În contextul actual, migrația părinților pentru muncă în străinătate reprezintă una dintre provocările majore cu care se confruntă sistemul educațional românesc. În numeroase comunități rurale, inclusiv în Maramureș, tot mai mulți copii cresc departe de unul sau de ambii părinți, situație care poate influența dezvoltarea lor emoțională, socială și școlară.

În cadrul activităților de diseminare a competențelor dobândite la cursul Erasmus+ **„Education for Integration”**, desfășurat în Klaffer am Hochficht, Austria, am realizat un studiu de caz dedicat integrării elevilor cu părinți plecați în străinătate, pornind de la experiența educațională din cadrul **Școlii Gimnaziale Șieu, județul Maramureș**.

O realitate prezentă în multe școli

Observațiile realizate în unitatea școlară au evidențiat faptul că elevii aflați în această situație manifestă frecvent dificultăți emoționale și sociale, precum scăderea motivației pentru învățare, probleme de adaptare, tendințe de izolare, rezultate școlare fluctuante sau chiar comportamente agresive.

Literatura de specialitate confirmă că lipsa suportului afectiv direct din partea părinților poate genera sentimente de anxietate, abandon și nesiguranță, cu efecte asupra integrării școlare și a performanțelor academice. În acest context, școala devine un factor esențial de echilibru și sprijin.

Studiul de caz – de la dificultăți la progres

Materialul prezintă cazul unui elev de clasa a VI-a, ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate de mai mulți ani, elev care locuiește împreună cu bunicii. La începutul anului școlar, acesta manifesta dificultăți de concentrare, lipsă de interes pentru activitățile școlare, rezultate modeste și o tendință accentuată de izolare față de colegi.

Pentru sprijinirea sa, echipa educațională a implementat un program complex de integrare, bazat pe consiliere, activități non-formale și colaborarea cu familia extinsă și comunitatea locală.

Puterea activităților de consiliere și a educației non-formale

Printre activitățile desfășurate s-au numărat:

* sesiuni de consiliere și suport emoțional;
* exerciții de autocunoaștere și exprimare a emoțiilor;
* activități precum „Cum mă simt astăzi?” și „Cutia cu emoții”;
* redactarea unor mesaje simbolice adresate părinților;
* jocuri de cooperare și dezvoltare a încrederii în sine.

În paralel, elevul a fost implicat în activități de grup menite să favorizeze socializarea și integrarea:

* jocuri de echipă;
* concursuri sportive;
* proiecte artistice;
* activități outdoor;
* voluntariat și ecologizare;
* jocuri de rol și teatru educativ.

Aceste experiențe au oferit contexte autentice de colaborare, comunicare și dezvoltare a sentimentului de apartenență la grup.

Parteneriatul școală–familie–comunitate

Un element important al intervenției l-a reprezentat colaborarea permanentă dintre școală, bunici, autoritățile locale și consilierul școlar. Au fost organizate întâlniri periodice cu aparținătorii și sesiuni online cu părinții aflați în străinătate, pentru a menține legătura emoțională dintre copil și familie.

Experiența a demonstrat încă o dată că integrarea eficientă a elevilor vulnerabili nu poate fi realizată exclusiv de școală, ci necesită implicarea tuturor actorilor educaționali și comunitari.

Rezultate și concluzii

După implementarea activităților, s-au observat schimbări semnificative atât la nivel emoțional, cât și școlar:

* creșterea încrederii în sine;
* reducerea anxietății și a stărilor de tristețe;
* îmbunătățirea relațiilor cu colegii;
* participare mai activă la activitățile de grup;
* dezvoltarea spiritului de echipă;
* creșterea interesului pentru învățare;
* îmbunătățirea rezultatelor școlare și reducerea absenteismului.

Concluzia principală a studiului este că elevii cu părinți plecați în străinătate au nevoie de sprijin emoțional constant, iar activitățile interactive, colaborative și non-formale pot contribui semnificativ la dezvoltarea stimei de sine și la integrarea lor în colectiv.

Valoarea europeană a experienței

Participarea la cursul Erasmus+ „Education for Integration” a oferit oportunitatea de a descoperi metode și practici educaționale centrate pe incluziune, bunăstare emoțională și participare activă. Studiul de caz realizat la Școala Gimnazială Șieu reprezintă o aplicare concretă a acestor principii în contextul unei comunități rurale din România.

Prin diseminarea acestui material ne propunem să încurajăm cadrele didactice să acorde o atenție sporită elevilor aflați în situații vulnerabile și să valorifice puterea educației non-formale, a consilierii și a colaborării comunitare pentru a construi școli incluzive și prietenoase pentru toți copiii.

**Fiecare copil are nevoie să se simtă văzut, ascultat și sprijinit. Atunci când școala reușește să ofere acest lucru, integrarea devine posibilă, iar succesul educațional capătă un sens profund uman.**