O poveste dragă, de suflet
Sfântul Bonifaciu, la acea vreme, și-a dat seama că bradul are formă de triunghi. Atunci, el s-a gândit că bradul seamănă mult cu Sfânta Treime. Așa a decis că bradul este un pom sfânt și l-a numit oficial un simbol al cerinței creștine și al creștinismului din Germania.

Așadar, oamenii obișnuiau să-și orneze casele cu brazi atârnați de tavan, cu vârful în jos. Așa considerau ei că scot în evidență adevărata unire cu Dumnezeu. Se spune și acum că primul brad împodobit a apărut în secolul al XV- lea, în Riga, Letonia. De-a lungul timpului, împodobitul bradului a dvenit pentru oameni cel mai important și așteptat obicei din perioada de iarnă.

Povestea bradului de Crăciun, prin țară și prin lume
O poveste a bradului de Crăciun scoate în evidență faptul că, la începutul secolului XVI, Martin Luther, atunci când se plimba, în drum spre casă, într-o noapte de Crăciun, ar fi zărit un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii. A dceis că trebuie să îl taie și să îl ia acasă. Apoi, când a ajuns cu el în căminul său,  l-a ornat cu lumânări aprinse. Din Germania tradiția s-a răspândit și în restul lumii.

În anul 1521, în frumoasa Franța, un brad a fost împodobit la nunta prinţesei Hélene de Mecklenburg cu ducele de Orleans. Apoi, primul brad împodobit care a fost recunoscut oficial în Franța a avut loc în iarna anului 1605. Bradul a fost decorat într-o piață publică din Strassburg, cu mere roșii, nuci și bomboane, iar această tradiție a ținut până în prezent.

În Anglia, la Crăciunul care a avut loc în anul 1841, tradiția bradului apare pe vremea în  care prinţul Albert, soţul reginei Victoria, a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. În Statele Unite ale Americii, obiceiul de a împodobi bradul de Crăciun a juns în 1830. Atunci a fost adus de coloniștii germani.

În România, legendele spun, că teritoriul țării noastre, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la curtea Regelui Carol I, străbunicul Regelui Mihai, abia în anul 1874. Regina Elisabeta, pe atunci purtând pseudonimul Carmen Sylva a publicat numeroase lucrări legate de brazii de Crăciun, a împodobit în Sala Tronului de la Palatul Regal, 14 brazi după modelul țărilor nordice și a oferit cadouri tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Crăciun.

Apoi, atunci când România s-a lovit pe deplin de instalarea regimului comunist, autoritățile au încercat să anuleze această tradiție, însă nu s-a putut. Mult iubita activitate de iarnă a rezistat mult și bine, asta datorită credinței puternice pe care poporul a avut-o în Dumnezeu și mai ales datorită frumuseții obiceiului în sine.

Legende și povești despre bradul de Crăciun
Una dintre legendele bradului de Crăciun ne prezintă momentul în care, Însuși Domnul Iisus Hristos, pe când mergea alături de Sfântul Petru, avea să treacă printr-o pădure și în timp ce mergeau a început brusc o furtună periculoasă. Iisus a căutat un loc unde să se ascundă de ploaie și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul.

Legenda spune că bradul i-a vorbit lui Iisus și i-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar pute răni. Atunci, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare. De aceea, atunci când toți copacii sunt goi în sezonul rece, bradul este cel care rămâne falnic și verde. Iisus Hristos a spus la acea vreme: Atunci când te vor împodobi să se gândească la
Mine”.

O altă poveste a bradului de Crăciun ne arată că înainte, toți pomii aveau coroana verde și nemuritoare până când, în timpul unei vijelii puternice dintr-o seară de Crăciun, o pasăre a cerut să se adăpostească și ea, pentru a putea supraviețui furtunii puternice.

Toți copacii au refuzat-o și i-au spus că ei trebuie să își protejeze fructele. Bradul a fost singurul care a primit-o. Pentru bunătatea sa,  Dumnezeu i-a păstrat veșnic crengile verzi și le-a parfumat. La finalul furtunii, toți ceilalți copaci avea crengile dezgolite, mai puțin bradul, iar de atunci, oamenii l-au numit pom sfânt.

Împodobirea bradului de Crăciun
Potrivit unei alte legende destul de veche și cunoscută, din nordul Europei, se spune că au plecat drum trei virtuţi surori, Speranţa, Iubirea şi Credinţa, care-și doreau să întâlnească copacul care să le reprezinte. Ele își doreau ca acest copac să fie înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa.

După foarte multe căutări, fetele au găsit bradul chiar în seara în care Domnul Iisus s-a născut. Așa au considerat că bradul este simbol al credinței.

Simbolul bradului în creștinism
Bradul este cunoacut ca un adevărat simbol divin, atât prin forma sa triunghiulară care amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată frunzele și culoarea. El este nemuritor, la fel cum sunt sfinții. Așadar,  în anumite zone ale țării, la nașterea unei persoane se planta un brad în curte, considerat protectorul curții. Persoana care se năștea primea datoria de a avea grijă de brad toată viața sa.

De altfel, intrarea în locul unde se ține petrecerea se ornează cu crengi de brad pentru a le aduce noroc mirilor. De partea cealaltă, la moartea unui tânăr necăsătorit apare simbolul bradului întors. Pomul, considerat a fi cel plantat la naștere, se împodobește cu vârful în jos și se pune pe mormântul omului plecat la cele veșnice pentru a-i ușura drumul în lumea de dincolo.

Există o tradiție și în cazul caselor nou construite. Acestea sunt ornate cu crengi de brad pentru noroc și prosperitate.