Imperiul Mongol

Publicat în 07. 07. 2022 de Nicoleta Alexandra Ungureanu | Etichetat cu: istorie, imperiu, mongoli
Categorie: cultură – societate – educaţie

INTRODUCERE

Imperiul Mongol a fost cel mai mare imperiu de uscat din istoria omenirii – având o suprafaţă de peste 30 de milioane de kilometri pătraţi, această imensă construcție statală depăşea ca întindere chiar şi Imperiul Roman la apogeul său .
Din păcate, informaţiile de primă mână (aşa-numitele „izvoare” sau „surse primare”) pe această temă nu sunt foarte multe. Unele dintre ele s-au pierdut, cum ar fi, de exemplu, Altan Debter (Cartea de Aur), lucrare despre care unii autori cred că ar fi stat la baza Istoriei Secrete a Mongolilor care ar fi fost citită de cronicarul persan Rashid-al-Din Hamadani când şi-a redactat faimoasa sa cronică, Jami al-Tawarikh (Compendiu de Cronici) și că acesta s-a folosit de informațiile astfel obținute .
Din fericire, s-au păstrat lucrări precum Istoria Secretă a Mongolilor (scrisă în alfabetul uigur adoptat de mongoli încă din secolul al X-lea, de unul sau mai mulţi membri ai clanului căruia îi aparţinea prin naştere Ginghis Han ), Ystoria Mongolica a călugărului franciscan Giovanni da Pian del Carpine, Relatarea despre Mongoli a lui Willem van Ruysbroeck (şi el tot călugăr franciscan) şi Călătoriile lui Marco Polo.

ÎNAINTE DE IMPERIU – ORIGINEA MONGOLILOR
Strămoșii mongolilor sunt menționați petru prima dată în secolul VIII în cronicile chineze, care descriu nomazi care își așezau corturile pe cursul superior al râului Amur.
La acea dată încă nu se stabiliseră pe actualul teritoriu al Mongoliei, ci locuiau pe actualul teritoriu al Manciuriei, de unde „ieșeau adesea pentru a întreprinde o expediție războinică și chiar pentru a întemeia sau participa la întemeierea acelor vaste imperii care asaltau țările sedentare” . Nu se știe exact cum își spuneau, dar, așa cum românii și-i revendică pe daci ca strămoși ai lor, tot așa mongolii și-i revendică drept strămoși pe misterioșii xiongnu (hsiung-nu) , pe care „părintele istoriografiei chineze”, cronicarul Sima Qian (c. 145 – c. 86 î.Hr), îi descria în „Analele” sale ca fiind „barbari care au apărut la hotarele de nord ale Chinei în timpul dinastiei Han” . Mulți istorici mongoli consideră și acum că „organizarea socială, obiceiurile și cultura Hunilor (Xiongnu – n.r.) erau extrem de apropiate de cele ale triburilor proto-mongole din regiunea tungusă)”, și că „hunii aveau o origine mongolă, de-abia după ce au migrat spre vest (Turkestan, Asia Centrală) fiind asimilați de către triburile turce” .
Proto-mongolii au părăsit Manciuria în secolul X d.Hr. Unii au invadat zona de nord a Imperiului Chinez, unde au fondat un stat condus de dinastia Liao. Își spuneau kitani sau kitai – termen care a devenit mai târziu Cathay, iar apoi... China – iar statul lor a durat până în anul 1225, când au fost îngenuncheați de jurcheni, care și-au luat numele de Kara-Kitai (kitai negri), întemeind și ei un imperiu (inspirat tot de modelul chinez) condus de dinastia Jin. Alții au luat-o către vest, ocupând Mongolia. Au început prin a se stabili pe malurile râului Onon, ajungând astfel să fie vecini cu keraiții, khamagii, naimani, merkiții, cu tătarii și cu ionghiuții, care erau creștini de rit nestorian . Cu unii dintre aceștia vor fi aliați, cu alții se vor lupta – pentru că împărații dinastiei Jin (care, spre deosebire de predecesorii lor din dinastia Liao, nu au izbutit niciodată să controleze cu adevărat stepele) și-au asigurat liniștea practicând o politică de divide et impera, încurajând conflictele dintre triburi, în special dintre tătari și mongoli . Dar, în curând, un lider charismatic a vea să schimbe toate acestea – și încă în mod radical.

GINGHIS HAN, ÎNTEMEIETORUL IMPERIULUI MONGOL
În anul 1162, Yesügei Baghatur, liderul clanului Borjigin (al cărui nume provine de la un râuleţ care curge şi acum în regiunea Khölön Buyr din estul Mongoliei şi se numeşte Borjiqo) , s-a oprit undeva în vecinătatea actualei capitale a Mongoliei, Ulanbaatar, şi şi-a întins cortul, sub care soţia sa Ho’elun Ujin i-a născut un fiu, care a fost botezat Temujin, adică „Făuritorul de Fier”. Momentul este consemnat în detaliu în Istoria Secretă a Mongolilor, care relatează şi faptul că nou-născutul strângea un cheag de sânge în mânuţă, fapt care a fost interpretat ca un semn de bun augur, întrucât prevestea că micuţul Temujin avea să fie un mare cuceritor .
A fost chiar mai mult decât atât – a fost un fondator, fiind considerat întemeietorul naţiunii mongole. Printre altele, a întemeiat şi instituţii, cum ar fi faimoasa „gardă de noapte” – un serviciu de pază şi protecţie a suveranului, care avea, printre altele, şi atribuţia de a interoga perosanele suspecte şi prizonierii . Funcţionarea acestui serviciu a cosntituit subiectul unui decret emis de însuşi Ginghis Han şi a unui altul, emis de fiul său, Ögedei Han . Unii autori consideră că Ginghis Han ar fi creat, pe lângă un serviciu de spionaj bine pus la punct, şi faimosul yam, sistemul de curieri al Imperiului Mongol, cel mai eficient din vremea sa. Sigilii de aur, argint sau bronz indicau importanţa şi gradul de prioritate a mesajului purtat şi, implicit, a misiunii şi curierului .
Trebuie precizat că marele cuceritor aplicase o idee mai veche, pusă în practică de persani în timpul dinastiei ahemenide, de la care au preluat-o apoi sassanizii şi, după ei, califii dinastiei abbaside. Un sistem similar exista şi in China. În Capitolul VIII al Istoriei Secrete a Mongolilor există chiar un pasaj care poate fi interpretat în sensul că Ginghis Han ar fi creat şi un serviciu de spionaj. În Secţiunea 203 a Capitolului VII, Ginghis Han îl laudă pe Shigi-qutuqu, care intrase prin adopţie în clanul imperial Borjigin, că devenise „ochii care văd şi urechile care aud” pentru el. Deci printre sarcinile lui Shigi-qutuqu, care avea atribuţii poliţieneşti şi judecătoreşti bine precizate, s-ar fi putut număra şi culegerea de informaţii . Dar să nu anticipăm, pentru că viitorul mare cuceritor a fost nevoit să pornească de la zero...
Asemeni tuturor copiilor mongoli, a învățat de mic să călărească, să tragă cu arcul și să mânuiască sabia. Când Temujin avea nouă ani, Yesügei Baghatur și-a luat fiul într-o vizită la rudele soției sale, care aparținea prin naștere tribului Olqunu’ut. Căpetenia tribului, puternicul Dei-secen, avea o fetiță cu un an mai mare decât Temujin, numită Börte (albăstruia). Cei doi copii s-au plăcut și au devenit logodnici . Numai că, pe drumul de întoarcere a acasă, Yesügei Baghatur a fost otrăvit de niște tătari în timpul unui popas. Întors acasă, Temujin a revendicat concucerea tribului Borjigin, dar războinicii au refuzat să-i recunoască acest drept iar el, mama și frații lui au fost nu numai abandonați și lăsați să se descurce singuri, ci și jefuiți. A început o perioadă extrem de grea pentru familia răposatului Yesügei Baghatur – Temujin și frații săi izbutind cu greu să supraviețuiască. Au rezistat practicând vânătoarea și pescuitul. Nu odată, Temujin și frații săi s-au luptat pentru mâncarea care nu ajungea – iar într-o astfel de luptă, viitorul mare cuceritor și-a ucis fratele vitreg, Bekter .
Peste câțiva ani, Temujin s-a dus la Dei-secen, care l-a primit bine, spunându-i că nu încetase niciodată să-l considere ginerele său. În scurt timp, căsătoria lui cu Börte a fost celebrată, ginerele primind ca dar de nuntă o superbă blană de samur, pe care a folosit-o ca plocon – a dăruint-o fratelui de cruce al tatălui său, Togrul, puternicul șef al tribului keraiților. Se părea că lucrurile începeau să meargă bine, dar tribul rival al merkiților au atacat și devastat tabăra lui Temujin, răpindu-i soția, care era deja gravidă cu fiul cel mare al lui Temujin, Djoci. Cu ajutorul lui Togrul, Temujin i-a învins pe merkiți, eliberându-o pe Börte. Dar, din cauza că se nescuse în captivitate, paternitatea lui Djoci și, implicit, dreptul său la succesiune, aveau să fie în viitor contestate .

TEMUJIN DEVINE GINGHIS HAN
În anii care au urmat, Temujin a devenit un lider militar nu doar respectat, ci și temut, câștigând toate bătăliile purtate împotriva merkiților, tătarilor, keraiților și naimanilor. Datorită acestei faime, o adunare a triburilor mongole (kuriltai), care a avut loc la o dată situată între anii 1195 și 1197 l-a proclamat mare han , iar cu prilejul unui alt kuriltai, care a avut loc în anul 1206 la izvoarele râului Onon, Temujin a fost proclamat Ginghis Han, adică Suveran Universal. Acesta este, practic, actul prin care a fost marcată în mod oficial nașterea Imperiului Mongol .
Noul Suveran Universal a reorganizat armata, punând-o pe baze meritocratice. Unitatea de bază era tumenul, care avea 10000 de călăreţi, fiind împărțit în subunități, după cum urmează: minghan (1000 de călăreți), jagun (100 de călăreți) şi arban (10). O astfel de structură organizatorică oferea o mare flexibilitate, permițând comandanților să dezvolte tactici de luptă complexe, adecvate oricărei situații.
Învățați de mici să călărească, mongolii erau maeștri desăvărșiți în arta echitației. Fiecare războinic mongol dispunea de cel puțin trei cai, pentru a nu-i obosi. Erau cai mici, dar rapizi, blânzi și rezistenți, care se mulțumeau și cu iarbă, fapt care simplifica la extrem logistica armatelor mongole, ale căror comandanți nu mai trebuiau să se ocupe de problema furajelor. În plus, iepele le furnizau călăreților și lapte, fapt care, de asemenea, simplifica problemele logistice.
De altfel, mongolii nu erau deloc mofturoși – mâncau orice. „Dacă țăranii voștri ar putea să se mulțumească doar cu hrana regilor tătari, ați putea cuceri cu ei lumea”, îi spunea călugărul franciscan Willem van Ruysbroeck (cca. 1210 – cca. 1270) regelui francez Ludovic al IX-lea. Mongolii erau înarmați cu arcuri compozite, fabricate din lemn de corn și tendoane, care puteau arunca săgeți la distanțe de peste 300 de metri și aveau o putere de străpungere uimitoare.
Pe lângă „nucleul dur” al armatei sale, format din mongoli, Ginghis Han recruta și din teritoriile cucerite – un bărbat din zece. Dat fiind prestigiul de care se bucura armata mongolă, nu sunt menționate dezertări. În armata lui Ginghis Han a existat chiar și un corp de artileriști chinezi, care foloseau praful de pușcă precum și un corp de artileriști care folosea catapulte și baliste. Pe măsură ce imperiul s-a întins, armata a devenit din ce în ce mai tehnologizată, iar tacticile de luptă au evoluat în consecință. Mongolii evitau pe cât posibil luptele corp la corp, cel puţin până la ruperea liniilor inamice, și recurgeau la retragerea simulată pentru a-și obosi adversarii, pe care apoi îi atacau din flanc. Puteau fi și cruzi, chiar la extrem – pentru ei, cruzimea era o armă psihologică .
Generalii lui Ginghis Han, care dispuneau de o totală libertate de acțiune, erau recrutați și promovați exclusiv în funcție de merite, nu de origine. De altfel, din cauza acestei „erezii”, marele cuceritor avea să se certe cu fratele său de cruce, Jamukha (susţinător fervent al aristocraţiei „de sânge”), care avea să-i devină duşman de moarte, printre altele, şi din acest motiv... Cel mai strălucit exemplu de promovare pe bază de merit este cel al lui Subutai Baghatur (1175-1248), un self-made-man de origine umilă care a intrat în serviciul personal al lui Ginghis Han la vărsta de 14 ani, ca simplu soldat, fiindu-i încredinţat acestuia chiar de către tatăl său, fierarul Jarchigudai . A devenit în scurtă vreme unul din apropiaţii lui Ginghis Han şi un războinic temut, aşa cum avea să recunoască însuşi Jamukha:
„Ei sunt cei patru câini ai lui Temujin... Au frunţi de aramă, fălcile lor sunt ca nişte foarfece, limbile lor sunt mai ascuţite ca vârfurile săgeţilor, craniile lor sunt de fier iar cozile lor sunt săbii. În luptă, ei îşi devorează duşmanii... feriţi-vă de ei când sunt dezlegaţi! Ei se numesc Jebe, Kublai, (a nu se confunda cu viitorul împărat al Chinei, Kublai Han, un alt nepot de fiu al lui Ginghis Han – n.r.), Jelme şi Subotai.”
Ceva mai târziu, franciscanul Giovanni da Pian del Carpine, care avea să asiste la încoronarea lui Güyük Han la Karakorum, capitala fondată de predecesorul acestuia, Ögedei Han, avea să scrie despre Subutai că „este respectat printre ei (mongolii, n.r.) ca un mare războinic .
Cu o astfel de organizare militară redutabilă, Ginghis Han a început prin a supune triburile de la nord de China, iar în anul 1221 a demarat campania împotriva imperiului Jin pe care l-a cucerit în bună parte, inclusiv capitala, actualul Beijing, unde populația a fost aproape în întregime masacrată. Trebuie precizat faptul că, la acea dată, China era împărțită în trei mari formațiuni statale: imperiul Jin în nord-est, regatul Xia-xia (care devenise tributar Imperiului Mongol și a fost anexat mai târziu) în nord-vest și imperiul Song în sud-vest. În vest, Ginghis Han a cucerit sultanatul Horezmului (Khwarizm), împotriva căruia i-a trimis pe Djebe și Subotai, care au avansat până în nordul Persiei, iar pe ruși i-a învins în Bătălia de la râul Kalka, în anul 1223.
Ginghis Han a murit pe data de 12 august 1227, din cauza unui accident de călărie survenit cu doi ani mai devreme. Poziția mormântului său nu este nici acum cunoscută (în Istoria Secretă a Mongolilor nu există nicio mențiune în acest sens). Înaintea morții sale, Genghis Han a divizat imperiul, împărțindu-l fiilor săi. Procesul de fărmițare va fi definitivat sub nepotul său Kubliai Khan, care se va proclama împărat al Chinei .

URMAȘII LUI GINGHIS HAN
Începuse însă ceea ce istoricii numesc pax mongolica – însă doar în Imperiu, care, devenind mult prea întins pentru a putea fi guvernat (în anul 1240 cuprindea aproape toată Asia și o bună parte din Europa ), a sfârșit prin a fi împărțit în patru ulus-uri.
Cel mai important – și care în teorie deținea supremația asupra tuturor celorlalte formațiuni statale – era cel din China, condus de Kubliai Han (1215-1294), care a luat puterea în anul 1260 și a fondat dinastia Yuan sub care s-a sfârșit procesul de unificare al „Imperiului de Mijloc”. Un alt imperiu era cel al Ilkhanilor, centrat în jurul Iranului. Suveranii acestor două formațiuni statale descindeau din ccel mai mic fiu al lui Ginghis han, Tului cel supranumit „prințul vetrei”, întrucât datina mongolă le cerea fiilor mezini să preia grija casei părintești. Tot spre vest era ulus-ul Djagatanizilor, numiți astfel pentru că deschindeau din Djagatai, un alt fiu al marelui cuceritor, și Hoarda de Aur sau Hanatul din Kiptchak, condus de descendenții lui Djoci, fiul cel mai mare al lui Ginghis Han .
De la Marea Adriatică până la Oceanul Pacific, Ginghis Han și fiii săi au învins armate, de multe ori redutabile, și au subjugat popoare, cucerind sau doar pustiind teritorii care azi aparțin Austriei, Finlandei, Croației, Ungariei, Poloniei, Rusiei, Ucrainei, Turciei, Siriei, Irakului, Iranului, nordului Indiei, Vietnamului, Tibetului, Coreei și Myanmarului. Imperiul Mongol ajunsese să se întindă pe o suprafață cât Africa de mare . Dacă în 1241 mongolii au izbutit să pustiască și să îngrozească Europa, dacă în 1258 au cucerit și pustiind Bagdadul, executându-l pe califul abbasid, în 1260 mongolii și-au atins limitele puterii lor, armata comandată de generalul Kitabuga fiind practic spulberată de mameluci în bătălia de la Ain Djalut, pe data de 3 septembrie 1360. Djagatanizii au încercat în 1299 să recucerească Siria, dar fără succces .
Cele două invazii ale Japoniei ordonate de Kubliai Han – în 1274 și 1281 – s-au soldat și ele cu niște eșecuri zdrobitoare .
În timp, descendenții lui Ginghis Han căpătaseră „supărătorul obicei de a se lupta între ei”, așa că procesul de fărmițare a Imperiului a tot continuat . Ultimul stat condus de un prinț gingishanid care a supraviețuit a fost hanatul Buharei, situat pe teritoriul de azi al Uzbekistanului și Tadjikistanului, care însă a trebuit să accepte protectoratul Imperiului Rus în anul 1866. Iar în 1920 a fost invadat de Uniunea Sovietică .

ÎN LOC DE CONCLUZIE: URMĂRILE CUCERIRILOR MONGOLE ȘI MOȘTENIREA CULTURALĂ A IMPERIULUI

Pe lângă hecatombe și distrugeri, mongolii au lăsat în urma lor și lucruri demne de admirat. Pax mongolica a produs intensificarea schimburilor comerciale și culturale pe Drumul Mătăsii și o înforire culturală în întreaga lume controlată sau influențată de fii stepei. Când ambasadorii mongoli au ajuns Bordeaux și la Northampton, europenii (care inițial se arătaseră sceptici față de cartea de călătorie a lui Marco Polo) și-au dat seama cât era, de fapt, de mare lumea în care trăiau. Unii autori susțin chiar că, fără mongoli, europenii nu ar fi simțit imboldul de a descoperi lumea și că Epoca Marilor Descoperiri Geografice ar fi venit mai târziu fără ei.
Se poate spune și că mongolii au facilitat primul mare transfer de tehnologie din istorie, pentru că, datorită lor, Europa a descoperit, pe lângă armele de foc, mătasea, ceramica și tiparul – ce e drept, pe filieră arabo-islamică .
În plus, din punct de vedere religios, mongolii au dat dovadă de o toleranță absolut neobișnuită în epocă. În capitala fondată de Ginghis Han, Karakorum, existau cel puțin 12 temple dedicate zeilor mai multor popare, precum și moschei și biserici .

BIBLIOGRAFIE

A: SURSE PRIMARE

DiPlano Carpini, Giovanni, The Story of the Mongols Whom We Call the Tartars. Translated by Erik Hildinger, Boston, Branden Publishing Company, 1996.

The Secret History of the Mongols, tradusă de profesorul Urgunge Onon, fondatorul Mongolia and Inner Asia Studies, Editura Routledge Curzon Press, Londra & New York, ISBN 0-7007-1335-2. Prima versiune folosită a fost traducerea realizată de Francis Woodman Cleaves – Editura Harvvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1982.

B. LUCRĂRI DE SPECIALITATE
Buell, Paul D., Historical Dictionary of the Mongol World Empire, Editura The Scarecrow Press, 2003, Lanham, Maryland, USA, 2003.

Morgan, David. The Mongols, Ediţia a doua, Editura Blackwell Publishing, Malden, Massachusetts, SUA, 2007.

Roux Flavigny, Jean-Paul, Imperiul Mongol şi Gingis Han, Editura Univers, Bucureşti, f.a.

Slappy, Sean, lt.-comandor, Command And Control Began with Subotai Bahadur, dizertaţie de master în ştiinţe militare, Marine Corps Univwersity, Quantico, Virginia, USA, 2010, https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0ahUKEwjE4bPfv8bRAhXDNxQKHXjjA4YQFggaMAA&url=http%3A%2F%2Fwww.dtic.mil%2Fcgi-bin%2FGetTRDoc%3FAD%3DADA600354&usg=AFQjCNFkoq5CIY5s_cH6B1kfW9OQtGUuqw&sig2=MQySjIAZYeZkyYtABVqi3g&cad=rja, accesat pe data de 7 ianuarie 2017.

Turnbull, Stephen, Gengis Khan & The Mongol Conquests 1190-1400, Editura Osprey Publishing, Oxford, Marea Britanie, 2001

C. ARTICOLE ȘI RESURSE WEB

- Cu autor:

Devine Thomas, Kelly, The History of Others: Foreig Peoples in Early Chinese Historiography, articol publicat în anul 2008 pe website-ul IAS (Institute for Advanced Studies), accesat pe data de 03.04.2022., https://www.ias.edu/ideas/2008/di-cosmo-historiography.

Tumen, Dashtseveg, Anthropology of Archaeological Populations from Northeast Asia
https://web.archive.org/web/20130729140858/http://user.dankook.ac.kr/~oriental/Journal/pdf_new/49/11.pdf, accesat pe data de 02.04.2022.

- Fără autor:

Ginghis Han, geniul brutal al istoriei, articol postat pe website-ul revistei „Historia”, f.a., f.d., f.p., https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ginghis-han-geniul-brutal-al-istoriei, accesat pe data de 02.04.2022.