ROLUL PREDARII INTEGRATE IN DEZVOLTAREA CREATIVITATII SCOLARE

Motto: ,, Cel mai puternic argument pentru
interdisciplinaritate este chiar faptul că viaţa nu este
împărţită pe discipline’’ (J. Moffet)
,,Când mergi pe-afară, natura nu te pune faţă în faţă pentru trei sferturi de oră numai cu flori şi în următoarele trei sferturi numai cu animale” (Lionel Elvin, 1977).
Încă din 1700, J.J. Rousseau susţinea necesitatea unui curriculum bazat pe nevoile şi interesele individului, pornind de la experienţele vieţii cotidiene. La rândul său, J. Dewey avertizează că învăţarea în şcoli trebuie să fie focalizată pe rezolvarea problemelor specifice vieţii de zi cu zi. În 1929, Alfred North Whitehead spunea: „Există un singur obiect de studiu pentru educaţie, şi acela este Viaţa, în toate manifestările sale.”
Comenius a denunţat cu tărie încă din 1657 tendinţa de sfâşiere a ştiinţei în discipline fără legătură între ele. Remediul la această dezbinare internă ar fi, spunea el, pedagogia unităţii (pansophia). 
În educaţie, posibilitatea integrării disciplinare este o provocare, un concept dezbătut în diferite modalităţi: sub aspect interdisciplinar, transdisciplinar, integrare curriculară, predare/ învăţare tematică ş.a. Prin integrare se înţelege relaţionarea cunoştinţelor dobândite, pentru o înţelegere corectă profundă a fenomenelor, conceptelor şi proceselor întâlnite. Conceptul de integrare ne duce cu gândul la coordonare, îmbinare, reunirea noţiunilor separate în discipline, dintr-un întreg unitar şi armonios întâlnit în natură, în viaţă. Integrarea înseamnă „procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este transmisă pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşit”. Predarea si învăţarea trebuie să se realizeze într-o manieră interactivă, care să reflecte lumea reală. Din punct de vedere didactic, prin integrare înţelegem asocierea diferitelor obiecte de studiu într-o singură unitate de învăţare.
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergenţe între elemente, precum: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte.
Din acest punct de vedere, literatura de specialitate identifică următoarele posibilităţi:
• Integrare intradisciplinară;
• Integrare multidisciplinară;
• Integrare pluridisciplinară;
• Integrare interdisciplinară;
• Integrare transdisciplinară.

Posibilitate de integrare Modul in care se realizeaza
intradisciplinaritate “operaţia care constă în a conjuga două sau mai multe conţinuturi interdependente aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei probleme, studierii unei teme sau dezvoltării abilităţilor” (“Dictionnaire actuelle de l’education”, Guerin, 1993
multidisciplinaritate „juxtapunerea disciplinelor diverse, uneori fără relaţii aparente între ele”. Este o punte de legatura solida intre intradisciplinaritate si „ predarea tematica”, respectiv pluridisciplinaritate. Predarea acestor continuturi apatinatoare unor discipline anume beneficiaza si de resursele altor discipline, care, in asemenea contexte aduc un plus de valoare „argumentativa si persuasiva”. Cadrul didactic va face apel la literatura (Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici), muzica( se va canta melodia), educatie fizica (Dansul Piticilor) etc.
pluridisciplinaritate “juxtapunere a disciplinelor mai mult sau mai puţin înrudite. Fiecare disciplină este studiată în funcţie de o sinteză finală de studiat”. Predarea în maniera pluridisciplinară porneşte de la o temă, o situaţie sau o problemă care ţine de mai multe discipline în acelaşi timp.
interdisciplinaritate “interacţiune existentă între două sau mai multe discipline, care să poată să meargă de la simpla comunicare de idei până la integrarea conceptelor fundamentale privind epistemologia, terminologia, metodologia, procedeele, datele şi orientarea cercetării”.
transdisciplinaritate privește - așa cum indică prefixul trans - ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii.

                 Toate modalitatile de integrare a continuturilor  au avantaje si dezavantaje si nivelurile la care acestea se realizeaza  sunt conditionate de o multitudine de factori, de natura obiectiva dar si subiectiva. În dorinţa noastră de a fi moderni însă, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă, întrucât echilibrul între extreme (diferenţiere pe discipline sau integrare totală) se pare că este soluţia cea mai eficientă.  Se impune, însă, ca şi în plan teoretic să stăpânim conceptele, pentru a nu pretinde că predăm interdisciplinar, când de fapt realizam altceva.
Particularităţi ale învăţării integrate:
 interacţiunea obiectelor de studiu;
 centrarea pe activităţi integrate de tipul proiectelor;
 relaţii între concepte, fenomene şi procese din domenii diferite;
 corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană;
 unităţile tematice, conceptele sau problemele ca principii organizatoare ale curriculumului;
 flexibilitatea în gestionarea timpului şcolar şi în gruparea elevilor;
 rezolvarea de „probleme” – cea mai importantă forţă motrice a integrării, datorită relevanţei sale practice.
Caracteristici definitorii ale activităţii integrate:
• Finalităţile activităţii integrate sunt selectate din listele de obiective-cadru şi de referinţă ale domeniilor experienţiale, iar obiectivele operaţionale vor constitui un set unitar şi restrâns de patru-cinci obiective, cu referire directă la experienţele de învăţare vizate.
• Conţinuturile abordate sunt selectate şi abordate în strânsă relaţie cu nucleul de integrare curriculară (tema săptămânii, tema anuală de studiu…).
• Fiecare din situaţiile de învăţare proiectate şi desfăşurate în cadrul activităţii integrate contribuie la explicitarea, analiza, rezolvarea temei activităţii.
Paşi în proiectarea unei teme interdisciplinare:
• planificarea timpului;
• colectarea/ mobilizarea resurselor necesare;  proiectarea activităţilor de învăţare şi planificarea (ce facem, de ce facem, cu cine, cum, când şi unde, care sunt rezultatele).
                Principiile de organizare a curriculum-ului integrat au in vedere unitatile tematice, conceptele sau problemele dar si o flexibilitate in gestionarea timpului şcolar şi in gruparea elevilor.
                 Cele mai relevante dimensiuni ale acestor teme integrate sunt regasite in urmatoarele concepte:
• Proiectele: copiii/elevii participă, împreună cu profesorii, la elaborarea şi derularea unor proiecte integrate.
Predarea în echipă (team teaching): pentru a găsi răspunsuri cât mai complete la întrebări semnificative şi cu un grad ridicat de complexitate, profesorii lucrează împreună.
• Învăţarea prin cooperare: pentru a descoperi răspunsuri adecvate la întrebări, elevii să se plaseze în orizontul unor scopuri mai largi, cu caracter social şi învaţă să lucreze cu ceilalţi, să aibă încredere că produsul comun este mai valoros decât rezultatele muncii separate.
• Învăţarea activă: pentru a răspunde la întrebări, copiii/elevii caută informaţii şi în afara clasei (mass-media, biblioteci, instituţii din comunitatea locală, persoane resursă etc.) şi sunt implicaţi activ în toate etapele proiectului.
• Implicarea comunităţii: întrebările la care se caută un răspuns sunt mai largi şi de interes general, membri ai comunităţii (părinţi, autorităţi publice, simpli cetăţeni) vor fi implicaţi în diverse activităţi / etape ale proiectului.

                  Pe parcursul scolaritatii elevul este pus  in situatia sa exploreze intr-o mare de informatii digitale. Pentru aceasta el trebuie să conştientizeze importanţa învăţării prin cercetare, importanţa realizării conexiunilor între diferite discipline.  Accentul pus pe creativitate, flexibilitate, adaptabilitate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate îi va pregăti, cu siguranţă,  pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi necesară pentru a se putea adapta  societăţii informatizate a viitorului.
                  Pentru educarea creativităţii elevilor  e necesara cel putin o conditie  si anume aceea ca profesorii sa fie ei insisi creativi, si asta zi de zi.
                Cum încurajăm creativitatea copiilor?
               Trecerea de la grădiniţă la şcoala este trăită într-un mod dramatic de către acestia.: acomodarea în bancă, să răspundă când este întrebat, să se supună autorităţii, să respecte regulile specifice mediului şcolar. Relaţia cu profesorul este diferită decât cea cu părintele. Introducerea clasei pregătitoare are ca rol tocmai pregătirea acestuia pentru schimbările ce le presupune mediul şcolar. Strategiile adoptate pentru educaţia copiilor de 6-7 ani promovează o educaţie individualizată, cu accentuate valențe formative, în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerinţe, de capacităţi şi de nevoile sale, în parteneriat cu familia, şcoala şi alte instituţii sociale. Curiozitatea este nevoia de a şti, dorinţa de a cunoaşte în amănunt ceva nou său neobişnuit. Ea trezeşte dorinţa de a explora lumea. Şcolarii mici posedă o creativitate naivă şi efervescentă. Pe măsura dezvoltării operaţiilor mintale şi a capacităţii logice, aceştia vor înţelege realitatea obiectivă şi naivitatea fanteziei înregistrează o scădere bruscă. La aceasta contribuie şi sistemul de cerinţe şcolare, focalizate predilect spre o abordare logică, ca şi sistemul de evaluare care descurajează şi sancţionează modalităţile neuzuale de rezolvare a problemelor. Cercetătorii demonstrează că, cu cât se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan şi independent, cu atât mai creativ va fi el mai târziu.
                În contextul unei modernizări de ansamblu a învăţământului se pune problema dezvoltării creativităţii în procesul instructiv-educativ. Astfel, apare tot mai des ideea înlăturării barierelor care stau în calea formării unui comportament creativ la elevi, încă din clasele primare şi chiar din grădiniţă. Metodologia didactică modernă are în vedere aceste aspecte, însă din păcate nu este utilizată întotdeauna pe motive de cantonare în metodele tradiţionale de instrucţie şi educaţie  sau din cauza neajunsurilor la nivel de resurse materiale.
              Activităţile trebuie să fie stimulative, provocatoare, interesante, plăcute, chiar amuzante. Copiilor le face o deosebită plăcere să participe la aceste activităţi, iar rezultatele sunt deosebite. Cu minim de efort, dar ceva bunăvoinţă şi o migăloasă proiectare a activităţilor, toate categoriile de activităţi pot deveni în orice moment un teren propice dezvoltării gândirii creatoare.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ-participative ( brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase pălării, chindogu, diagramele why-why, diagramele Ishikawa etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile educative şi didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita decât o acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului este înlocuit cu un interes imediat şi puternic.
Ideea folosirii jocului în ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
            Vom prezenta în continuare câteva exemple de jocuri didactice care vizează dezvoltarea creativităţii elevilor din ciclul primar:
A) “Ştafeta povestirii” – dintr-un coşuleţ în care sunt amestecate diferite bileţele fiecare elev va extrage un cartonaş pe care se află scris un număr. Cel care are numărul 1 începe să creeze o povestire pe care o va întrerupe după câteva fraze, ultimul cuvânt fiind “şi”, “atunci” sau “când”. Povestirea este continuată de copilul care are numărul 2 şi aşa mai departe. Toţi copiii din clasă au ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea acţiunii, punându-şi astfel în valoare potenţialul creator. Se poate sugera copiilor să orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sau tristă, fantastică sau realistă etc.
B) Jocurile de combinare – sunt deosebit de distractive şi de eficiente pentru dezvoltarea independenţei şi originalităţii gândirii elevilor. De exemplu, combinarea unui personaj dintr-o lectură cu un alt personaj dintr-o altă lectură, combinarea mai multor poveşti într-una singură, combinarea unor cuvinte pentru a obţine o poveste, combinarea unor propoziţii aparent fără nici o legătură în aşa fel încât să formeze un text etc.
C) “Ghiceşte urmarea” – constă în audierea unei poveşti care este întreruptă la un moment dat de clinchetul unui clopoţel. Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările, continuând povestea. Acest joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor, activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe şi mobilitate, dezvoltă atenţia şi perspicacitatea. De asemenea este eficient în formarea deprinderilor elevilor de a asculta.
D) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune pe elevi în diferite situaţii de a descoperi şi a crea propriile adevăruri. Cuvintele magice provoacă gândirea critică, interesul pentru rezolvarea problemelor, iamginaţia, cinstea şi responsabilitatea, elemente ce trebuie să devină esenţa educaţiei pentru elevii noştri. Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau în semicerc, jos, pe covoraş, sau pe scaune. În centru se află o cutie cu cartonaşe, pe fiecare cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect, credinţă etc. Elevul ia din cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeşte câteva momente, apoi începe să discute despre sensul cuvântului, despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează gândirea, creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şi exteriorize observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber, fără complexe sau teama de a greşi, anulându-se timiditatea.
E) Interviu cu un personaj – este un joc deosebit de agreat de elevi. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o povestire. Se poartă o discuţie imaginară, în care se combină elemente din poveste cu elemente din realitate.
F) “Steaua enigmelor” – în mijlocul unei stele se află scris titlul unui capitol sau al unei unităţi de învăţare. În vârful fiecărui colţ de stea sunt scrise, cu o culoare, modalităţile de realizare şi obiectivele unităţii de învăţare. Cu altă culoare sunt scrise sarcini, întrebări pentru fiecare problemă pusă în discuţie. Elevii formează cinci grupe, fiecare grupă alegându-şi un colţ de stea, cu sarcina care i se potriveşte şi la care cred că vor putea răspunde cât mai elaborat sau cât mai original.
G)” Cine ştie cuvinte noi”?- Se împart elevii în grupe , după bănci . Se împarte şi tabla cu cretă colorată .  Învăţătorul pronunţă un sunet corespunzător unei litere , cerând elevilor să se gândească şi să spună cuvinte care încep cu sunetul dat . Se cer mereu cuvinte noi , frumoase , alese   Elevul care-l spune trebuie să şi îl explice – cu ajutorul învăţătorului – şi primeşte câte un punct pe tablă .  Câştigă rândul de bănci cu mai multe puncte .
            H ) Exercitii creative 
1. Bucata de hartie   Fiecare   scolar primeste mai multe bucati de hrtie din care trebuie sa confectioneze cat mai multe modele si cat mai diversificate( toamna se pot distribui copiilor frunze uscate)
2. Ce faci cand?  Fiecare copil primeste mai multe cartonase pe care sunt  desenate  cate un chip ce exprima o emotie la care trebuie sa vina cu cat mai multe solutii inedite. Spre exemplu: Ce faci cand esti trist? Ce faci cand esti nemultumit/ te simti singur/ ti-e frica?
3. Intrebuintari neobisnuite   Copiii sut invitati sa gaseasca cat mai multe intrebuintari inedite pentru : o umbrela, un con de brad, o ghinda, o scoica, o rigla etc.
4. Inventii inutile  Consta in enumerarea a cat mai multe inventii inutile, de exemplu: pasta de dinti pentru elefanti, ochelari de soare pentru cartite, trotineta pentru pesti etc
5. Imposibilitati  Consta in enumerarea a cat mai multe imposibilitati: sa dai cu capul de o planeta, sa crosetezi cu panza de paianjen, sa vorbesti cu soarele etc.
6. Enumerari pe diferite criterii   Copiii trebuie sa denumeasca cat mai multe obiecte rosii si tari ori galbene si moi sau verzi si patrate etc
7. Povesti inedite    Crearea unor povesti inedite pe diverse teme: Ce gandesc pisicile despre oameni? Ce crede despre luna un soricel?
8. Cum scap de aici?     Acest exercitiu vizeaza originalitatea copilului si consta in prezentarea unei situatii potential periculoase din care acesta trebuie sa iasa intr-un mod original. Spre exemplu, se da situatia: ,,Ai cazut intr-o groapa in jungla. Ce vei face? „ sau ,, Ai alunecat pe o coaja de banana si ai caut intr-o baltoaca. Ce faci in continuare?”
9.  Gandeste si explica:   Explica cum arata o floare cuiva care nu a vazut si nici nu a auzit de ea inainte.Cum ar fi viata fara televizor si calculator? Prezinta ce ai face in timpul petrecut fara tv si pc.Ce fel de supa ati manca la desert? Spune o reteta pentru supa desert. Ti-ar placea sa traiesti intr-o casa in copac? Ce ti-ar lipsi acolo? etc

  I) Jocul comparaţiilor  Se alege un cuvânt în funcţie de tema abordată şi se cere să se găsească un             termen de comparaţie (ex.: ,,Furnica este ca.......” ). Se încurajează copiii să găsească comparaţii cât mai interesante, una, două, chiar mai multe. Comparaţiile pot fi  dintre cele mai variate: ,,o grăunţă mică’’, o bucătăreasă harnică’’, ,,un piticot’’, ,,o sămânţă de mac’’, ,,o firimitură’’, ,,un robot care munceşte neîncetat’’.
  J) Lucruri şi numere   Copiii stau aşezaţi în semicerc . Invatatoarea  strigă un număr şi indică un copil. Copilul trebuie să răspundă imediat, cu un cuvânt sau cu o propoziţie asociată cu numărul. Nereuşitele fiecăruia sunt notate. La trei nereuşite sau mai puţine, copilul este eliminat. Exemple de asocieri:1- nas, gura. mama, tata....7 – zilele săptămânii, piticii din poveste ;2 – urechi, ochi, mâini, picioare; 5- degete de la o mana, zile lucratoare  etc.

K) Întrebări rapide  Copiii stau aşezaţi în cerc. Conducătorul jocului stă în centru şi aruncă o minge oricărui copil din cerc, în timp ce îi adresează o întrebare dintr-o temă aleasă de educatoare. Dacă copilul răspunde la întrebare până când conducătorul jocului numără până la 10 îi va lua locul în centrul cercului şi va pune o altă întrebare. Dacă nu ştie răspunsul, va fi eliminat din joc.

L)Cuvântul interzis  Acest joc care se poate desfăşura cu toată grupa sau în perechi. Se cere copiilor ca la întrebările conducătorului de joc să răspundă în aşa fel încât să nu folosească cuvântul ales - interzis. Exemplu: cuvântul interzis este ,,primăvara”.
Întrebare: - Când se topeşte zăpada?
Răspuns: - În anotimpul când înfloresc ghioceii.
Întrebare: - Când înfloresc ghioceii?
Răspuns: - Când se apropie Ziua de 8 Martie.
Întrebare: - Când vin păsările călătoare?
Răspuns: - Atunci când înfloresc pomii.

M) Lanţul   Primul jucător spune un cuvânt, iar următorul jucător trebuie să spună un alt cuvânt care începe cu ultimul sunet al primului cuvânt. Cel de-al treilea jucător trebuie să spună un cuvânt care începe cu ultimul sunet al cuvântului anterior. Sunt eliminaţi jucătorii care nu găsesc cuvântul potrivit.

N) Cuvântul îşi caută rudele   Pornind de la un cuvânt dat, copiii vor găsi cuvinte înrudite cu acestea.Pădure: pădurice, pădurar, pădureţ  Copil: copilăros, copilăire, copilaş

O) Piramida ,,Interpreteaza roluri” 1. se construieste pe podea o piramida plana, din patrate de culori diferite, pe care vor sta sase copii, protagonisti ai activitatii;2. un copil va face o scurta relatare a textului de baza; 3.doi copii vor prezenta un mic dialog 4. trei copii vor reda prin mimica anumite stari traite de personaje.
„Elevul viitorului va fi un explorator”- spune Marshall McLuhan. Pentru aceasta el trebuie să conştientizeze importanţa învăţării prin cercetare, importanţa realizării conexiunilor între diferite discipline.  Accentul pus pe creativitate, flexibilitate, adaptabilitate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate îi va pregăti, cu siguranţă,  pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi necesară pentru a se putea adapta  societăţii informatizate a viitorului.

Bibliografie:
1.Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competentelor cheie la şcolarii mici-program de formare continuă de tip blended lerning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar- beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, 2012, p.7, 17
2. Anton Ilica, Pavel Moş, Ana Moş, Adina Ardelean, Alina Ardelean. - Didactica limbii române şi a lecturii- Îndrumări metodice pentru profesorii din învăţământul primar-, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, 2007.
3. Amabile, Teresa M., „Creativitatea ca mod de viaţă “(Ghid pentru profesori şi părinţi), Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1997;
4. Clinciu, A., „Creativitatea “în vol.: Pregătirea psihologică, pedagogică şi metodică a profesorilor, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2001;
5. Ionescu, Miron, Instrucţie şi educaţie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003