Copil fiind, Brâncuşi a fugit de două ori de acasă, Prima dată  a plecat la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie. Contractul de angajare  consemna că „este primit pe trai, laolaltă cu toţi ucenicii, pe două rânduri de ţoale, de Paşte şi de Crăciun, şi ce-om mai vedea”.

    A doua oară a fugit de acasă, câteva luni mai târziu, la  Craiova și Slatina, unde a muncit ca servitor sau ca spălător de vase în diverse restaurante şi bodegi. La magazinul de mărfuri  și coloniale al lui I. Zamfirescu a reușit să uimească prin construirea unei viori din blănițele (scândurelele) unei lădite de portocale. Așa a ajuns elev bursier și intern la Școala de Arte Frumoase. din Craiova, sectiunea sculptură, absolvind-o la 28 septembrie 1898, iar 2 zile mai tarziu inscriindu-se la Bucuresti.După terminarea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, a primit post de profesor de caligrafie şi desen, în oraşul Mizil, judeţul Prahova. A refuzat postul şi a revenit la Hobiţa.

   În 1903, la vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris.Traseul parcurs a fost de la Hobiţa, Tismana, Vodiţa, Bahna, Vârciorova. A trecut graniţa Imperiului Austro-Ungar oprindu-se la Budapesta, Viena şi München.  Nemaivand  bani în Elveţia, a fost nevoit să-şi vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac şi ceasul de la mână.

   A ajuns după un an de zile, pe 16 iulie 1904 la Paris. S-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase unde a învăţat doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă şi a fost exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor ca i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să înveţe la acea şcoală.

  Totodată, s-a angajat şi ca spălător de vase într-un restaurant.

   În 1907, Brâncuşi a lucrat câteva luni în atelierul lui Auguste Rodin. Acesta i-a observat talentul şi i-a propus lui Brâncuşi să rămână şi să lucreze alături de el, plătit. Brâncuşi i-a refuzat propunerea, spunându-i: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu creşte nimic.” La rândul lui, Rodin i-a răspuns: „Brâncuşi, ai dreptate. Esti la fel de încăpăţânat ca şi mine.”

  La 12 aprilie 1956 si-a dictat testamentul fiind bolnav și slăbit la cei 80 de ani ai săi. După  mai multe luni de zăcut la pat, în 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil și se spovedește și se împărtășește,  suferind că moare printre străini.

   În data de 16 martie Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.