A fost o data ca niciodata un tanar foarte bogat. Atat de bogat incat zice-se ar fi putut construi din bijuteriile pe care le avea un pod de la palatul sau si pana la luna, iar din banii sai ar fi putut imbraca in aur tot globul pamantesc.
Si traia acest tanar intr-un lux fara de margini, din petreceri in petreceri, in compania femeilor frumoase, bogate ca si el. Nici nu simtea omul nostru cum i-au trecut anii. Dar a simtit intr-o zi ca a venit vremea sa se aseze la casa lui. Si nu si-a dorit o fata din cele cu care petrecuse ani in sir in petreceri pline de stralucire. Voia o fata simpla, dar care sa-l iubeasca. Si intr-o zi, calatorind pe mosia sa a zarit o fata culegand flori de leac. A placut-o, a luat-o cu sine, s-au casatorit si au trait fericiti. O vreme.
Caci de la un timp incoace, tanarul nostru incepu a tanji dupa  petrecerile stralucitoare, dupa conversatiile de salon, dupa viata pe care o dusese inainte. Soata lui i se parea cam fara gust, fara stralucire si parca nici nu mai era atat de frumoasa ca atunci cand o vazuse culegand flori de leac. Era inteleapta si dulce, il iubea, dar el voia altceva. Si se intoarse la viata dinainte.
Soata lui ii ducea dorul si intr-o noapte, uitandu-se la regele Lunii ce parea a-si mana turma ca mai inainte, cum facuse dintotdeauna pe campiile fara iarba ale Lunii ii zise:
"Ce ti-as da sa-mi aduci barbatul inapoi si sa-l faci sa nu mai plece in veci de langa mine?"
Si pasami-te regele Lunii era ingerul mortii caci ii raspunse:
"Iubeste-ma pe mine si eu ti-oi da ce-mi ceri"
"Te-oi iubi si pe tine, ca e singurul dar de mi l-a dat Dumnezeu".
Si ii crescura aripi, rochia i se transforma in matase tesuta cu fire de aur si nestemate, pletele negre i se facura precum catifeaua in care straluceau stele de foc.
In ast timp barbatul cel bogat se intoarse acasa si isi striga nevasta sa vina sa-i aduca vesmintele de noapte. Strabatu intreg palatul chemand-o, dar nu fu chip sa o gaseasca. Se intoarse in dormitor mirat si uluit. Pe fereastra ce-o uitase deschisa stringandu-si soata intra un parfum suav cum nu mai simtise niciodata, in nici unul dintre saloanele de lux, la nici o femeie, oricat de bogata. Privi pe fereastra. In mijlocul gradinii ca prin minune rasarise un covor de flori mici, albe, stralucitoare, iar in mijlocul lor, sta Regina toata impodobita, parfumata, frumoasa cum n-o mai vazuse niciodata. Si-o dori mai mult ca oricand. Dar nu fu chip sa se apropie de ea.
"Am luat eu ce-ai dispretuit tu, ceea ce n-ai fost in stare sa vezi. Ai sa-i simti parfumul dulce si suav in fiecare noapte in care va dori sa se oglindeasca in lumina lunii, dar n-ai s-o mai poti atinge vreodata", spuse Regele Lunii, apoi se facu liniste.
Si de atunci incoace, spun batranii, omul nostru cel bogat sta in fiecare noapte la aceeasi fereastra sperand sa-si revada femeia, doar pentru a-i simti fie si macar o dara din parfumul pe care nu avusese intelepciunea sa-l simta si sa-l pastreze pentru sine. Si-o mai fi stand si acum cand va povestesc la aceeasi fereastra, de n-o fi murit de batranete si dor intre timp.
Iar tu sa-ti amintesti mereu de povestea bogatului fara minte cand 'oi vedea floarea iubitei Regelui Lunii: Regina noptii .
Sursa : Internet

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".

Sfantul Ilie

- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

- se duc berbecii la berbecar.

- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

20 iulie - Covasna

Nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

20 iulie - Sacele - "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie

Sacele - Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie - sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu

20 iulie - Polovragi

"Nedeea de la Polovragi" - manifestare etnofolclorica si targ anual.

20 iulie - Falticeni

"Sezatoarea" - spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

20 iulie - Bezdead, Gaesti

Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

NEDÉIE  - Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

https://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/datini-obiceiuri-sfantul-ilie-68766.html

Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani. Ei au dus-o în Siria și au vândut-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a păstrat fecioria, a ținut toate posturile și s-a rugat lui Dumnezeu.

fânta Muceniță Iulia este prăznuită pe 16 iulie.

Sfânta Muceniță Iulia s-a născut în Cartagina într-o familie creștină. Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani. Ei au dus-o în Siria și a vândut-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a păstrat fecioria, a ținut toate posturile și s-a rugat lui Dumnezeu.

Nu a băgat în seamă nici un îndemn al stăpânului său (păgân), de a se lepăda de Hristos și a se închina la idoli. Stăpânul ei de multe ori a voit să o piardă, dar, văzând slujirea ei credincioasă, o cruţa.

Atunci când stăpânul a mers cu mărfuri în Galia, a luat-o pe Sfânta Iulia cu el. În drumul lor, nava a poposit pe insula Corsica. Stăpânul său a hotărât să ia parte la un festival păgân, cumpărând un viţel gras, l-a adus jertfă zeilor şi a început a se veseli mâncând, bând şi dănţuind. Văzând aceasta, Iulia a decis să rămână la bordul navei, suspinând din adâncul inimii şi plângând pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni.

După ce stăpânul fecioarei s-a îmbătat și a adormit, unul din cei ce jertfeau idolilor a mers pe corabie și văzând-o pe Sfânta Iulia rugându-se cu lacrimi în ochi, a luat-o și a dus-o înaintea căpeteniei lor, zicând că aceasta îi hulește pe zeii lor păgâni.

Sfânta Iulia a recunoscut în fața tuturor păgânilor că este creștină.

Aflând credința ei, păgânii i-au promis că o vor elibera din robia stăpânului său, dacă va jertfi idolilor. Sfânta le-a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă mâhnesc”.

Simțindu-se jigniți, au început să o chinuie, lovind-o și chiar tăindu-i sânii. Sfânta Iulia a răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite chinuri.

Căpetenia păgânilor, vrând să o piardă înainte de a se deştepta din somn stăpânul ei, a poruncit ca Sfânta Iulia să fie răstignită pe cruce.

Atunci când sufletul Sfintei Mucenițe Iulia s-a desprins de trup, toți cei prezenți au văzut un înger al Domnului, lângă sfintele sale moaște. Înspăimântați, aceștia au fugit, lăsând trupul pe cruce.

Un înger al Domnului s-a arătat călugărilor aflați în mănăstirea situată pe o insulă din apropiere, spunându-le să meargă în Corsica și să coboare de pe Sfânta Cruce, trupul chinuit al Sfintei Mucenițe Iulia.

Ajungând la locul indicat, călugării au găsit astfel după cum le-a spus îngerul Domnului. Ei au luat trupul sfintei cu mare evlavie și l-au îngropat în biserica mănăstirii. După aceasta, la mormântul sfintei au început să se săvârșească vindecări minunate.

În jurul anului 763 cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Iulia au fost mutate la mănăstirea de călugărițe din orașul Brescia.

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/sfanta-mucenita-iulia

            Se vorbeşte adesea de rolul familiei în orientarea şcolară şi profesională a tinerilor. Pentru a delimita cât mai bine rolul familiei în sistemul factorilor orientării va trebui să facem mai întâi diferenţa între influenţele familiei şi acţiunea ei educativă. Din cercetările făcute până în prezent, atât la noi, cât şi în alte ţări s-a putut constata că, din punct de vedere al influenţelor pe care le exercită asupra orientării şcolare şi profesionale familia ocupă primul loc în ierarhia celorlaţti factori. Dar, dacă analizăm din punct de vedere psihologic şi social, de cele mai multe ori se constată a fi doar factorii subiectivi ce ţin de experienţa părinţilor, dorinţelor, aspiraţiilor lor în legătură cu proprii copii. Rezultatele acestor influenţe nu sunt în concordanţă cu obiectivele şi cerinţele orientării iar acest lucru duce la repercursiuni negative asupra personalităţii elevului. Influenţele din partea părinţilor îmbracă forme diferite de la un copil la altul si totodată îmbracă forme diferite de manifestare cum ar fi: adoptarea unei atitudini neutre, de neinterveţie, totul fiind lăsat pe seama elevului sau o interveţtie excesivă, atunci când pariţii îşi impun punctul lor de vedere. În ambele cauze, din cauza greşelilor, efectul educativ al influeţtelor se diminuează. Referindu-ne la partea educativă a familiei, ea este eficientă numai atunci când scopul său se înscrie pe aceeaşi linie cu cea a şcolii, când între cei doi factori există o concordanţă în ceea ce priveşte obiectivele urmărite. O colaborare bună între şcoala şi familie va face ca orientarea şcolara şi profesională să fie în concordanţă cu interesele şi aspiraţiile copilului.                                                                                                                                
Asemănător şcolii, sarcinile familiei ar putea fi concentrate în jurul a două obiective principale: cunoaşterea copilului şi educarea lui din punct de vedere psihic( aptitudinal, motivţtional, caracterial) - lucru important în vederea orientării în concordanţă cu cerinţele societăţii. Părinţii dispun de o serie de mijloace în vederea realizării unei bune orientări în viaţă: observţtia, convorbirea, urmărirea rezultatelor activităţii şcolare, exemplul personal, etc Colaborarea dintre şcoală şi familie ar trebui să nu se rezume niciodată la o simplă informare reciprocă cu privire la rezultate şcolare ci, ar trebui ca părinţii să fie la curent cu toate problemele pe care le comportă această acţiune deloc uşoară. Intensitatea participării părinţilor în orientarea copilului are menirea de a-l pregăti pe acesta de momentul alegerii sau opţiunii. Desigur că decizia este însă un act personal al celui in cauză( aici elevul) dar, autodeterminarea este considerată un principiu de bază al orientării. Acest principiu arată că, în ultima instanţă, elevul este deţinătorul propriei sale perspective profesională, iar şcoala şi ceilalţi factori, coparticipaţi în acest proces atât de dificil şi de complex. Cunoaşterea profesiunii pe care elevul doreşte să o urmeze precum şi autocunoaşterea personalităţii declanşează o serie de factori care îşi pun amprenta asupra deciziei. În concluzie, eficienţa orientării se concretizează în calitatea autoorientării. Desigur că, având o asemenea viziune asupra relaţiei dintre orientare şi autoorientare vom putea preveni eventualele exagerări. Trecerea de la orientare la autoorientare, în concordanţă cu rolul activ al elevului presupune, trecerea de la cunoaştere la autocunoaştere, de la educaţie la autoeducţie.                                                                                       Toţi aceşti paşi nu se realizează singuri, nu se realizează de la sine, ci numai printr-un proces conştient condus şi dirijat de cadrul didactic.

              Bibliografie:
Nicola, Ioan: Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis Print, Bucureşti,2003                                                                
            Margineanu, N.(coord.) Selectia si orientarea profesionala,EDP, Bucureşti,1972                                                                 
            Dragan, Ion, Interesul cognitiv si orientarea profesionala, EDP, Bucureşti, 1999

Această denumire vine dintr-o legendă din secolul al X-lea.

La Paris, un om, condamnat la moarte își striga nevinovatia. În ziua execuției publice, înaintea tăierii capului, o gărgăriță s-a așezat pe gâtul lui. Călăul încerca să o alunge dar ea revenea de fiecare dată așezându-se in același loc. Regele, care asista la execuție a crezut într-o intervenție divină si a decis grațierea acestui om. Dupa câteva zile adevăratul ucigaș a fost găsit. De atunci se spune ca gărgărița este purtătoare de noroc și nu trebuie omorâtă.

Sfanta Veronica este pomenita de Biserica Ortodoxa pe 12 iulie. Sfanta Veronica este femeia pe care Mantuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sangelui. Mai tarziu, tot Veronica va fi aceea care va intinde Mantuitorului o mahrama, spre a-si sterge chipul indurerat, in drumul Lui spre Golgota. Potrivit traditiei crestine, chipul Mantuitorului s-a intiparit pe mahrama sfintei.

Veronica este un nume compus din doua cuvinte, unul de origine latina ("vera", adica "adevarat") si altul de origina greaca ("eikon", adica "icoana" sau "chip"). Prin alaturarea celor doua cuvinte se obtine un nume ce inseamna "Adevarata Icoana" sau "Adevaratul Chip". Acest nume trimite, in mod evident, la chipul Mantuitorului, imprimat pe mahrama sfintei.

Veronica, sfanta din Sfanta Scriptura

"Si iata o femeie cu scurgere de sange de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Caci zicea in gandul ei: Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa; iar Iisus, intorcandu-Se si vazand-o, i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia din ceasul acela" (Matei 9, 20-22).

"Si, pe cand se ducea El, multimile il impresurau si o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vindecata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Si a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si Te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine. Si, femeia, vazandu-se vadita, a venit tremurand si, cazand inaintea Lui, a spus de fata cu tot poporul din ce cauza s-a atins de El si cum s-a tamaduit indata. Iar El i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace" (Luca 8, 42-49).

Sfanta Veronica

Veronica s-a nascut in localitatea Banias (Paneas), cunoscuta si sub denumirea de "Cezareea lui Filip", undeva la poalele Muntelui Hermon, in partea nordica a Tarii Sfinte. Localitatea natala a sfintei era capitala intemeiata de fiul lui Irod cel Mare, la baza sudica a Muntelui Hermon, in partea nordica a Paslestinei, in sudul provinciei Siria. Cezareea lui Filip se afla la aproape 200 de kilometri mai la nord de Ierusalim si la 40 de kilometri de Marea Galileei.

Sfanta Veronica a fost tamaduita de Mantuitorul Iisus Hristos de o boala femeiasca, dupa 12 ani de suferinta. Se spune ca, atat in semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, cat si in semn de aducere aminte de binefacerea primita, Sfanta Veronica ar fi turnat o statuie de bronz ce-L reprezenta pe Mantuitorul, tinand mana unei femei ingenunchiate inaintea lui. Sfanta ar fi asezat statuia in fata casei ei, iar la baza acesteia se spune ca se afla o planta ce oferea tamaduire de orice boala.

Potrivit unei traditii apusene, Sfanta Veronica (Berenice) este acea femeie care a sters cu o mahrama fata indurerata a lui Iisus Hristos, pe cand Acesta era dus spre Golgota. Chipul lui Hristos ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata apoi "prima icoana nefacuta de mana omeneasca". Aceasta panza minunata s-a pastrat multa vreme, ea fiind cunoscuta mai ales ca "Sfanta Mahrama". Pe data de 16 august, desi nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfanta Mahrama a Domnului.

Ducand o viata sfanta, dupa multe nevointe duhovnicesti, Sfanta Veronica a adormit in pace, mutandu-se la Domnul.

https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-veronica-125462.html

In traditia satului romanesc, imediat dupa Sfanta Maria Mica, incep a se “bate” nucii. Legenda spune ca nucul a fost odata un rege bogat, stapanitor al multor tinuturi. Era mandru si falnic, iar prin autoritatea lui isi tinea toti curtenii la distanta. Singura fiinta aproape de inima regelui era regina… bolnava de o boala fara leac. Frumusetea reginei pierise odata cu boala care era vizibila pe obrajii ei. La urechile regelui, ajunse intr-o zi o veste: regina s-ar putea vindeca daca obrajii ei ar fi mangaiati de mana regelui in fiecare zi. Si asa a fost!

Care este blestemul celui care plantează un nuc în curte.

De ce nu e bine să tai nucii

Deși, în general, nucile sunt un simbol al belșugului și al abundenței, românii au creat o întreagă serie de superstiții legate de ele. Mituri, legende și simboluri, toate destinate nucului, circulă de mii de ani, încă de la Adam și Eva.
Blestemul oamenilor care plantează un nuc în curte

O veche superstiție românescă susține că nu este indicat ca oamenii să planteze nuci. Atunci când copacul va fi la fel de gros ca gâtul omului, acesta ar muri, spune legenda. Există, totuși, o soluție. Pentru a scăpa de blestem, trebuie să se deseneze un cerc în jurul puietului. Cercul trebuie să fie foarte mare, astfel încât copacul să rămână mereu în cerc și să nu-l depășească.

O altă superstiție interzice tăierea nucilor. Se spune că cel care taie un nuc își va pierde viața curând, așa că aceștia trebuie mutați, nu tăiați. Nucii se pot planta doar atunci când în viața unei persoane urmează un eveniment foarte important, de pildă, nașterea unui copil.

Există mituri care susțin că dacă ascunzi primul smoc de păr al copilului într-o scorbură de nuc, părul acestuia va crește lung și frumos. Dacă o persoană pune în apa cu care se spală de Crăciun o nucă, aceasta va fi sănătoasă. Omul care arde lemnul de nuc va suferi dureri de dinți.

O altă legendă este legată de Adam și Eva. Se spună ca Eva a visat că dacă ea și Adam vor consuma câte două nuci, atunci se vor putea înmulți. Urmând prevestirea visului, Eva a acționat în consecință și cei doi au avut copii.
Legende și mituri internaționale legate de nuc

Există o mare varietate de superstiții legate de nuci, în toată lumea. Unele dintre cele mai vechi susțineau că nu vei suferi niciodată de reumatism dacă vei avea mereu o nucă în buzunar. O femeie care avea o nucă în buzunar risca să se mărite cu un bărbat mai în vârstă. Dacă țineai două nuci în buzunar, nu te vor durea dinții niciodată. Dacă recolta de nuci era mare în acel an, atunci se vor naște mulți copii.

În Franța, unui pețitor care venea să ceară mâna la părinții fetei i se aduceau nuci la masă dacă era refuzat. De asemenea, dormitul la umbra nucului ar fi putut provoca o răceală zdravănă.

Nucile sunt si ele o minune a naturii!

Consumul miezului a opt nuci pe zi hraneste celula nervoasa, mentine arterele flexibile, inima sanatoasa si combate aparitia accidentului vascular cerebral. Avantajele includerii nucilor in dieta se regasesc in mentinerea bunei functionari a creierului si a ochilor, cresterea fertilitatii masculine, ameliorarea bolilor de stomac si intestine, reglarea functiilor endocrine si in protejarea femeilor de cancerul mamar.

amburi de nuca pot deveni delicatese culinare prin combinarea cu alte alimente: nucile combinate cu miere sau nuci macinate transformate intr-o pasta cu ajutorul miere si a pulberii de roscove, sunt cateva  metode prin care puteti transforma consumul de nuci intr-o adevarata placere pentru adulti dar si pentru copii.

In sezonul rece, nucile pot fi folosite drept medicament in raceli, calmand tusea si durerile in gat. In trei cani de apa, fierbeti zece minute, cinci nuci putin crapate si doua cepe. Beti ceaiul neindulcit, sau adaugati o lingurita de miere dupa ce s-a racit. Cateva cani pe zi din acest ceai va va scapa de tuse si de durerile in gat.

La ce se folosesc, de fapt, frunzele de nuc

In realitate, ca si in legenda, beneficiile tratamentelor cu frunze de nuc in boli dermatologice sunt bine cunoscute inca din Antichitate. Frunzele de nuc sunt utile in dermatite, eczeme precum si in afectiuni ale scalpului si pentru intarirea firului de par. Batranii nostri se foloseau de toate proprietatile nucului, incepand de la ramuri, coji, frunze, samburi, totul era atent cules si conservat in functie de necesitati.

Stiinta vine astazi si confirma, ca nucul este cu adevarat miraculos. Nucile sunt alimente integrale si totodata alimente-medicament datorita continutului bogat de nutrienti (proteine, uleiuri sanatoase, omega 3, vitamine si minerale) necesari bunei functionari a organismului.

O veche tradiție poloneză le ajuta pe fetele necăsătorite să afle dacă își vor petrece restul vieții alături de băiatul de care erau îndragostite. Acestea puneau pe marginea unui vas cu apă bilețele de hârtie pe care erau scrise numele alesului. În mijlocul vasului, așezau o coajă de nucă cu o lumânare în ea. În cazul în care coaja de nucă plutea către unul dintre bilețele și îl ardea, atunci cei doi urmau să se căsătorească.

Nuca este un simbol important și pentru cultura evreilor. Legenda spune că așa cum nuca este formată din patru părți în care se ascunde miezul, așa au fost divizați și israeliții.

Romanii vedeau nuca prin prisma unui simbol al fertilității, presărând nuci înaintea mirilor. Acest obicei se păstrează în Polonia chiar și în prezent.
Simbolistica nucilor în vise

Se spune că visele despre nuci reprezintă vești despre prosperitate și împlinirea dorințelor. O altă interpretare spune că urmează o călătorie. Nucile care apar în vise mai pot simboliza și căutarea unei rezolvări într-o problemă de viață foarte importantă.

Apariția unei nuci în visul unei femei simbolizează o viață fericită. Dacă o persoană visează nuci, atunci va avea parte de succes în afaceri și în dragoste.

https://agromedia.ro/legenda-nucului-care-este-blestemul-celui-care-planeaza-un-nuc-in-curte-de-ce-nu-e-bine-sa-tai-nucii-4467

Se zice că, demult, salcia plângătoare era un arbore înalt şi mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostaşii romani. Aceştia şi-au scos săbiile cele ascuţite, au intrat într-o grădină, unde au văzut o salcie zveltă, şi au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus. Salcia nici nu bănuia la ce o să folosească ramurile sale, iar sufletul i s-a făcut mic, cât o furnică, când a văzut cum cruzii romani i-au smuls haina lui lisus, lăsându-i spatele gol, apoi l-au legat cu frânghii de copac şi au început să-1 lovească cu nuielele pe spinare, până a început să-i dea sângele din răni. Iisus nu a plâns deloc şi a îndurat cu mândrie chinurile.Salcia, văzând cum păgânii râdeau şi-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a ruşinat foarte tare că ea, neştiutoarea, îşi dăduse ramurile ostaşilor romani pentru a-l biciui pe El, şi de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.De atunci, oamenii plantează salcia la mormintele din cimitire
     Numită și „aspirina naturală“, salcia a fost folosită în scop terapeutic și acum 1.000 de ani, când se cunoșteau din experiența practică proprietățile sale binefăcătoare asupra sănătății.
Salcia – cel mai bun tratament pentru cardiaci

Cura cu salcie ajută la tratarea afecțiunilor cardiovasculare, la înlăturarea stresului și la prevenirea durerilor de cap și de articulațiilor. Salcia este de asemenea eficientă și în tratarea afecțiunilor oftalmologice.

În ceea ce privește beneficiile aduse bolnavilor de inimă, trebuie menționat că scoarța de salcie are un efect vasodilatator și determină scăderea tensiunii arteriale. Datorită antioxidanților conținuți, protejează vasele de sânge împotriva formării de depuneri de grăsime și colesterol.
Cum se prepară „aspirina naturală“

Tratamentul pentru bolnavii de inimă constă în administrarea pulberii de scoarță de salcie, care este de fapt aspirină vegetală, foarte bogată în salicină. Atunci când ajunge în corp, salicina se transformă în acid salicilic. Spre deosebire de aspirina sintetică, pulberea din scoarță de salcie nu provoacă nici un fel de efecte secundare.

Coaja de salcie se recoltează doar de pe ramurile tinere, până la apariția primelor frunze, când se desprinde ușor de trunchi. Coaja astfel recoltată se taie bucăți mici și se pune la uscat într-un loc aerisit și lipsit de umezeală, timp de 2 săptămâni. Bucățile de coajă de salcie se verifică dacă sunt uscate prin îndoire. Dacă sunt casante și se rup fără să se îndoaie, înseamnă că sunt suficient de uscate. Se ambalează în pungi de hârtie.

Pulberea se obține prin măcinarea bucăților de salcie prin râșnița de cafea. Eficiența maximă o are pulberea proaspăt măcinată, de aceea este bine să preparați pulberea în cantități mici. Dacă după utilizare vă mai rămâne pulbere, păstrați-o în borcănele de sticle, închise ermetic.
Cum se administrează

Se ia câte 1 linguriță rasă de pulbere, de 2 ori pe zi. Pulberea se ține mai întâi sub limbă, apoi se înghite. Sau se diluează cu un pahar de apă, ceai sau compot.

Cura cu salcie pentru afecțiunile cardiovasculare durează 2 săptămâni. După o lună de pauză, tratamentul se poate relua, de maxim 4 ori pe an.

Parintii raman parinti pana la moartea lor, precum si copiii raman copii pana la moartea parintilor lor, deci ascultarea acestora fata de parinti nu inceteaza odata cu casatoria sau plecarea lor de acasa, cum s-ar putea crede, ci odata cu adormirea in Domnul a parintilor.

Intre poruncile date de Dumnezeu lui Moise, cea de-a patra se refera exact la acest lucru: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului" (Coloseni 3, 20).

Ascultarea de parinti nu trebuie sa ia insa forma unei dictaturi a parintilor, riscand o depersonalizare a copiilor, ci trebuie sa fie fireasca, ea fiind o manifestare a dragostei, a respectului si a recunostintei copiilor fata de parintii lor. Aceasta porunca nu se adreseaza atat celor mici, care nu inteleg poruncile si asculta de parinti indiferent de voia lor, cat celor mari, care pot refuza aceasta ascultare.

Ascultarea de parinti

In perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau parintii erau deosebit de aspre: "Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa" (Deuteronom 27, 16). "Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa" (Sirah 3, 16). "Cel ce se poarta rau cu tatal sau si alunga (din casa) pe mama sa, este fiu aducator de ocara si de rusine" (Pilde 19, 26). "Cel ce blesteama pe tatal sau si pe mama sa, stinge sfesnicul in mijlocul intunericului" (Pilde 20, 20).

Ascultarea si ingrijirea parintilor de catre copiii lor se arata a fi pricina de cinste si de binecuvantare pentru cei din urma: "Fiilor, ascultati-ma pe mine, tatal, si va purtati asa ca sa va mantuiti, ca Domnul a inaltat pe tata peste fii si a intarit judecata mamei peste copii. Cel care cinsteste pe tata se va curati de pacat. Si ca acel care strange comori, asa este cel care cinsteste pe mama sa. Cel care cinsteste pe tata se va veseli de fii si in ziua rugaciunii sale va fi auzit. Cel care mareste pe tata va avea viata lunga, si cel care se teme de Domnul cinsteste pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatal sau si ca stapanitor va sluji celor care l-au nascut. Cu fapta si cu cuvantul cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti vina binecuvantare de la ei. Ca binecuvantarea tatalui intareste casele fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie. Nu cauta marire intru necinstea tatalui tau, ca necinstea tatalui tau nu-ti este marire. Ca marirea omului este din cinstea tatalui sau si ocara este fiilor mama necinstita. Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui. Si chiar de i se va imputina mintea lui, ai indurare si nu-l dispretui cand tu esti in putere, pentru ca milostenia aratata tatalui nu va fi uitata si, in pofida pacatelor, se va zidi casa ta. In ziua necazului tau isi va aduce aminte Domnul de tine si, ca gheata cand este senin, asa se vor topi pacatele tale" (Sirah 3, 1-15).

Oricate lucruri le-ar darui parintii copiilor lor, cele mai mari vor ramane insa nasterea, iubirea si educatia crestina. Dintre acestea, nasterea este cel mai de seama dar. Desi nasterea este darul lui Dumnezeu, din pacate, parintii au insa puterea sa accepte sau sa refuze acest dar. Astfel, pentru nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu. Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca toata viata pe copii: "Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sirah 7, 28-29).

Daca ascultarea de parinti este clara pana in momentul casatoriei copiilor, dupa aceasta, ea poate fi gresit inteleasa, atat de parinti, cat si de copii. Nu de putine ori, in numele acestei ascultari, multe familii au de suferit. Astfel, unii parinti cer copiilor ascultare deplina chiar si dupa casatorie, iar unii copii ajung sa-i batjocoreasca pe acestia, in numele libertatii si al maturitatii.

Dupa ce se casatoresc, copiii dobandesc autonomia fireasca, insa nu si dreptul de a nu-si mai respecta parintii. Daca parintii sunt datori sa respecte libertatea noii familii, la randul lor, copiii sunt datori sa nu uite niciodata eforturile depuse de parintii lor. Cand sfaturile parintilor izvorasc din experienta, iar mustrarile sunt facute din iubire, acestea trebuie cel putin ascultate de copii.

Mai ales la batranete au parintii nevoie de ajutorul copiilor, cand singuratatea si neputintele trupesti sunt greu de dus. "Asculta pe tatal tau care te-a nascut si nu dispretui pe mama ta cand ea a ajuns batrana" (Pilde 23, 22). "Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui" (Sirah 3, 12).

Cand copiii nu-si mai recunosc parintii ...

Din pacate, batranetea parintilor se arata a fi momentul in care multi copii se arata prea ocupati de viata lor ca sa-si mai aduca aminte de meritele celor batrani. Daca un parinte poate sa creasca mai multi copii, cum pot oare mai multi copii sa nu ingrijeasca un parinte? Azilele sunt la indemana acelora care uita de parinti si de Dumnezeu. Cand batranetea si boala apasa greu pe umerii parintilor uitati de copii, unii dintre acestia ajung sa isi doreasca moartea. De aceea, eutanasia apare drept o solutie comoda, intr-o societate din ce in ce mai egoista si nerecunoscatoare.

Revolta copiilor impotriva parintilor lor nu este sanatoasa nici macar in cazurile in care parintii ajung robi anumitor patimi de necinste, dupa cum vom vedea mai departe. In familia crestina, conflictul dintre generatii nu are ce cauta, acesta fiind motivat, de cele mai multe ori, de mandrie si de egoism.

Neascultarea de parinti este un pacat, caci ruptura dintre copii si parinti, precum si dintre tineri si batrani, este o urmare a imputinarii credintei si a racirii dragostei, dupa cum citim: "In zilele din urma vor veni vremuri grele; ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, lipsiti de dragoste (...) iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei. Departeaza-te si de acestia" (II Timotei 3, 1-5). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne indepartam de cei care nu-si asculta parintii, caci unii ca acestia nu au frica de Dumnezeu.

Cand si cum sa nu ascultam de parintii nostri ?

Primele doua porunci din Lege vizeaza iubirea de Dumnezeu si, abia mai apoi, iubirea de aproapele. Cand iubirea (ascultarea) de aproapele ne face sa cadem din iubirea de Dumnezeu, aceasta trebuie vazuta ca un pacat. Astfel, ascultarea de parinti devine pacat atunci cand, prin ea, suntem indemnati la savarsirea unor pacate.

Porunca a patra din Decalog nu poate fi separata de cuvantul Mantuitorului, care zice: "Am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 34-39). Imbratisarea vietii crestine, casatoria, preotia si intrarea in monahism arata uneori aceasta despartire de care spune Mantuitorul.

In momentul in care copiii, indiferent de varsta, doresc sa duca o viata crestina, iar parintii lor cauta sa-i opreasca, acestia sunt datori sa asculte mai mult de Dumnezeu, decat de parintii lor, fara insa a-i necinsti pe cei din urma. La acest lucru indeamna si Apostolii, cand slujitorii de la Templu le poruncesc sa nu mai invete despre Mantuitorul: "Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni" (Fapte 5, 29).

Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne ascultam parintii "in Domnul", deci nu oricum, zicand: "Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate" (Efeseni 6, 1). Desi putem lega aceasta conditie si de porunca din Decalog, cred ca ea trimite mai mult la cuvintele Mantuitorului si ale Sfintilor Apostoli, amintite mai sus.

Chiar si atunci cand parintii indeamna spre pacat, ascultarea fata de acestia nu trebuie sa ia forma unei respingeri, ci trebuie manifestata sub o alta forma: dragoste, recunostinta, grija, ajutor, respect etc. Nu le mai ascultam cuvintele, insa le ascultam nevoile. Se cuvine sa ne cinstim parintii, prin care Dumnezeu ne-a adus la viata, indiferent de patimile si de rautatile lor.

Chiar si atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri" (Luca 6, 27-28).

Teodor Danalache

https://www.crestinortodox.ro/pilde/urechea-milostiva-148105.html

Sfantul Stefan cel Mare s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Traditiei mergea de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Asa ne explicam de ce nu a fost numai un aparator al tarii, ci si un marturisitor al credintei.

Slujirea Sfintei Biserici era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ...". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...".

Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ...".

Sfantul Voievod Stefan a trecut la cele vesnice in anul 1504 si a fost inmormantat la Manastirea Putna.

Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, vom reda cateva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:

"Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu ... De aceea, simtamantul suficientei de sine - pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta - este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare.

Cine judeca in felul acesta sfintenia lui Stefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine - sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti. De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile noastre nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor”. (Fragment din lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina)

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-voievod-stefan-mare-119976.html

https://www.youtube.com/watch?v=ktYroQP5A1c

Sursa:

https://www.cateheza.ro/legenda-celor-trei-copaci/

Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.

De la nastere s-a aratat mare facator de minuni, pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii ii aduceau jertfele lor, a murit in ceasul nasterii lui Elisei si a mugit asa de tare, incat glasul ei s-a auzit pana la Ierusalim.

Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample. A murit in jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormantat in Samaria, la Sevastopoli.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-elisei-119722.html

Sfanta Mucenita Achilina s-a nascut in Biblos, cetate din Palestina, din parinti crestini. La varsta de sapte ani, Sfanta Achilina cunoastea toate tainele credintei crestine, iar la varsta de 15 ani, a inceput sa le invete pe fetele de aceeasi varsta credinta in Hristos si le indemna sa nu se inchine idolilor.

In vremea imparatului Diocletian (284-305) Sfanta Achilina a fost biciuita, i s-a infipt o vergea incinsa in foc prin urechi si prin creier, pentru ca nu se inchina idolilor. Moare din cauza acestor chinuri, iar trupul sau este aruncat in groapa de gunoaie din afara cetatii, spre a fi mancat de animale.

Noaptea, un inger al Domnului a ridicat-o din moarte. In ziua urmatoare, la porunca guvernatorului Ulosian, calaii i-au taiat capul Sfintei Achilina.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfanta-mucenica-achilina-119716.html

Cu un parfum îmbătător, liliacul ne oferă, în fiecare primăvara câte un strop din frumusețea și culoarea florilor sale inconfundabile. Floare a nunților, aniversărilor sau petrecerilor în aer liber, liliacul semnifică tradiția, familia, moștenirea spirituală, el putând fi dăruit mamei, părinților și rudelor. Se crede că, în funcție de culorile sale, florile de liliac pot transmite mesaje de dragoste sau sentimente prietenești.
Proprietăți terapeutice
Liliacul este una din cele mai populare flori de primăvară, fiind apreciat atât pentru parfumul delicat al florilor sale, cât și pentru proprietățile vindecătoare. În scop terapeutic, de la această plantă se folosesc, atât scoarța tulpinii, cât și frunzele sau florile, fiecare dintre ele având perioade diferite de recoltare, cât și tehnici diferite de uscare.
Frunzele și florile de liliac
Sunt folosite sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, cataplasme sau unguente. Au efecte tonice, astringente și pot alina mai multe suferințe interne. Florile se culeg doar atunci când sunt deschise în proporție de 80%, apoi se lasă la uscat, într-un loc aerisit și se întorc în fiecare zi. La fel se procedează și cu frunzele.
În medicina populară sunt folosite în tratamentul gripei, tuberculozei, răcelii, tusei, în caz de diaree sau pietre la rinichi. Gargara cu infuzie din flori de liliac ajută în vindecarea laringitei sau a altor afecțiuni ale gâtului.
Scoarța arbustului
Trebuie tăiată fâșii subțiri, înainte de înflorirea liliacului. După uscare, se păstrează într-o pungă de hârtie sau săculeți de tifon. Înainte de folosire se macină. Prepa¬ra¬tele din scoarţă de liliac au proprietăţi vermifuge. Se fo¬losesc sub formă de decoct, tinctură sau vin. Sub formă de decoct, se consumă o cană pe zi. Din tinctură se ia o linguriță pe zi, adăugată la o cană de ceai. Administrarea se va face seara, înainte de culcare, timp de 3 zile. A patra zi, se ia un purgativ (30 grame sulfat de sodiu sau sare amară).
Remedii cu frunze de liliac
În cazul rănilor sau arsurilor
Se folosește o infuzie din frunze de liliac, care se prepară în felul următor:
Frunzele de liliac se fierb până când apa capătă o culoare foarte închisă. Infuzia obținută se lasă la răcit, iar când este doar călduţă, se aplică pe locul afectat de arsură. Se fixează cu un pansament steril şi se ţine timp de 24 de ore. Pansamentul nu trebuie lăsat să se usuce, deoarece va agrava rana. După 24 de ore, pansamentul se scoate, iar odată cu el se înlătură şi primul strat de impurităţi.
În cazul durerilor de dinți
Fiertura din frunze de lili¬ac este deosebit de utilă în astfel de situații. Pentru obținerea ei, se taie mărunt 10 frunze de liliac, iar peste ele se toarnă o jumătate de litru de apă caldă. Vasul se lasă acoperit timp de o oră, după care apa se strecoară. Se folosește pentru clătirea gurii de câteva ori, până ce durerea de dinți dispare.
Decoctul din frunze
Este foarte util în cazul pielii iritate, arse de soare, înroșite sau care prezintă pete. Când tenul este înroşit, ars sau pistruiat, frunzele strivite şi înmuiate în apă călduţă îl vor calma, înviora şi îi vor conferi supleţe. De asemenea, frunzele de liliac, fierte în lapte dulce, ajută la curățarea tenului de pete.
Remedii cu flori de liliac
Aceste flori minunate, cu un parfum amețitor, au fost folosite, în scop terapeutic, încă din cele mai vechi timpuri. Erau consumate, în acele vremuri, pentru eliminarea paraziților intestinali, dar și pentru tratarea malariei. Astăzi au o gamă largă de întrebuințări, fiind folosite atât în scop terapeutic, cât și în cosmetică.
Pentru tratarea afecțiunilor  respiratorii
Este folosită infuzia din flori de liliac, obținută dintr-o linguriţă de flori uscate de liliac la o cană cu apă fierbinte. O astfel de infuzie ajută la scăderea febrei, dar și la tratarea bronșitei sau laringitei.
Tonic cardiovascular
Potrivit specialiștilor, infuzia din flori de liliac ajută la fluidizarea sângelui.
În caz de balonare
Infuzia de din flori uscate de liliac este benefică în caz de balonări, disconfort hepatic sau stări de vomă. Pentru obținerea infuziei se folosește o linguriță de flori uscate, la o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat timp de zece minute, după care se poate consuma.
Pentru durerile lombare
Se poate face o infuzie din flori de liliac, folosindu-se o lingură mare de flori, la o cană de apă. Cana se va acoperi timp de o oră, apoi se strecoară. Din preparatul obținut, se consumă câte o lingură, de patru ori pe zi.
Pentru creșterea poftei de mâncare
Specialiștii recomandă o linguriță de flori uscate de liliac și o linguriță de sunătoare. Se lasă la infuzat într-o cană cu apă timp de 10 minute. Ceaiul obținută se va consuma înainte de masă.
Remediu împotriva rănilor și loviturilor
În astfel de situații, florile de liliac pot fi o soluție eficientă. Se va folosi o ceașcă de flori de liliac uscate, peste care se adaugă 0,5 litri de țuică, lăsându-se la macerat timp de 14 zile. Lichidul obținut se strecoară și se poate administra sub formă de comprese, care vor fi schimbate de trei ori pe zi.
Apa din flori de liliac
Se folosește în cosmetică, sub formă de comprese pentru piele sau revigorarea tenului și se prepară astfel: se umple o sticlă pe jumătate cu flori, peste care se toarnă alcool, până la un litru. Compoziția se păstrează la în¬tu¬neric 2-3 săptămâni, apoi se filtrează. Peste lichidul obținut se toarnă apa distilată, în proporție de 1 la 2.
Unguentul din flori de liliac
Ajută la reducerea dure¬rilor reumatismale. Se pre¬pară din 40 de grame de flori, care se pun la macerat într-un litru de ulei, ținându-se două săptămâni, într-un loc întunecos și cald. După acest interval se poate utiliza, ungân¬du-se și masându-se zonele dureroase cu acest amestec, de câteva ori pe zi.
Un alt mod de preparare al unguentului
Se folosesc două linguri de flori tocate sau mixate, care se amestecă bine cu două linguri de unt sau untură. Acestea se țin în baie de aburi timp de 30 de minute, după care se lasă la răcit. Se păstrează la frigider. Seara, înainte de culcare, locul bolnav se încălzește apoi se masează cu unguentul obținut.
Tinctura din flori de liliac
Se obține din flori proaspete. Acestea se pun într-o sticlă de o jumătate de litru, iar peste ele se toarnă alcool de 40 de grade. Se lasă la macerat timp de 21 de zile, la loc întunecos, apoi se storc bine florile și se filtrează. Se pun câte 30 de picături în 50 ml de apă, care se consumă de trei ori pe zi, timp de trei luni, înainte de masă.
Mugurii de liliac
Sunt recomandați de terapeuți în cazul pancreasului bolnav sau dacă s-a instalat deja diabetul. Infuzia din muguri de liliac se prepară dintr-un litru de apă clocotită, la care se adaugă o lingură de muguri de liliac. Din amestecul obținut se va consuma câte o linguriță, de trei ori pe zi.
Pulberea din muguri de liliac
Este și ea, deosebit de utilă bolnavilor de diabet, folosin¬du-se sub formă de decoct. Pentru început, mugurii se usucă, se macină și pulberea se păstrează în borcane de sticlă. Peste două lingură de pulbere se toarnă 200 ml de apă fierbinte, care se pune apoi la fiert, la foc mic sau pe baie de aburi, timp de 15 minute. După ce se strecoară, se aduce la volumul inițial cu puțină apă fiartă. Se consumă câte o lingură, de trei ori pe zi.
Uleiul esențial din liliac
Oferă numeroase beneficii organismului. Ajută la descongestionarea căilor nazale, la ameliorarea bolilor de rinichi, elimină stresul și durerile de la coloană. Este folosit și pentru eliminarea mirosurilor neplăcute din încăperi, având, în același timp, și un efect relaxant.

sursa:https://www.accentmedia.ro

Sub denumirea ştiinţifică de Robinia pseudoacacia, salcâmul s-a răspândit în ultimile decenii pe aproape întreg globul pământesc datorită puterii sale de lăstărire (este o specie invazivă!). Se consideră că provine din America de Nord, iar în Europa ar fi fost introdus în preajma anului 1601. El creşte aşadar spontan, pe orice tip de teren, având o mare rezistenţă la ger dar şi la secetă, "trăind" aproximativ 100 de ani. Tulpina acestui arbore atinge între 25-30 metri, lemnul fiind dur, de esenţă tare, foarte rezistent la umezeală.

   Scoarţa şi seminţele salcâmului conţin o substanţă toxică (fitotoxine, robinia) însă Creatorul, a pus în florile acestui arbore, puteri miraculoase ale căror proprietăţi au fost şi sunt mult apreciate, îndeplinind astfel multiple roluri benefice: decorativ, melifer, medicinal dar şi de protecţie a terenurilor. Înfloreşte în ultima decadă a lunii mai-întâia decadă a lunii iunie, având flori compuse de culoare albă în ciorchine, cu un miros caracteristic, (inconfundabil!) pronunţat.

   În România, salcâmul (aproximativ 100.000 de hectare!) este principala specie forestieră, lemnul său fiind utilizat în construirea gardurilor, a stâlpilor de susţinere, a traverselor de cale ferată, a doagelor, a cozilor de unelte agricole, pentru parchetele locuinţelor, ca şi cherestea, precum şi în industria navală şi a mobilei.

   Fiind o plantă MELIFERĂ, salcâmul este foarte apreciat în apicultură, plantele melifere fiind acele plante care produc nectar şi sunt vizitate de albine care transformă apoi nectarul în miere.

   Am găsit prin diverse articole şi studii că salcâmul (florile!) are proprietăţi de neegalat, fiind denumit de unii cercetători chiar plantă-lecuitoare, tămăduitoare, benefică în peste 60 de boli. Datorită acestei mari valori terapeutice, florile sunt utilizate în industria farmaceutică naturistă. De asemeni, ele sunt utilizate şi în industria produselor cosmetice, precum şi în industria alimentară. Florile de salcâm, bogate în nectar erau folosite la vopsitul bumbacului şi a mătăsii în galben. Uscate, florile se puneau pe rănile provocate de arsuri.

   Salcâmul, era considerat (şi este înca, de unii oameni!) un simbol al veşniciei, un martor ocrotitor al iubirii, un simbol al tenacităţii şi longevităţii. Există multe legende legate de acest arbore printre care şi aceea referitoare la meşterul Hiram trimis de regele Tyrului la curtea lui Solomon pentru a conduce lucrările de zidire ale Templului. Legenda spune că Hiram, având în subordine 300.000 de lucrători-ucenici, care erau plătiţi în funcţie de gradul deţinut, a fost ucis de trei calfe nemulţumite, şi îngropat într-un loc ascuns, marcat de ei cu o ramură de salcâm. Evreii obişnuiau de altfel, să pună la capătul unui mormânt câte o ramură de salcâm exprimându-şi astfel credinţa în nemurire.

   O altă legendă, spune că atunci când Mântuitorul ISUS Se afla pe cruce şi Îşi dădea suflarea, TOT CE ERA VIU A FREMĂTAT... Copacii toţi au făcut un jurământ să plângă, să sufere după ISUS, şi să le slujească oamenilor dându-le o "energie purificatoare".

   "Noi primim de la verdele ce ne înconjoară nu numai OXIGEN, ci şi ENERGIE căci în aceşti arbori, Dumnezeu a pus putere de vindecare, uşurând multe dureri"  scria un biolog.

   Din Scriptură, aflăm că lemnul de salcâm era utilizat la construirea altarelor, a drugilor, a meselor, a chivotului, a scândurilor pentru diferite construcţii (apare cel mai frecvent în Cartea Exodul şi Deuteronom).

   Efecte benefice asupra sănătăţii:

   - acţiune antispastică

   - acţiune alcalină

   - acţiune sedativă

   - acţiune clamantă.

   Extractele din flori de salcâm, sunt utilizate frecvent în atacurile de panică, pentru liniştire, calmare, pentru reducerea acceselor de mânie, iritare, depresie prelungită, anxietate, insomnii, migrene, dureri de stomac, (constituie un excelent pansament gastric), în afecţiuni digestive, calmant al tusei, în combaterea crampelor musculare de natură nervoasă, în toate stările de stress, combate bulimia, tulburările de vedere.

   Apa din flori de salcâm: peste o mână de flori de salcâm uscate, punem 1 litru apă de izvor şi o putem consuma în loc de obişnuita apă potabilă (1 litru pe zi!)

   Mierea din flori de salcâm: 1 farfurie adâncă plină cu flori de salcâm peste care punem 1 litru apă de fântână, lăsăm la macerat 1 zi, apoi strecurăm, şi peste lichid punem 1 kg zahăr amestecând bine şi punându-l la fiert până se leagă bine. (asemănător se poate prepara şi siropul din flori de salcâm !) Acestea au efecte benefice pentru copiii noştri în procesul de învăţare şi memorare, precum şi pentru întărirea sistemului imunitar, în recuperarea după diverse boli, răceli.

   Salata din flori de salcâm : peste o farfurie plină cu flori de salcâm stoarcem zeama de la o lamâie, punem miere, apoi apă de izvor ca să fie acoperite şi lăsăm la macerat 6 ore. Se consumă dimineaţa pe stomacul gol fiind benefică în zilele de suprasolicitare.

   Băile cu flori de salcâm au un excelent efect calmant asupra sistemului nervos, încordarea psihică, stress. La fel de binevenită este o plimbare prelungită prin pădurile de salcâm.

   În gospodăria noastră, putem utiliza de asemeni florile de salcâm în binecunoscutele aluaturi pentru clătite, precum şi la prepararea dulceţurilor şi a şerbetului, şi să nu uităm desigur, ceaiul din flori de salcâm!(florile de salcâm culese fără frunze, înainte de deschiderea totală, pe timp însorit, se pun la uscat la soare, le punem apoi în cămară în săculeţi de hârtie sau pânză).

   Dorind ca toate aceste informaţii culese din diverse resurse dar şi din propriile experienţe (casa părintească se află la marginea unei păduri imense de salcâm!) să vă fie de folos, vă urez o primăvară binecuvântată, plină de mireasma îmbietoare a florilor de salcâm!

  Despre povestea lor de dragoste a aflat și domnitorul țării, care era un om crud și nedrept. A trimis oameni să o ia pe fata și să o aducă la el , că să o facă soție.

 Atunci, pe fata au luat-o cu forța, iar pe băiat l-au ucis cu săbiile. În locul unde a murit băiatul a apărut o insectă mică, cu un ac în coadă, care îi poartă numele, albina. Fata adusă la palat, nu a cedat insistențelor domnitorului, spunandu-i că rămâne credincioasă iubitului ei. De supărare, după câteva zile TEIA a murit.

 Drept răzbunare a fost îngropată intr-un loc pustiu. Pe acel loc a crescut un copac falnic, cu flori mirositoare care il poartă numele, tei. În fiecare vară, micuța albina vine la tei, continuând povestea de dragoste și dincolo de moarte.

Sursa:

Stiinta-si-curiozitati-VIDEO

sursa: Legende/ Alcaturire – Nona Vrabie

          O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie, galbene ca soarele, albe ca luna și sclipind ca stelele…
Nicio floare/ Numai pete mari, de soare… (Otilia Cazimir)
Le vedem peste tot, la margini de drum, printre răsaduri, printre firele de iarbă, în pajiști, poieni, grădinițe, luminând ca niște focuri vii verdele naturii sau negrul pământului. Oriunde cred că sunt de folos și pot aduce un zâmbet sau o pată de culoare și lumină, acolo sunt și păpădiile. Jucăușe ca niște spiriduși și scânteind ca niște licurici vegetali, păpădiile își îndreaptă cu mândrie pălărioarele lor ca niște bănuți galbeni, dornice să fie admirate, văzute și îndrăgite.
O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie… Se spune că atunci când a făcut lumea, Creatorul universului a trimis un înger pe pământ cu o misiune extrem de importanță: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să arate. Fiecare plantă a venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să emane cel mai frumos miros, altele să vindece oamenii, altele să locuiască în pustiu sau mai retrase, altele, din contră, în preajma oamenilor. Unele își doreau să fie delicate și micuțe, altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile.
Numai păpădia noastră nu se putea decide. Indiferent de cât de multe se gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului. Așa că l-a rugat să îi ofere un răgaz de gândire, timp în care și-a propus să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Când și-a ridicat păpădia ochii din pământ și s-a uitat la soare, și-a dat seama cât de frumos este el și s-a hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și strălucitoare, luminând oriunde s-ar afla.

Mai târziu, la venirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de frumoasă, albă, rotundă, perfectă și lumina întunericul nopții. Păpădia a revenit asupra deciziei sale. Da, de data aceasta își dorea să arate ca luna.

Dar studiind ea mai bine bolta cerească, a rămas profund impresionată de stele, iar sclipirile lor în vastitatea întunecată a cerului au cucerit-o iremediabil. I-au plăcut mult steluțele și și-a dorit să fie că ele.
Răgazul său de gândire a trecut însă și a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul. Doar că păpădia noastră, dragă de ea, era tot nehotărâtă și nu știa ce să ceară. Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene și cu soarele, și cu lună, și cu stelele.
Dumnezeu însă, în marea sa bunătate, fiindu-i dragă această floare copilăroasă, bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate dorințele. De aceea, micuța floare ne încântă cu bănuțul ei galben auriu, rotund și frumos. Parcă este un adevărat soare. După aceea, păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Parcă este o mândră lună în miniatură. Iar dacă sufli peste ea, păpădia se împrăștie în toate zările, de zici că zeci de stele umplu văzduhul.
Ah, și păpădiile îndrăgesc nespus copiii și și-au dorit să le fie cât mai mult în preajmă. De aceea, Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele micuților….
Autor: Anonim
Notă! Această legendă circulă pe internet, însă nu se cunoște cu exactitate autorul.