Este o însorită zi de vară, când, cuprinsă de nostalgie, am început să mă gândesc la perioada cea mai frumoasă din viața mea, copilăria. De ce acum? Poate pentru că nu peste mult timp va trebui să plec  mai departe de părinții mei, de colegi, de prietenii cu care împărțeam și bune și rele.
În zilele frumoase eram bucuroasă că toți cei apropiați mie mă înțelegeau, mă dojeneau spunându-mi că acești ani sunt unici în viața mea. O să-mi amintesc mereu de jocurile copilăriei, în care eram mereu lider, de pomii în care mă cățăram, de florile pe care le îngrijeam pentru mama.
Să nu uit și de iazul de la marginea satului în care mă scăldam împreună cu prietenele mele în toate după-amiezele de vară. Acum sunt clasa a IV a, dar privesc nostalgică la prima zi de școală.Ce fericită eram când am pășit pentru prima dată pragul școlii! Cât de curioasă eram să descifrez tainele cititului și scrisului, ce încântată eram de ghiozdan, de cărți, de colegul de bancă, care era tot timpul neastâmpărat.
Au trecut patru ani atât de repede, încât parcă ieri s-a petrecut totul. Ce dor îmi va fi de doamna învățătoare, de momentele de bucurie din timpul serbărilor, când eu eram zâna vară, sau Albă ca Zăpada, de emoțiile pe care le aveam la teste.
Sunt sigură că nu voi uita niciodata acești ani frumoși, petrecuți alături de oameni deosebiți.