Impactul economic al educaţiei este evidenţiat precis în câteva studii care se referă la calitatea educaţiei în general, la durata de şcolarizare şi la performanţa şcolară. Studiile ex-ante care încearcă să stabilească relevanţa, oportunitatea, impactul anticipat al politicilor şi programelor naţionale de reformă în educaţie iau întotdeauna în calcul acest gen de date pentru a-şi argumenta opţiunile de investiţie masivă pe termen lung în cadre didactice, în dotări, în curriculum:

O ţară capabilă să obţină rezultate la alfabetizare cu 1% mai mari decât media internaţională va atinge un nivel de productivitate a muncii şi un nivel al PIB pe cap de locuitor cu 2,5% şi respectiv 1,5% mai mari decât cele ale altor ţări. – Barro 2001, OECD 2009.

Rezultatele şcolare influenţează creşterea economică: 1 deviaţie standard la nivel de ţară (adică 47 puncte la PISA 2000, matematică) în ceea ce priveşte rezultatele la teste - asta înseamnă o creştere anuală a PIB-ului cu ~1%; 1 deviaţie standard în plus la rezultatele la matematică în liceu înseamnă câştiguri anuale ale individului cu 12% mai mari (SUA); efecte similare cu privire la aceste aspecte au fost remarcate atât în cazul ţărilor dezvoltate cât şi al celor în curs de dezvoltare; proliferarea alfabetizării de bază şi creşterea proporţiei elevilor care depăşesc pragul performanţei de vârf au efecte independente, pozitive asupra creşterii economice. – Hanushek (Banca Mondială), 2007.

Pentru bărbaţii în vârstă de 25 de ani sau mai mult, PIB-ul pe cap de locuitor creşte cu 0,44% pt. fiecare an în plus de educaţie, ceea ce înseamnă o rentabilitate de 7%. – Barrow, 2000, apud Kozma, 2005.

O examinare a unor studii la nivel microeconomic din 42 de ţări indică o creştere de 9,7% a veniturilor personale pentru un an în plus de şcolarizare. – Psacharopoulos şi Patrinos, 2002, apud Kozma, 2005.

Diferenţa dintre rata de rentabilitate brută şi cea netă a studiilor universitare a fost de 1,1 (Canada) şi 1,9 (SUA).  Pe baza acestor calcule, impozitul pe venituri asociat cu câştiguri mai mari duce la o creştere de ~2% a beneficiilor sociale ale învăţământului superior. Luând în considerare câştigurile mai mari asociate cu un nivel mai ridicat de educaţie şi sistemul de impozit pe venituri gradual (adică cu cât câştigi mai mult, cu atât este mai mare impozitul), rezultă faptul că cei care câştigă mai mult ca urmare a anilor în plus de educaţie plătesc şi mai mult la impozitul pe venituri de-a lungul vieţii. – Riddell, 2006.

În SUA, o creştere a ratei de absolvire a liceului de 1% va reduce costurile criminalităţii cu ~1,4 miliarde de dolari pe an. – Riddell, 2006.

Acest tip de abordare este necesară acolo unde argumentele de bun simţ eşuează şi unde decizia este luată exclusiv de "administratori".

.

Bibliografie:

Barro, Robert J. Education and Economic Growth. Harvard University, 2001. Online: (http://www.oecd.org/dataoecd/5/49/1825455.pdf)

Hanushek, Eric A. and Wossmann, Ludger. Education Quality and Economic Growth. World Bank, 2007. (Online: http://edpro.stanford.edu/hanushek/files_det.asp?FileId=204)

Kozma, Robert B. National Policies that Connect ICT-based Education Reform to Economic and Social Development. Human Technology, SRI International, University of Jyväskylä, 2005. (Online: http://www.humantechnology.jyu.fi/articles/volume1/2005/kozma.pdf)

Riddell, W. Craig. The Impact of Education on Economic and Social Outcomes: An Overview of Recent Advances in Economics.  University of British Columbia, 2006. (Online: http://www.econ.ubc.ca/riddell/cprn.pdf)

Dr. Aric Sigman, psiholog și autor al unui studiu lansat recent în Marea Britanie, afirmă că introducerea prematură și utilizarea excesivă a tehnologiei are efecte negative asupra dezvoltării copiilor, ale căror capacități cognitive sunt în formare. “Sunt rezultate ale cercetărilor care arată că introducerea TIC de la vârste fragede subminează abilitățile pe care ministerele spun că vor să le formeze prin inițierea de programe de informatizare, cum ar fi capacitatea de a menține atenția concentrată pentru o perioadă mai lungă de timp”, spune Sigman.

Dr. Sigman își argumentează afirmațiile prin faptul că este o contradicție între capacitatea de multitasking – a alterna rapid mai multe sarcini de lucru pentru a face mai multe lucruri în același timp, specifică lucrului pe computer - și susținerea atenției. Acestea nu pot și nu trebuie formate în același timp. Capacitatea de concentrare a atenției pe o durată mai lungă trebuie să fie o abilitate fundamentală, necesară pentru alte competențe care se formează mai târziu. Marea problemă care este identificată de studii specializate este observația conform căreia copiii nu mai citesc literatură, nu reușesc să se concentreze la școală, nu pot să comunice – puse pe seama deficitului de atenție prezent la toate grupele de vârstă ale elevilor din ziua de astăzi.

Dezbaterile pe problema efectelor noilor tehnologii asupra dezvoltării cognitive, sociale sau asupra sănătății copiilor au început să împartă opiniile specialiștilor în zone din ce în ce mai polarizate.

În toate țările dezvoltate, elevii din ciclul primar au cel puțin o oră pe săptămână în care lucrează cu computerul. În Statele Unite, studiile relevă faptul că aplicații educaționale digitale aduc beneficii la nivelul dezvoltării limbajului și al competențelor sociale . În Europa, sunt numeroase studii care arată efectul pozitiv al noilor tehnologii pentru performanța școlară, pentru educație diferențiată și pentru realizarea de situații educaționale mai semnificative pentru elevi.

O altă categorie de studii, precum cel din Marea Britanie, relevă faptul că expunerea prelungită la televizor sau la computer introduc elemente entropice – pe criteriile convenționale ale psihologiei dezvoltării – sau „dezordonează” dezvoltarea creierului.

De aceea, accesul la noile tehnologii ar trebui să fie permis (în școli) abia de la 9 ani, adică începând din clasa a IV-a, susțin autorii.

În sprijinul acestor afirmații vin concluziile unui raport de cercetare al Universității Duke din SUA, elaborate în urma studiului longitudinal al activității unor copiii din Statele Unite, în perioada 2000-2005. Cercetarea a luat sfârșit înainte ca rețelele sociale precum Hi5 și Facebook să capete amploare, ceea ce amplifică afirmațiile cercetătorilor cum că accesul copiilor computere și la Internet de mare viteză conduce la o scădere a rezultatelor la teste. Sugestia autorilor a fost că modelele susținute guvernamental de extindere a accesului de acasă la noile tehnologii ar putea conduce la mărirea discrepanțelor în performanța școlară dintre elevii dezavantajați și elevii buni.

O altă ipoteză interesantă avansată de același raport este faptul că educația a fost distrasă de “obsesia tehnologiei”, însemnând că accentul exagerat pe TIC din ultima perioadă, fără să fie susținut de o pregătire adecvată a cadrelor didactice și de o moderare (centralizată) a demersurilor de integrare în limitele eficienței pedagogice, a condus la „abuz de tehnologie” și la multe situații de lucru în clasă irelevante din punct de vedere al obiectivelor de învățare.

Însă, după părerea noastră, aceasta a fost o etapă incipientă necesară a procesului de implementare a noilor tehnologii în educație, în care decidenții, cercetătorii, cadrele didactice și copiii înșiși au experimentat, au tras concluzii și și-au ameliorat demersurile, fascinați de potențialul pe care îl arată aceste (încă) noi instrumente de lucru. Nimeni nu mai poate nega că asistăm la zorii uneia dintre cele mai mari schimbări în educația publică de după implementarea organizării pe clase și lecții, începută în secolul al XVII-lea. Probabil că singura problemă reală în această privință este rezistența la schimbare a unor practicieni ai educației, afișată ostentativ, în condițiile în care educatorii ar trebui să conștientizeze faptul că sunt primii responsabili de viitorul (profesional) al tinerelor generații.

„Adulții pot considera tehnologia ca un instrument al productivității, spune prof.univ. Jacob Vigdor, de la Universitatea Duke din Statele Unite, însă majoritatea copiilor nu le împărtășesc atitudinea.” Cercetarea, realizată împreună cu prof.univ. Helen Ladd, mai arată că noile tehnologii sunt instrumente utile pentru copii acolo unde părinții le monitorizează activitatea. În familiile dezavantajate socio-economic, este mai puțin probabil ca părinții să aibă timpul, cunoștințele sau dispoziția necesară pentru a verifica durata și modul în care computerele sunt folosite de cei mici și pentru a-i direcționa către o utilizare în scopuri educaționale.

Valoarea adăugată a utilizării softului educațional pentru atingerea obiectivelor educaționale nu mai poate fi pusă la îndoială. Chiar și la clasele mici, o aplicație în format digital bine aleasă și potrivită contextului didactic de la momentul respectiv poate facilita performanța școlară atât a elevilor cu dificultăți sau cu un stil diferit de învățare, cât și a celor supradotați. Contribuie la creșterea motivației pentru învățare, la focalizarea atenției asupra conținuturilor predate, la înțelegerea fenomenelor, la formarea unor deprinderi de lucru independent sau în echipă, la realizarea de legături transdisciplinare și cu situații concrete din lumea reală, la dezvoltarea abilităților de lucru cu computerul etc.

În plus, tentația jocurilor și a socializării online este atât de mare, corespunzând unor nevoi intrinseci de dezvoltare ale ființei umane, încât a interzice utilizarea calculatorului, a rețelelor sociale și a programelor de mesagerie instant echivalează de multe ori cu a-l închide pe copil într-o cameră fără ferestre și a-i limita dezvoltarea cognitivă. Lumea modernă a incorporat deja noile tehnologii printre instrumentele firești de comunicare, de formare continuă și de informare.

Considerații finale

Pentru a concluziona, putem spune că nu atât utilizarea noilor tehnologii ar fi o problemă majoră, ci modul în care sunt acestea folosite de copii, orice vârstă am lua în considerare. De aceea, recomandările noastre vizează următoarele aspecte:

• Utilizarea computerelor de la o vârstă fragedă (înainte de 9-10 ani) trebuie făcută sub supravegherea părinților sau a cadrului didactic.
• Folosirea moderată a noilor tehnologii (și ar trebui inclus aici și televizorul), cu o limită bine stabilită de timp de utilizare – în timp, durata poate crește de la mai puțin de o oră (la 6 ani) la două-trei ore pe zi (la 14 ani).
• Utilizarea aplicațiilor sigure, a softului educațional cu reală valoare pentru învățare și adaptate vârstei psihologice a copilului/ elevilor.
• Utilizarea Internetului numai după ce părinții sau cadrele didactice fac configurările necesare pentru accesul securizat al copiilor la paginile de pe Internet.
• Părinții trebuie să se asigure că noile tehnologii nu devin un scop în sine pentru copil, ci că acesta înțelege rolul acestora de instrument pentru comunicare, informare, formare de deprinderi, joacă.

Desigur, unele dintre aceste recomandări necesită intervenții de durată și fermitate în aplicarea principiilor. Mai ales, o atitudine adecvată față de noile tehnologii se construiește prin exemplul constant din partea părinților și a educatorilor; nu-i cereți copilului ceea ce dumneavoastră nu respectați: dacă părintele se joacă la computer până noaptea târziu, e puțin probabil ca un copil să adopte un comportament diferit; dacă învățătoarea pune accentul pe utilizarea în sine a computerului și nu pe ceea ce aduc softurile educaționale și Internetul pentru atingerea obiectivelor de învățare și de formare de competențe, e puțin probabil ca elevii să perceapă computerul doar ca pe un instrument de muncă intelectuală.

Ce-i drept, acest instrument de muncă intelectuală este unul complex și avansat, iar utilizarea sa deplină, atât de necesară în viața profesională și socială de la momentul în care copiii de astăzi vor intra pe piața muncii, solicită exercițiu, responsabilitate, echilibru. Este foarte puțin probabil ca acestea să se formeze corect prin interdicții nefondate,utilizare nediferențiată, fără software de calitate, fără suport “avizat” din partea adulților semnificativi din viața copilului.

Ca orice mediu socio-educațional bogat în influențe și dependent de realitatea socială, culturală și economică, primii pași trebuie supervizați, influențele negative trebuie filtrate, iar strategiile adecvate de „supraviețuire” sau de răspuns trebuie explicate, exersate, interiorizate pe un suport axiologic autentic.

Articole recente pe aceeași temă:

Henry, Julie. Ban computers from schools until children reach age 9, says expert. Telegraph.co.uk, 13 iunie 2010.

Bonner, Lynn. Study: PCs hurt students' grades. Newsobserver.com, 19 iunie 2010.

Paton, Graeme. Nurseries 'teaching children using computers'. Telegraph.co.uk, 1 iunie 2010.