Profilul cadrului didactic din perspectiva societatii

Publicat în 18. 09. 2023 de Roxana Gianina Dumitrașcu

Profesorul   are   un   rol   crucial   în viaţa   elevilor.   Atît   abilităţile   profesorale   cît şi însuşirile de personalitate   au   repercusiuni profunde în inima   elevilor, provocând reverberaţii încă mulţi ani după terminarea studiilor.
Prin felul său de a fi ori de a nu fi, prin comportamente şi atitudini, profesorul apropie   ori   îndepărtează   copiii:   motivează,   pedepseşte,   povăţuieşte,   blamează, încurajează etc.
Profesorul este situat intr-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta şcolii incluzând părinţii elevilor, şi în general, membrii grupului social în mijlocul căruia traieste şi munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora, adesea, trebuind să vină chiar în întampinarea lor.
Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, într-un cuvânt o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă.
Pentru ca actul educativ să fie eficient şi în acelaşi timp plăcut, inegalitatea dintre profesor   şi   elev   trebuie depăşită.   Elevul vrea   să găsească în profesorul său un sprijin şi   nu în primul rând   un specialist cu competenţă specifică într-un domeniu ştiinţific sau altul. El are nevoie de cooperarea   profesorului,   deşi   relaţia profesor-elev   rămâne   de esenţă conflictuală deoarece poartă în sine înainte de toate conflictul promotor al oamenilor în înfruntările dintre generaţii. Cerinţa unei relaţii pedagogice de parteneriat se poate construi numai   pe baza   respectării unei   condiţii fundamentale   şi   anume   cunoaşterea
personalităţii elevului.   Raportarea   profesorului la elev   presupune   din   partea   celui dintâi înţelegerea unui ansamblu de idei. În primul rând, unicitatea sufletului copilului şi   tânărului din   care   decurge concluzia că   “în materie de educaţie   fiecare tânăr constituie   un caz   particular”.   De   asemenea,   trebuie respectată   inductibilitatea copilului la adult, ca şi faptul că adolescenţa şi copilăria sunt “momente” ale vieţii.
Profesorul îndeplineşte, în şcoală, funcţii cum ar fi organizator al procesului de învăţământ, educatori, partener al educaţiei   sau membru al corpului profesoral, al procesului de învăţământ.
Ca organizator al învăţării, un profesor bun îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii   cunoştinţelor   cu aspectele   psihologice.   Este,   deci preocupat   atât de aplicarea   principiilor   didactice,   a   teoriei   instruirii în   transmiterea   conţinutului învăţământului, cât si de implicaţiile   psihologice ale   actului transmiterii:   psihologia evoluţiei copilului, psihologia învăţării, strategiile comunicării.
Profesorul nu ar trebui să fie doar un transmiţător de informaţii care se rezumă la a da indicaţii elevilor în privinţa modului de învăţare şi a materialelor pe care trebuie să le   înveţe,ci   şi   un antrenor   care   prin întrebări   analitice   stimulând gândirea   elevilor, creează   premise   pentru   ca aceştia,   prin aflarea   independentă   a   răspunsurilor,   să ajungă la o mai bună înţelegere a problemelor.
Exercitarea   funcţiei de educator   este dependentă de concepţia care   stă la baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizăriei, de felul în care profesorul îşi înţelege misiunea, de totalitatea   sarcinilor   cuprinse   în   funcţia de profesor   şi nu în ultimul rând, de atitudinile părinţilor. Funcţia didactică a profesorului se exprimă prin îndeplinirea statutului de model, partener, sfătuitor. Ea se îndeplineşte prin crearea unei atmosphere generale de securitate şi încredere în clasă, prin încurajarea succeselor fiecărui elev, prin crearea unui flux de simpatie între profesor şi elevi
“A educa” înseamnă a-ţi desfăşura activitatea sub semnul unor categorii morale determinându-i pe elevi să ia distanţă critic faţă de atitudinile şi performanţele proprii, dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive şi de a analiza critic propriileprejudecăţi.
Conceptul de partener   al educaţiei   se   referă   la raporturile   profesorului cu alţi factori   educativi, îndeosebi cu părinţii şi   la concepţia   conform   căreia profesorii şi elevii formează   împreună   o   comunitate   şcolară. Şcoala   este   a   doua instanţă de socializare,   după familie,   iar   profesorul trebuie să   colaboreze   cu toţi   factorii educativi, să armonizeze   educaţia formală cu cea nonformală şi   informală. El   poate
juca rolul de consultant al părinţilor, împarte răspunderea formării copiilor cu familia.
Un profesor ideal ar trebui să aibă următoarele competenţele specifice profesiei didactice:
- Competenţe metodologice ( să utilizeze adecvat conceptele şi teoriile din ştiinţele educaţiei, să utilizeze adecvat conceptele şi teoriile din ştiinţele educaţiei, Să aplice   concepte   şi teorii   moderne   privind   formarea capacităţilor   de cunoaştere, să proiecteze conţinuturile instructiv-educative, să organizeze adecvat activităţile didactice în   funcţie de   tipul   de   lecţie dominant, să   utilizeze metode şi strategii   de   predare adecvate particularităţilor individuale sau de grup, scopului şi tipului lecţiei, să utilizeze optim   factorii   spaţiotemporali   în   vederea   eficientizării   procesului   instructiv   –educativ ),
-Competenţe de comunicare şi relaţionare (să stăpânească concepte şi teorii moderne de comunicare: orizontală si verticală; complexă totală; multiplă; diversificată şi   specifică,   să   manifeste   comportament   empatic,   să   acceseze   diverse   surse   de informare în scopul documentării),
- Competenţe de   evaluare a elevilor (să utilizeze strategii adecvate de   evaluare individuală sau de grup, să elaboreze instrumente de evaluare în funcţie de scop şi particularităţile individuale sau de grup, să utilizeze metode specifice gândirii critice),
Competenţe psiho-sociale (să formeze capacităţi de adaptare rapidă la schimbările de natură socială, să valorifice metode şi tehnici de cunoaştere şi activizare a elevilor, să se implice în elaborarea si derularea în şcoli a proiectelor   de   cooperare   internaţională,   să elaboreze   strategii   eficiente   ale parteneriatului şcoală – familie, să organizeze şi să administreze mediului de învăţare în colaborare cu Comitetul de părinţi al clasei, să colaboreze cu părinţii în scopul realizării unui autentic parteneriat în educaţie),
Competenţe tehnice si tehnologice (să utilizeze calculatorul în   procesul instructiv   – educativ,   să exerseze   schemele de   acţiune în vederea dobândirii / perfecţionării deprinderilor practice, să aplice strategiile didactice de utilizare eficientă a mijloacelor / auxiliarelor didactice in procesul de învăţămant),
Competenţe de management al carierei (să utilizeze metode şi tehnici de autocontrol psihocomportamental, să adopte de conduite eficiente pentru depăşirea „situaţiilor de criză”, să aibă deschidere faţă de tendinţe inovatoare necesare dezvoltării profesionale, să asimileze cunoştinţe de tip organizaţional).
De asemenea, un porfesor bun dupa parerea mea trebuie să stabilească cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză   a sarcinilor de învăţare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat.
Profesorul   ideal   ar   trebui   să   le   prezinte   elevilor   care   sunt   cele   mai   înalte performanţe, în anumite limite rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care le sunt propuse, identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele reale de viaţă cotidiană a elevilor.
Totodată, profesorul ideal manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale deeducaţie ale elevilor, creează şi menţine în sala de clasă   un climat de lucru carefavorizează învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile delucru   propuse;   acesta   presupune o   serie   de   competenţe   de   management   al   clasei,începând   cu   cele   legate   de   aranjarea   mediului   fizic   al   clasei,   astfel   încât   să   seînlesnească interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unorlimite rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cucele legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilorde   a   se   autocontrola   continuu   şi   competenţele   de   tratare   corespunzătoare   amanifestărilor de indisciplină.
Profesorii ar trebui să încurajeze interacţiunea socială a elevilor în discutarea şirealizarea diverselor activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului; ar trebui să leofere elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a elevilorşi comportamentul lor în timpul lecţiei; să înlesnească elevilor prelucrarea/procesareaintelectuală a informaţiilor punându-i în situaţia de a desfăşura activităţi care implicăprocese cognitiv ce îi vor ajuta să înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu,evidenţierea legăturilor logice dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realizaextrapolări   sau   în   a   stabili   implicaţii   posibile   ale   unui   fapt   constatat,   încurajareaexprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice;
Pentru o bună prestaţie profesională, cadrul didactic are nevoie să aibă încredere însine şi în competenţele sale profesionale, să stăpânească modalităţi de rezolvare asituaţiilor critice, tensionale sau conflictuale, să fie capabil să gestioneze situaţiile tipiceşi să poată dezvolta soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe altele îi suntindispensabile muncii cadrului didactic.
Din acest motiv un profesor trebuie să fie devotat elevilor şi învăţării acestora. Un profesor bun trebuie să plece de la ideea că toţi elevii pot cu adevărat învăţa. Mai multdecât atât, ei chiar trebuie să pună în practică acest principiu.
Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu tinerii şi se pricepe să înpărtăşească cunoştinţele lui tuturor elevilor,chiar dacă aceştia sunt foarte diferiţi prin trăsăturile şi talentele lor. Succesul estegarantat de încrederea profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei fiinţe umane şi înpotenţialul care există în fiecare.
Având în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, eitrebuie să ia în considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar diferenţele dintre ei influenţeazăînvăţarea. Pentru a lua în seamă particularităţile individuale, profesorii trebuie să îşicunoască foarte   bine elevii. Tipul acesta de înţelegere nu este lipsit de importanţă,deoarece profesorul trebuie să îl folosească constant pentru a-şi modela metodele depredare
Un profesor bun învaţă din experienţă, învaţă atunci când îi ascultă pe elevi, cândîi observă lucrând. Lucrurile pe care le află depre elevi în timpul procesului de educaţiedevine automat parte a competenţelor lui didactice.Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte atent ca toţielevii să beneficieze de aceaşi grijă din partea lui şi să nu lase ca presupusele saurealurile lor handicapuri sau incapacităţi, diferenţele individuale, contextele culturale sausociale diferite din care provin aceştia, să influenţeze relaţiile dintre el şi elev.
Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce cred elevii despre ei înşişi,de motivaţiile lor, de efectele învăţării asupra relaţiilor lor cu grupul de prieteni, dar şi dedezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi calităţile lor.
Toate   aceste   competenţe   necesare   unui   profesor   vor   influenţa   performanţeleelevilor, modul lor de raportare la procesul de învăţare, precum şi dragostea sau averiunealor faţă de şcoală. Un profesor bun trebuie să aiba raspuns la orice întrebare ( legata de lecţie )
Profesorul trebuie   să-i arate elevului că absolut tot   în lume   poate fi pus în discutie.
Profesorul trebuie   să   fie   un   model   pentru   toţi   elevii   şi   să   respecte   intimitatea   şi confidenţialitatea unor informaţii cu privire la viaţa personală a elevului.
Profesorul trebuie să le facă elevilor cunoscute diferitele obiective ce urmează a fi întinse în activitatea lor.
Profesorul trebuie să-l formeze pe elev pentru societatea în care s-a nǎscut şi în care se dezvoltă, deoarece valorile spirituale nu se creează decât în societate şi pentru societate, trebuie să înveţe elevul cum să înveţe, trebuie să-l facă să aibă încredere în el, în opţiunile lui să poată să se exprime liber fără inhibiţii.

Bibliografie:

1.Vrasmas, Traian(2004)- “Şcoala şi educaţia pentru toţi”
2.Bocoş, Muşata (2002)- “Instruire interactivă”
3.Gliga, Lucia(2002)- “Standarde profesionale pentru profesia didactică”

Viorica Avram

Profil

Colegi

Coleg pentru

Articolul sintetizează competențele unui bun profesor. Multe dintre acestea sunt puse sub semnul lui „trebuie” care stabilește o presiune de-a fi la nivelul tuturor exigențelor.

Viorica Avram acum 1098 zile