INAPOI LA ORIGINI IN SATUL BUNICILOR -SALCIUA- JUDETUL ALBA
 

Comuna Sălciua face parte din Mocănimea Munților Apuseni din punct de vedere etnografic. Este important sa facem deosebirea  între mocan și moț; „trăsăturile de personalitate, portul și obiceiurile îl diferențiază pe mocan de moț (țop): «Mocanul este mai vioi la petrecere și mai puțin crâncen ca moțul, mai deschis la suflet și mai sincer». Satul Sălciua de Sus este de tipul sat adunat, gospodărille fiind întinse de-a lungul DN 75.
Ocupațiile sălciuanilor nu s-au schimbat prea multe de-a lungul timpului. Agricultura cu cele două ramuri, cultura plantelor și creșterea animalelor, este o ocupație străveche pe teritoriul comunei. Acesteia i se adaugă până în zilele noastre și alte ocupații secundare: vânătoarea, albinăritul, lucrul la pădure, culesul din natură (fructe sălbatice).
Portul popular este asemănător cu al celorlalți mocani. Atât în portul femeiesc, cât și în cel bărbătesc, cusăturile și detaliile de pe cămașă apar în culorile roșu, negru sau albastru. Tricolorul nu lipsește nici el din portul sălciuănesc.
Tradițiile sunt diverse și numeroase în comuna Sălciua. „Ceva mai deosebit s-a moștenit de la cultura grâului, extins pe suprafețe mari, în vechime (în aceea vreme, Sălciua era numită Grânarul Apusenilor), seceratul în clacă amintind de claca medievală (muncă neplătită). În legătură cu această muncă s-au păstrat mai multe creații populare, din care amintim Cântecul cununii, în variante specifice în funcție de sat.
Atestarea scrisă legată de existența unei școli la Sălciua se leagă de anul 1782, în ajunul marii răscoale populare din Transilvania, condusă de Horia, Cloșca și Crișan.. Se vorbește de construirea a 7 noi școli în Munții Apuseni, dascălii care urmau să predea în aceste locuri fiind răsplătiți cu 120 de florini pe an. La 1 noiembrie 1942 s-a inaugurat un nou local de școală în Sălciua de Sus pentru clasele I-VIII. Acesta se compunea din 2 săli de clasă, 4 camere mici, beci și magazie pentru locuința învățătorului. În perioada 1 septembrie 1955 – 1 septembrie 1961 s-a construit o altă clădire de școală, în «locul târgului». Clădirea de lângă târg s-a dat în folosință în anul 1962, fiind folosită de către elevii claselor V-VIII. După 1962, clădirea construită în 1942 se folosește numai pentru clasele I-IV și grădiniță. Numele școlii din Sălciua de Sus se leagă de o mare personalitate a satului: Simion Pantea.
Târgul care se organizează lunar în Sălciua de Sus are o istorie de 104 ani. În 1907, Mihail Gaja, Vasile Cioara, Matei Popa Duma, Ioan Popa Gligan, Vasile Groza, Dumitru Duma, Vasile Moisă și Vasile Baciu au fost cei care au luptat pentru câștigarea dreptului de a organiza târguri de animale în Sălciua. „Acești oameni sunt aceia care au câștigat primele târguri din Sălciua, fiind în Deputație la Budapesta și mult trudindu-se.” „Deputațiunea” a fost la Budapesta pentru a obține dreptul de a ține târguri în 20 octombrie (târgul oilor) și în 4 aprilie (târgul mieilor); pe urmă, numărul târgurilor a crescut la 6 pe an, în prezent desfășurându-se câte unul în fiecare lună a anului. Faptul că Sălciua are „un potențial agricol ce rivalizează cu multe localități de câmpie este dovedit și acum de târgurile de țară lunare de aici, în care se adună animale mai multe decât în târgurile celorlalte așezări din lungul văii Arieșului.”
      Odată cu terminarea muncilor agricole de bază, aducerea acasă din munte a animalelor şi intrarea în iarnă, în valea în care m-am născut şi am copilărit începeau pregătirile pentru întâmpinarea Crăciunului, a marii sărbători a Naşterii Mântuitorului. Mai întâi era postul, care se ţinea cu sfinţenie, primenire a trupului şi sufletului, stare de reflecţie şi sporire a rugăciunii. De acum momentele vesele din şezători se împuţinau, ba chiar dispăreau, lor luându-le locul discuţiile serioase despre muncă şi familie, dar şi colindatul. Căci în serile lungi de iarnă, o parte a obştii se adună într-o casă primitoare în şezătoare, de obicei în jurul unei vetre de foc, unde pe o plită se prăjesc sâmburi de bostan sau fierbe o oală cu boabe de porumb din care vor ciuguli mai apoi cei prezenţi. Aici, în şezătoare, după ce se povestesc întâmplări şi se discută diferite aspecte din viaţa obştii, cineva spune: „Acum hai să colindăm”. Era totdeauna acolo cineva care avea voce bună, ştia bine colindele şi care trebuia să înceapă, de obicei o femeie ce purta harul cântecului sau un moş din casă, care ziceau una sau două colinde, după care colinda întreaga obşte prezentă. Colindatul, evocarea naşterii Pruncului Prealuminat, crea o atmosferă magică cuceritoare, de însufleţire şi evlavie, uneori colinda căpătând valenţe de rugăciune. Mi-aduc aminte primii fiori ai copilului ce eram pe când începusem să desluşesc sensurile lucrurilor mai ales în cazul unor colinde care evocau nu doar naşterea, ci şi pătimirile lui Iisus pe când din coasta lui „sfânt sânge şi ap-au curs”. Dacă această atmosferă sacră se petrecea într-o şezătoare a torsului, unde munca se prelungea până spre zori, în fiecare familie se colinda, cei mici fiind iniţiaţi în cântecul sacru de către cei mari.
Biografie:
Dan Ghinea,Enciclopedia geografica a Romaniei, Editura Enciclopedica,Bucuresti, 2000
Marculet I> , Culoarul Muresului intre Aries si Strei, Studiul geomorphologic, Editura Samuel, Medias, 2013