Sănătatea este mai mult decât absenţa bolilor şi a suferinţelor fizice. Sănătatea este mult mai complexa şi cuprinde şase dimensiuni pentru a fi perfectă . Rolul psihologului şcolar are în vedere prevenţia / intervenţia pe   aria de dezvoltare: emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală a preşcolarului .
 Sănătatea emoţională se referă la capacitatea de exprimare /înţelegere şi de soluţionare a emoţiilor,într-un mod constructiv.
 Sănătatea intelectuală se referă la capacitatea de analiză  şi de luare a unei decizii, rezolvarea de probleme.
 Sănătatea fizică se referă la condiţia organismului şi la răspunsul acestuia în cazul vătămării şi a bolii.
 Sănătatea socială reprezintă capacitatea  de a se bucura, de a contribui şi beneficia de relaţii dezvoltate cu alte persoane.
 Sănătatea spirituală se referă la  armonie,  echilibru –optimism. 
 Sănătatea ocupaţională:-atitudinea faţă de muncă,ocupaţie, hoby, abilităţile şi deprinderile formate.

            Constatăm că trăim într-o lume în care agresivitatea are un caracter tot mai pronunţat. Comportamentul agresiv este tot mai vizibil în jurul nostru, în mijloacele de transport în comun, în trafic, în mediul şcolar, în familie, la serviciu. El a devenit, aproape, o obişnuinţă în relaţiile dintre oameni şi nu mai reacţionam atât de profund.
            La copii, comportamentul agresiv poate avea mai multe cauze şi de aceea, este importantă identificarea  corectă a acestora:
- o schimbare importantă în familie: naşterea unui alt copil, divorţul părinţilor, un deces.
- un mediu familial tensionat, caracterizat prin conflicte, neglijare sau abuz.
- expunerea la filme, videoclipuri şi jocuri cu conţinut violent.
- un program aglomerat care suprasolicită copilul şi îl oboseşte .
- grupul de prieteni (anturajul).

        Comportamentul agresiv apare frecvent în copilaria timpurie (intre 1 si 3 ani) şi este rezultatul încercărilor copilului de a cunoaşte şi de a lua în stăpânire mediul înconjurător, chiar dacă asta se soldează cu stricăciuni şi mici dezastre: mâzgâlirea pereţilor, dezasamblarea jucăriilor, scoaterea hainelor din şifonier sau a carţilor din bibliotecă. Mai pot aparea reacţii negative în legatură cu somnul, hrana sau igiena corporală. Toate acestea sunt rezultatul încercărilor copilului de a-şi afirma personalitatea şi propriul punct de vedere, dar şi o testare a limitelor impuse de adulţi (cu alte cuvinte, cât de departe poate merge fară să i se întample nimic).

         Agresivitatea poate fi o modalitate prin care copiii atrag atenţia sau îşi câştigă o identitate proprie. Atunci când li s-a dat o importanţă prea mare de la o vârstă fragedă, cel mai uşor şi mai sigur mod de a obţine această atenţie nelimitată este agresivitatea sau comportamentul necooperant.
         Programele tv care conţin scene de agresivitate, jocurile violente cresc frecvenţa gândurilor şi a sentimentelor agresive, ducând la creşterea nivelului de activare fiziologică. Se reduce frecvenţa comportamentelor prosociale (de întrajutorare, solidaritate, altruism).
          Metodele educative bazate pe pedepse fizice şi corporale întăresc agresivitatea copilului. Acelaşi efect îl au, însă şi ameninţările vagi şi inconsecvenţa. Conflictele conjugale determină o creştere semnificativă a nivelului de stres în familie şi pot conduce la apariţia la copii a unor accese de furie, agresivitate sau ostilitate. De cele mai multe ori, copiii agresivi trăiesc în medii caracterizate printr-un status social şi economic scăzut, în care agresivitatea reprezintă un mod de viaţă.
           Comportamentul agresiv are în timp efecte negative şi duce la deficienţe în modalitaţile de rezolvare a unor situaţii conflictuale. Copilul agresiv devine un adolescent şi apoi un adult agresiv, incapabil să construiască relaţii durabile şi să se integreze în societate.
       
            Putem educa un copil echilibrat , folosind metode adecvate:
- Este important să stabilim reguli clare de comportament, pe care copilul să le cunoască, împreună cu consecinţele  încălcării lor.
- Să identificăm cauzele agresivităţii şi să evităm motivele de criză. La copiii mici, atenţia poate fi distrasă relativ uşor, prin arătarea unei jucării preferate, atragerea într-un joc nou sau prin luare în braţe şi măngăierea lui. La copiii mai mari dă rezultate bune intervenţia fermă, dar calmă a adultului, împreună cu oferirea unor alternative atrăgătoare .
- Să învăţăm şi să exersăm împreună cu copilul modalităţi civilizate de obţinere a lucrurilor dorite.
- Să lăudăm şi să încurajăm jocurile de cooperare cu alţi copii şi toate situaţiile în care copilul se comportă calm, politicos  şi generos.
- Să evităm etichetările, de genul “copil rău”, “copil neascultător”, “copil nepoliticos”. Este o greseală foarte mare să punem semnul egal între personalitatea unui copil (adica, ceea ce este el) şi comportamentul sau (cea ce face copilul).
            Consilierea psihologică şi psihoterapia poate fi de un real folos, deoarece în cadrul acesteia copilul învaţă un comportament nou, mai puţin agresiv, iar copilul este abordat ca şi individualitate. Copilul învaţă, prin modalităţi specifice vârstei (mai ales prin terapia prin joc) să-şi transforme impulsurile agresive în acţiuni controlate şi să înţeleagă  impactul negativ pe care îl are asupra celorlalţi.