Are rolul de a preîntâmpina apariţia unor probleme sau situaţii critice în viaţa persoanelor. Include activităţi educaţional–formative realizate cu grupuri de clienţi (copii, părinţi, cadre didactice nedidactice din grădiniţă) care urmăresc să-i pregătească pentru diferite situaţii problematice, să-i sprijine în gestionarea adecvată a emoţiilor pentru a face faţă variatelor solicitări (educaţia copiilor, adoptarea unui stil de viaţă sănătos, evitarea sau preîntâmpinarea unor potenţiale pericole). Schimbarea urmărită, vizează achiziţia de informaţii, modificarea reprezentărilor asupra realităţii educaţionale, formarea şi refacerea unor percepţii asupra realităţii interne și externe a familiei/ grădiniţei, educaţionale, formarea şi refacerea unor percepţii asupra realităţii interne şi externe a familiei/ grădiniţei, procesele cognitive, atitudinile şi comportamentele noi. apud. E. Vrăsmaş, 2002, pag. 62 ).
Nevoia de consiliere preventivă este generată de schimbarea modelelor culturale tradiţionale româneşti (neimplicarea copilului în luarea deciziilor, impunerea necondiţionată a respectului acestuia faţă de adult, autoritatea exagerată a părinţilor, asigurarea unei supravegheri exagerate, păstrarea unor secrete ale părinţilor, pedepsele fizice şi manifestarea afecţiunii doar când copilul doarme, neimplicarea copilului în alegeri care ţin de activitatea lui), precum şi de tendinţa de a se prelua modele total străine, noi, pentru cultura românească (libertate exagerată acordată copilului  indiferenţa faţă de modelele morale) la care copilul aderă, acceptarea unor comportamente nesănătoase atribuirea responsabilităţii creşterii şi educării copilului în exclusivitate, altor persone sau instituţii şi privarea acestuia de interacţiunea cu părinţii).
În privinţa nevoii de schimbare putem identifica în contextul românesc următoarele dimensiuni: participarea copiilor, în măsura posibilităţilor vârstei şi nivelului de dezvoltare, la luarea deciziilor care le influenţează viaţa, acordarea, cât mai de mai de timpuriu, a libertăţii copilului
de a alege, de a decide şi de a acţiona conform acesteia, pentru dezvoltarea responsabilităţii şi independenţei, dezvoltarea abilităţii copiilor de a-şi rezolva propriile probleme, realizarea conducerii indirecte a vieţii copiilor. Aceste schimbări sunt realizabile încă din copilăria timpurie prin eficientizarea relaţiilor care se stabilesc între copii şi adulţi.
Aceştia din urmă pot începe prin a le acorda copiilor alternative pentru alegerea propriilor opţiuni, explicându-le totodată consecinţele alegerilor făcute.
Astfel în loc să le impună frecventarea unor activităţi extraşcolare, să le lase copiilorlibertatea de alegere. Se pot prezenta activităţile desfăşurate la respectivele cercuri, orarul şi schimbările care intervin în programul zilnic, cerinţele şi normele ce trebuie respectate şi chiar se pot oferi copilului ocazii să observe secvenţe din activităţile fiecărui cerc.
Consilierea preventivă presupune potenţarea factorilor generali de protecţie şi estomparea,
până la anulare, a acţiunii factorilor de risc, şi anume:
• existenţa unei familii care să-i asigure copilului confortul fizic şi psihic optim, dezvoltarea fizică normală şi o stare de sănătate bună;
• achiziţionarea unui set de deprinderi şi abilităţi educaţionale de autoservire, de învăţare, de relaţionare, de autocontrol) şi performanţe intelectuale cel puţin de nivel mediu;
•identificarea şi sprijinirea dezvoltării unor aptitudini şi talente speciale;
• existenţa unui grup de prieteni acceptaţi de părinţi şi implicarea în activităţile formale şi în cele ale grupurilor de covârstnici.
Consilierea preventivă este circumscrisă educaţiei timpurii, deoarece procesul prin care familia îşi creşte, îngrijeşte şi educă copiii, este recunoscut ca formă de socializare primară şi de construire a nucleului personalităţii acestora.
Acest proces este tributar modelului sociocultural al familiei şi are la bază premisele biologice şi fizice ale eredităţii individuale şi sociale. Raportându-ne la copil, putem identifica situaţii care pot pot interveni ca bariere în calea dezvoltării sale. Ele pot fi prestabilite (dizabilităţi pe care copilul le manifestă de la naştere, traume, deficienţe senzoriale, organice, neurologice, mentale severe), biologice (copii născuţi prematur, cu greutate mai mică sau cu probleme fizice) care pot fi remediate, sau determinate de mediul de dezvoltare (copii care cresc
în sărăci în grupuri marginalizate social, în condiţii de violenţă, abuz, departe de familia biologică, în instituții. Dezvoltarea copilului în aceste condiţii se prezintă ca o situaţie de risc. Consilierea de tip preventiv asigură suport părinţilor şi copiilor pentru compensarea diferitelor deficienţe, astfel încât să nu se ajungă la situaţii dificile şi inadaptare. Din această perspectivă, aducem în discuţie situaţiile în care se solicită înscrierea la grădiniţă a copiilor cu CES şi, de cele mai multe ori părinţii acestora sunt întâmpinaţi cu refuz. Deşi ar trebui depăşite, motive există
• lipsa de disponibilitate sau  de pregătire profesională a educatoarelor în a lucra cu copiii care prezintă deficienţe/ dizabilităţi;
• teama şi lipsa de informare a celorlalţi părinţi, că astfel de copii reprezintă un risc pentru dezvoltarea propriului copil, deoarece prin imitaţie ar prelua modele de comportare inadecvată;
• temerile legate de asigurarea securităţii unui astfel de copil, deoarece un astfel de copil are comportamente indezirabile, greu de stăpânit;
• prejudecăţile adulţilor că astfel de copii trebuie formaţi şi educaţi în instituţii speciale sau chiar izolaţi, pentru că oricum nu ajung la un nivel de dezvoltare normal şi nu oferă satisfacţii.
Potrivit politicilor educaţionale care promovează includerea copiilor cu CES, pentru ca situaţiile anterior enumerate să nu se întâmple sau să fie ameliorate, consilierul poate să intervină pentru ca un astfel de copil să nu fie exclus sau marginalizat, prin propunerea şi derularea unor activităţi, cum ar fi:
• informarea despre ceea ce înseamnă copil cu cerinţe educaţionale speciale şi dezvoltarea lui la nivel biologic, psihic, social;
• informarea despre drepturile copilului;
• abilitarea cu în tehnici de lucru specifice a părinţilor, educatoarelor, voluntarilor;
• conştientizarea şi sensibilizarea faţă de copiii cu CES;
• consilierea părinţilor copilului aflat în dificultate cu privire la atitudinile şi comportamentele lor faţă de copil şi faţă de propria dificultate;
• consilierea celorlalţi „actori” din grădiniţă care să asigure suport copiilor cu CES;
• dezvoltarea unor practici concrete pentru includerea copiilor cu CES (curriculum personalizat, metode de lucru adaptate, persoană de sprijin, mediu de învăţare pozitiv, atitudine deschisă etc.).
În demersul său, pe lângă copii, părinţi, educatoare, personal administrativ, echipa managerială a grădiniţei, comunitate, consilierul mai poate antrena reprezentanţi ai serviciilor de îngrijire socio–medicală, de reabilitare şi adaptare a ambientului, servicii conexe celor socio-medicale (fizioterapie,kinetoterapie, logopedie, psihoterapie) în vederea formării şi dezvoltării unei echipe pluridisciplinare care să sprijine copilul în procesul de integrare socială.

Bibiografie: .
JIGAU, M. Ghidul Consiliere şi Orientare. Bucureşti, 2000.
SILVAŞ, A. Managementul carierei. Târgu-Mureş: Universitatea „Petru Maior”, 2009.
JIGĂU, M. (coord), BOTNARIUC, P., CHIRU, M. şi al. Consilierea carierei adulţilor. Bucureşti, 2003.