Trăim în era informaticii, fiind martorii digitalizării pe scară largă, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a utilizării inteligenței artificiale, disponibilități cu impact deosebit asupra telecomunicațiilor și al calității vieții pe Terra.
Telemunca reprezintă o posibilitate deosebită oferită de mediul virtual pentru a desfășura activități utile de la distanță, fără să existe riscul de infectare cu agenți patogeni, însă nu poate fi generalizată în orice situație. Diversele variante de teleșcoală (învățământ la distanță, educație online, clasă virtuală) sunt deosebit de utile, dar nu pot să substituie învățământul prin relaționare directă în sala de curs sau în laborator, orice exagerare lipsită de fundament poate avea consecințe imprevizibile pentru destinul generațiilor tinere. Există pericolul ca în perspectivă tinerii să neglijeze interacțiunile directe din mediul real și să devină dependenți de mediul virtual, ceea ce ar afecta trăirea pe deplin a vieții, modificări de comportament, limitarea creativității, având pe intervale de timp medii și lungi consecințe încă nebănuite asupra sănătății și formării personalității. Varianta online a educației se poate aplica eficient în învățământul superior sau în pregătirea suplimentară a elevilor din gimnaziu și liceu.
Cu siguranță, școala reprezintă mediul propice pentru proiectul de formare a fiinţei umane, sub cele trei aspecte esențiale: individual (împlinirea vocaţională prin cultură), interindividual (echilibru moral-relaţional) şi social (afirmarea prin competenţă profesională).
Un alt exemplu elocvent îl reprezintă telemedicina care este deosebit de utilă în situații de criză sanitară, dar nu poate înlocui medicina clasică.
Înainte de a oferi un răspuns la problematica ieșirii din pandemie, se impune prezentarea unei sinteze despre SARS-CoV-2 și mecanismele de imunizare ale organismelor.
În principal, virusul este compus dintr-o moleculă de ARN, înconjurată de o serie de proteine structurale și funcționale. Sunt cunoscute patru proteine structurale, și anume:
proteina S (spike), proteina M (membranară), proteina E (de la eng. envelope = anvelopă virală), proteina N (nucleocapsidă). Dintre acestea, proteina S are rolul de a realiza fuziunea conținutului viral cu celula umană prin legare de receptorul ACE2(enzima de conversie a angiotensinei II), care se găsește în cantități mari în tractul respirator și parenchimul pulmonar.
Atașarea proteinei S de ACE2 este favorizată de existența sitului de clivare - un fragment proteic clivat de enzima furină, care se găsește frecvent în organismul uman.
Pe lângă fuzionarea anvelopei virale cu membrana celulară, virusul mai poate pătrunde în celula umană și prin endocitoză, mai precis, porțiunea din membrana celulară legată de virus formează o veziculă spre interiorul celulei, care se desprinde și introduce virusul în celulă. După intrarea în celula umană, virusul își pierde anvelopa, iar ARN-ul viral se multiplică prin procesele de replicare și transcriere, rezultând noi virioni care propagă infecția.
Ca reacție de apărare împotriva invaziei, organismul activează sistemul imunitar, prin mobilizarea celulelor prezentatoare de antigen (APC), care încorporează virusul, îl digeră, iar proteinele acestuia le fragmentează pentru a obține doar porțiunile specifice SARS-CoV-2.
Aceste fragmente cu rol de antigene sunt prezentate de către APC limfocitelor T citotoxice pentru recunoașterea profilului virusului, răspunsul imunitar ulterior al organismului fiind de două feluri: umoral și celular.
Imunitatea umorală constă în producția a două tipuri de anticorpi specifici împotriva acestor antigene, și anume: anticorpi care apar rapid pe parcursul infecției și dispar rapid (IgM) și anticorpi care apar mai lent și persistă în organism chiar și după vindecarea infecției (IgG).
Imunitatea celulară se referă în general la antrenarea anumitor celule imunitare pentru a recunoaște și distruge virusul, constatându-se la infecția cu SARS-CoV-2 că numărul de limfocite T CD4+ și CD8+ este mai scăzut în sângele periferic (fiind distruse în procesul de eliminare a virusului), însă prezintă concentrații ridicate de markeri de activare.
Din punct de vedere al simptomatologiei, au fost identificate trei etape ale infecției:
1) perioada de incubație – pacientul este asimptomatic și poate să aibă sau nu virusul în secrețiile respiratorii;
2) perioada simptomatică – pacientul prezintă simptome non-severe, iar virusul poate fi detectat;
3) perioada severă – pacientul prezintă o formă gravă a infecției, iar virusul este prezent în cantități mari în secrețiile respiratorii.
Evoluția bolii depinde de răspunsul imunitar al pacientului infectat; în formele asimptomatice și ușoare, sistemul imunitar are o acțiune de anvergură potrivită: atacă virusul și protejează organismul. În această etapă sunt recomandate terapii de stimulare imunitară, ca de exemplu interferonul.
Dacă răspunsul imunitar inițial este ineficient, atunci virusul diseminează în organism, în special în țesuturile bogate în receptorul ACE2, unde se multiplică, distrugând celulele din care este eliberat. Componentele intracelulare rezultate stimulează uneori un răspuns imunitar exagerat, care conduce la inflamație pulmonară și ARDS (sindromul de detresă respiratorie acută), în această etapă de infecție severă tratamentul poate include terapii antiinflamatoare specifice, precum tocilizumab sau alți inhibitori de citokine, utilizați în reumatologie.
La nivel de individ, dar și de comunitate, câștigarea “războiului antivirus” poate fi asigurată în mai multe moduri:
- utilizarea de medicamente antivirale specifice;
- utilizarea plasmei convalescente obținută de la pacienții vindecați;
- terapie celulară (ex. celule stem placentare) pentru controlul virusului;
- tratament cu anticorpi clonali;
- imunizarea naturală sau pe cale artificială (prin vaccinare) a populației;
Deși au fost alocate resurse umane și financiare imense în cercetare, până în prezent nu a fost descoperit un medicament specific noului coronavirus, speranțele fiind legate de obținerea în timp util a unor vaccinuri eficiente.
Tratamentul bolii Covid-19 este individualizat în funcție de simptomele pacientului, în schemele de tratament experimental fiind verificate medicamente deja existente, ca de exemplu remdesivir, clorochina, lopinavir, ribavirina etc.
Pentru descoperirea unui tratament eficient împotriva SARS-CoV-2 au fost urmate strategiile următoare:
- stimularea imunității gazdei umane;
- inhibarea enzimelor sau proteinelor funcționale, esențiale în supraviețuirea virusului;
- inhibarea proteinelor structurale virale, împiedicând interacțiunea cu celulele umane sau formarea de virioni;
- inhibarea proteinelor umane care acționează drept receptori pentru virus.
Procesul de cercetare a unor molecule terapeutice este de lungă durată, fiind standardizat și deosebit de riguros, pentru ca, în momentul administrării la pacienți, medicii să dețină toate informațiile asupra eficacității și siguranței. Descoperirea unui nou medicament poate dura în medie mai mulți ani, fiind parcurse următoarele etape: începe prin cercetarea de laborator, când se identifică moleculele care pot acționa asupra mecanismelor bolii, continuă cu studierea pe culturi celulare, modele animale, voluntari sănătoși și, dacă rezultatele sunt bune și nu există contraindicații majore, sunt administrate la pacienți. Desigur, în situații critice, precum epidemiile sau pandemiile, întregul proces poate fi accelerat prin implicarea unui număr mare de cercetători și alocarea de fonduri considerabile.
Se poate afirma sugestiv că, în stadiul actual al cercetării, “cel mai bun medic” pentru ieșirea din pandemie rămâne sistemul imunitar al organismului, cu mențiunea că specialiștii în medicină au rolul esențial în stabilirea condițiilor optime de stimulare a sistemului imunitar, de reglare și de control a întregului proces.
Se impune abordarea novatoare a definirii stării de sănătate a unui organism pentru sporirea șanselor de reușită în bătălia antivirus. Concepția actuală că, din punct de vedere medical, un individ poate fi doar sănătos sau bolnav este greșită, având în vedere agresiunea permanentă a organismelor de către o gamă diversificată de agenți patogeni din mediul ambiant.
În evoluția vieții pe Terra, organismele au dezvoltat un sistem imunitar eficient pentru a se proteja de viruși. În corpul oricărui om se află viruși care au pătruns din mediul înconjurător, însă simptomele îmbolnăvirii apar atunci când numărul acestora depășește un prag specific eficienței sistemului imunitar al fiecărui organism. Altfel spus, un organism poate supraviețui într-un mediu infectat atât timp cât există un echilibru dinamic între rata de multiplicare a virușilor invazivi și rata distrugerii acestora de către sistemul imunitar. Pentru comparație, gândiți-vă la un câmp de luptă, în care va câștiga armata cu un număr mai mare de militari, având pregătire tehnică și strategii eficiente.
Un exemplu sugestiv îl reprezintă pacienții infectați cu noul coronavirus, care nu prezintă simptome, deși testele sunt pozitive. De fapt, pacienții asimptomatici se află într-o stare intermediară de sănătate mai mult sau mai puțin apropiată de boala Covid-19, fiind o posibilitate de imunizare naturală a organismelor cu riscuri minime, dar și un reper pentru învingerea pandemiei și conviețuirea cu noul coronavirus.
Preocuparea esențială a vremurilor noastre este depășirea cât mai rapid cu putință a pandemiei de Covid-19, care a provocat pierderi umane și financiare considerabile, afectând grav diverse sectoare de activitate.
Imunizarea graduală în trepte reprezintă o soluție eficientă pentru ieșirea din criză, având în vedere că oferă o procedură medicală care permite omologarea rapidă a unor vaccinuri obținute în centre de cercetare din întreaga lume, cu condiția ca specialiștii să stabilească criterii precise pentru determinarea personalizată a mărimii dozelor și a numărului acestora, precum și intervalul de timp dintre două vaccinări succesive.
Propun factorilor de decizie din țară și din străinătate să finanțeze urgent cercetările pentru imunizarea proactivă a populației, bazată pe stimularea în etape succesive a celulelor T ale unui organism sănătos cu doze de vaccin personalizat care sunt crescute progresiv sub pragul care prezintă risc de îmbolnăvire.
Spre deosebire de medicamentele utilizate în schemele terapeutice actuale, dozele de vaccin au fost concepute pentru a asigura la o singură administrare protecția unui organism împotriva virușilor. Această procedură limitează mărimea dozelor sub un prag de siguranță, dincolo de care efectele secundare nu mai pot fi neglijate. Imunizarea graduală în trepte permite depășirea acestui inconvenient, având în vedere că numărul anticorpilor din organism crește după fiecare administrare a dozei de vaccin.
S-ar putea ca marea provocare a “medicinei de mâine” să fie găsirea unor tratamente eficiente a unor boli contagioase, în condițiile în care virușii se adaptează la medicamentele existente prin modificări genetice, așa cum se întâmplă cu bacteriile în cazul antibioticelor.
Se poate afirma că imunizarea graduală în trepte este eficientă chiar și la viruși care suferă frecvent mutații genetice, deoarece permite utilizarea unei game diversificate de vaccinuri: de la fragmente de virus (eventual, legate de o proteină pentru a-i mări eficacitatea), la viruși inactivați prin mijloace fizice sau chimice, până la viruși vii.
De fapt, imunizarea graduală în trepte cu doze care conțin agenți patogeni vii este o procedură medicală aflată la granița dintre imunologie și homeopatie, fiind bazată pe stimularea progresivă a sistemului imunitar al organismului prin administrarea unor doze mai mici decât doza maximă admisibilă caracteristică fiecărui organism.
Se recomandă ca în perioada vaccinării multiple să fie evitate spațiile contaminate, în caz contrar, cei implicați trebuie să respecte regulile minime de protecție - distanțare fizică, purtarea măștii sanitare, igienă personală, aerisirea încăperilor etc.
Să nu se uite că, în istoria culturii și civilizației, unele crize au reprezentat provocări pentru schimbări majore în scara de valori, organizarea societății și modul de acțiune umană, așa cum se întâmplă și cu pandemia Covid-19.
În încheiere, mă adresez autorităților române:
Stimați politicieni, nu pretind bani, promovări în funcții sau alte avantaje, ci doresc să analizați cu responsabilitate procedura novatoare de imunizare graduală în trepte a organismelor.
Pentru a dovedi încrederea mea în această metodă de prevenire a virozelor și epidemiilor, sunt dispus să devin prima persoană care experimentează vaccinarea multiplă împotriva SARS-CoV-2.
Doamne, ocrotește omenirea !
Bibliografie
http://www.academia.edu/43304062/Imunizare_proactiva
