lup pentru că acesta nu a vrut să-ÅŸi bată joc de un biet om care a cerut adăpost în numele lui Zeus.Åži în Frigia, Zeus ÅŸi Hermes, sub figura unor oameni sărmani nu sunt primiÅ£i bine. Dar doi bătrâni, Filemon ÅŸi Baucius îi primesc în casa lor sărăcăciosă ÅŸi le oferă de mâncare, de băut ÅŸi un loc de dormit. Zeus a transformat satul într-un loc negru drept pedeapsă, iar pe cei doi bătrâni i-a pus să locuiască  în templul ce s-a ridicat pe loc (un fel de insulă). Zeus i-a întrebat ce vor: aur, argint îar ei au spus că vor să moară în acelaÅŸi timp. După ce au murit, bătrânul s-a transformat în stejar, iar soÅ£ia lui în tei.

POTOPUL
După lunga călătorie pe pământ, Zeus a revenit în Olimp furios pe oameni. Hermes îi îndeplineÅŸte porunca ÅŸi îi cheamă pe ceilalÅ£i zei, după ce aceÅŸtia s-au adunat Zeus le-a spus căare de gând să-i înece pe oameni, drept pedeapsă pentru nesupunere. Î-a cerut să-l anunÅ£e pe Hades că în curând vor sosi urme cu duiumul, iar zeilor Ares ÅŸi Apollo le-a poruncit să-I Å£ină bine pe zeii care pot risipi norii de ploaie.Eol, zeul vânturilor, I-a porincit Notului, vântul care aduce nori ÅŸi ploi să înece pământul (porunca lui Zeus). În acest timp, Iris, zeiÅ£a curcubeu sugea apa din mări ÅŸi lacuri ÅŸi umplea norii. Zeus a poruncit fratelui său Poseidon, zeul mărilor să îl ajute, Poseidon a cerut tuturor zeilor apelor, râurilor, lacurilor să lase apele să curgă liber. Åži astfel omenirea pierii, cu excepÅ£ia lui Deucalion, fiul lui Prometeu ÅŸi a Pirei, fiica lui Epimeteu ÅŸi
a Pandorei. Cei doi soti, la sfatul lui Prometeu au construit o barcă ÅŸî astfel s-au salvat. După ce zeiÅ£a Temis, (împărÅ£itoarea de dreptate ), i-a zărit , s-a dus la Zeus ÅŸi l-a rugat să-I lase pe cei doi în viaţă pentru că ÅŸi-a  făcut dreptate,
iar Hades nu mai ÅŸtie ce să facă cu atâtea umbre. Zeus s-a îmblânzit ÅŸi după 9 zile ÅŸi 9 nopÅ£i, în a 10 a zi a făcut semn. Eol i-a dat drumul lui Boreu care a alungat norii, iar Poseidon i-a cerut fiului său, Triton să sune înapoierea apelor, fluviilor, mărilor. Deucalion ÅŸi Pira au curăţat zidul de muÅŸchi, au aprins focul pe altar pentru ca zeiÅ£a Temis să se simtă mulÅ£umită de felul în care arată templul ei. Noaptea, cei doi soÅ£i s-au culcat în templu, iar Deucalion a visat-o pe Temis  care I-a spus să părăsească templul, să meargă unde văd cu ochii ÅŸi să meargă de-a lungul fluviilor ÅŸi să azvârle oasele stăbunilor în urmă ÅŸi astfel vor apărea oamenii. A doua zi I-a povestit totul soÅ£iei lui ÅŸi astfel au început să arunce cu pietre în urma lor. Din pietrele aruncate de Deucalion ieÅŸeau niÅŸte bărbaÅ£i puternici, iar din pietrele aruncate de Pira ieÅŸeau niÅŸte fete mândre. Căldura soarelui făcea seminÅ£ele să încolÅ£ească.  Din ele s-au născut pe urmă vieÅ£uitoarele, plantele, păsările. Primul fiu al lui Deucalion cu Pira s-a numit Elen., de aici denumirea vechilor greci de elini.
  #  Titaniada era soÅ£ia lui Iapet, deci mama lui Prometeu, de aceea a intervenit pentru nepotul său Deucalion.
- Sfânta Vineri este Venera sau Venus = Afrodita.
- Sfânta Miercuri este zeul Mercur sau Hermes.
- Marţi vine de la zeul Marte sau Ares.
- Joi de la Joe, Jupiter sau Zeus.

ÎNÅžELÄ‚CIUNILE LUI ZEUS
Zeus i-a spus lui Hermes că el o să  încalce legile cereÅŸti chiar dacă au fost orânduite de el ÅŸi o să se căsătorească ÅŸi cu altele. Astfel, a început să caute prin lume. Zeul Asops, zeu al unui fluviu avea 20 de fete, dar Zeus a îndrăgit-o pe Egina, cea mai mică dintre ele ÅŸî a răpit-o. Aspot a început să-ÅŸi caute fiica, ÅŸi în drumul lui  a dat peste un Å£inut secat ÅŸi i s-a  făcut milă de oameni, din puterea lui a făcut să iasă  apă dintr-un izvor secat. Regele Corinutlui, Sisif, drept mulÅ£umire i-a  spus unde Zeus îi Å£ine ascunsă fata, ÅŸi că aceasta a născut un băiat, pe Eac. Zeus a transformat-o pe Egina într-o insulă de teamă să nu păţească ceva, iar Eac a crescut pe acea insula, iar mai târziu a ajuns rege.
Zeus s-a căsătorit ÅŸi cu Antiopa cu care a avut doi gemeni: Zetos ÅŸi  Amfion (strămoÅŸi ai regilor din Teba).
Apoi, a pus ochii pe Calisto  (calisto=în elina înseamnă “preafrumoasă”), nimfa care o însoÅ£eÅŸte în cortegiu pe Artemis la vânătoare, chiar dacă ÅŸtia că fiica  lui ucide nimfele care nu respectă jurământul de a rămâne ne-ntinate. Zeus a luat înfăţiÅŸarea  copilei  sale ÅŸi a păcălit-o pe Calisto. Când aceasta  a înÅ£eles înÅŸelăciunea s-a dus la Artemis cea adevărată , care a cerut arcul ÅŸi-o săgeată ÅŸi a Å£intit-o pe Calisto. Zeus  a transformat-o într-o ursoaică, dar săgeata   fiicei  lui  care rar greÅŸea a ucis-o. Înainte de muri a născut un băiat pe nume Arcas. După ce a murit trupul a fost pus pe rug, dar Zeus a azvârlit-o între stele, ivindu-se o nouă constelaÅ£ie: Ursa Mare. Fiul său, Arcas, a întemeiat Arcadia. Când a simÅ£it că e timpul să moară i-a cerut tatălui său sa-l ducă lângă mama sa. AÅŸa a apărut Ursa Mică.
După ce le-a pierdut pe Calisto ÅŸi pe Egina, a pus ochii pe Io,  preoteasă  în templul Herei, fiica  unui  zeu  fluviu  Inakos ce uda Å£ara Argolidei. În zorii unei zile Zeus o privea pe Io cum se scălda, când a reminat cu scăldatul ea dorea să se îndrepte spre ţărm, atunci Zeus “ce o pândea din slava lui, s-a repezit – naintea fetei”.Io s-a speriat. Zeus s-a încruntat ÅŸi peste râu s-a lăsat un nor negru, “mai negru decât noaptea”, s-a apropiat de ea ÅŸsi a îmbrăţiÅŸat-o cu sila.în tot acest timp Hera îl căuta , ÅŸi,  văzând că în plină zi Argos este în întuneric a coborât pe un nor de aur în Argolida pentru a poruncii norilor să se împrăştie în văzduh. Zeus între timp o preschimbase în junincă pe Io, ÅŸi la dorinÅ£a Herei i-a dat-o în îngrijire. Hera i-o dă monstrului Argus, monstru ce avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători , care se odihneau pe rând (dar niciodată doi din aceeaÅŸi zonă). Monstrul  a luat de lanÅ£ juninca ÅŸi a purtat-o peste munÅ£ii , câmpii ÅŸi ape. Nu-i dădea voie să pască decât iarbă veÅŸtedă, noaptea o ducea să doarmă în locuri umede, îngheÅ£ate. Într-o bună zi monstrul o aduce în Å£ara fluvului Inahos. Bătrânul zeu ÅŸi surorile ei vorbeau despre ea, întrebându-se unde ar putea fi, fără a ÅŸti  că la căţiva paÅŸi de ei se află preaiubita lor soră ÅŸi fiică. Io îi auzea, dar fiind preschimbată în junină nu le putea vorbi.Atunci încearcă să – ÅŸi  scrie numele pe ţărmul nisipos al apei. Astfel Inahos ÅŸi fetele aflând adevărul îl blesteamă pe Zeus. Auzind blestemul Argus pleacă cu  Io spre niÅŸte păşuni cu iarbă arsă, el preferând să stea la umbra unor arbori. Zeus decide că Io a suferit prea  mult ÅŸi de aceea decide să-l cheme pe Hermes pentru a-i porunci să îl ucidă pe monstru .Hermes a zburat până la locul unde se aflau ei .Acolo ÅŸi-a dat jos aripile , a lovit cu caduceul într-un tufiÅŸ de bozie care s-a transformat în 20 de capre roÅŸii ÅŸi  20 de iezi bălÅ£aÅ£i ÅŸi un Å£ap cu părul negru.El a început să-ÅŸi mâne turma cântând din nai fermecător.
Argus l-a auzit ÅŸi-l cheamă sus, să urce – n munte. La început nu vrea dar apoi urcă. Hermes îi cântă. Argus adoarme ÅŸi pentru prima dată nu are nici un ochi deschis. Acum Hermes are prilejul de a-l ucide ÅŸi scoate arme (secura cu care Cronos l-a lovit pe Uranus) ÅŸi loveÅŸte grumazul gros al monstrului. Capul ÅŸi trunchiul se zdrobesc, ochii se desprind ÅŸi se risipesc peste tot.Zeul rupe lanÅ£ul. Io este liberă. Hermes pleacă la Zeus, dar apare Hera care strânge ochii monstrului.Atunci trerce o pasăre (păun ), ÅŸi ea îi prinde ochii pe “coada  cea rotată, ca niÅŸte pietre nestemate” (păunul devenind pasărea preferată a Herei ). Pentru că nu vroia ca Iob să scape , Hara porunceÅŸte unei Furii să se transforme într-o streche ÅŸi s-o înÅ£epe pe Io. De durere Io fuge fără nici o Å£intă . Prometeu o vede ÅŸi-i dă curaj .Din Asia străbate înot mările ÅŸi fuge în Egipt, loc în care este transformată la loc de către Zeus. Ei nu-i vine să creadă de bucurie că este iarăşi om. La scurt timp, lângă un râu se naÅŸte fiul lor, Epafos. Regele din Egipt , Osiris, s-a îndrăgostit de ea ÅŸi s-au căsătorit.
După moartea lor, preoÅ£ii I-au făcut altare, numind-o pe ea Isis , adică zeiÅ£a lunii , iar pe Osiros zeul soare (în mitologia egipteană). A urmat la tron fiul ei, numit după moarte Apis.
Cât timp Io se afla în stăpânirea monstrului, Zeus ÅŸi-a căutat o altă iubire pământeană.Åži-a îndreptat privirea spre Europa , fiica lui Agenor, rege al Feniciei. Într-o zi prinÅ£esa se juca împreună cu prietenele sale  pe o pajiÅŸte ÅŸi aduna flori pentru altarul Afroditei. Zeus se transformă  într-un taur cu păr galben ca aurul ÅŸi ochi albaÅŸtri. Hermes, la porunca lui Zeus se transformase în pescar ÅŸi gonise vitele spre pajiÅŸtea unde erau fetele. Fetele sunt uimite de frumuseÅ£ea taurului,  Europa îndrăzneÅŸte ÅŸi se urcă pe spatele taurului, în acel moment taurul fuge ÅŸi înoată în larg cu fata. Fata  plânge ÅŸi Å£ipă deznădăjduită. Corăbiile regelui pornite-n căutarea fetei nu-l ajung. Poseidon îi netezeÅŸte calea lui Zeus. După ce plutiseră pe ape o zi întreagă Zeus îÅŸi duce prada lângă un stejar. Apoi dispare, după puÅ£in timp apare un tânăr cu un chip fermecător (nu era altcinea, decât Zeus), care îi spune Europei că este regele Å£inutului, după ce Europa îi povestise cum a ajuns acolo. El îi cere fetei să-i fie soÅ£ie, ea neavând nici o scăpare acceptă. A doua zi dimineaÅ£a când se trezeÅŸte îÅŸi dă seama că a fost păcălită. Vrea să-ÅŸi pună capăt zilelor. Alege să se arunce de pe o stâncă, ÅŸi doar intervenÅ£ia Afroditei o salvează. Afrodita îi spune cine a fost în realitate tânărul ÅŸi taurul, nimeni altcineva decât stăpânul lumii, îcă numele ei va rămâne nemuritor fiindcă pământul pe care a fost adusă va purta numele ei. ZeiÅ£a a dus-o pe fată într-un oraÅŸ pe insulă. Ea i-a născut lui Zeus doi fii: pe Minos, regele Cretei, ÅŸi pe Radamante, judecător al umbrelor de sub pământ.

HERA ÅžI COPII EI
Hera reprezintă  de fapt cerul. Mânia ei stârnea furtuna, putea să dea porunci stihiilor, când se frămâta în jilÅ£ Olimpul se va cutremura.La nunta ei cu Zeus au fost invitaÅ£i toÅ£i zeii, semizeii, chiar ÅŸî genii ÅŸi nimfele ce miÅŸunau pe ape ÅŸi pe pământ. ToÅ£i au adus daruri de preÅ£. Doar nimfa Cheloneea (chelone=în limba greacă înseamnă broască Å£estoasă), a refuzat invitaÅ£ia, iar când a fost din nou invitată a râs de Zeus. Zeus de supărare a pedepsit-o pe nimfă să se transforme în broască Å£estoasă (să-ÅŸi piardă graiul ÅŸi să poatre veÅŸnic casa în spinare). Doar în acea zi Hera a avut voie să meargă în faÅ£a lui Zeus, deoarece urma să-i devină soÅ£ie pentru  totdeauna. Sceptrul Herei avea în vârf un cuc  micuÅ£ (cucul vesteÅŸte lumii primăvara, speranÅ£a, dar el mai reprezintă ÅŸi altceva…). Zeus s-a căsătorit cu Hera printr-o  înÅŸelătorie. Într-o iarnă friguroasă  acesta s-a transformat în cuc, Hera văzându-l zgribulit  l-a luat la sân, atunci  Zeus  s-a făcut bărbat ÅŸi-a cerut-o de soÅ£ie. Ca dar de nuntă a primit de la Zeus un izvor Canatos, în care care aceasta avea dreptul să se scalde o dată pe an, scăldându-se în apa clară frumuseÅ£ea zeiÅ£ei creÅŸtea. Hera după scăldat se ungea cu o esenţă, care la cea mai mică adiere se împrăştia în toată lumea, veÅŸmintele erau făcute de cea mai bună Å£esătoare Palas-Atena, iar cerceii de Hefaistos. Dacă vreo fată spunea că este mai frumoasă ca ea Hera o pedepsea îngrozitor, pe Antigona, cre se lăudase că are părul mai frumos ca al zeiÅ£ei i-a transformat cosiÅ£ele lungi în ÅŸerpi. Fetele care au spus că au feÅ£ele mai albe ca ale ei  ÅŸi-au văzut obrajii  mâncaÅ£i  până la os, de lepră. ZeiÅ£a după nuntă  spunea că are o căsnicie fericită, nu putea să spună altfel pentru că era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau ÅŸi a femeilor măritate, dar toată lumea ÅŸtia că Zeus o înÅŸela ori de câte ori avea ocazia cu nimfe, zeiÅ£e sau fete pământene. Odată zeiÅ£a s-a supărat aÅŸa de rău încât ÅŸi-a părasit căminul ÅŸi a fugit pe un nor de aur tocmai  în insula Eubeea. Ca să o readucă acasă Zeus i-a poruncit lui Hefaistos să-i facă o fată  din lemn, pe care a acoperit-o toată în văluri, a pus-o într-un  car de aur ÅŸi se plimba cu ea prin Elada strigând că se însoară cu fata care este alături de el. Hera auzind vestea plină de ură a pândit carul ÅŸi s-a repezit la fată smulgându-I veÅŸmintele spre hazul lui Zeus. AÅŸa s-au împăcat. Zeus îi reproÅŸa zeiÅ£ei că o înÅŸela pentru că nu ia dat feciori pe plac ÅŸi că el îÅŸi doreÅŸt ÅŸi alÅ£i copii. Hera îi amintea că mai are două fete: pe Ilitia, care se îngrijea de  copii care se iveau pe lume, ÅŸi pe Hebe, paharnică în cer, dar care era ÅŸî zeiÅ£a tinereÅ£ii.(despre Hebe se spunea că ar fi fost născută de Hera, fără ca Zeus să-i fi  fost tată; ea se născuse în urma  faptului că Hera mâncase niÅŸte lăptuci, cu care o servise  Apollo la  o masă). Dar, spre marele necaz al Herei, Zeus o înlocuieÅŸte pe Hebe din slujba de paharnică c-un tânăr fiu de rege, cu Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât de frumos era acesta încât Zeus s-a preschimbat în vultur ÅŸi la răpit în cer făcându-l paharnic. Supărată de atâtea umilinÅ£e Hera împreună cu zeii Poseidon, Atena ÅŸi Apollo hotărăsc să-l răstoarne pe Zeus. Dar zeiÅ£a Tetis aflase taina ÅŸi l-a chemat pe gigantul cu o sută de braÅ£e  Briareu să-l ajute pe Zeus. Ca răzbunare Zeus I-a gonit din Olimp pe Poseidon ÅŸi pe Apollo. Pe Atena a iertat-o, pentru  ea avea o slăbiciune. Pe Hera a înlănÅ£uit-o ÅŸi agăţat-o de boltă “cu două nicovale mari prinse de picioare”. ToÅ£i zeii s-au rugat de Zeus să o ierte. Doar după multe rugăminÅ£i, ÅŸi-o perioadă îndelungată Zeus ia iertat pe toÅ£i. Vreme de nouă ani, cât se afla la Tetis,  în  adâncimea mării, Hefaistos a făcut nimfelor podoabe minunate. Când s-a întors în Olimp ia adus mamei sale un dar lucrat de dânsul, un jilÅ£ de aur. Încântată Hera a primit darul, când a vrut însă să se ridice nu a mai avut cum, parcă era lipită de el.  Astfel, Hefaistos se răzbunase pe mama lui pentru că îl aruncase în valurile mării. Hera I-a pourncit lui Ares să lupte cu ÅŸchipul ÅŸi sâ desfacă vraja, dar nici el ÅŸi nici alÅ£i zei n-au reuÅŸit. Singurul care a avut succes a fost Dionisos, zeul viÅ£ei de vie. El a încărcat cu vin o amforă  de aur ÅŸi a bătut la uÅŸa fierarului în Lemnos. Aici ia dat cupă după cupă până ce Hefaistos a ameÅ£it de tot. Apoi Dionisos l-a luat în cer  ÅŸi zeii au început care mai de care să-l roage să dezlege vraja. Dar Hefaistos se Å£inea tare. El a spus că va spune taina în schimbul unui preÅ£. PreÅ£ul era nimeni alta decât zeiÅ£a frumuseÅ£ii, Afrodita. Zeus a consfinÅ£it nunta dintre cel mai urât dintre olimpieni ÅŸi dalba Afrodita, altfel Hera ar fi rămas pe veci legată de jilÅ£. Dar zeiÅ£a Afrodita îl înÅŸela pe Hefaistos cu Ares. Hefaistos a aflat ÅŸi a făcut o plasă cu fire nevăzute. S-a făcut că pleacă. Cum a plecat Hefaistos, Ares a venit, a luat-o în braÅ£e pe zeiţă s-o sărute, dar plasa fermecată le-a căzut în spate ÅŸi ia prins pe amândoi. Hefaistos i-a chemat pe toÅ£i zeii ÅŸi zeiÅ£ele să vadă înÅŸelăciunea. Până la urmă el i-a dezlegat spre hazul tuturor.  ZeiÅ£a,  de ruÅŸine a fugit ÅŸi s-a ascuns în insula Cipru, iar Ares pentru a scăpa de ocară  a pornit spre Tracia, o Å£ară rece ÅŸi sălbatică.

PALAS- ATENA
În Olimp, demult, a fost o ceartă între zei, un rege Cecrops pusese temelie unui oraÅŸ vestit în Atica, ÅŸi ei se certau care din ei  anume va fi ocrotitorul acestui nou oraÅŸ. Până la urmă a rămas să se aleagă între Poseidon ÅŸi Atena. Zeul Poseidon a lovit cu tridentul  o stâncă ÅŸi din aceasta s-a ivit un “cal vânăt, cu coamâ lungă ÅŸi albă cum e valul”, era un cal sălbatic bun să ducă-n lupte războinicii. A mai lovit o dată cu tridentul “ÅŸi-a Å£âÅŸnit un izvor cu undele sărate”. Asfel Poseidon le ura supuÅŸilor lui Cecrops  să fie luptători dar ÅŸi navigatori. În schimb Atena a îmblânzit calul pentru ca oamenii să-l folosească ÅŸi la muncă, nu doar la  război, apoi a îndreptat “lancea cu vârful spre pământ”, acolo a apărut un vlăstar ce a crescut iute, a devenit un copac plin de fructe rotunde, aromate, adică măslinul. Cecrops ÅŸi-a strâns supuÅŸii, bărbaÅ£ii l-au dorit ca ocrotitor pe Poseidon, dar femeile au câÅŸtigar cu un singur vot în plus ÅŸi astfel a fost aleasă Atena drept ocrotitoarea cetăţii. Aflând Poseidon de alegerea făcută doreÅŸte să se răzbune, îndreaptă tridentul spre Atica ÅŸi ca la un semn  apele  pornesc năvalnic spre noul oraÅŸ nimicind  tot ce întâlnesc în cale. BărbaÅ£ii hotărăsc că femeile sunt de vină ÅŸi astfel le iau dreptul de a veni la adunări, de a-ÅŸi spune cuvântul. Ele nu mai au dreptul să hotărască în treburile privitoare la oraÅŸul  sau Å£ara în care locuiau. Aflând de pedeapsa dată femeilor zeul Poseidon s-a potolit. BărbaÅ£ii, ca să-l mulÅ£umească pe zeu, i-au ridicat un altar numit “al Uitării” ÅŸi îl rugau astfel să-i ierte pe ei ÅŸi pe zeiÅ£a Atena. Astfel ei vor fi plugari ÅŸi meÅŸteri, dar vor merge ÅŸi la lupte ÅŸi vor cutreiera apele cum a dorit zeul. Poseidon a retras apele. OraÅŸul s-a reclădit cu ajutorul zeiÅ£ei. Atena  îi învaţă pe atenieni  artele ÅŸi meÅŸteÅŸugurile (sculptura, arhitectura, pictura), i-a învăţat să cultive măslinul.A hotărăt ca ramura verde de măslin să fie simbolul păcii. Palas-Atena i-a învăţat să mânuiască roata olarului, mistria, cuÅ£itul de dulgher, să facă corabii cu trei rânduri de vâsle. ZeiÅ£a îi sfătuia să fie viteji dar ÅŸî prudenÅ£i. În Lidia trăia un vopsitor de lână, în purpură, Idmon care avea o fată Arahneea a cărei faimă trecuse ÅŸi peste hotare. Ea ÅŸtia să brodeze pânze ca nimeni alta. La ea veneau regi, zeităţi ÅŸi nimfe ÅŸi toÅ£i se minunau de ce făcea Arahneea. Nimfele o îndemnau pe fată să-i  mulÅ£umească zeiÅ£ei Atena pentru darul său. Dar ea spunea că oricând poate să se întreacă cu zeiÅ£a, ea Å£ese mult mai frumos decăt aceasta ÅŸi că o provoacă la întrecere. Palas-Atena a auzit sfidarea fetei, ÅŸi a vrut să se răzbune, să arunce lancea spre ea, dar fiind chibzuită  a hotărât să se răzbune altfel. A luat  înfăţiÅŸarea unei bătrâne ÅŸi s-a dus la locuinÅ£a fetei. Aceasta ia spus bătrânei tot ceea  ce nimfele îi spuneau. Zeiţă prefăcută-n babă a sfătuit-o pe fată să-I ceară iertare Atenei pentru ofensa adusă. Dar fata nu ÅŸi nu. Atunci zeiÅ£a ÅŸi-a reluat chipul său olimpian ÅŸi-a acceptat întrecerea propusă. ZeiÅ£a coase pe stofa ei gâlceava dintre ea ÅŸi Poseidon, dar ÅŸi alte întâmplări, în schimb Arahneea  Å£ese pe stofă  un ÅŸir de nedreptăţi săvârÅŸite de zei (răpirea Europei, ademenirea Antiopei, furarea Eginei ÅŸi alte fapte săvârÅŸite de Zeus, dar  ÅŸi de Poseidon, Apollo, Dionisos ÅŸi alÅ£i zei). Tesătura fetei întrecuse cu mult pe aceea a zeiÅ£ei. De supărare zeiÅ£a i-a deÅŸirat Å£esătura, fata a luat repede un ÅŸnur ÅŸi a vrut să-ÅŸi ia viaÅ£a. Dar zeiÅ£a crezând  că aceasta ar scăpa mult prea uÅŸor a transformat-o în paianjen, cel care–ÅŸi  Å£ese veÅŸnic pânza ÅŸi toÅ£i i-o rup.
La romani Atena, adică Minerva, era “zeiÅ£a literaturii, a ÅŸtiinÅ£elor ÅŸi a tuturor artelor”.

STRÄ‚LUCITORUL APOLLO
Aezii înălÅ£au imnuri lui Apollo “Tu eÅŸti lumina.Tu eÅŸti căldura scumpă muritorilor”. Când Apollo  a păşit în Olimp nemuritorii nu au ÅŸtiut ce să admire mai mult la el:înfăţiÅŸarea mândră sau cântecul ce îi răsuna din liră. Apollo (Febus), a fost recunoscut de muze drept ocrotitorul lor. Coborând din Olimp zeul ÅŸi-a  căutat un loc pentru templu, a ajuns pe muntele Parnsas. Acolo era un ÅŸarpe lung cât un munte, care se născuse dintr-o mocirlă verde ce rămăsese din apele vărsate de la potop. Åžarpele Piton primise poruncă de le Hera să-l ucidă pe Apollo pentru că Zeus Å£inea mai mult la acesta decât la fii ei. Când a ajuns pe munte ÅŸarpele a încercat să-l ucidă dar Apollo a tras cu arcul o săgeată ÅŸi astfel  în a patra zi din viaţă l-a ucis pe monstru .Chinuit de dureri ÅŸarpele a murit , iar trupul i s-a uscat cu timpul sub razele soarelui.De aceste locuri unde a fost răpus ÅŸarpele au fost numite Delfi. În Delfi a fost ridicat templul ÅŸi un vestit oracol. Răspunsurile la întrebările lor ( oamenii),  le primeau prin preoteasa  Pitia, care stătea pe un trepied de aur învelit în pielea lui Piton, în schimbul unor bogăţii.  După aceea zeul a plecat încă pătat de sânge să-ÅŸî purifice trupul în râul Tempe. Cum s-a scăldat ÅŸi-a scăpat de sânge Apollo a prins chef de viaţă. El a pus ochii pe o nimfă, Dafne, fiica râului Peneu.  DeÅŸi a fost cerută în căsătorie de mulÅ£i regi ÅŸi eroi ea a dorit să rămână necăsătorită. Un prinÅ£ care se îndrăgostise de ea ÅŸi-a lăsat părul lung, s-a îmbrăcat în straie  de femeie ca să poată fi lângăeea. Dar Apollo a aflat taina, ÅŸi l-a ademenit într-o zi la scăldat astfel încât s-a dat de vileag. Dafne supărată a fugit. Nimfele care oînsoÅ£eau l-au doborât cu lăncile ÅŸi l-au aruncat în râu. Apollo a plecat în căutarea fetei, dar aceasta fugea continuu ÅŸi se ruga de tatăl ei să deschidă apele s-o înghită. Nici nu termină bine fraza că frumoasa Dafne îÅŸi schimbă înfăţiÅŸarea, devineun copac. Dar Apollo hotăreÅŸte ca acesta să fie copacul lui, iar frunzele de laur să îi împodobească pletele ÅŸi tolba de săgeÅ£i, tot el hotăreÅŸte ca pentru învingătorii în lupte  semnul de cinste să fie cununa din frunze de laur. Zeul a avut ÅŸi alte soÅ£ii  dar le-a părăsit pe rând pe toate, fii lor  au întemeiat multe oraÅŸe  în Elada. Zeul a îndrăgit-o pe Castalia, fiica regelui din Delfi. Ea cânta ca nimeni alta. Zeul a cerut-o de soÅ£ie, dar ea a refuzat. Fata iubea un păstor, ei îÅŸi juraseră credinţă până la moarte. Zeul ÅŸtia  Într-o zi l-a chemat la luptă dar înainte ca băiatul să ridice lancea zeul a tras o săgeată, apoi a chemat un cârd de corbi să-l ciugulească. Castalia s-a dus să ia apă dintr-o fântână, zeul ia spus că acum va fi a lui pentru că l-a omorât pe păstor. Dar fata a sărit în adâncul apei  când el a vut să o ia în braÅ£e. Atunci zeul a spus că acea apă va lua numele ei, ÅŸi că Pitia să nu poată ghici viitorul decât dacă se va scălda în acea apă, că poeÅ£ii dacă vor dori să spună stihuri măiestrite vor trebui să se adape întâi de aici. Apollo era mândrul, nu era  un alt cântăreÅ£ ca el. Dar într-o zi muzele îl anunţă că-n Frigia tânărul Marsias a făcut o unealtă nouă de cântat, un fault. Cu flautul său Marsias a reuÅŸit să scape Å£ara de jaf  ÅŸi de robie, năvălitorii fiind parcă fermecaÅ£i, apoi luaÅ£i de ape, izbiÅ£i de arbori ÅŸi striviÅ£i de pietre. Auzind de acest tânăr zeul plin de supărare ajunge cu carul său în Frigia, ÅŸi îl cheamă pe tânăr la întrecere să vadă care instrument cântă mai minunat  flautul sau lira. Marsias primeÅŸte dar vrea judecători pe oameni, nimfe ÅŸi satiri, dar zeul ni se învoieÅŸte ÅŸi le cheamă pe muze. Primul începe să cânte Apollo, muzele sunt femecate. Urmeză Marsias, ÅŸi muzele consideră că flautul întrece lira lui Apollo. Apollo vor să mai cânte o dată, dar acum Apollo cântă cu lira ÅŸi cu vocea, ÅŸi cântă minunat, (Marsias se împotrivise pentru că lupta fusese iniÅ£ia între liră ÅŸi flaut). Marsias se întrece pe sine în cântecul duios de flaut. Votul este la egalitate, patru muze de parta lui Apollo, patru de partea băiatului, dar Caliope care-l îndrăgise pe zeu dă votul acestuia ÅŸi astfel prin vicleÅŸug acesta câÅŸtigă. Zeul îl pedepseÅŸte pe Marsias legându-lde un pin ÅŸi jupuindu-l de toată pielea cu mâna lui. Băiatul nu ÅŸi-a cerut iertare, ci ia spus zeului că l-a înfrânt în mod viclean, dar nu l-a ÅŸi întrecut. Sângele lui s-a prefăcut într-un râu cu unda purpurie, căruia oamenii i-au dat numele de Marsias. Flautul purtat de ape a colindat toată lumea, el cânta singur peste ape. Apollo temându-se ca oamenii să nu înveÅ£e cântecul a luat flautul  ÅŸi l-a dus în templul său ÅŸi l-a închinat să facă pace cu umbra celui ce pierise.

ARTEMIS
Era zeiÅ£a vânătorii, reprezenta lumina palidă a nopÅ£ii, era sora lui Apollo. Aezii povesteau că imediat după naÅŸtere s-a înfăţiÅŸat tatălui său, i-a îmbrăţiÅŸat genunchii ÅŸi i-a cerut: dreptul de a rămâne fecioară, un arc ÅŸi o tolbăcu săgeÅ£i, dreptul de duce în mână o făclie, dreptul de a se înveÅŸmânta într-o tunică ce nu va fi mai lungă de genunchi, a dorit să fie urmată de 60 de fete ale lui Ocean, de 20 de nimfe, iar sub ocrotirea ei să fie doar un oraÅŸ, cel pe care îl va alege Zeus. Urmată de cortegiul de fecioare, zeiÅ£a vâna “din zori ÅŸi până-n noapte”, tot felul de sălbăticiuni. Îi plăcea să vadă cum animalele  se zbat în chinurile morÅ£ii. Se lăuda că–n lumea asta nu este un Å£intaÅŸ mai priceput ca ea. Din când în când nimfele îi spuneau că un fiu de rege, Acteon, vâna la fel de bine ca dânsa. Nu după mult timp sosi înÅ£inutul cutreierat de zeiţă ÅŸi Acteon cu soÅ£ii lui ÅŸi 50 de ogari. Unii spuneau că el sosise din întâmplare, alÅ£ii că zeiÅ£a îl atrăsese acolo. Acteon se simÅ£i cuprins de oboseală, o oboseală neînÅ£eleasă, el le spuse soÅ£ilor să plece la palat să-l lase singur, că în curând îl va urma ÅŸi el. Rămas singur în pădure Acteon văzu un pârâu bău cu sete, dar parcă fusese vrăjit, mergea acum încet, urmat de ogarii săi de-a lungul văii. Ajuns unde era zeiÅ£a o văzu pe aceasta scăldându-se. Nimfele strigau la el să plece, o lege a lui Cronos spunea că  muritorii ce-i privesc pe zei fără voia lor,  plătesc cumplit. Dar el privea vrăjit.  Nimfele acoperă cu trupurile lor trupul zeiÅ£ei ca să-l scape de privirea lui Acteon. ZeiÅ£a supărată a aruncat doi pumni de apă din urnele de  aramă ÅŸi Acteon s-a făcut cerb. Dar ca suferinÅ£a să fie mai puternică zeiÅ£a I-a lăsat raÅ£iunea. Astfel, Acteon a văut cum câinii îl urmăreau, el încerca să strige dar fără folos. Câinii însă îl muÅŸcă ÅŸi doboară. Astffel zeiÅ£a s-a răzbunat pe Acteon, ÅŸi nimeni nu a mai avut curajul să îi ÅŸtirbească faima de cea mai iscusită în meÅŸteÅŸugul vânătorii. ZeiÅ£a nu avea timp de dragoste, iar dacă vreo nimfă iubea vreun bărbat Artemis o ucidea pe loc cu arcul. Dar o dată dragostea a pus stăpânire ÅŸi pe Artemis. Ea s-a îndrăgostit de Orion, fiul regelui Hireu. Acesta era un uriaÅŸ ce iubea vânătoarea, avea un câinefermecat pe Siruis. Poseidon îi dăduse lui Orion harul  de a păşi pe ape la fel ca pe uscat, pentru că o dată Hireu îl ospeÅ£ise cu cinste. Orion făcuse multe vitejii. El la rugămintea regelui din Chios alungase toate dihăniile ce-i năpădise insula. În schimbul faptei Orion o ceruse pe fata regelui drepr soÅ£ie. Dar regele nevrând să-i dea fata l-a îmbăta ÅŸi i-a scos ochii cu cuÅ£itul. UriaÅŸul s-a trezit în dureri mari ÅŸi bâjbâind fără să vadă cu greu a ajuns la Lemnos  unde Hefaistos lucra de zor. Zeul l-a sfătuit pe Orion ca în fiecare dimineaţă, când se iveÅŸte Eos, aurora, să stea cu ochii către răsărit ÅŸi o să se vindece cu vremea. În fiecare zori de ziuă lua pe umeri un copil ÅŸi ghidat de acesta se îndrepta cu faÅ£a spre răsărit. ZeiÅ£a Eos s-a îndrăgostit de uriaÅŸ, a făcut o vrajă ÅŸi l-a răpit, la dus în cer. Când l-au văzut zeiÅ£ele s-au îndrăgostit ÅŸi ele. Dar mai ales Artemis. Văzând că ele se ceartă pe un muritor, Zeus a spus că trebuie să găsească o soluÅ£ie. SoluÅ£ia a fost găsită de Apollo. Acesta i-a poruncit lui Orion să vâneze păsările ce zburau deasupra mării lui Poseidon, ÅŸi să vâneze fiara dintr-un ţărm îndepărtat. Orion ÅŸi-a azvârlit pe umeri o blană de leu, ÅŸi-a luat măciuca, arcul, tolba ÅŸi un paloÅŸ ÅŸi l-a strigat pe Sirius  ÅŸi a plecat la vânătoare. Abia se mai vedea, era un punct mic în zare. Atunci Apollo o cheamă pe sora lui, Artemis, ÅŸi-I spune că dacă ea va nimeri acel punct ÅŸi palid atunci ÅŸi el o recunoaÅŸte drept cea mai pricepută în tragera cu arcul. Ea se învoieÅŸte. Å¢inteÅŸte. A tras. Un răcnet groaznic se aude. Orion a căzut. Marea s-a înroÅŸit de sânge. Eos jeleÅŸte “Artemis mi-a ucis iubitul”. Pe-un nor de aur zeiÅ£a Artemis soseÅŸte lângă vânător. La rugăminÅ£ile ei Zeus îl urcă între constelaÅ£ii pe Orion (se iveÅŸte la începutul verii ÅŸî dispare la sosirea iernii), ÅŸi ca să nu fie singur pe bolta cerească alături îi stă Sirius, stea sclipitoare, ce se zăreÅŸte bine vara, în constelaÅ£ia Câinelui mare. Artemis se răzbuna întotdeauna pe cei care îi greÅŸeau, dar cel mai aspru s-a răzbunat pe Niobeea . Aceasta se lăuda că nu-I nimeni mai fericit ca ea , că are un soÅ£ bun ÅŸi vrednic, 7 băieÅ£i  ÅŸi 7 fete. De sărbătoarea zeiÅ£ei Leto nu i s-a mai închinat ÅŸi nici nu i-a mai adus ofrande la altare. Ca atare nici alte femei nu au mai adus daruri la altarele zeiÅ£ei , iar ofrandele s-au micÅŸorat. Supărată Leto se plânge lui Apollo ÅŸi lui Artemis . Apollo se răzbună ucigându-i toÅ£i  băieÅ£ii. De supărare soÅ£ul ei îÅŸi înfige paloÅŸul în piept. Apoi Artemis îi ucide rând pe rândtoate fetele.  Ni obeea  de durere se transformă în stână de piatră , pe care o furtună o duce în zbor  până în  Å£ara ei de baÅŸtină, în Lidia. Din ochii ei de piatră Å£âÅŸneau lacrimi care se  scurgeau ca un izvor. Stânca a stat mult timp acolo până când ploile ÅŸi vântul au măcinat piatra.
     Când se sătura de măceluri se ducea la Deefi, unde dansa cu cele trei Charite sau cânta cu cele nouă muze în cinstea mamei sale LetoÅŸi a puternicului Zeus.

   Hermes
Fiul lui Zeus ÅŸi al Maiei ,fiica titanului Atlas, de mic s-a dovedit năzdrăvan . Când s-a născut ÅŸi-a dat jos scutecele ÅŸi s-a dus în poiană unde a împletit ramuri de mirt ÅŸi tamarisc, făcând prima pereche de sandale .  AÅŸa a apărut încălţămintea.
Văzând pe drum o broască Å£estoasă i-a  luat Å£estul ÅŸi ÅŸi-a făcut o liră, din ea a cântat povestea dragostei cu mama sa, gingaÅŸa Maia. Văzând cirezile lui Apollo, pe care acesta le păzea cu grijă, Hermes  le fură ÅŸi le ascunde. Apoi se întoarce acasă, făcându-se că doarme-n leagăn. Dar un moÅŸ, Batos, l-a văzutÅŸi l-a spus zeului Apollo. Apollo s-a dus la Zeus acuzându-l pe Hermes de furt, dar acesta se apără cu zel.  Din acel moment Zeus a hotărât ca Hermes să fie zeul “născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoÅ£ilor ÅŸi al călătorilor. Hermes i-a furat lui Apollo arcul cu tolba de săgeÅ£i, lui Hefaistos cleÅŸtele de aramă, lui Poseidon tridentul, Afroditei brâul de aur, a vrut să-i fure lui Zeus fulgerul dar temându-se
de tatăl său până la urmă a renunÅ£at. A luat chipul lui Ares ÅŸi a supt de la Hera laptele divin dobândind astfel nemurirrea. Hermes I-a vândut lui Apollo lira ÅŸi ÅŸi-a cumpărat  caducelul, un băţ vrăjit pe care nu l-a mai dat din mână. Zeus l-a făcut ÅŸi curier în ceruri, i-a dat în seamă gimnastica, tinereÅ£ea chiar spun unii ÅŸi sănătatea. El mătura prin sala de banchete, pregătea cupele pe masă, răspândea poruncile lui Zeus, toată noaptea duceamorÅ£ii lui Hades la judecată. Când zeii aveau vreo problemă pe el îl chemau, I-a ajutat char ÅŸi pe Perseu, Heracle, Odiseu ÅŸi alÅ£ii. Hermes s-a îndrăgostit de nimfa Driops, chiar pe meleagul său natal Arcadia, MunÅ£ii Cilene. Luând înfăţiÅŸarea unui păstor el a amăgit-o pe  nimfă ÅŸi aceasta s-a căsătorit cu el. Copilul născut de Driops avea picioarele de Å£ap, păroase, negre, cu copite, iar pe cap un păr zburlit, coarne ÅŸi o barbă, lucru care a îngrozit-o pe nimfă. Aceasta a fugit. Hermes ÅŸi-a luat copilul ÅŸi l-a învelit în blană de iepure ÅŸi l-a dus în Olimp, dar, după aceea Pan, căci aÅŸa se numea s-a întors în Arcadia. Pan se îndrăgosteÅŸte de nimfa Sirinx care fuge de el cum îl vede. Odată, ca să nu fie prinsă de Pan se roagă să dispară ÅŸî dintr-o dată se preface într-o plantă verde, Pan se apleacă ÅŸi rupe bucăţele nepotrivite ca lungime din trestiile fermecate pe care le lipeÅŸte cu clei ÅŸi începe a cânta, astfel apare naiul. După această tragedie, Pan se retrăsese într-o pădure ÅŸi îÅŸi cânta suferinÅ£a. Treptat nimfa Pitis se îndrăgosteÅŸte de el ÅŸi începe să se apropie de Pan. Åži acesta începe să simtă cum se aprinde flacăra în el, dar când să o ceară de soÅ£ie Zeul Boreu ( care râvnea la Pitis), i-a dat brânci lui Pitis. Aceasta moare, în timp ce Pan se roagă la Gheea să aibă grijă de Pitis. În locul în care ea a murit s-a înălÅ£at un pin. Singurul lucru pe care îl mai avea era naiul, cu ajutorul căruia îÅŸi cânta durerea.    NAI=SIRINIX; PIN=PITIS =ÎN LIMBA ELENÄ‚

AFRODITA
Aprimit de la Zeus în grijă iubirea, frumuseÅ£ea ÅŸi viaÅ£a. Dintre cei pe care nu I-a tulburat cu flacăra iubirii se numărau Atena (avea înclinare pentru titanul Prometeu), Artemis (înclinare spre Orion), ÅŸi Hestia. Afrodita i-a tulburat simÅ£irea lui Zeus, facându-l să alerge dia Olimp preschimbat în taur, vultur, cuc ÅŸi de aceea Zeus îi purta pică. Pentru a se răzbuna pe ea, i-a hărăzit dorinţă de a se îndrăgosti de un muritor. Zeiţă s-a îndrăgostit de Anhise, cu care l-a avut pe Enea, cel care va întemeia cetatea Romei. Romanii se făleau că se trag din Afrodita, lucru care nu-I plăcea zeiÅ£ei. Ea s-a despărÅ£it de Anhise. Afrodita a avut un băiat cu Ares, pe Eros. Ea îl învăţa când să întindă arcul ÅŸi pe cine să lovească cu săgeÅ£ile din plumb, cu vârfuri negre, otrăvite. Eros I-a Å£intuit pe Zeus, Ares, Afrodita. Å¢intind-o pe Afrodita a făcut-o să se îndrăgostească de Adonis, îndrăgostit ÅŸi el de Afrodita. Pentru el, Afrodita a părăsit Olimpul. De dragul lui a renunÅ£at la toate brăţările, agrafele, straiele complicate îmbrăcându-se cât mai simplu. Tot timpul îl ruga pe Adonis să fie atent să nu fie ucis, dar el arăta doar nepăsare, spunănd că îi place pericolul. Într-o zi, după ce se despărÅ£ise de Afrodita, Adonis vede un mistreÅ£ pe care încerca să-l ucidă, dar va fi ucis. Auzindu-i Å£ipetele, Afrodita se întoarce ÅŸi vede mistreÅ£ul ce fuge, care nu era altcineva decât Ares. În fuga ei îÅŸi pierde sandalele de aur, se înÅ£eapă într-o tufă de trandafir sălbatic care era doar alb, dar care devine roÅŸu. Pentru a nu-ÅŸi uita soÅ£ul, Afrodita a hotărât ca în fiecare an, două zile să fie niÅŸte sărbători numite adonii. Într-un oraÅŸ din Cipru  locuia Pigmalion, un sculptor tânăr ÅŸi frumos, dar care trăia singur pentru el visa la o fiinţă  pură, lucru de negăsit în acea perioadă. Astfel, începe a sculpta chipul unei fete, a sculptat chipul fiinÅ£ei cu care îÅŸi imagina viaÅ£a, numind-o Galateea. Când vin sărbătorile Afroditei, artistul se roagă la zeiţă să-I dea viaţă Galateei. Afroditei i s-a făcut milă ÅŸi i-a dat viaţă. Ea le-a ocrotit iubirea toată viaÅ£a. Fiul lor a ajuns rege în Cipru, Pafos căci aÅŸa îl chema, a înălÅ£at un templu fără seamăn zeiÅ£ei Afrodita.

EROS ÅžI PSIHEEA
Un rege din Creta avea trei fete, iar fiica cea mică, Psiheea era  foarte frumoasă, fiind asemuită cu Afrodita.  ZeiÅ£a s-a supărat ÅŸi i-a cerut lui Eros să facă o vrajă prin care oamenii să nu o mai iubească, ÅŸi să îi picure în suflet  o iubire  nebună pentru  cineva  osândit de viaţă. Eros a vrăjit-o pe fată, dar nu a tras ÅŸi săgeata otrăvită pentru că se îndrăgostise de ea.  PărinÅ£ii fetei nu înÅ£elegeau de ce nu se căsătorea, când surorile ei erau căsătorite cu doi regi. Atunci ei întreabară  oracolul  lui Apollo care le spune să o ducă în vârful unui munte ÅŸi să o lase acolo. Vântul de apus, Zefirul o luase pe copilă  pe aripile lui ÅŸi o duse într-un loc  neÅŸtiut de oameni. O fiinţă nevăzută, soÅ£u; ei îî spune că tot ce vede este al ei. Psiheea era soÅ£ia  unuia căruia nu ÅŸtia cine este, ce este, cum este. Ea îl roagă pe soÅ£ul ei să le dea voie surorilor ei să vină la ea pentru a vorbi cu ele. Acesta într-un final acceptă ÅŸi Zefirul le aduce pe cele două surori în palat. Surorile Psiheei, la început bucuroase că o revedeau, devin invidioase ÅŸi astfel o sfătuiesc să-ÅŸi încalce jurământul de a nu îi vedea faÅ£a soÅ£ului ei. Noaptea, ea încearcă să îi vadă faÅ£a, ea îi atinge arcul ÅŸi o săgeată o zgârâie la deget. Se îngrăgosteÅŸte de Eros, soÅ£ul ei. Dar acesta se trezeÅŸte ÅŸi zboară, pleacă pentru totdeauna. Palatele, grădinile, totul dispare. Se întoarce în Olimp. Aici îl aÅŸtepta Afrodita care îi cere socoteală pentru că ia nesocotit poruncile. Îi cere arcul, tolba, făclia ÅŸi aripile. Din zeu devine sclav. Afrodita îl închide în casă. Psiheea pleacă în lume să-ÅŸi caute soÅ£ul. Se duce la tempul Herei să-i ceară ajutor, dar aceasta refuză. Atunci se duce la templul  Afroditei (care o ura). ZeiÅ£a pune două sclave: Grija ÅŸi Intristarea să o biciuiască. Apoi  îi dă tot felul de munci grele de făcut (mai ales că era însărcinată): să aleagă boabele de mazăre, fasole, linte, orez care erau amestecate, să aducă lâna de aur de la niÅŸte oi turbate, niÅŸte balsam de la Persefona, soÅ£ia lui Hades. Persefona îi spune să nu deschidă capacul, dar ea s-a gândit că poate dacă se va da cu balsam, Eros va reveni la ea, ÅŸi deschide cutia. Afrodita a pus în cutie aburul negru ce aduce somnul cel fără de sfârÅŸit. Eros descoperă locul unde mama lui îi ascunse însemnele puterii, le ia ÅŸi pleacă spre Psiheea. Aici, el adună aburii grei ai morÅ£ii ÅŸi fata se trezeÅŸte. Apoi el se duce la Zeus cerându-i ajutorul. Zeus îi dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenÅ£ele divine: ambrozie ÅŸî nectar. Astfel, Psiheea devine zeiţă ÅŸi se poate căsători cu Eros.

POSEIDON ÅžI AMFITRIA
Poseidon când o vede pe Amfitria, se îndrăgosteÅŸte imediat de ea. Ea era fiica zeului Nereu ÅŸi a nimfei Doris. Amfitria nu vroia să se căsătorească cu el ÅŸi de aceea s-a ascuns într-o peÅŸteră albă unde veneau vietăţi marine pe care ea le proteja. De frica lui Poseidon, cineva a spus unde ea se ascundea. Delfinii i-au spus zeului mării vestea ÅŸi el a pornit într-acolo. Amfitria aflând  că Poseidon vine spre ea, fuge. Dar delfinii o găsesc ÅŸi o peÅ£esc pe Amfitria, care într-un final acceptă să se căsătorească cu el. Drept răsplată, Poseidon a azvârlit pe cer pe cei doi delfini. Astfel, pentru ajutorul  dat, a apărut constelaÅ£ia celor doi delfini. Cu Amfitria l-a avut pe Triton, cu păr verde ÅŸi de la mijloc în jos era ca un balaur. Triton era un fel de Hermes pentru Poseidon. Poseidon nu a rămas fidel Amfitriei; cu nu nimfa Toora el l-a avut pe uriaÅŸul Poliferm care era îndrăgostit de Galateea, sora Amfitriei. Dar Galateea era îndrăgostită de păstorul Acis care va fi ucis de Poliferm, acesta va arunca o stâncă peste Acis. Nimfa Galateea se rugă la zei să aibe milă de Acis. Din acesta a ieÅŸit un râu în jurul căruia au  crescut trestii. Acest izvor a fost numit Acis, în amintirea dragostei pierdute.

HADES ÅžI PERSEFONA
Hades era zeul morÅ£ii, al umbrelor muncite în neguri, sub pământ. El era cel mai posac ÅŸi mai nesuferit din rândul zeilor.
Cei ce-i supărau pe zei plecau în Tartar, iar ceilalÅ£i spre Insulele  fericirii, ale norocului ÅŸi păcii numite ÅŸi Câmpiile Elizee. Hades avea o cască fermecată cu ajutorul căreia se făcea nevăzut. El era ajutat de genii ÅŸi de zeiÅ£e întunecate. Geniile îi căutau pe cei lipsiÅ£i de omenie, le insufla patimi ce-i împingeau către pieire. Atunci se ivea Tanatos care purta o mantie ca smoala pe umeri două aripi negre ÅŸi o sabie în mâna dreaptă. Tanatos era moartea care smulgea umbra celui dus, umbră luată de Hermes care i-o ducea lui Hades. Drumul către tărâmul morÅ£ii trecea prin peÅŸteri negre ÅŸi mlaÅŸtini verzi, drum plin de genii ce-i biciuiau pe călători. Tărâmul întunecat era înconjurat de râul Stix, de nouă ori ca într-un ghem. În drum către Hades se mai trecea ÅŸi peste râul Aheron. Umbrele treceau doar dacă îi dădeau un ban luntraÅŸului Charon, pe care îl Å£inea în gură. Lângă porÅ£ile palatului se afla Cerber, câinele cu trei capete (pe capete se foiau ÅŸerpi), care lăsa pe toÅ£i să intre ÅŸi pe nimeni să iasă. Regele Tanatal se afla în Infern, fiind pedepsit că a luat merindele cereÅŸti ÅŸi le dusese pe pământ să le dea muritorilor, dezvăluind chiar ÅŸi unele secrete ale lui Zeus. A fost vârât într-un lac ÅŸi era înconjurat de pomi fructiferi. Dar când voia să bea apă sau să mănânce acestea dispăreau. Un rege din  Tesalia, Ixion i-a spus Herei că o iubeÅŸte ÅŸi acesta a fost pedepsit. În Infern era Å£intuit pe o roată de aramă, încinsă bine în flăcări, legându-l în lanÅ£uri. NiÅŸte ÅŸerpi îi muÅŸcau trupul. Sisif, regele din Corint a fost pedepsit să urce o stâncă pe un munte înalt (o lua mereu de la capăt) pentru că i-a  spus lui Asops fapta lui Zeus (i-a răpit fiica, pe Egina). Hades a anunÅ£at că vrea să se însoare, dar nimeni nu dorea să se căsătorească cu el, ÅŸi atunci a decis să-ÅŸi fure mireasa. Åži-a trimis slugile să cerceteze ce zeiţă a rămas nemăritată. Acestea i-au spus că sora mijlocie a lui Zeus, Demetra (zeiÅ£a holdelor), avea o fiică Cora, cuminte, frumoasă ÅŸi înÅ£eleaptă. Hades s-a dus la tatăl Corei, Zeus cerându-i mâna ei. Zeus i-a spus că că i-o dă dacă poate să o ia deoarece Demetra nu o să fie de acord ÅŸi o veghează ca tigroaică. Hades a răpit-o pe Cora printr-un vicleÅŸug. Într-o livadă în care ÅŸi Cora apăru un narcis cu o sută de tulpine frumos mirositoare. Când Cora a vrut să-l rupă Pământul s-a desfăcut în două, apărând caii lui Hades în fruntea unui car mâreÅ£ de aur. Hades a prins-o pe Cora ÅŸi a dispărutîn adâncuri. Demetra, când a auzit că Cora a fost răpită, a început să o caute, dar nimeni nu îi zicea nimic, nici chiar Zeus. Atunci s-a mâniat atât de tare, încât a pustiit totul. Zeus i-a cerut lui Hermes să îi spună lui Hades să îi dea drumul Corei. Hades i-a dat Corei înainte de a pleca să guste din jumătatea unei rodii pentru a se reîntoarce la el. Demetra înÅ£elegând ÅŸiretlicul s-a mâniat, dar Zeus i-a spus că Cora va sta două treimi din an cu ea ÅŸi restul că Hades. Cora  stătea cu Demetra din primăvară până toamna, iar iarna cu Hades. Ei s-au căsătorit. Demetra i-a mai dat un nume: Persefona, iar lui Hades, Pluto, zeul cel bogat.
Pe râul Stix se jurau zeii. Cine îÅŸi încălca jurământul trebuia să stea un an într-o stare asemenea morÅ£ilor, iar nouă ani nu putea participa la consilii, ospeÅ£e, nu se amesteca cu ceilalÅ£i zei. (chiar ÅŸi Zeus trebuia să se supună).
Cele trei  râuri ale Infernului: Aheronul sau râul spaimelor, Piriflegetonul sau râul  de foc ÅŸi Cocitul sau râul plânsetelor..
Demetra se numea la romani Ceres, zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale.
Cora era  zeiÅ£a încolÅ£eÅŸte ÅŸi dă roade.

  HESTIA ÅžI DEMETRA
Hestia i-a cerut lui Zeus dreptul de a rămâne veÅŸnic  fecioară, farmecele Afroditei neatingând-o niciodată.Era zeiÅ£a focului ÅŸi era slăvită în fiecare casă. Când doi tineri se căsătoreau, feciorul lua din vatra părintească scântei cu care aprindea focul pe vatra lui abia zidită.
Pe vremea când îÅŸi căuta fiica, Demetra îÅŸi schimbase faÅ£a, părând o bătrână. Îl întâlneÅŸte pe Celeu ÅŸi pe fiica acestuia. Aceasta îi spune Demetrei să vină la ei acasă să se odihnească. Demetra le povesteÅŸte, fără să le spună cine este, că un zeu i-a răpit fiica, iar bătrânul îi spune că fiul lui, Triptolem, va muri. Ajungând acasă (Tripton era lângă mama lui Metanisa care nu ÅŸtia ce să facă), când îl vade căt suferă, Demetra îl ajută ÅŸi băiatul îÅŸi revine. Noaptea ea îl afundă  sub jarul ce licărea roÅŸu pe vatră pentru a-l face nemuritor, dar este oprit de mama băiatului care o opreÅŸte. Atunci ea îÅŸi ia faÅ£a de zeiţă ÅŸi îî spune bătrânului să îi zidească pe colină un templu. Ea îî va da sfaturi despre pământ. După ce Triptolen a crescut el a plecat în lume ca să îî înveÅ£e pe oameni agricultură. Ajuns în SciÅ£ia, regele Lincor a vrut să-l omoare ÅŸi să îi ia carul ÅŸi plugul, dar zeiÅ£a l-a pedepsit transformându-l în linx. Drept mulÅ£umire băiatul a pus la cale sărbătorile eleusiene dedicate zeiÅ£ei care ocrotea agricultura. Regele Tesaliei o înfruntă pe Demetra tăind un stejar drag ei în care trăia o nimfă. Drept pedeapsă Demetra a chemat Foamea ce se afla în SciÅ£ia pentru a-l pedepsi pe Erisihton, regele Tesaliei. Atunci el a început să mănânce până a sărăcit Å£ara. A decis să-ÅŸi vândă fiica, pe Metra ca sclavă. Ea s-a dus la Poseidon ÅŸi i-a ceruta jutorul. El i-a dat puterea de a se transforma în orice vrea. Ea s-a transformat în cal. Regele l-a vândut. Apoi în câine. La fel. Într-un final, de foame, a început să se taie pe sine însuÅŸi. Aceasta a fost pedeapsa Demetei.

VESELUL DIONISOS
Zeus s-a căsătorit cu Semele, copila regelui din Teba, Cadmos. Hera s-a înfuriat ÅŸi s-a răzbunat.Ea a luat înfăţiÅŸarea doicei lui Semele ÅŸi a dojenit-o, sfătuind-o să-i ceară să i se  arate  în veÅŸmântul ÅŸi cu puterea lui cerească. Atunci ea îl roagă pe Zeus să îi îndeplinească o dorinţă. El jură  pe Stix că îi va îndeplini orice dorinţă. Atunci ea îi ceru să îi arate adevărata faţă. Pentru că a jurat pe Stix el se supune. Totul ia foc. Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă  care vor ÅŸterge focul. Semele arde, dar fiul ei ÅŸi al lui Zeus e salvat de Gheea. Zeus îl ia ÅŸi îl închide în coapsa lui. La vremea când Semele trebuia să nască, Zeus l-a scos ÅŸi ia cerut lui Hermes să-l ducă la Teba, la Atamas ÅŸi soÅ£ia lui Ino, sora lui Semele,