Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare asupra personalităţii acestora.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte, Astfel, din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil cât şi cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.
Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.
Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor, educă atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.
Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.
Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.
Inţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către copii a unor elemente ştiinţifice despre natură.
Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. In felul acesta li se educă simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile naturii patriei noastre.
De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.
Un alt aspect al vieţii sociale care place mult copiilor şi care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din plin la educarea dragostei faţă de poporul nostru, faţă de datinile şi obiceiurile românilor, faţă de sărbătorile naţionale.
Pe fondul acelor trăiri intense, educatoarea transmite copiilor cunoştinţe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit.
Dezvoltarea copilului pe plan psihic este condiţionată de mai mulţi factori. Sub influenta jocului şi a activităţilor programate (observarea fenomenelor din natură şi a realităţilor sociale, construcţii, modelaj, desen. etc.) precum şi îndrumărilor educatoarei, la copil apar particularităţi psihice noi. Experienţa lor cognitivă se amplifică sfera reprezentărilor se extinde, operaţiile gândirii devin mai complexe.
Vârsta preşcolară mare ( 5 - 6/7 ani )
a) Procesele cognitive - percepţia se detaşează de situaţiile concrete, diferenţiate prin intermediul acţiunilor obiectuale. Rolul lor însă nu trebuie subestimat. Copilul doreşte să ştie cât mai multe, pune nenumărate întrebări, experimentează ,pune mâna pe toate, ridicându-se de fiecare dată deasupra lui înşişi. El învaţă să examineze obiectele operând cu diverse criterii: formă, culoare, mărime.
Este interesant de observat că, potrivit datelor care analizează convorbirile dintre copil şi adult, iniţiatorul dialogului a fost de două ori mai mare din partea copilului. Copilul nu numai că iniţiază convorbirea dar mai elaborează şi forma dialogului pe care îl conduce iar adultul doar se adaptează la demersul acestuia.
   b) Procesele afectiv - motivaţionale - viaţa afectivă a copilului atinge nivelul corespunzător pregătirii lui pentru şcoală. Emoţiile şi sentimentele devin mai bogate în conţinut. Sentimentele de integrare socială şi de prietenie sunt mai accentuate decât cele de dominare şi de agresivitate. Relaţiile de ostilitate făţişă cedează celor de empatie, competiţie, cooperare şi prietenie. şi Important este că în grădiniţă relaţiile socio - afective să-l elibereze pe copil de egocentrismul subiectiv, să-i  formeze capacitatea de apreciere şi autodepăşire tot mai obiectivă potrivit cerinţelor morale. Preşcolarul trebuie să-şi simtă ceea ce ştie că este bine de făcut şi să evite să facă ceea ce ştie şi simte că este rău. In felul acesta, încă din grădiniţă se cultivă concordanţa necesară între cunoştinţe - trăiri afective - acţiuni săvârşite, în procesul de formare morală a preşcolarului.
c) Dezvoltarea voinţei şi a conduitei socio - morale. Evoluţia accesibilă vârstei dobândeşte şi conduita voluntară a preşcolarului mare. Copilul este capabil să renunţe la unele dorinţe imediate şi personale, în favoarea unor scopuri cu o motivaţie socio - morală. Efortul voluntar se exersează prin depăşirea obstacolelor ce se ivesc pe parcurs şi prin ducerea până la capăt a lucrului început. Se dezvoltă la copil capacitatea de a amâna, de a aştepta şi chiar de a renunţa la ceva atractiv şi mult dorit. Această capacitate exprimă intensitatea controlului volitiv asupra trăirilor afectiv - egocentrice. Insuşirea regulilor de comportare prezintă o mare însemnătate pentru dezvoltarea voinţei şi conduitei socio - morale a preşcolarului.
Spre sfârşitul perioadei, preşcolarul începe să resimtă o atracţie foarte puternică spre şcoală, spre rolul de şcolar. Imaginea de sine, proiectată în viitor, exercită o influenţă pozitivă asupra dimensiunilor actuale ale individualităţii copilului. Faptul acesta atestă un indice şi un criteriu valoric obiectiv al maturizării psihologice a copilului în sensul capacităţii lui de a desfăşura cu succes o nouă formă de învăţare - de tip şcolar.

Pentru o reuşită deplină este necesar ca preşcolarul să trăiască experienţa de cunoaştere, să se angajeze în procesul cunoaşterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii, din viaţa plantelor, animalelor, fenomenelor din natură, cât şi contribuită omului la protecţia mediului înconjurător.
Motivaţia alegerii acestei teme este şi constatarea privind starea actuală a mediului înconjurător.
Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece sub ochii  noştri, este un element major al unei "crize de civilizaţie" şi care se datorează tocmai intervenţiei omului în natură.
Acţiunile nefaste pe care le întreprinde omul: tăierea neraţională a pădurilor, distrugerea livezilor, viilor, rezervaţiilor naturale, poluarea aerului, parcarea autovehiculelor în spaţii verzi şi spălarea lor cu detergenţi pot fi înlăturate numai printr-o educaţie a generaţiilor actuale ce determină formarea unei concepţii ecologice.
De aceea, am considerat că trebuie conştientizată necesitatea protecţiei mediului, a ocrotirii vieţii în cele mai variante forme ale sale.
Pentru aceasta am încercat să organizez şi să desfăşor cu multă atenţie întreaga mea activitate instructiv - educativă, punând accent pe formarea deprinderilor practic - aplicative, formarea unui comportament pozitiv în mediul înconjurător, cât şi formarea premiselor concepţiei ecologice.
A demonstra, a însemna, a arăta, a prezenta elevilor obiecte şi fenomenele reale sau înlocuitoarele acestora, în scopul uşurării efortului de explorare a realităţii, a asigurării unui suport perceptiv suficient de sugestiv pentru a face accesibile cunoştinţele respective.
"In timpul demonstrării, copilul trebuie stimulat să urmărească obiectele şi fenomenele nu numai cu simţurile ci şi cu mintea, să gândească, să interpreteze, să încadreze în sisteme, să realizeze o explorare perceptivă mobilizând intelectul şi declanşând toate formele de acţiune, prin care se poate pătrunde în esenţa lucrărilor".
Pe parcursul lectiei, am folost aceasta metoda. Si anume: demonstraţia cu ajutorul materialului natural si demonstraţia cu ajutorul acţiunii si am ajutat copiii sa inteleaga notiuni privind proprietăţi şi transformări ale corpurilor.