Expunerea didactică constă în prezentarea verbală sub forma unui monolog a unui volum de informație, pe care profesorul îl adresează elevilor săi, referitoare la conținuturile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii.
Prezentarea acestei metode a făcut-o doamna profesor Maria Popan, foarte explicit în lucrarea “Metodica desfășurării activității didactice la disciplina Contabilitate”, de unde am sintetizat că expunerea didactică este o metodă de predare tradițională, verbală, expozitivă, care poate îmbrăca mai multe variante: povestirea, explicația, prelegerea școlară, etc.
Expunerea didactică ca metodă trebuie să respecte un minimum de cerințe :
        -  conținuturile prezentate trebuie să fie veridice, bine documentate și convingătoare, ceea ce implică pregătirea anticipată temeinică a expunerii;
        -  să fie respectate normele impuse de programa școlară;
        -  volumul de informație să fie rezonabil, în raport cu vârsta și cu experiența de învățare a copiilor;
        - stringență logică și succesiune logică: expunerea să aibă o idee centrală, din care decurg câteva idei principale; la rândul lor, acestea trebuie să fie explicate și susținute prin idei de amănunt și exemple, respectiv ideile să decurgă unele din altele ;
        -  exemplele ilustrative să fie doar în cantitate suficientă;
        - în cazul povestirii, o cerință aparte - caracterul plastic, emoțional, sugestiv al expunerii, aceasta fiind sprijinită chiar pe elemente dramatice, mimică, gestică;
            - exprimarea: limbaj și stilul adecvat nivelului auditoriului; claritate logică și corectitudine gramaticală;
       -  menținerea unui ritm optim (aproximativ 60-70 cuvinte pe minut) >>.

Instructajul este o metodă de comunicare orală, expozitivă și reprezintă explicația care precede sau însoțește o activitate practică, activitatea de atelier, o excursie.
Instructajul ajută la precizarea sarcinilor de indeplinit, a condițiilor, a modului de comportare a elevului. Se aplică mai mult la clasele mai mari, formarea acestui procedeu e dificilă pentru că se reține cu mare greutate conținutul verbal.
Exemplu: Instructajul la atelier, la o activitate practică. Se realizează în același timp instructajul și demonstrația pe material didactic.

Conversația didactică constă într-un dialog care se desfășoară între profesor și elev cu ajutorul căreia se valorifică în scop didactic întrebările și răspunsurile, fiind ca și expunerea o metodă verbală, dar mult mai dinamică decât aceasta.
Se identifică trei forme ale conversației, și anume:
A. Conversația euristică este proiectată așa încât “să conducă la descoperirea a ceva nou de către elev și constă in serii legate de întrebări și răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării”.
Întrebările și răspunsurile se grupează în serii compacte, iar o nouă întrebare avându-și punctul de plecare dintr-un răspuns. anterior. Conversația euristică permite răspunsul la întrebările ce i se adresează, fiind influențată de noțiunile asimilate de către elevi anterior.
B. Funcția principală a conversației examinatoare (catehetică) este aceea de a constata la un anumit moment, stadiul cunoștințelor elevilor. Aceasta trebuie să aibă în vedere  câteva exigențe ale calităților atât în ceea ce privește întrebările, cât și răpunsurile.
      Printre calitățile întrebărilor putem enumera:
a) precizia;
b) formularea corectă logică și gramaticală;
c) atunci când elevul realizează confuzii grosolane în timpul alcătuirii răspunsului se poate interveni pentru corectare;
d) întrebările sa fie suficient de varietate:
*  întrebări care necesită definiții date, nume;
                   *  întrebări care necesită explicații;
                   *  întrebări ce expun situații problematice;
e) evitarea întrebările voit eronate;
f) întrebarea trebuie să facă referire la un conținut limitat și să conțină o concizie convenabilă;
g) nu sunt indicate și nici profitabile întrebările care cuprind insinuarea răspunsului și nici cele care cer răspunsuri mono-silabice;
h) în primul rând se elaborează întrebarea și se adresează clasei în întregime, iar după aceea este numit elevul care trebuie să răspundă, dar numai dacă  timpul aproximativ de gândire a expirat;
i)  în funcție de dificultatea ei, de fiecare dată, întrebarea trebuie asociată timpului de gândire.
Calitățile răspunsului:
a) indiferent de disciplina școlară în cadrul căreia se elaboreză, trebuie să fie întotdeauna corect gramatical și logic;
b) răspunsul trebuie să acopere în totalitate sfera întrebării;
c) răspunsul trebuie să aibă concizia cea mai convenabilă și, în același timp, să vizeze precis conținutul fundamental al întrebării;
d) răspunsul trebuie să fie formulat într-o frază sau propoziție încheiată, mai ales pentru clasele mici;
e) îndrumarea elevilor trebuie realizată astfel încât să eludeze exprimările sacadate fragmentare, însoțite eventual de elemente care urățesc și parazitează vorbirea.
C. Conversația în actualitate presupune respectarea unor minime cerințe atât de către profesor, cât și de către elev:
 cerințe pentru elevi: în dezbatere pot fi antrenați doar când dispun:
(a) de capacitatea de a cunoaște punctele de vedere ale celorlalți
(b) de metoda indispensabilă investigării în sfera dezbaterii;
(c) de informația inclusă în problemă;.
 cerințe pentru profesori:
     (a) să realizeze climatul socio-afectiv indispensabil, care să se bazeze prioritar pe coeziunea grupului;
     (b) pentru a oferi ocazia fiecărui elev să-și exprime părerea, grupul de dezbatere trebuie să fie în număr rezonabil (de 15 până la 20 elevi);
(c)  să se îngrijească de dispunerea în spațiu cea mai bună a grupului;
(d) pentru abordarea fiecarei probleme inclusă în dezbatere trebuie să realizeze o repartizare cu aproximație a timpului;
(e)  să aibă un rol de moderator, cu evitarea impunerii părerii proprii.

Demonstrația reprezintă o metodă de predare - învățare, în care mesajul de transmis  elevilor se cuprinde într-o acțiune concretă, un obiect concret, sau substitutele lor.
Un criteriu de clasificare este mijlocul pe care se sprijină fiecare demonstrație, putând enumera formele acesteia:
                   (a) demonstrația cu acțiuni;
                   (b) demonstrația cu obiecte în situație naturală;
                   (c) demonstrația cu substitutele acțiunilor, fenomenelor, obiectelor;
                   (d) demonstrația cu mijloace tehnice;
                   (e) demonstrația de tip combinat.
a. Demonstrația cu obiecte are o sursă principală a informației elevului care constă într-un obiect natural (semințe, roci, substanțe chimice, plante,) introduse atât cât este posibil în contextul acestora de existență (spre exemplu, unele animale sau plante de laborator). Principalul avantaj al acestei metode este că imprimă învățării o atmosferă foarte convingătoare.
b. Demonstrația cu acțiuni are ca sursă a cunoașterii pentru elev o acțiune pe care profesorul i-o indică. Scopul demonstrației îl reprezintă evoluția acțiunii  într-o deprindere. Cerințele minime didactice de respectat sunt: demonstrația să fie realizată efectiv, așezarea, instruirea prealabilă a elevilor, gruparea, o exersare în prealabil de către profesor, să se bazeze pe acțiune reală, să nu se mimeze sau doar să se verbalizeze, să se întrepătrundă cu exercițiul cât mai repede, adică acțiunea să se sprijine pe explicațiile instructorului și să fie asumată de elev.
c. Demonstrația cu substitute conține o extensie vastă care cuprinde materialele confecționate sau substitutele facil realizate aflate la îndemâna educatorului precum: planșe, hărți din diferite domenii, fotografii și tablouri și materiale tridimensionale.
Avantajele utilizării acestei metode sunt:
1. efort economic mai mic, raportat la originale;
2. distanța în spațiu și timp nu permite, de cele mai multe ori, apelul nemijlocit la fenomenele palpabile  sau la obiecte;
3. substitutele pot simplifica, prin schematizare și prin vizualizare  compoziția complexă a fenomenelor și obiectelor reale;
4. substitutele pot fi utilizate în educație timp nelimitat;
5. imposibilitatea recurgerii la existențe naturale.
d. Demonstrația combinată se realizează astfel:
- demonstrația prin experiențe reprezintă amestecul demonstrației cu acțiuni și cu obiecte;
- demonstrația prin desen didactic constă în realizarea desenului de către profesor în fața elevilor, aceștia realizând desenul în același timp cu el.  Este demonstrația ce amestecă acțiunea cu substitutul.

Instruirea prin mijloace audio/ video vizează mijloacele tehnice: mijloace audio-vizuale; mijloace video; mijloace audio;.
Avantajele utilizării acestei metode:
1. Mijloacele tehnice redau fidel sonor și vizual;
2. Mijloacele tehnice pot sesiza aspecte greu sau imposibil de redat pe altă cale;
3. Cu ajutorul tehnicilor diverse de trucaj, se pot descompune, reda și separa fenomene insesizabile altfel;
4. Evită consumul de timp prin reluarea rapidă de nenumărate ori;
5. Mijloacele tehnice sunt atractive și productive pentru elevi datorită aspectul estetic și ineditului.
Cerințe minimale  pentru folosirea mijloacelor tehnice:
o Spațiu special amenajat (perdele opace, pupitre etc.);
o pentru a nu deranja activitatea elevului, momentul demonstrațiilor trebuie ales judicios;
o profesorul trebuie să aibă o pregătire specială pentru întreținerea funcțională  și utilizarea dispozitivelor, aparaturii și materialelor.
Bibliografie:
- https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-educatie-incluziva-de-calitate/strategii-didactice-metode-didactice-mijloace-de-invatamant. (n.d.).
- https://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/METODE-DIDACTICE72149.php