Claca sau activitatea de întrajutorare din ziua de azi se desfășura în ocolul/ograda unui sătean sau pe holda acestuia. Țăranii se adunau pentru a se ajuta reciproc fie la treaba câmpului (coasă, sapă, cules de porumb), fie la activități gospodărești (ridicarea unei șuri, făcut de văioaje/ cârpici, depănușat...).

   Șezătorile se țineau după  Lăsatul Secului de Crăciun in serile zilelor lucrătoare la una sau mai multe case, după nevoie. Femeile mai ziceau ca merg cu lucru (coseau, cu furca, făceau ciorapi, mănusi, veste...). Femeile se ajutau intre ele si la pusul razboiului, tesut, urzit, nevedit. Copiii, feciorii sau chiar barbații făceau dude, adunau gheme ... Era ocazia lor de a comenta evenimentele din vatra satului, de a spune glume, de a colinda. Era locul unde se facea educatia conform cu legile nescrise ale firii, ale satului.

  În clacă și în șezătoare găzdoaiele isi omeneau (serveau) ospătoii (musafirii) sau ajutoarele cu bucate calde gatite de ele și cu cate un paharel. Isi insoteau treaba cu pauze facute de muzicantii ce ziceau cate un dans sau joc la higheghe (vioara cu goarna). Atunci si acolo era momentul potrivit pentru copii de a invata sa joace. Strigaturile erau nelipsite in timpul jocului, mai ales cele dialogate. Cei care nu obisnuiau sa se foloseasca de strigaturi erau considerati mai bleji, ca aveau o problema de socializare sau de adaptare. Șezatorile erau singurele adunari din Postul Craciunului in care oamenii se veseleau.