Utilizez în demersul didactic  metodele inductive (investigaţia ştiinţifică şi modelarea), crescând nivelul de înțelegere și interesul elevilor mei pentru chimie, disciplină care se bazează pe observare si experiment. Ce încerc să schimb în predarea chimiei? Încurajez dezvoltarea gândirii critice, stimularea curiozităţii, dobândirea cunoștințelor prin cercetare proprie și în echipă, autonomie în învățare, formarea unor abilități practice și de aplicare a cunoașterii dobândite în viața de zi cu zi și, ulterior, în viața profesională. La începutul unei unităţi de învăţare se formulează întrebarea declanşatoare, la care se găsesc răspunsuri pe parcursul activităţiilor. Elevii sunt implicați activ, sunt responsabilizați, activitarea lor este valorizată, învăţarea este de profunzime. Un elev care practică învăţarea de profunzime, spre deosebire de unul care învaţă superficial, este motivat intrinsec şi capătă noi perspective asupra realităţii şi asupra sinelui.
     Schimbarea treptată a paradigmei tradiţionale, centrată pe predare/pe profesor, cu paradigma modernă, centrată pe învăţare/pe elev, generează schimbări şi în planul evaluării. Din acest punct de vedere, se constată tot mai clar o deplasare a interesului dinspre evaluarea pentru stabilirea nivelului învăţării sau a rezultatelor învăţării către evaluarea pentru îmbunătăţirea procesului învăţării.
Ce am intenționat?
        Activitățile desfășurate  stimulează reflecţia, gândirea critică, integrarea noilor achiziţii şi fixarea lor făcând învăţarea autenticăşi de profunzime . Elevii sunt puși în situația de: a face faţă unei situaţii–problemă,  a exploata resursele puse la dispoziţia lor de către profesor, a acţiona și a interacţiona cu ceilalți elevi și cu profesorul, a reflecta asupra propriilor activități şi rezultate, a structura şi sintetiza noile achiziţii, a integra noile achiziţii şi a le articula cu precedentele,  a evalua procese şi produse,  a conferi sens celor învăţate, a pregăti transferul de competenţe şi abilităţi învăţate.
Pentru proiectarea și implementarea unui astfel de proces se pot avea în vedere următoarele principii ale învățării:
Învățarea este o construcție a cunoașterii! Învățarea se produce mai ușor și achizițiile se păstrează mai mult timp, atunci când ceea ce este nou de învățat poate fi legat, construit, pe cunoștințele și experiențele anterioare ale celui care învață. Astfel, predarea trebuie să pornească de la ce știu deja cei cărora le predăm și să propună o modalitate de integrare a noilor achiziții în structura mentală a celui/celor care învață.
Învățarea este colaborativă! Învățarea se produce mai ușor când cei care învață sunt stimulați să interacționeze și să învețe unul de la celălalt. Prin colaborare, împărtășirea ideilor și oferirea de sprijin și feedback, elevii înțeleg mai bine subiectul studiat. Astfel, predarea trebuie să ofere oportunități variate de a colabora, lucra în echipă pentru a rezolva diverse sarcini, a pune întrebări unii altora, a auzi cum gândesc, ce părere au ceilalți și a spune cum gândești, ce părere ai tu însuți.
Învățarea este contextuală! Învățarea se produce mai ușor atunci când ceea ce trebuie învățat este exemplificat prin introducerea sa într-un context real relevant pentru cel care învață. Astfel, predarea trebuie să propună încă de la început sarcini care au legătură cu profesia viitoare, să extragă exemple relevante din mass media, practica profesională și/sau situații cotidiene relevante.
Învățarea este auto-direcționată!  Învățarea se produce mai ușor, atunci când mintea celui care învață este activă, când cel care învață își planifică, monitorizează și evaluează propria învățare, când cel care învață recunoaște că este principalul responsabil pentru propria învățare. Astfel, predarea trebuie să se bazeze pe cunoașterea celui care învață și să ofere acestuia oportunități de a-și planifica, autoevalua și reflecta asupra propriei învățări. Învățarea este un efect al acțiunilor de predare și evaluare Învățarea, predarea și evaluarea sunt elemente ale aceluiași întreg, se determină una pe cealaltă.
Ce am obținut? 
       Cred că utilizând metoda  investigaţiei  ştiinţifice în elaborarea strategiilor de învățare, profesorul  încurajează elevii să se angajeze activ în propria învățare, astfel încât, prin colaborare, experimentare și soluționare de probleme reale, să își extindă cunoașterea.
Ce reacții au avut elevii?
     Ieşirea din rutina zilnică  oferă elevilor un plus de motivaţie, de  implicare. Am înţeles că  invăţarea prin cooperare este o metodă eficientă de lucru,  fiecare membru al grupului putând să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.
Ce feedback am oferit elevilor?
     Atunci când schimbă idei, elevii îşi descoperă neînțelegerile (preconcepțiile, concepțiile) și lacunele din cunoștințele lor sau își aprofundează înţelegerea fenomenului explicat. Lucrând împreună, elevii realizează că: probleme dificile, complexe pot fi rezolvate prin efort comun; au nevoie unii de alţii pentru a realiza sarcina dată; trebuie să fie atenţi ca toţi membrii grupului să-şi însuşească cunoştinţele necesare rezolvării sarcinii conform cerinţelor; sunt recompensaţi dacă îşi îndeplinesc cu responsabilitate sarcinile primite; utilizează resurse comune; îndeplinesc un anumit rol în cadrul grupului.
Testele sumative aplicate trebuie  să verifice pe langă cunostinţe, abilitătile si competentele dobândite sau dezvoltate în unitatea de invăţare  Itemii propusi să vizeze  domeniile cognitive ale  gândirii critice: cunoştere (recunoaștere, clasificare, exemplificare, definire. descriere, demonstrare), aplicare (comparare, folosirea modelelor, relaționare, interpretare, găsirea soluțiilor, explicare), raţionament (analiză, sinteză, formularea de ipoteze/predicții, planificare/design, fromulare de concluzii).
Valenţele  formative ale metodelor şi tehnicilor  de evaluare utilizate sunt:
• stimularea activismului elevilor;
• accentuarea valenţelor operaţionale ale diverselor categorii de cunoştinţe;
• evidenţierea, cu mai multă acurateţe, a progresului în învăţare al elevilor şi, în funcţie de acesta, facilitarea reglării/autoreglării activităţii de învăţare;
• formarea şi dezvoltarea unor competenţe funcţionale, de tipul abilităţilor de prelucrare, sistematizare, restructurare şi utilizare în practică a cunoştinţelor;
• formarea şi dezvoltarea capacităţilor de investigare a realităţii;
• formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului de echipă;
• dezvoltarea creativităţii;
• dezvoltarea gândirii critice, creative şi laterale;
• dezvoltarea capacităţii de autoorganizare şi autocontrol;
• dezvoltarea capacităţilor de interevaluare şi autoevaluare;
• formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective şi a competenţelor metacognitive;
• cristalizarea unei imagini de sine obiective;
• dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare şi formarea unui stil de învăţare eficient.
     Indrumând astfel învăţarea, profesorii devin mai mult decât surse de informaţii care trebuie memorate. Ei devin facilitatori ai învăţării autentice  pe care elevii le pot pune în practică în viitor. Rolul profesorului se transformă în cel de partener în procesul de învăţare, proces în care elevii trebuie să se implice   cu suficientă energie pentru a putea produce schimbările personale cerute de achiziţionarea unor cunoştinţe durabile. Profesorii care folosesc pentru predare şi învăţare un cadru bazat pe implicare activă, valorifică achizițiile cognitive şi stimulează creativitatea  elevilor.  Elevii  si profesorii devin parteneri , iar clasa devine realmente o comunitate de învăţare. Acest lucru depinde doar de noi!