Această denumire vine dintr-o legendă din secolul al X-lea.

La Paris, un om, condamnat la moarte își striga nevinovatia. În ziua execuției publice, înaintea tăierii capului, o gărgăriță s-a așezat pe gâtul lui. Călăul încerca să o alunge dar ea revenea de fiecare dată așezându-se in același loc. Regele, care asista la execuție a crezut într-o intervenție divină si a decis grațierea acestui om. Dupa câteva zile adevăratul ucigaș a fost găsit. De atunci se spune ca gărgărița este purtătoare de noroc și nu trebuie omorâtă.

Sfanta Veronica este pomenita de Biserica Ortodoxa pe 12 iulie. Sfanta Veronica este femeia pe care Mantuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sangelui. Mai tarziu, tot Veronica va fi aceea care va intinde Mantuitorului o mahrama, spre a-si sterge chipul indurerat, in drumul Lui spre Golgota. Potrivit traditiei crestine, chipul Mantuitorului s-a intiparit pe mahrama sfintei.

Veronica este un nume compus din doua cuvinte, unul de origine latina ("vera", adica "adevarat") si altul de origina greaca ("eikon", adica "icoana" sau "chip"). Prin alaturarea celor doua cuvinte se obtine un nume ce inseamna "Adevarata Icoana" sau "Adevaratul Chip". Acest nume trimite, in mod evident, la chipul Mantuitorului, imprimat pe mahrama sfintei.

Veronica, sfanta din Sfanta Scriptura

"Si iata o femeie cu scurgere de sange de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Caci zicea in gandul ei: Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa; iar Iisus, intorcandu-Se si vazand-o, i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia din ceasul acela" (Matei 9, 20-22).

"Si, pe cand se ducea El, multimile il impresurau si o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vindecata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Si a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si Te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine. Si, femeia, vazandu-se vadita, a venit tremurand si, cazand inaintea Lui, a spus de fata cu tot poporul din ce cauza s-a atins de El si cum s-a tamaduit indata. Iar El i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace" (Luca 8, 42-49).

Sfanta Veronica

Veronica s-a nascut in localitatea Banias (Paneas), cunoscuta si sub denumirea de "Cezareea lui Filip", undeva la poalele Muntelui Hermon, in partea nordica a Tarii Sfinte. Localitatea natala a sfintei era capitala intemeiata de fiul lui Irod cel Mare, la baza sudica a Muntelui Hermon, in partea nordica a Paslestinei, in sudul provinciei Siria. Cezareea lui Filip se afla la aproape 200 de kilometri mai la nord de Ierusalim si la 40 de kilometri de Marea Galileei.

Sfanta Veronica a fost tamaduita de Mantuitorul Iisus Hristos de o boala femeiasca, dupa 12 ani de suferinta. Se spune ca, atat in semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, cat si in semn de aducere aminte de binefacerea primita, Sfanta Veronica ar fi turnat o statuie de bronz ce-L reprezenta pe Mantuitorul, tinand mana unei femei ingenunchiate inaintea lui. Sfanta ar fi asezat statuia in fata casei ei, iar la baza acesteia se spune ca se afla o planta ce oferea tamaduire de orice boala.

Potrivit unei traditii apusene, Sfanta Veronica (Berenice) este acea femeie care a sters cu o mahrama fata indurerata a lui Iisus Hristos, pe cand Acesta era dus spre Golgota. Chipul lui Hristos ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata apoi "prima icoana nefacuta de mana omeneasca". Aceasta panza minunata s-a pastrat multa vreme, ea fiind cunoscuta mai ales ca "Sfanta Mahrama". Pe data de 16 august, desi nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfanta Mahrama a Domnului.

Ducand o viata sfanta, dupa multe nevointe duhovnicesti, Sfanta Veronica a adormit in pace, mutandu-se la Domnul.

https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-veronica-125462.html

In traditia satului romanesc, imediat dupa Sfanta Maria Mica, incep a se “bate” nucii. Legenda spune ca nucul a fost odata un rege bogat, stapanitor al multor tinuturi. Era mandru si falnic, iar prin autoritatea lui isi tinea toti curtenii la distanta. Singura fiinta aproape de inima regelui era regina… bolnava de o boala fara leac. Frumusetea reginei pierise odata cu boala care era vizibila pe obrajii ei. La urechile regelui, ajunse intr-o zi o veste: regina s-ar putea vindeca daca obrajii ei ar fi mangaiati de mana regelui in fiecare zi. Si asa a fost!

Care este blestemul celui care plantează un nuc în curte.

De ce nu e bine să tai nucii

Deși, în general, nucile sunt un simbol al belșugului și al abundenței, românii au creat o întreagă serie de superstiții legate de ele. Mituri, legende și simboluri, toate destinate nucului, circulă de mii de ani, încă de la Adam și Eva.
Blestemul oamenilor care plantează un nuc în curte

O veche superstiție românescă susține că nu este indicat ca oamenii să planteze nuci. Atunci când copacul va fi la fel de gros ca gâtul omului, acesta ar muri, spune legenda. Există, totuși, o soluție. Pentru a scăpa de blestem, trebuie să se deseneze un cerc în jurul puietului. Cercul trebuie să fie foarte mare, astfel încât copacul să rămână mereu în cerc și să nu-l depășească.

O altă superstiție interzice tăierea nucilor. Se spune că cel care taie un nuc își va pierde viața curând, așa că aceștia trebuie mutați, nu tăiați. Nucii se pot planta doar atunci când în viața unei persoane urmează un eveniment foarte important, de pildă, nașterea unui copil.

Există mituri care susțin că dacă ascunzi primul smoc de păr al copilului într-o scorbură de nuc, părul acestuia va crește lung și frumos. Dacă o persoană pune în apa cu care se spală de Crăciun o nucă, aceasta va fi sănătoasă. Omul care arde lemnul de nuc va suferi dureri de dinți.

O altă legendă este legată de Adam și Eva. Se spună ca Eva a visat că dacă ea și Adam vor consuma câte două nuci, atunci se vor putea înmulți. Urmând prevestirea visului, Eva a acționat în consecință și cei doi au avut copii.
Legende și mituri internaționale legate de nuc

Există o mare varietate de superstiții legate de nuci, în toată lumea. Unele dintre cele mai vechi susțineau că nu vei suferi niciodată de reumatism dacă vei avea mereu o nucă în buzunar. O femeie care avea o nucă în buzunar risca să se mărite cu un bărbat mai în vârstă. Dacă țineai două nuci în buzunar, nu te vor durea dinții niciodată. Dacă recolta de nuci era mare în acel an, atunci se vor naște mulți copii.

În Franța, unui pețitor care venea să ceară mâna la părinții fetei i se aduceau nuci la masă dacă era refuzat. De asemenea, dormitul la umbra nucului ar fi putut provoca o răceală zdravănă.

Nucile sunt si ele o minune a naturii!

Consumul miezului a opt nuci pe zi hraneste celula nervoasa, mentine arterele flexibile, inima sanatoasa si combate aparitia accidentului vascular cerebral. Avantajele includerii nucilor in dieta se regasesc in mentinerea bunei functionari a creierului si a ochilor, cresterea fertilitatii masculine, ameliorarea bolilor de stomac si intestine, reglarea functiilor endocrine si in protejarea femeilor de cancerul mamar.

amburi de nuca pot deveni delicatese culinare prin combinarea cu alte alimente: nucile combinate cu miere sau nuci macinate transformate intr-o pasta cu ajutorul miere si a pulberii de roscove, sunt cateva  metode prin care puteti transforma consumul de nuci intr-o adevarata placere pentru adulti dar si pentru copii.

In sezonul rece, nucile pot fi folosite drept medicament in raceli, calmand tusea si durerile in gat. In trei cani de apa, fierbeti zece minute, cinci nuci putin crapate si doua cepe. Beti ceaiul neindulcit, sau adaugati o lingurita de miere dupa ce s-a racit. Cateva cani pe zi din acest ceai va va scapa de tuse si de durerile in gat.

La ce se folosesc, de fapt, frunzele de nuc

In realitate, ca si in legenda, beneficiile tratamentelor cu frunze de nuc in boli dermatologice sunt bine cunoscute inca din Antichitate. Frunzele de nuc sunt utile in dermatite, eczeme precum si in afectiuni ale scalpului si pentru intarirea firului de par. Batranii nostri se foloseau de toate proprietatile nucului, incepand de la ramuri, coji, frunze, samburi, totul era atent cules si conservat in functie de necesitati.

Stiinta vine astazi si confirma, ca nucul este cu adevarat miraculos. Nucile sunt alimente integrale si totodata alimente-medicament datorita continutului bogat de nutrienti (proteine, uleiuri sanatoase, omega 3, vitamine si minerale) necesari bunei functionari a organismului.

O veche tradiție poloneză le ajuta pe fetele necăsătorite să afle dacă își vor petrece restul vieții alături de băiatul de care erau îndragostite. Acestea puneau pe marginea unui vas cu apă bilețele de hârtie pe care erau scrise numele alesului. În mijlocul vasului, așezau o coajă de nucă cu o lumânare în ea. În cazul în care coaja de nucă plutea către unul dintre bilețele și îl ardea, atunci cei doi urmau să se căsătorească.

Nuca este un simbol important și pentru cultura evreilor. Legenda spune că așa cum nuca este formată din patru părți în care se ascunde miezul, așa au fost divizați și israeliții.

Romanii vedeau nuca prin prisma unui simbol al fertilității, presărând nuci înaintea mirilor. Acest obicei se păstrează în Polonia chiar și în prezent.
Simbolistica nucilor în vise

Se spune că visele despre nuci reprezintă vești despre prosperitate și împlinirea dorințelor. O altă interpretare spune că urmează o călătorie. Nucile care apar în vise mai pot simboliza și căutarea unei rezolvări într-o problemă de viață foarte importantă.

Apariția unei nuci în visul unei femei simbolizează o viață fericită. Dacă o persoană visează nuci, atunci va avea parte de succes în afaceri și în dragoste.

https://agromedia.ro/legenda-nucului-care-este-blestemul-celui-care-planeaza-un-nuc-in-curte-de-ce-nu-e-bine-sa-tai-nucii-4467

Se zice că, demult, salcia plângătoare era un arbore înalt şi mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostaşii romani. Aceştia şi-au scos săbiile cele ascuţite, au intrat într-o grădină, unde au văzut o salcie zveltă, şi au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus. Salcia nici nu bănuia la ce o să folosească ramurile sale, iar sufletul i s-a făcut mic, cât o furnică, când a văzut cum cruzii romani i-au smuls haina lui lisus, lăsându-i spatele gol, apoi l-au legat cu frânghii de copac şi au început să-1 lovească cu nuielele pe spinare, până a început să-i dea sângele din răni. Iisus nu a plâns deloc şi a îndurat cu mândrie chinurile.Salcia, văzând cum păgânii râdeau şi-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a ruşinat foarte tare că ea, neştiutoarea, îşi dăduse ramurile ostaşilor romani pentru a-l biciui pe El, şi de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.De atunci, oamenii plantează salcia la mormintele din cimitire
     Numită și „aspirina naturală“, salcia a fost folosită în scop terapeutic și acum 1.000 de ani, când se cunoșteau din experiența practică proprietățile sale binefăcătoare asupra sănătății.
Salcia – cel mai bun tratament pentru cardiaci

Cura cu salcie ajută la tratarea afecțiunilor cardiovasculare, la înlăturarea stresului și la prevenirea durerilor de cap și de articulațiilor. Salcia este de asemenea eficientă și în tratarea afecțiunilor oftalmologice.

În ceea ce privește beneficiile aduse bolnavilor de inimă, trebuie menționat că scoarța de salcie are un efect vasodilatator și determină scăderea tensiunii arteriale. Datorită antioxidanților conținuți, protejează vasele de sânge împotriva formării de depuneri de grăsime și colesterol.
Cum se prepară „aspirina naturală“

Tratamentul pentru bolnavii de inimă constă în administrarea pulberii de scoarță de salcie, care este de fapt aspirină vegetală, foarte bogată în salicină. Atunci când ajunge în corp, salicina se transformă în acid salicilic. Spre deosebire de aspirina sintetică, pulberea din scoarță de salcie nu provoacă nici un fel de efecte secundare.

Coaja de salcie se recoltează doar de pe ramurile tinere, până la apariția primelor frunze, când se desprinde ușor de trunchi. Coaja astfel recoltată se taie bucăți mici și se pune la uscat într-un loc aerisit și lipsit de umezeală, timp de 2 săptămâni. Bucățile de coajă de salcie se verifică dacă sunt uscate prin îndoire. Dacă sunt casante și se rup fără să se îndoaie, înseamnă că sunt suficient de uscate. Se ambalează în pungi de hârtie.

Pulberea se obține prin măcinarea bucăților de salcie prin râșnița de cafea. Eficiența maximă o are pulberea proaspăt măcinată, de aceea este bine să preparați pulberea în cantități mici. Dacă după utilizare vă mai rămâne pulbere, păstrați-o în borcănele de sticle, închise ermetic.
Cum se administrează

Se ia câte 1 linguriță rasă de pulbere, de 2 ori pe zi. Pulberea se ține mai întâi sub limbă, apoi se înghite. Sau se diluează cu un pahar de apă, ceai sau compot.

Cura cu salcie pentru afecțiunile cardiovasculare durează 2 săptămâni. După o lună de pauză, tratamentul se poate relua, de maxim 4 ori pe an.

Parintii raman parinti pana la moartea lor, precum si copiii raman copii pana la moartea parintilor lor, deci ascultarea acestora fata de parinti nu inceteaza odata cu casatoria sau plecarea lor de acasa, cum s-ar putea crede, ci odata cu adormirea in Domnul a parintilor.

Intre poruncile date de Dumnezeu lui Moise, cea de-a patra se refera exact la acest lucru: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului" (Coloseni 3, 20).

Ascultarea de parinti nu trebuie sa ia insa forma unei dictaturi a parintilor, riscand o depersonalizare a copiilor, ci trebuie sa fie fireasca, ea fiind o manifestare a dragostei, a respectului si a recunostintei copiilor fata de parintii lor. Aceasta porunca nu se adreseaza atat celor mici, care nu inteleg poruncile si asculta de parinti indiferent de voia lor, cat celor mari, care pot refuza aceasta ascultare.

Ascultarea de parinti

In perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau parintii erau deosebit de aspre: "Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa" (Deuteronom 27, 16). "Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa" (Sirah 3, 16). "Cel ce se poarta rau cu tatal sau si alunga (din casa) pe mama sa, este fiu aducator de ocara si de rusine" (Pilde 19, 26). "Cel ce blesteama pe tatal sau si pe mama sa, stinge sfesnicul in mijlocul intunericului" (Pilde 20, 20).

Ascultarea si ingrijirea parintilor de catre copiii lor se arata a fi pricina de cinste si de binecuvantare pentru cei din urma: "Fiilor, ascultati-ma pe mine, tatal, si va purtati asa ca sa va mantuiti, ca Domnul a inaltat pe tata peste fii si a intarit judecata mamei peste copii. Cel care cinsteste pe tata se va curati de pacat. Si ca acel care strange comori, asa este cel care cinsteste pe mama sa. Cel care cinsteste pe tata se va veseli de fii si in ziua rugaciunii sale va fi auzit. Cel care mareste pe tata va avea viata lunga, si cel care se teme de Domnul cinsteste pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatal sau si ca stapanitor va sluji celor care l-au nascut. Cu fapta si cu cuvantul cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti vina binecuvantare de la ei. Ca binecuvantarea tatalui intareste casele fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie. Nu cauta marire intru necinstea tatalui tau, ca necinstea tatalui tau nu-ti este marire. Ca marirea omului este din cinstea tatalui sau si ocara este fiilor mama necinstita. Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui. Si chiar de i se va imputina mintea lui, ai indurare si nu-l dispretui cand tu esti in putere, pentru ca milostenia aratata tatalui nu va fi uitata si, in pofida pacatelor, se va zidi casa ta. In ziua necazului tau isi va aduce aminte Domnul de tine si, ca gheata cand este senin, asa se vor topi pacatele tale" (Sirah 3, 1-15).

Oricate lucruri le-ar darui parintii copiilor lor, cele mai mari vor ramane insa nasterea, iubirea si educatia crestina. Dintre acestea, nasterea este cel mai de seama dar. Desi nasterea este darul lui Dumnezeu, din pacate, parintii au insa puterea sa accepte sau sa refuze acest dar. Astfel, pentru nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu. Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca toata viata pe copii: "Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sirah 7, 28-29).

Daca ascultarea de parinti este clara pana in momentul casatoriei copiilor, dupa aceasta, ea poate fi gresit inteleasa, atat de parinti, cat si de copii. Nu de putine ori, in numele acestei ascultari, multe familii au de suferit. Astfel, unii parinti cer copiilor ascultare deplina chiar si dupa casatorie, iar unii copii ajung sa-i batjocoreasca pe acestia, in numele libertatii si al maturitatii.

Dupa ce se casatoresc, copiii dobandesc autonomia fireasca, insa nu si dreptul de a nu-si mai respecta parintii. Daca parintii sunt datori sa respecte libertatea noii familii, la randul lor, copiii sunt datori sa nu uite niciodata eforturile depuse de parintii lor. Cand sfaturile parintilor izvorasc din experienta, iar mustrarile sunt facute din iubire, acestea trebuie cel putin ascultate de copii.

Mai ales la batranete au parintii nevoie de ajutorul copiilor, cand singuratatea si neputintele trupesti sunt greu de dus. "Asculta pe tatal tau care te-a nascut si nu dispretui pe mama ta cand ea a ajuns batrana" (Pilde 23, 22). "Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui" (Sirah 3, 12).

Cand copiii nu-si mai recunosc parintii ...

Din pacate, batranetea parintilor se arata a fi momentul in care multi copii se arata prea ocupati de viata lor ca sa-si mai aduca aminte de meritele celor batrani. Daca un parinte poate sa creasca mai multi copii, cum pot oare mai multi copii sa nu ingrijeasca un parinte? Azilele sunt la indemana acelora care uita de parinti si de Dumnezeu. Cand batranetea si boala apasa greu pe umerii parintilor uitati de copii, unii dintre acestia ajung sa isi doreasca moartea. De aceea, eutanasia apare drept o solutie comoda, intr-o societate din ce in ce mai egoista si nerecunoscatoare.

Revolta copiilor impotriva parintilor lor nu este sanatoasa nici macar in cazurile in care parintii ajung robi anumitor patimi de necinste, dupa cum vom vedea mai departe. In familia crestina, conflictul dintre generatii nu are ce cauta, acesta fiind motivat, de cele mai multe ori, de mandrie si de egoism.

Neascultarea de parinti este un pacat, caci ruptura dintre copii si parinti, precum si dintre tineri si batrani, este o urmare a imputinarii credintei si a racirii dragostei, dupa cum citim: "In zilele din urma vor veni vremuri grele; ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, lipsiti de dragoste (...) iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei. Departeaza-te si de acestia" (II Timotei 3, 1-5). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne indepartam de cei care nu-si asculta parintii, caci unii ca acestia nu au frica de Dumnezeu.

Cand si cum sa nu ascultam de parintii nostri ?

Primele doua porunci din Lege vizeaza iubirea de Dumnezeu si, abia mai apoi, iubirea de aproapele. Cand iubirea (ascultarea) de aproapele ne face sa cadem din iubirea de Dumnezeu, aceasta trebuie vazuta ca un pacat. Astfel, ascultarea de parinti devine pacat atunci cand, prin ea, suntem indemnati la savarsirea unor pacate.

Porunca a patra din Decalog nu poate fi separata de cuvantul Mantuitorului, care zice: "Am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 34-39). Imbratisarea vietii crestine, casatoria, preotia si intrarea in monahism arata uneori aceasta despartire de care spune Mantuitorul.

In momentul in care copiii, indiferent de varsta, doresc sa duca o viata crestina, iar parintii lor cauta sa-i opreasca, acestia sunt datori sa asculte mai mult de Dumnezeu, decat de parintii lor, fara insa a-i necinsti pe cei din urma. La acest lucru indeamna si Apostolii, cand slujitorii de la Templu le poruncesc sa nu mai invete despre Mantuitorul: "Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni" (Fapte 5, 29).

Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne ascultam parintii "in Domnul", deci nu oricum, zicand: "Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate" (Efeseni 6, 1). Desi putem lega aceasta conditie si de porunca din Decalog, cred ca ea trimite mai mult la cuvintele Mantuitorului si ale Sfintilor Apostoli, amintite mai sus.

Chiar si atunci cand parintii indeamna spre pacat, ascultarea fata de acestia nu trebuie sa ia forma unei respingeri, ci trebuie manifestata sub o alta forma: dragoste, recunostinta, grija, ajutor, respect etc. Nu le mai ascultam cuvintele, insa le ascultam nevoile. Se cuvine sa ne cinstim parintii, prin care Dumnezeu ne-a adus la viata, indiferent de patimile si de rautatile lor.

Chiar si atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri" (Luca 6, 27-28).

Teodor Danalache

https://www.crestinortodox.ro/pilde/urechea-milostiva-148105.html

Sfantul Stefan cel Mare s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Traditiei mergea de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Asa ne explicam de ce nu a fost numai un aparator al tarii, ci si un marturisitor al credintei.

Slujirea Sfintei Biserici era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ...". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...".

Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ...".

Sfantul Voievod Stefan a trecut la cele vesnice in anul 1504 si a fost inmormantat la Manastirea Putna.

Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, vom reda cateva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:

"Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu ... De aceea, simtamantul suficientei de sine - pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta - este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare.

Cine judeca in felul acesta sfintenia lui Stefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine - sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti. De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile noastre nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor”. (Fragment din lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina)

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-voievod-stefan-mare-119976.html

https://www.youtube.com/watch?v=ktYroQP5A1c

Sursa:

https://www.cateheza.ro/legenda-celor-trei-copaci/

Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.

De la nastere s-a aratat mare facator de minuni, pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii ii aduceau jertfele lor, a murit in ceasul nasterii lui Elisei si a mugit asa de tare, incat glasul ei s-a auzit pana la Ierusalim.

Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample. A murit in jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormantat in Samaria, la Sevastopoli.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-elisei-119722.html

Sfanta Mucenita Achilina s-a nascut in Biblos, cetate din Palestina, din parinti crestini. La varsta de sapte ani, Sfanta Achilina cunoastea toate tainele credintei crestine, iar la varsta de 15 ani, a inceput sa le invete pe fetele de aceeasi varsta credinta in Hristos si le indemna sa nu se inchine idolilor.

In vremea imparatului Diocletian (284-305) Sfanta Achilina a fost biciuita, i s-a infipt o vergea incinsa in foc prin urechi si prin creier, pentru ca nu se inchina idolilor. Moare din cauza acestor chinuri, iar trupul sau este aruncat in groapa de gunoaie din afara cetatii, spre a fi mancat de animale.

Noaptea, un inger al Domnului a ridicat-o din moarte. In ziua urmatoare, la porunca guvernatorului Ulosian, calaii i-au taiat capul Sfintei Achilina.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfanta-mucenica-achilina-119716.html