<![CDATA[iTeach: Blog Vasile Tudor]]> https://iteach.ro:443/pg/blog/vasile.tudor/archive/1680296400/1682888400?view=rss https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129931/generatia-de-maine Sun, 30 Apr 2023 13:25:38 +0300 https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129931/generatia-de-maine <![CDATA[Generația de mâine]]> Fiecare ființă umană pornește în viață cu o zestre ereditară unică și se desăvârșește pe o traiectorie socio-culturală specifică pentru împlinirea rolului și statutului în societate.
  Subscriu la afirmaţia lui Immanuel Kant că „Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie”,  activitate fundamentală care  începe  în  familie, se  dezvoltă  în  şcoală  şi  se finalizează în  mediul  socio-cultural  în  care trăieşte. Referitor la responsabilitatea părinților, merită să reflectăm la mesajul lui Jean Jacques Rousseau: „Copilul ajunge pentru părinții săi, după educația pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă”.
  În managementul educaţional  de  modelare a destinului  tinerilor, dascălii pun accentul pe  trei  aspecte: individual (împlinirea vocaţională prin cultură),  interindividual (echilibru moral-relaţional) şi social (afirmarea prin competenţă profesională).
   Pe traiectoria evolutivă a modelării comportamentului, cunoașterii teoretice și formării profesionale, tânărul  înaintează cu pași mărunți spre necunoscut, care trebuie dirijați cu responsabilitate și empatie de către educatori  spre  o finalitate corespunzătoare nevoilor, dorințelor și competențelor sale.
Pentru a reflecta la rolul de educator  cu vocație și determinare, vă prezint celebrul decalog din  „Pour l’enfant” a lui Georges Grinda:
1.Copilul este o persoană în devenire: eu îl respect;
2.Copilul este curios: eu discut cu el;
3.Copilul se minunează: eu îl conduc să caute frumosul;
4.Copilul vrea să-şi asume personalitatea : eu îl ajut să se cunoască;
5.Copilul caută un model: eu îi ofer un exemplu;
6.Copilul descoperă corpul său: eu îi arăt că sănătatea este o forţă;
7.Copilul se îndoieşte de el: eu apreciez ceea ce el face;
8.Copilul vrea să devină independent: îl invit să fie responsabil;
9.Copilul nu se cunoaşte decât pe sine: eu îl învăţ şi altele;    
10.Copilul are nevoie de un ideal: eu îl ajut să dea un sens vieţii sale.
  Referitor la menirea unui dascăl, este sugestivă “Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său”, prezentată în continuare:
„Fiul  meu începe astăzi şcoala. Pentru  o  perioadă, totul o să fie ciudat şi nou pentru el şi mi-aş dori  să îl trataţi cu  blândeţe. Este  o aventură  care  îl  poate  duce  peste  continente, în aventurile care probabil includ războaie, tragedie şi durere. Ca să trăieşti această viaţă este nevoie de credinţă, dragoste şi curaj.
  Aşa că, dragă profesore, ia-l te rog de mână şi învaţă-l lucruri pe care va trebui să le ştie, învăţându-l însă încetul cu încetul, dacă se poate. Va trebui să ştie că nu toţi oamenii sunt corecţi, că nu toţi oamenii sunt sinceri. Învaţă-l că pentru fiecare ticălos există un erou, că pentru fiecare politician corupt există un lider consacrat. Învaţă-l că pentru fiecare duşman există un prieten. Învaţă-l, dacă poţi, că 10 cenţi câştigaţi sunt de departe mai valoroşi decât un dolar găsit.
  În şcoală, profesore, este de departe mai onorabil să eşuezi decât să trişezi. Învaţă-l să înveţe cum să piardă cu eleganţă şi să se bucure de victorie atunci când într-adevăr a câştigat”.
  O analiză interesantă a disponibilităților psihicului este prezentată de Daniel Goleman în cartea „Inteligența emoțională”, care  completează  teoria inteligențelor multiple a lui  Horward Gardner, concepții deosebit de utile pentru cei implicați în proiectul de modelare a ființei umane.
  În lucrarea sa, Goleman pune în evidență rolul important al inteligenței sentimentelor în dezvoltarea personalității umane. 
   Inteligența emoțională (EIQ)   poate fi îmbunătățită pe parcursul vieții prin autoanaliză,  autodisciplină şi empatie pentru controlul impulsurilor și  al complexității sentimentelor.
  Despre  evoluția  concepției  sale, Goleman  povestește  următoarele: „În acele vremuri, IQ-ul  era standardul  indiscutabil  pentru  excelență  în  performanță; la un moment dat, a izbucnit o dezbatere aprinsă între cei care susțineau că IQ-ul  era îngravat în genele noastre și cei care credeau că se poate modifica prin prisma experiențelor. De aici a survenit brusc un nou fel de a gândi succesul. M-am simțit ca electrocutat de noțiune [EIQ] și am dat acest titlu cărții mele în 1995. (…) Țin minte că mă gândeam atunci, înainte de apariția cărții, că dacă mai târziu voi auzi din întâmplare o conversație între doi străini care să folosească termenul inteligență emoțională în cunoștință de cauză, înseamnă că voi fi reușit în demersul meu de a face conceptul cunoscut în lume”.
    Cele mai întâlnite  semne ale inteligenței emoționale sunt:
• Capacitatea de a-ți gestiona emoțiile.   Prin autocontrol și autoreflexivitate, oamenii pot să-și păstreze calmul și concentrarea  chiar și în situații de stres intens.
•  Cunoașterea de sine.  Pe traiectoria vieții, cunoașterea universului interior permite adaptarea nevoilor fiecăruia la cerințele și aspirațiile celorlalți.
•  Empatia.  Este o abilitate deosebit de importantă în comunicare și  în stabilirea unor relații de durată prin identificare afectivă cu ceilalți.
•  Răspunsul potrivit la provocări.  Într-o situație critică  se impune analiza emoțiilor cu mult tact  pentru găsirea unor soluții juste de rezolvare.
•  Evitarea agravării conflictelor.  Pentru atenuarea unui conflict, cel implicat  reflectează  mai întâi  la motive, caută argumente  și apoi acționează prin metode  specifice de  împăcare. Deosebit  de  importante  în managementul  educaţional  de  modelare  a  destinului  tinerilor  sunt  rolurile de bază ale cadrului  didactic:  planificare,  organizare,  comunicare,  conducere,  coordonare, îndrumare,  motivare,  consiliere,  control  şi  evaluare.
Trecerea de la tradiţie la inovaţie se realizează prin personalizarea actului educational, diversificarea metodelor interactive, adaptarea curriculumului şcolii la mediul socio-cultural, dar și prin aplicarea teoriei inteligenţelor multiple și a teoriei inteligenței emoționale, pentru a diversifica abilităţile specifice de a interacţiona eficient cu lumea, care constituie puncte de reper în abordarea diferenţiată  a conţinutului învăţământului, cunoaşterea elevilor şi a disponibilităţilor acestora de învăţare.
  Demersul managerial trebuie să aibă ca finalitate corelarea resurselor materiale, financiare şi umane în structuri organizaţionale optime pentru formarea cu costuri minime a unor tineri responsabili, autonomi şi creativi, dotaţi cu scheme operaţionale flexibile şi cunoştinţe de bază, pentru integrarea în societate și adaptarea eficientă la situaţiile impuse de viaţă.
  În scenariile didactice,  dascălii veritabili se bazează pe principii didactice  eficiente în procesul educaţional: însuşirea conştientă şi activă a cunoştinţelor, intuiţia, îmbinarea teoriei cu aplicaţiile practice, însuşirea temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, sistematizarea şi continuitatea, tratarea individuală a elevilor și stimularea acestora într-un cadru motivațional adecvat.  Indiferent de disciplina predată, o lecţie activă se sprijină pe metode şi procedee active care să insufle elevilor motivaţia de a dobândi cunoştinţe noi, pe cât posibil printr-un studiu activ, intensiv și atractiv.
  Profesorul trebuie să cunoască mecanismele şi finalităţile învăţării pentru a regiza  lecţii atractive, de înaltă ţinută ştiinţifică. Trebuie să corecteze  în timp util eventualele disfuncţionalităţi care apar în demersul didactic printr-o permanentă conexiune inversă.
Se remarcă eficienţa metodelor activ-participative, de implicare totală a elevului în actul învăţării. Nu trebuie neglijată nici evaluarea, ca înlănţuire de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie, esenţiale pentru determinarea progreselor la învăţătură, conducerea procesului de învăţământ şi perfecţionarea  continuă a acestuia în funcție de condițiile concrete din școală.
  Evaluarea trebuie să reprezinte nu numai o cuantificare formală a progresului şcolar, ci şi un etalon de reflecţie asupra calităţii procesului educaţional, un feedback pentru fiecare dascăl de a-şi îmbunătăţi modul de predare.
  Elevul, la rândul său, trebuie să înţeleagă şi să accepte evaluarea, să fie corect informat asupra progresului şcolar, să fie pus în situaţii de competiţie pentru a-şi cunoaşte nivelul de pregătire. Scopul urmărit este ca elevul să devină un partener activ al scenariilor regizate de către profesor, să participe la propria educare şi pregătire pentru integrarea în societate.
  Deplasarea accentului de pe latura informativă a evaluării pe cea formativă, constituirea băncilor de itemi la nivel naţional, promovarea unor criterii obiective de performanţă - corelate cu oferta educaţională - reprezintă teme de reflecţie pentru factorii decizionali.
Reformele numeroase din învățământ nu au fost pe măsura așteptărilor, lipsa unei viziuni unitare  și schimbarea permanentă a proiectelor de către decidenți au dus la disfuncționalități și instabilitate pe termen scurt și chiar mediu. 
  Desigur, pentru a deveni eficientă, este necesar ca educația  să fie adaptată permanent la nevoile socio-economice și la progresul științific, tehnic și tehnologic, însă schimbările trebuie  analizate în profunzime  în funcție de  idealul societății de mâine.
Referitor la  proiectele de legi ale educației (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior), în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023, ministrul Educației, Ligia Deca, afirmă: „Cred că trebuie să nu uităm că aceste texte legislative se bazează pe viziunea România Educată, proiect care a fost inițiat în 2016 și a produs un raport final făcut public în 2021. Deci avem deja o etapă de consultare socială amplă.  Mai  mult decât   atât, legile – ca proces de  elaborare – au fost inițiate încă de anul trecut, de către predecesorul meu, domnul ministru Sorin Cîmpeanu, care a și parcurs procedura de transparență publică în sensul legislației în vigoare. Au stat legile în dezbatere publică chiar mai mult timp decât prevede legea, după care aceste proiecte de act normativ împreună cu toate observațiile – 10.000 de puncte de vedere sosite la Ministerul Educației – au fost analizate de la începutul mandatului meu care a fost preluat în octombrie anul trecut. La începutul acestui an, legile au fost făcute publice după integrarea acestor puncte de vedere venite la Ministerul Educației și am mai avut suplimentar întâlniri cu cei vizați direct: asociațiile de elevi, de studenți, de părinți, sindicate, autorități publice locale”.
   Pentru exemplificare, sunt prezentate unele prevederi din  proiectul pentru reforma  învățământului preuniversitar.
• Progamul pilot ,,Masa caldă” pentru elevi poate fi extins pe cheltuiala autorităților locale.
• Școlile trebuie să pună spațiile și terenurile de sport la dispoziția comunităților locale, astfel încât copiii și tinerii să le poată folosi, în mod gratuit, după orele de curs sau în vacanță.
• Comitetul de părinți - ales în fiecare an la nivelul fiecărei clase sau grupe (în cazul preșcolarilor) prin majoritate simplă a voturilor - se poate implica în modernizarea bazei materiale prin acțiuni de voluntariat.
• Copiii care sunt victime ale violenței domestice, ori sunt martori ai acesteia, se vor putea transfera mai ușor de la o unitate școlară la alta, fără restricțiile impuse prin regulamentele    școlare în vigoare.
• Se deplasează accentul pe rolul dirigintelui în  stabilirea de  conexiuni cu elevii săi, oferirea de suport educațional, consiliere și chiar orientare profesională.
• Pentru rezolvarea unor situații personale deosebite, personalul din învățământ are dreptul la zile libere plătite în fiecare an școlar, pe baza de învoire colegială, cu obligația de a-și asigura suplinirea, cererea fiind depusă  la secretariatul unității școlare.
• Se înființează Platforma ,,Univedu” în vederea facilitării înscrierii candidaților la admiterile în cadrul programelor de studii universitare ale instituțiilor de învățământ superior de stat sau particulare, autorizate provizoriu sau acreditate.
• Ministerul Educației va primi acces la Revisal pentru monitorizarea traseului profesional al absolvenților, în vederea realizării unui sistem de trasabilitate eficient  între sistemul educațional si piața muncii.
• În vederea asigurării managementului pentru  Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), la nivelul Ministerului Educației, inspectoratelor școlare județene și al unităților școlare  se constituie comisii pentru coordonarea și gestionarea activităților derulate prin Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).
• Se pun bazele pentru organizarea și funcționarea  consorțiilor pentru învățământ dual, în scopul asigurării formării profesionale de calitate a elevilor/studenților, pentru facilitarea inserției absolvenților învățământului dual pe piața muncii, contractul de parteneriat fiind încheiat pe o perioadă determinată de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.
• Liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, având în vedere că multe dintre aceste unități de învățământ sunt situate în zone în care nu există alternative pentru învățământul liceal.
• Examenul de Bacalaureat se va plia pe fiecare profil, urmând să fie introdusă o probă complementară care vizează competentele de bază ale elevilor, probă notată cu calificativele ,,Admis/Respins”. 
   Rezultatele dintr-o unitate școlară și orice altă instituție sau organizație depind de vocația și competențele celor implicați în conducere, deci se impune pregătirea în prealabil și existența unor criterii eficiente de competiție, selectare justă și validare riguroasă a acestora.
  Investiția în resursa umană este cea mai profitabilă și sporește considerabil șansele acestui popor cu istorie milenară în prevenirea șocului unui viitor imprevizibil într-o posibilă lume multipolară - aflată sub imperativele protecției mediului înconjurător și a vieții pe Terra.
  Un fenomen îngrijorător pentru factorii de decizie este creșterea violenței în mediul educațional, serviciile oferite de către Asociația Telefonul Copilului fiind solicitate, în perioada noiembrie 2001 și decembrie 2020, prin 2.636.108 de apeluri pe linia 116 111, dintre care circa 100.000 au necesitat consilierea de lungă durată din partea organizației, fiind încadrate pentru consiliere psihologică, consiliere juridică, informare și facilitare a intervenției din partea instituțiilor abilitate.
  Comportamentul elevilor și profesorilor în incinta școlii sunt reglementate prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP – aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale 5447/2020, cu modificările și anexele ulterioare) și Statutul Elevului (SE – aprobat prin OMEN 4742/2016), în care se menționează că fiecare elev are dreptul de a beneficia de tratament nediscriminatoriu, școala fiind nevoită să se asigure că niciun beneficiar nu este supus hărțuirii, intimidării sau agresiunii de către un alt elev, cadru didactic sau personal auxiliar.
Conform unui studiu realizat în 2021 de către Organizația Salvați Copiii România, 16% din adolescenții respondenți au afirmat că, în mod obișnuit, se simt încordați când sunt prezenți la școală, 12% sunt speriați, sunt 5% triști, iar peste 4% spun că își petrec singuri pauzele, fără a comunica cu ceilalți colegi.
    Pe lângă violența fizică (agresiune fizică) în spațiul școlar sau în afara școlii, agresorii se pot manifesta prin violență psihologică (verbală și emoțională) sau prin bullying (comportament agresiv repetat psihic și fizic), victimile fiind alese în funcție de situația socio-economică, rasa și etnia, mediul de proveniență, genul, orientarea sexuală, temperamentul, aspectul fizic etc.
În mod întemeiat, Eric Debarbieux consideră că ,,violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”.
  Consecințele violenței  pot fi devastatore pentru o victimă  care trăiește în tensiune psihică, traumă  și stres prelungit - devine  apatică, își pierde stima de sine și interesul pentru școală.
  Într-un mediu educațional, prevenirea violenței se face prin activități de informare și conștientizare pentru instituirea comportamentului civilizat, efectele benefice fac trimitere la afirmația sugestivă a lui Victor Hugo că ,,cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă”.

      

La conferința  Smart Diaspora 2023, organizată la Timișoara de către Universitatea de Vest, Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat:  ,,Din momentul în care am preluat mandatul am sesizat o serie întreagă de incidente. După pandemie a crescut din nou numărul de incidente de violență școlară. Încă de atunci am luat legătura cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecția Copilului, am discutat cu MAI-ul care are acea direcție de siguranță școlară și lucrăm la o procedură între cele trei instituții, școală-DGASPC și Direcția de Siguranță Școlară, în așa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violență în școli. Vreau să spun că este important să avem un climat de combatere a violenței în școli, nu cred că este un climat în care vina aparține unei părți sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violență în școli, și prin proceduri mai clare, cine greșește, trebuie să plătească, însă în același timp garantând drepturile constituționale ale tuturor actorilor implicați. Dreptul la educație e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, ca cele mediatizate, cum reușim ca drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalți.”
Pe măsura creșterii ratei de utilizare a internetului și a dispozitivelor digitale, au crescut și riscurile majore la care se expun unii copii și adolescenți, extrem de vulnerabili din cauza lipsei informării, cele mai întâlnite pericole fiind conținutul neadecvat, cyberbullying, securitatea datelor private, manipularea și distribuirea informațiilor etc.
Platformele online pot fi utilizate de grupuri infracționale organizate pe diverse paliere şi nivele de acces, pentru a-şi promova ofertele de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, precum și împărțirea zonelor de distribuţie în marile orașe, astfel încât să acapareze cât mai mulţi clienţi. 
  Astfel de platforme sunt monitorizate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în afacerile ilegale fiind implicați distribuitori de droguri, care, după negocierile directe,  îndrumă clienții către cel mai apropiat dealer local.
Suntem conștienți că trăim în era informaticii, fiind  martorii digitalizării pe scară largă, pe măsura  implementării  tehnologiei  5 G și a utilizării inteligenței artificiale,  disponibilități cu impact deosebit asupra telecomunicațiilor și al calității vieții pe Terra.
  Telemunca reprezintă  o  posibilitate deosebită oferită de mediul virtual pentru a desfășura activități utile de la distanță, fără să existe riscul de infectare cu agenți patogeni, însă nu poate fi generalizată în orice situație. 
  Diversele variante de teleșcoală (învățământ la distanță, educație online, clasă virtuală) sunt deosebit de utile, dar nu pot să substituie învățământul prin relaționare directă în sala de curs sau în laborator, orice exagerare lipsită de fundament  poate avea consecințe imprevizibile pentru destinul generațiilor tinere. 
  Există pericolul ca în perspectivă tinerii să neglijeze interacțiunile directe din mediul real și să devină dependenți de mediul virtual, ceea ce ar afecta trăirea pe deplin a vieții, modificări de comportament, limitarea creativității, având pe intervale de timp  medii și lungi consecințe încă nebănuite asupra sănătății și formării personalității. Varianta online a educației se aplică  eficient în învățământul superior sau în pregătirea suplimentară a elevilor din gimnaziu și liceu.
  Problematica tinerei generaţii trebuie tratată cu responsabilitate și înțelepciune, pentru că este esențială în devenirea poporului român, pentru a preveni „şocul viitorului” în condiţiile dezvoltării exponenţiale a ştiinţei, tehnicii și tehnologiei, a schimbării modului de acţiune umană şi a integrării economiilor naţionale la scară mondială.
Pe lângă efectele pozitive majore asupra culturii și civilizației, inteligența artificială prezintă și riscuri atunci când este folosită de forțele răului în interese proprii sau de grup.
  Mai multe personalități, printre care Elon Musk, Steve Wozniak, Yuval Harari, au semnat o scrisoare deschisă  în care cer o pauză de 6 luni în exploatarea sistemelor de inteligență artificială mai puternice decât modelul GPT-4, de la OpenAI, pentru a dezvolta și implementa de comun acord un set de protocoale de siguranță pentru proiectarea și dezvoltarea avansată a inteligenței artificiale.
   Nu este o exagerare, având în vedere că nu s-a înțeles pe deplin rolul și statutul omului în Univers, fapt care a permis depășirea granițelor înțelepciunii și comportamentului civilizat în relațiile interumane și cu natura, în gestionarea resurselor și ocrotirea Terrei, a  protecției mediului înconjurător și a menținerii echilibrelor ecologice. 
  Erorile s-au cumulat prin  exploatarea irațională și redistribuirea resurselor planetei într-o societate de consum, având preocupări pentru profit și confort excesiv, reconfigurarea polilor de putere și a ordinii mondiale, uneori, cu încălcarea bunului simț și a normelor morale, a drepturilor și libertăților cetățenești, a dreptului internațional și a participării cu șanse egale în competiția economică mondială.
    Astfel, s-a ajuns la o criză fără precedent,  care este marcată de schimbările climatice și ale dinamicii atmosferei, poluarea mediului ambiant, dezastre naturale și ecologice, polarizări sociale majore, corupție, manipulare, risipă, înstrăinare, degradare morală, lipsă de empatie, redistribuirea inechitabilă a resurselor planetei, politici economice și financiare ineficiente, criza energetică și de materii prime, războiul din Ucraina și conflicte înghețate, războaie civile etc.
   Din fericire, pe lângă personajele negative, există destui locuitori ai Terrei al căror comportament se ridică la nivelul cerințelor secolului în care trăim, implicându-se activ în revenirea la normalitate, contradicțiile fiind motorul evoluției societății. 
   Este posibil  ca în secolul XXI, omenirea să treacă  într-o nouă etapă  a devenirii culturii și civilizației, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia de posibilități nebănuite, pe măsura dezvoltării  tehnologiei 5 G și aplicațiilor inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării  cu impact deosebit asupra  tuturor domeniilor de activitate, a modului de relaționare pe diverse nivele - de la indivizi și comunități, până la  generalizarea interacțiunilor și a managementului la scară planetară - având ca ideal atingerea unui optim funcțional în care interesele generale prevalează intereselor de grup și individuale.
Să nu se uite că devenirea omenirii este dialectică, cu acumulări de contradicții interne  și opțiuni diversificate  pentru salturi calitative pe nivele superioare de dezvoltare.
    În acest sens, într-un mod rațional și eficient de organizare a societății, componenta umană  acționează după principiile de  bază ale capitalismului, iar componenta informatică este complementară, fiind structurată  și planificată  „de sus în jos”, prin includerea unor  proiecte importante globale, zonale și de țară, având stabilite etape cu obiective și termene precise de realizare, similar cu modelul socialist, care a fost respins în totalitate, deși s-a dovedit în cazul Chinei că poate avea și părți utile.  
  Sistemul electoral va fi bazat pe meritocrație, tehnologia avansată fiind utilizată pentru  armonizarea democrației reprezentative cu cea participativă.  În funcțiile de conducere nu pot ajunge decât cei cu pregătire și competențe corespunzătoare, fiind selectați după criterii juste și evaluați periodic pentru îndeplinirea sarcinilor.
Producția este organizată pe baze științifice (management economic), valoarea muncii fiind  măsurată prin cuantificarea efortului fizic și intelectual, dar și a importanței sociale.
  Pentru evitarea speculațiilor, piața liberă este concurențială între limite prestabilite, fiind  reglată prin mecanismul cerere-ofertă și feedback multiplu integrat,  care pot fi evaluate prin studii riguroase  de marketing.
O viață decentă pentru cetățeni înseamnă locuri de muncă corespunzătoare competențelor și nevoilor acestora, ajutoarele sociale fiind doar paleative pentru atenuarea  unor  stări conflictuale în țară sau migrarea în străinătate a forței de muncă.
Într-un stat de drept, instituțiile sunt integrate orizontal și vertical  în  structura organizațională, pentru a permite schimbul de  informații  și luarea deciziilor în timp util.
  Entropia socială este un indicator pentru evaluarea dezordinii unui sistem social, a abaterii structural-funcționale de la starea de referință acceptată și îndepărtării de echilibrul dinamic, a perturbării proceselor interne,  conexiunilor cu exteriorul, mecanismelor de reglare și intervenție prin feedback ale statului etc.
   Economia unui stat este performantă  atunci  când sunt asigurate infrastructura și condițiile optime pentru valorificarea la un nivel superior a resurselor materiale și energetice.
  Pentru a face față competiției pe o piață liberă, reglată prin mecanismul cerere-ofertă, orice unitate economică trebuie să-și gospodărească eficient resursele de care dispune, având următoarele direcții de acțiune:
• Modernizarea procesului de producție în scopul ridicării nivelului tehnic și calitativ al produselor finite sau a calității serviciilor prestate.
• Implementarea unor soluții tehnice și tehnologice pentru  îmbunătățirea indicatorilor de consum și valorificare, având ca rezultate: reducerea cheltuielilor materiale în ansamblul lor, scăderea costurilor de fabricație pe produs, creșterea productivității și rentabilității activității desfășurate.
• Fundamentarea tehnico-economică a indicatorilor de consum și valorificare a resurselor materiale și energetice.
• Reducerea pierderilor, recuperarea, recondiționarea și valorificarea internă sau prin vânzare la terți a resurselor refolosibile.
• Extinderea tipizării și standardizării pieselor, reperelor și subansamblelor, respectarea disciplinei tehnologice de fabricație, conform  parametrilor tehnologici din documentația  tehnică și a standardului calitativ impus.
• Alimentarea ritmică, completă și complexă a instalațiilor, unităților și subunităților cu materie primă  de calitate, iar dacă este cazul, folosirea unor înlocuitori mai ieftini, de calitate superioară, în locul produselor clasice.
• Organizarea unui sistem de conducere a activității economice rațional, eficient și adaptabil.
   Consumul resurselor materiale și energetice este evaluat prin următorii indicatori de consum și valorificare: normele de consum, coeficienții de utilizare productivă a resurselor materiale, coeficienții de valorificare a materiilor și materialelor noi, coeficienții de masă netă specifică produselor, coeficienții de recuperare și refolosire a resurselor materiale și pieselor reutilizabile.
Ce pot să spun concis despre cultura și civilizația la care a ajuns omenirea:  știința, tehnica și tehnologia s-au dezvoltat exponențial,  fiind cu un pas înainte la  cumpăna mileniului III, dar nu sunt progrese semnificative la nivelul conștiinței sociale, a  responsabilității și modului de  raportare la valorile perene de bine, frumos, dreptate și adevăr. Îmi exprim speranța că în lumea de mâine corupția, demagogia și manipularea sunt diminuate, libertatea într-o democrație autentică  se manifestă ca necesitate înțeleasă, iar conștiința fiecăruia va fi pusă sub semnul  responsabilității depline și al rațiunii atunci când conceptul extins de omenire se va raporta la cei ce suntem, cei care au fost și cei care vor veni pe această magnifică planetă  purtătoare a vieții în Sistemul solar și poate în Universul apropiat.

Bibliografie
https://www.edu.ro/proiecte_legi_educatie_Romania_Educata
https://ctr.ro/violenta-scolara-ce-este-si-cum-o-combatem http://www.telisavonline.ro/2023/04/17/generatia-de-maine

]]> Vasile Tudor https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129603/pledoarie-pentru-un-calendar-crestin-unitar Sun, 23 Apr 2023 12:26:12 +0300 https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129603/pledoarie-pentru-un-calendar-crestin-unitar <![CDATA[Pledoarie pentru un calendar creștin unitar]]>    În clipe de reflecție religioasă, este firească întrebarea retorică: proiectul de realizare a unui calendar creștin unitar pentru sărbătorile religioase este benefic pentru credincioși  în contextul vremurilor actuale?  Răspunsul este afirmativ, având în vedere  că ortodoxia și catolicismul au în comun credința în Sfânta Treime(Tătăl, Fiul, Sfântul Duh), având Sfânta Scriptură (Biblia)  ca sursă de revelație divină.
  Evident, acest demers nu afectează libertatea de manifestare religioasă,  dimpotrivă creează premisele pentru unitate în diversitate, armonie și respect.
   Factorii de decizie ai Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice se pot așeza la masa negocierilor pentru  a găsi varianta optimă a calendarului religios, în conformitate cu normele creștinismului.
   De exemplu,în fiecare an,  toți creștinii pot sărbători Paștele în duminica imediat următoare a primei luni pline după echinocțiul de primăvară, Sfânta Lumină fiind  adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și distribuită fiecărei parohii.
  Apreciez inițiativa Bisericii Ortrodoxe Române  de a promova ideea stabilirii unei date comune pentru Paște la ortodocși și catolici.
  Pentru posteritate, este sugestivă afirmația din anul 1150 a egumenului mănăstirii italiene de la Monte Casino, Bruno de Segni: „Credem cu tărie că, în ciuda tuturor diferențelor de tradiție și de obiceiuri, între Biserici poate exista o singură familie legată indisolubil de capul ei, Iisus Hristos, după care prin credința în El formează și Biserica un singur trup”.
În continuare,  sunt prezentate sintetic informații despre modul cum s-a ajuns la date diferite pentru aceeași sărbătoare în calendarele ortodox și catolic.
În primele secole ale erei noastre, biserica folosea calendarul iulian,  care  a fost introdus de Iulius Cezar la 1 ianuarie 45 î.Hr., în Rusia modernă se numește de obicei stilul vechi.
   Acest calendar a fost folosit destul de mult timp, însă, s-a dovedit că în timp apar diferențe tot mai mari între datele calendarului iulian și datele astronomice  - o zi în plus se acumulează la fiecare 128 de ani. S-a ajuns astfel ca sărbătorirea Crăciunului, care inițial a coincis cu solstițiul de iarnă, să ajungă  treptat spre primăvară.
   Pentru a depăși această situație, în  anul 1582, calendarul iulian din țările catolice a fost înlocuit cu calendarul gregorian  printr-un  decret al Papei Grigore al XIII-lea.
   În anul 1583, Grigore al XIII-lea a trimis o ambasadă Patriarhului Ieremia al II-lea al Constantinopolului cu propunerea de a trece la un nou calendar, însă propunerea a fost respinsă ca neconformă cu regulile canonice de sărbătorire a Paștelui.
Calendarul gregorian a fost adoptat inițial de către  bisericile occidentale, cele ortodoxe au folosit propriul lor calendar, până în 1923, când, la un congres ținut la Constantinopole, majoritatea bisericilor ortodoxe, inclusiv cea română, au abandonat calendarul iulian, trecând la cel gregorian, data  Crăciunului fiind acceași cu cea din occidentul catolic, dar nu și  data Paștilor, care se calculează în continuare diferit.
  Țările protestante au abandonat calendarul iulian treptat, în secolele XVII-XVIII, ultimele fiind Marea Britanie (1752) şi Suedia.
  În Rusia, calendarul gregorian a fost introdus printr-un decret al Consiliului Comisarilor Poporului, semnat de V. I. Lenin la 26 ianuarie 1918. Alte țări care au adoptat calendarul gregorian au fost Grecia(în 1924), Turcia(în 1926) și Egiptul (în 1928), iar în Regatul României calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919 de către guvernul condus de Ion I. C. Brătianu, astfel că data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.
   Dintre țările care nu au trecut la calendarul Gregorian se menționează  Etiopia, Thailanda și Coreea de Nord (unde, din 8 iulie 1997, a fost adoptată o nouă „Juche reckoning”, al cărei început este 1912 - anul nașterii lui Kim Il Sung).
   Pentru înțelegerea pe deplin  a  diversificării  tradițiilor creștine sunt utile informații sintetice din istoria creștinismului, care reprezintă o religie larg răspândită în Europa, partea centrală şi de sud a continentului african, America de Nord şi America de Sud, Australia, şi mai puţin în Asia, Oceania şi partea de nord a Africii.
  Alături de iudaism şi islamism, creştinismul este o religie monoteistă centrată în jurul lui Dumnezeu trivalent, înţeles ca Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
  Etimologia cuvântului creştin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, preluat în greacă prin Christós, care la origine este traducerea din ebraică a cuvântului Mashiach. Creştinismul s-a dezvoltat împrenă  cu iudaismul şi islamismul, religii monoteiste pe care le îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament.
Pentru ca o persoană să treacă la creştinism, trebuia să respecte două acte rituale : botezul şi euharistia (împărtăşania).  
  Învăţăturile creştinismului sunt cuprinse în Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care cuprinde două părţi : Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament, scris în limba ebraică, prezintă Geneza sau Facerea Lumii de către Dumnezeu, căderea în păcat a primilor oameni, Adam şi Eva, formarea poporului Israel, precum şi informaţii esenţiale despre profeţi şi profeţii.
  Textul mai include şi psalmii – o culegere de rugăciuni şi imnuri străvechi de proslăvire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Iov etc.
  Vechiul Testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic în Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră.
  Noul Testament descrie tulburătoarea viaţă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă şi să ispăşească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieţi. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeu către primii creştini), precum şi Apocalipsa , o carte cu profeţii despre sfârşitul lumii.
  Învăţătura Mântuitorului poartă numele de Evanghelie, cuvânt care provine din limba greacă şi înseamnă „vestea cea bună”.
  În Biblie, Iisus Hristos apare în dublă ipostază – divină şi umană – adevăr confirmat de moartea sa pe cruce, urmată de învierea şi înălţarea sa la cer. Fidelitatea faţă de esenţa creştinismului primordial este esenţială pentru credincioşi, în ciuda modificărilor pe care le-a căpătat de-a lungul timpului în confruntarea de idei. Cele trei mărturisiri de credinţă ale creştinilor, care explică dogmele de bază comune tuturor tendinţelor şi confesiunilor apărute, sunt  următoarele: simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea(325) şi Constantinopol(381), simbolul atanasian(dată incertă, sec.IV-VIII).
  Chiar dacă Iisus Hristos s-a născut şi a trăit în Palestina, mesajul său este universal, fiind răspândit în toată lumea de către apostoli, şi, în general, de către adepţii care au propovăduit credinţa creştină dincolo de Ierusalim. 
  Primul martir al credinţei  în Hristos  a fost  Ştefan, ucis cu pietre de către evrei. Un rol important l-au avut apostolii Petru şi Pavel, care au pus bazele unor comunităţi de creştini, nu numai printre evrei, ci şi printre greci şi romani. 
  Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfârşit ca martir. Pe când era exilat în insula greacă Pattmos i s-a arătat Domnul şi i-a zis: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Scrie carte despre tot ce vezi şi trimite-o bisericilor…”  Timp de aproape 300 de ani, adepţii creştinismului au trebuit să îndure persecuţiile din partea statului roman dar şi dramele interne provocate de erezii.
  Soldaţii şi aristocraţia romană erau loiale Cezarului şi nu acceptau noua ordine a lui Hristos, care refuza sacrificiile pe altare în numele unor idoli şi milita pentru egalitatea socială.
  Împăratul  Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a răspândit vestea că incendierea Romei este datorată creştinilor, pentru ca aceştia sa fie ucişi în amfiteatrele romane. În aceste condiţii, creştinii au trecut la o viaţă clandestină, mutându-şi în catacombele romane reuniunile conduse cu înţelepciune de episcopi.
Soarta creştinismului s-a schimbat în anul 312, când Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus şi al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la creştinism, acordând libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul său are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii creştine, având ca scop combaterea arianismului.
  După anul 394, când împăratul Theodosius declară creştinismul singura religie oficială, templele sunt transformate în biserici, Jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca, în anul 529, şcoala de filosofie din Atena să fie închisă din ordinul lui Iustinian. Se instaurează astfel, epoca de aur a Părinţilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). În ierarhia bisericească, dintre episcopii care deţin rangul suprem, se detaşează cel al Romei, care devine Papă, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect deloc de neglijat pentru a câştiga autoritate asupra lumii creştine.
Alte  repere  importante  ale lumii  antice  sunt: căderea  Imperiului  Roman  de  Apus  în anul 476, când ultimul împărat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar Odoacru, care şi-a luat titlul de rege al Romei, influenţa islamică din sec. VIII-XI în bazinul mediteranean, separarea creştinismului, în anul 1054,  în catolicism (biserica apuseană) şi ortodoxism (biserica răsăriteană), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit, cunoscut şi sub numele de Bizanţ, prin cucerirea Constantinopolului, în anul 1453, de către Mohamed al II-lea.
Istoria medievală este o perioadă tulbure din viaţa popoarelor, marcată de evenimente militare cu profunde rezonanţe politice, precum : războiul de o sută de ani (1337-1453) dintre Anglia şi Franţa (unde s-a  remarcat curajul deosebit al luptătoarei Jeanne d’Arc), mişcarea de eliberare din Spania de sub ocupaţia arabă  (cunoscută sub numele de Reconquista), lupta împotriva invaziilor mongole din Europa şi Asia, cruciadele desfăşurate sub lozinca „războiul sfânt”, pentru eliberarea Ierusalimului şi a „Sfântului Mormânt” de sub ocupaţie păgână, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomană.
  Transformări deosebit de importante în evoluţia culturii şi civilizaţiei s-au produs în Renaştere. Termenul de Renaştere (fr. renaissance, it. rinascimento) derivă din verbul a renaşte şi reprezintă o mişcare ideologică şi culturală din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franţa, Germania, Ţările de Jos), a doua jumătate a sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII şi sec. al XVIII-lea (Ţările Române), caracterizată prin respectul faţă de om (umanism), reactualizarea valorilor antichităţii, reforma religioasă, progres economic, descoperiri geografice, apariţia capitalului industrial şi bancar, dezvoltarea oraşelor etc.
  În sânul bisericii din vest a apărut  Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestată printr-o mişcare ideologică  cu un pronunţat caracter  revendicativ, în diverse forme:
- lutheranismul, promovat  în  prima jumătate  a  sec. al XVI-lea, în Germania, de Martin Luther, care s-a  ridicat  împotriva vânzării de  indulgenţe  şi a  susţinut o nouă doctrină  religioasă, bazată  pe mântuirea prin  credinţă, simplificarea cultului catolic  şi  libertatea  credincioşilor de  a  interpreta Biblia;
- calvinismul, învăţătură propagată la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se pronunţă pentru o biserică simplă, fără ritualuri fastuoase şi îndeamnă pe credincioşi să caute izbăvirea într-o viaţă activă şi morală;
-anglicanismul, a fost impus în Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, între anii 1531-1534, care, după ce a luat o serie de măsuri pentru restrângerea influenţei papalităţii, s-a proclamat şeful suprem al bisericii engleze, căreia i-a secularizat o parte din avere ;
-reforma catolică (contrareforma) a fost iniţiată de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o înnoire a Bisericii Catolice.
  Este perioada în care au apărut noi ordine monahale, dintre care ordinul călugărilor iezuiţi, înfiinţat în 1540 de către cavalerul spaniol Ignaţiu de Loloya, a devenit foarte puternic. Inchiziţia organizată de iezuiţi ca tribunal al Sfântului Oficiu a înăsprit represiunea prin arderea pe rug a necredincioşilor. Preocupaţi de educaţie, iezuiţii au înfiinţat colegii şi au trimis misionari în toată lumea pentru promovarea religiei catolice.
  Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute, care se impune chiar şi în ţări catolice (Franţa, Spania). În cele din urmă, un conciliu ecumenic organizat la Trento, în Italia, a impus o disciplină severă clerului catolic şi a hotărât transmiterea credinţei prin catehism sau predică.
În concluzie, cele două mari  religii, catolicismul  și ortodoxismul,  au apărut în perioade diferite ale istoriei umanității, precum și în zone geografice diferite, mai precis, catolicismul a apărut la Roma încă din secolul al II-lea, iar Ortodoxia a apărut în secolul al IV-lea, în  cadrul Imperiului Roman de Răsărit (Bizanț), fiind  influențată de tradițiile creștine ale orașului Alexandria și de  gânditori creștini greci.
În anul  1054, disputa dintre cardinalul Humbert  şi patriarhul ecumenic Mihail Cerularie pe teme cultice şi de jurisdicţie dintre latini şi greci  a împărţit lumea creştină, ruptura dintre Răsărit şi Apus adâncindu-se prin trecerea timpului. Incidentul din 1054 a fost reparat formal în anul  1965, printr-o Declaraţie comună, făcută public simultan la Roma şi Constantinopol de către papa Paul al VI-lea şi de către patriarhul ecumenic Athenagora, care au ridicat sentinţele de excomunicare.
Marea Schismă - adică procesul de separare canonică și întrerupere a comuniunii liturgice dintre Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim (Biserica Ortodoxă de acum) și Biserica Romei (Biserica Romano-Catolică) – a început  acum un mileniu și a fost  finalizată în anul 1054,  ortodocşii adoptând  ritul bizantin şi celebrarea liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, în timp ce catolicii au continuat cu ritualul latin şi liturghia Sfântului Grigore cel Mare. 
Alte diferențe între ortodoxie și catolicism:
   • Spre deosebire de creștin-ortodocși, care  consideră că omul nu este suficient de capabil pentru a-l vedea pe Dumnezeu, catolicii cred că, prin intermediul Duhului Sfânt, îl  pot vedea odată pe Dumnezeu.
Mai mult, Dumnezeu este la ortodocși principala sursă din care provin Fiul şi Duhul Sfânt, doctrină care este în concordanţă cu tradiţia apostolică, iar catolicii consideră că Duhul Sfânt provine de la Dumnezeu Tatăl şi de la Fiul.
  • Ortodocșii fac semnul crucii cu trei degete unite, mai întâi la frunte (în numele Tatălui), apoi la dreapta (în numele Fiului), la stânga ( în numele Duhului Sfânt) și apoi spre pământ ( Amin), în schimb, catolicii  țin palma deschisă  și fac semnul crucii de la stânga la dreapta.  La ortodocși, semnul crucii vine de la Dumnezeu care binecuvântează omul, iar la catolici, semnul crucii vine de la omul care se adresează lui Dumnezeu.
   • Referitor la „păcatul originar, ortodoxismul susţine că Iisus Hristos a fost răstignit pentru a răscumpăra păcatul lui Adam şi al Evei (care a fost transmis oamenilor),  iar catolicismul consideră că păcatul originar semnifică faptul că Dumnezeu l-a pedepsit o singură dată pe om,  prin Adam, pentru păcatul strămoşesc după ce a gustat din fructul cunoașterii, făcându-l muritor şi izgonindu-l din Rai.
• Spre deosebire de  ortodoxie, unde bisericile au o arhitectură mai sobră și mai simplă, pereții și tavanele având o gamă diversificată de fresce (picturi murale), la catolicism există multe biserici și catedrale grandioase, care afișează o arhitectură impunătoare și decorații bogate, având o tradiție bogată în arta sacră, cum ar fi picturile, sculpturile și vitraliile.
• Referitor la icoane, la ortodocşi  acestea imortalizează spiritualitatea şi ascentismul, personajele au chipul prelung şi trist, în schimb la icoanele catolice chipurile arată mai uman, culorile sunt mult mai vii. Catolicii adoră statuile și sfinții, deși una din Cele zece porunci este: „Să nu-ți faci chip cioplit a nimic din ceea ce este pe firmament, nici la ceea ce este pe pământ, nici la ceea ce este în ape, să nu te pleci în fața lor și să nu li te închini”.
• În ortodoxie,  liderul spiritual al bisericii este Patriarhul (ales de către Sinodul Patriarhal),  care nu are putere absolută,  cele mai importante decizii fiind luate împreună cu episcopii. În schimb, catolicismul are o ierarhie bine definită, cu cardinali, episcopi și preoți,  cea mai înaltă funcție este  deținută de Papă, care este considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, deciziile acestuia fiind  infailibile și obligatorii.
• Spre deosebire de ținuta somptuoasă a preoților ortodocși, veșmintele liturgice ale preoților catolici sunt sobre, întotdeauna de culoare albă, uneori decorate și cu alte culori liturgice.
• Preoţii catolici nu au voie să se căsătorească, în schimb preoții ortodocși se pot căsători, cu condiția ca evenimentul să aibă loc  înainte de hirotonia acestora.
Deși s-au creat  diferențe de nuanțe între religia catolică și religia ortodoxă,  unitatea creștinismului  s-a păstrat, cele două mari confesiuni  recunosc Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) și Învierea lui Iisus Hristos, având în comun Vechiul şi Noul Testament, cultul liturgic, Sfintele Sacramente sau Taine, cinstirea sfinţilor, sărbătorile şi tradiţiile religioase.
În prezent, Biserica Catolică a devenit în timp cea mai mare și mai influentă biserică creștină din lume, având peste un miliard de credincioși, iar Biserica Ortodoxă are adepți mai ales în Europa de Est și în țările din jurul Mării Mediterane.
Creştinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credinţă,  ci şi prin artă, lăsând posterităţii capodopere greu de egalat.
   Orice credincios se raportează la religie și prin noţiunea de ,,biserică”(din lat. basilica), care are următoarele semnificaţii:
- lăcaş sfânt pentru practicarea cultului creştin;
- instituţie în care sunt organizaţi credincioşii creştini;
- comunitate religioasă care include adepţii aceluiaşi cult.
  În funcţie de rangul pe care îl ocupă, bisericile  ortodoxe pot fi de tip  catedrală (patriarhală, mitropolitană, episcopală),  mănăstire,  schit şi biserică parohială.
  Din punct de vedere arhitectural, există următoarele variante constructive:
- forma de cruce bizantină, cu braţe egale, specifică bisericii în tradiţie bizantină;
- forma de cruce latină,  având un braţ mai lung faţă de celelalte,  specifică bisericii occidentale;
- planul central sau planul în formă radială, de tip cruce greacă în care predomină simetria, fiind studiat în perioada Renaşterii;
- planul de  navă (sală), având o configuraţie longitudinală în care poate fi înscrisă o cruce latină.
  Bisericile sunt orientate spre răsărit, având intrarea în partea opusă.  Din pridvor (spaţiu acoperit în exteriorul bisericii) se intră în pronaos, care precede  naosul – spaţiul principal al bisericii, în care se desfăşoară activitatea religioasă pentru credincioşi.
  Pe părţile laterale de nord şi de sud ale bisericii ortodoxe se află  stranele destinate cântăreţilor (psalţilor), iar în faţă, spre răsărit, este iconostasul (catapeteasmă), un perete cu icoane şi uşi prin care slujitorii bisericii(preoţi şi diaconi) au acces la altar.
  Unele biserici au în naos o structură suspendată - numită amvon – din care se ţineau predicile. Naosul este acoperit cu o cupolă, care este susţinută de turlă, un element structural în formă de cilindru prin care se captează lumina. Pe lângă cupola principală, în care este pictat Iisus Hristos Pantocrator, majoritatea bisericilor ortodoxe au şi cupole mai mici, care acoperă spaţii secundare.
  Stilul romanic, apărut spre sfârşitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstractă în artă, bazată pe o schemă conceptuală prealabilă. Bisericile au bolţile în semicerc, sprijinite pe ziduri solide, cu ferestre înguste şi pereţi acoperiţi cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu ochii mari, ovali, atitudini rigide şi corpurile ascunse sub veşminte bogate. Pictorul nu este preocupat să redea perspectiva, procedeul său favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decât o alternativă a imaginii pictate, chiar şi statuile sunt inserate în structura arhitectonică a edificiilor. Capitelurile sunt ornamentate cu o floră şi o faună de o mare diversitate. Alături de animalele cunoscute se întâlnesc monştri stranii, temă obsesivă care reflectă angoasa lumii de dincolo.
  În sec. al XII-lea, a apărut în Europa occidentală stilul gotic, caracterizat prin forme înalte şi zvelte, arcuri şi bolţi ogivale, la care se adaugă un număr mare de statui şi enorme vitralii care produc minunate efecte de lumină. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influenţate de arta arabă şi bizantină.
   O nouă orientare artistică are loc în Renaştere, orientare spirituală caracterizată sintetic de Michelet şi Burckhardt prin formula „descoperirea lumii şi descoperirea omului”.
  Mişcarea umanistă a pregătit naşterea capitalismului prin promovarea unei culturi umaniste,  în centrul căreia se afla omul ca subiect al libertăţii şi încrederii în forţele sale. Arta plastică a atins apogeul prin reprezentanţii săi de seamă : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo Sanzio, Leonardo da Vinci etc.
  În cadrul generos al umanismului, artiştii aveau o mare libertate de creaţie. Deşi în contractele cu beneficiarii se stipulau anumite condiţii, totuşi creatorii de artă îşi permiteau introducerea de detalii sau scene din viaţă, care dădeau originalitate operelor acestora. Au apărut şi artişti-intelectuali, care îşi făceau ucenicia în atelierele maeştrilor, fiind capabili să utilizeze raţionamentul matematic în găsirea unor soluţii optime de reprezentare. Prin studii de anatomie şi psihologie, ei au reuşit să redea mişcarea şi stările afective, să pună în valoare nuanţele, relieful, jocul de lumini şi umbre.
  Mişcarea antifeudală capătă amploare deosebită în epoca luminilor (sec.XVII-XIX), când se desfăşoară revoluţiile burgheze, când se schimbă sistemul politic şi se pun bazele culturii moderne.
  În artă, stilul baroc domină în perioada de trecere de la Renaştere la Iluminism. Apărut în Italia, barocul se răspândeşte treptat în Europa catolică, fiind în acelaşi timp o stare de spirit subordonată contrareformei religioase. În arhitectură, pictură şi sculptură, barocul promovează o artă triumfală şi monumentală prin bogăţia de ornamentaţii, valorile expresive ale luminii şi emoţia trăirilor pline de pasiune, având reprezentanţi de seamă, mai ales în Italia (Caravaggio, Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda (Vermeer, Rembrandt).
  Singura ţară care nu a asimilat barocul este Franţa, unde, în locul său, se conturează clasicismul, care capătă în timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplină. În arhitectură şi artele plastice, reprezentanţii clasicismului francez –Poussin, Lorrain, Georges de la Tour, Mansart, Le Vau, Le Brun- realizează o sinteză între influenţele renascentiste italiene,  a celor antice şi a tradiţiilor franceze (cărămidă policromă, piatră) la care se adaugă şi unele trăsături baroce. Stilul clasic se remarcă prin jocul echilibrat dintre orizontale şi verticale, spre deosebire de baroc unde predomină dinamica liniilor curbe.
  Biserica română cinsteşte pe „sfântul, slăvitul şi întrutot lăudatul Apostol Andrei”, unul dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia Minor(Dobrogea de azi), unde a creştinat pe strămoşii noştri, stabilindu-se într-o peşteră, pe care a folosit-o ca adăpost şi loc de rugăciune. Peştera Sfântului Andrei se află la 3,15 km S-E de şoseaua Constanţa–Ostrov, lângă localitatea Ioan Corvin.
  După formarea poporului român, credinţa acestuia a rămas de neclintit în faţa vicisitudinilor istoriei. Stau mărturie numeroasele biserici ridicate de domnitori după câştigarea unor bătălii sau construite prin efort propriu de către comunităţile de credincioşi. Aşa au apărut bijuterii arhitectonice ca: Mănăstirea Argeşului, Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, Voroneţul, Moldoviţa, Suceviţa, Agapia, Cozia etc.
   Poate că generaţia noastră va duce la îndeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului. Ar fi un obiectiv îndrăzneţ care s-ar adăuga  edificiilor istorice din România, ţară atractivă pentru turişti, fascinaţi nu numai de peisajul mirific, ci şi de  tradiţiile, obiceiurile şi ospitalitatea  românilor, dar şi optimismul, respectul pentru credinţă, dragostea lor de viaţă şi aspiraţia la fericire.De fapt, astfel de trăsături sunt comune lumii civilizate şi diferenţiază fiinţa umană în cadrul biosferei instaurate pe planeta albastră, această magnifică navă cosmică destinată să poarte omenirea în istorie.
  Se poate afirma că Homo religiosus respectă binele, frumosul şi adevărul, având sentimentul iubirii veşnice, pentru că „Dumnezeu este dragoste”. În Epistola către Corinteni, apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este îndelung răbdătoare,este plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se portă necuviincios,  nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată… Acum dar rămân aceste trei : credinţa, nădejdea şi dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.
  Este minunat că  omul  are  capacitatea de a iubi. Dragostea este esenţa învăţăturii creştine. Iisus a spus: „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima, cu  tot sufletul şi cu toată gândirea ta”. Aceasta reprezintă prima poruncă, iar cea de-a doua este: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
  Terra trebuie să devină planeta  iubirii, a frumuseţii, a binelui, a dreptăţii, a adevărului şi a credinţei în Dumnezeu.  Faptele reprobabile să rămână o amintire urâtă a trecutului, de care trebuie totuşi  să se ţină seama, pentru a nu se mai repeta.
  În speranţa că mesajul transmis a fost înţeles pe deplin, închei acest studiu despre religie  cu ultimul pasaj din Biblie : „Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin”.

 

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură,  Ed. Institutului Biblic și de  Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982 
2. Viețile Sfinților, Vol 1-12, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor + Editura Episcopiei Romanului, 1991-1998
3. Vasile Tudor, Alma Lux, Ed. Agora, Călăraşi, 2001
https://www.academia.edu/39210034/Sinteze_de_religie
https://www.libertatea.ro/lifestyle/diferentele-dintre-ortodoxism-si-catolicism
 

]]> Vasile Tudor https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129495/un-vis-implinit Tue, 18 Apr 2023 10:47:15 +0300 https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129495/un-vis-implinit <![CDATA[Un vis împlinit]]> În evoluția sa istorică, omenirea a acumulat un tezaur vast de cunoștințe, care a fost transmis și îmbogățit de la o generație la alta. Personalități ilustre, precum Aristotel, Newton, Maxwell, Planck și Einstein, au adăugat câte o cărămidă la construcția edificiului magnific al culturii universale.
            Până  la Aristotel (n. 384 î.Hr – d.322 î.Hr ), nu s-a făcut distincţie între filosofie şi ştiinţă, abordarea  realităţii obiective fiind unitară la vremea respectivă.  Pe măsura acumulării datelor ştiinţifice şi a diversificării concepţiilor filosofice, au apărut numeroase modele de interpretare a devenirii și structurării Existenţei pe diverse nivele de organizare a materiei, de la microcosmos, la macrocosmos şi megacosmos.
            Spre deosebire de filosofie, implicată în cunoaşterea generalizată a Existenţei, ştiinţa se raportează  prin cauze şi legi  la analiza  proceselor şi fenomenelor din realitatea obiectivă. Deşi sunt modalităţi diferite de reflecție umană,  filosofia și ştiinţa converg asimptotic și se completează în descifrarea adevărului despre lumea în care trăim.
            Desigur, problematica adevărului este foarte complexă, semnificaţiile acestui concept au provocat şi mai provoacă încă mari dispute  printre gânditori. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra înțelegerii Existenței.
            În condițiile unei explozii informaționale fără precedent și a unei dinamici sociale profunde, se impune selectarea  cunoștințelor științifice esențiale  și formarea competențelor de bază care asigură  integrarea  în societate a tinerilor.  Pentru ca absolvenții unei instituții de învățământ să aibă  succes pe piața concurențială a muncii, se impune regândirea strategiilor educaționale și adaptarea permanentă la nevoile sociale a conținutului programelor școlare.
            Dacă raţiunea va triumfa, civilizaţia mileniului trei va aparţine culturii, în care  progresul științific, tehnic şi tehnologic va marca  profund  rolul şi statutul omului pe Terra. 
            Desigur, într-o societate a cunoașterii, se va schimba modul de gândire și de acțiune umană, creativitatea fiind o posibilitate veritabilă  de manifestare sub semnul valorilor perene de bine, frumos, dreptate și adevăr.
    Una din dorințele mele mai vechi a fost realizarea unui site în care să prezint informații utile pentru elevii și profesorii din învățământul preuniversitar.   
    Mă bucur, stimați colegi, că acest vis  a devenit realitate de sfintele sărbători pascale. Cei interesați de rezultatele obținute pot accesa link-ul   http://www.telisavonline.ro
   Sper ca informațiile  prezentate pe site să vă fie de folos. Aștept cu interes opiniile dumneavoastră …

]]> Vasile Tudor https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129437/sarbatorile-pascale Thu, 13 Apr 2023 09:39:15 +0300 https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129437/sarbatorile-pascale <![CDATA[Sărbătorile pascale]]> Paștele celebrează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind cea mai mare sărbătoare  a creștinismului. Acest eveniment religios major este sărbătorit  anual  în duminica imediat următoare a primei luni pline după echinocțiul de primăvară.
  Durata  Paștilor este  de   40 de zile (până la Înălțarea Domnului), însă doar primele 3 zile sunt  de mare sărbătoare. Prima zi de Paște marchează începutul anului ecleziastic creștin.
  Credincioșii se pregătesc   pentru sărbătorile pascale printr-o perioadă lungă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului.  Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, este anunțată în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
  Evanghelistul Matei afirmă că ne spune că, după învierea lui Lazăr,  Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind  întâmpinat cu ramuri verzi de finic, singurul eveniment consemnat în Biblie despre primirea sa ca Împărat.
   Românii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli.
  Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
  După Duminica Floriilor, urmează apoi  derularea  evenimentelor legate de îndrumările lăsate de Mântuitor ucenicilor săi și patimile pe care le-a îndurat pentru iertarea păcatelor Lumii. 
  Evangheliile menționează  pentru posteritate:  sărutul ruşinos al lui Iuda și lepădarea lui Petru,  arestarea lui Iisus în  Grădina   Ghetsimani, parodia judecăţii în casa lui Caiafa (mare preot în Iudeea), ezitările din pretoriul guvernatorului roman Pilat din Pont (prefectul Iudeei), trimiterea lui Iisus Hristos la Irod Antipa (fiul regelui Irod cel Mare și tetrarh în Galileea), eliberarea tâlharului Baraba, condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat,  calea însângerată spre Golgota, Martiriul și Răstignirea Mântuitorului, Triumful asupra morții și Învierea. Zilele de miercuri și vineri, când Hristos a fost trădat pentru 30 de arginți,  arestat și crucificat,  au fost declarate de către Biserică  zile de post din an, ca omagiu și repere ale credinței.
În continuare se prezintă sintetic semnificațiile religioase ale zilelor din Săptămâna Patimilor:
• Lunea Mare este considerată prima zi a Patimilor lui Iisus; în bisericile ortodoxe preoții aduc  la Liturghie icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt, istoria acestuia fiind citită în fața credincioșilor pentru a aminti de felul  în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda.
• Marțea Mare este ziua în care Iisus le-a povestit celor 12 ucenici ai săi două parabole (a celor 10 fecioare și a talanților).
• Miercurea Mare amintește momentul în care Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință, în timp ce se afla în casa lui Iosif cel Lepros. În această zi, Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți. 
• Joia Mare este marcată de  Cina cea de Taină, eveniment important din viața lui  Iisus, în care Mântuitorul și ucenicii săi au luat masa împreună pentru a sărbători Paștele evreiesc, ocazie în care le spală picioarele celor 12 discipoli și le spune că unul dintre ei l-a vândut.
La Cina cea de Taină, Iisus instituie Sfânta Taină a Împărtășaniei – de unde se și spune că pâinea ((anafura ) este parte din trupul Lui și vinul este sângele Lui.
După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei pentru a fi dus  în fața lui Pilat.
• Vinerea Mare este ziua în care credincioșii țin post negru pentru comemorarea suferințelor pe care Mântuitorul le-a îndurat în drum spre muntele Golgota, acolo unde a fost răstignit.
• Sâmbăta Mare este  ziua în care trupul Mântuitorului este îngropat, însă are și semnificația religioasă de coborâre în Iad a Mântuitorului pentru a oferi morților posibilitatea de a învia în Viața de Apoi. Sunt ultimele momente dinainte de  Învierea Mântuitorului, sărbătorită de creștini la miezul nopții.
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, fiind distribuită fiecărei parohii. Pentru Biserica Ortodoxă Română această tradiție a fost inaugurată de către  Patriarhul Daniel în anul 2009.
  Într-o exprimare sugestivă, cele șapte zile ale Săptămânii Sfinte fac trimitere la cele șapte componente fundamentale  ale luminii solare: roșu (610 – 700 nm), portocaliu (590 – 610 nm), galben (570 – 590 nm), verde (500 – 570 nm), albastru (450 – 500) nm), indigo (430 – 450) și violet (400 – 430 nm).  Împreună, acestea generează lumina albă, așa cum zilele Săptămânii Mari conduc la Sărbătoarea Paștilor și Săptămâna Luminată.

                                       

  Cu ocazia sărbătorilor pascale, gospodinele  vopsesc ouăle  în roșu și prepară mâncăruri specifice:  pască,  drob, cozonac.  În credința populară, înroșirea ouălelor de Paști  face trimitere la o legendă creștină, în care se consideră că Maica Domnului  a așezat  coșul cu ouă  lângă crucea cu fiul răstignit, iar acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
  Viața lui Iisus Hristos este prezentată  în cele  patru evanghelii  canonice concepute de Ioan, Luca,  Marcu, respectiv Matei. 
  S-a născut la  Betleem, a  trăit într-o familie de  meșteșugari din  Nazaret, dar și în Capernaum din Galileea, aflată în nordul Israelului. După Sfânta Scriptură, Fecioara Maria a rămas însărcinată după ce a primit vestea, de  la îngerul Gavriil, că va deveni  mamă și va naște în mod miraculos pe Mesia prin puterea Duhului Sfânt.
  Maria și logodnicul său, Iosif, au venit din Nazaret în Betleem, pentru recensământul comandat de împăratul Octavian Augustus și organizat în Iudeea de  proconsulul Quirinius în perioada 27 î.Hr - 14 d.Hr.  Nemaigăsind loc de găzduire la han, s-au adăpostit într-o peșteră de păstori, situată la marginea orașului Betleem. Aici, în simplitate și-n sărăcie, s-a  născut Pruncul Sfânt. (Luca II, 1-20) .
  Trei magi de la Răsărit, călăuziți de o stea, au venit să aducă daruri celui care s-a născut împărat spiritual. Acest eveniment important din istoria creștinismului este  pus în evidență astăzi de copiii care merg cu steaua.
  Irod cel Mare, regele Iudeei, aflând de nașterea lui Iisus, de teamă să nu-și piardă tronul,  a poruncit străjilor să ucidă toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Iisus a plecat în Egipt până la moartea lui Irod, după care a revenit în Nazaret.
  La vârsta de 30 de ani, Iisus  a plecat pe jos prin țara evreiască, fiind însoțit de 12 apostoli, care l-au sprijinit în activitatea de tămăduire a celor bolnavi și de răspândire a învățăturilor.  Predica de pe munte este considerată un etalon de comportament  creștin, bazat pe dragostea pentru oameni și pentru Dumnezeu.
   După botezul său în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, Iisus a mers în Galileea, unde  a început să predice venirea împărăției lui Dumnezeu.
  Autoritățile evreiești și romane au fost deranjate de predicile lui Hristos, care a refuzat sacrificiile pe altare în numele unor idoli şi a militat pentru smerenie și  egalitatea socială.
   La cererea marelui preot Caiafa,  Pilat din Pont, prefectul provinciei romane Iudeea, l-a  condamnat la moarte prin crucificare pe Iisus,  deși a susținut că nu îl găsește vinovat de conspirație împotriva Romei.
   A treia zi de la moartea sa, Hristos a înviat, s-a arătat Mariei Magdalena  și celorlalte femei, dar și apostolilor de mai multe ori, iar după  40 de zile s-a ridicat la cer. (Faptele Apostolilor 1.9–11)
  Lucrarea Lui Iisus  a  marcat istoria omenirii, religia creștină, care s-a desprins din iudaism,  fiind dominantă   în  diverse regiuni ale planetei.
   După credința creștină, Iisus este Mesia și fiul lui Dumnezeu  care s-a întrupat în om  pentru mântuirea umanității prin moartea și învierea sa.
Referitor la utilizarea  substantivelor proprii  Paște și Paști se poate afirma că ambele sunt corecte, etimologia acestora provine  din ebraicul “pasah” (lat. pascha, gr. pasha), adică trecere. 
La origine, denumirea a pătruns odată cu creștinismul  în varianta de  plural “paschae” (pluralul lui pascha), preluată de francezi prin Pâques  și de români prin Paști. Fiind asociat  în mod normal cu o formă de  plural, vorbitorii de limbă română au căutat singularul şi astfel a fost derivat  termenul  Paşte, ambele cuvinte fiind puse în circulație. Așadar, sunt corecte formulări de tipul: “sărbătoarea Paştelui” sau “sărbătorile de Paşti”, precum și “Paştele cade anul acesta pe data de…” sau “Paştile cad anul acesta pe data de…” etc.
  La evrei  denumirea Pesah (Paște) se referă la sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea eliberării din robia Egiptului, a trecerii prin Marea Roșie și pustie și ajungerea  în Canaan. La creștini, Paștele are  semnificația religioasă de trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.

]]> Vasile Tudor https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129018/invingatorii-gravitatiei Sun, 02 Apr 2023 10:58:59 +0300 https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129018/invingatorii-gravitatiei <![CDATA[Învingătorii gravitației]]> Zborul, pacea și gingășia sunt noțiuni exprimate armonios într-o ființă unică, numită porumbel în limba română,  dove în limba engleză și pigeon(colombe)  în limba franceză.
  Într-adevăr,  porumbelul este capabil să zboare, simbolizează pacea și reprezintă una din cele mai frumoase și îndrăgite păsări.  Pacea interioară, armonia și împăcarea pot fi considerate expresii ale  Sfântului Duh.
  Porumbelul (Columba livia) face parte  familia Columbidae,  fiind cea mai răspândită pasăre din Europa, care trăiește, atât în natură cât și în habitatele umane.
                                    

  Utilizarea porumbeilor ca mesageri este cunoscută din antichitate: prin intermediul lor, grecii transmiteau cetăților numele câștigătorilor Jocurilor Olimpice, iar legiunile romane conduse de Marco Antonio i-au folosit în timpul Asediului de la Modena (43 î.Hr.).
  Mai târziu, arabii au folosit porumbeii pentru spionarea cruciaților din Țara Sfântă, iar europenii i-au utilizat în asediile de la Haarlem și Leiden, între 1572 și 1574.
Următorul pas a fost utilizarea porumbeilor voiajori în serviciile regulate de poștă, fiind emise  timbre  specifice pentru aceste servicii, a căror importanță a scăzut odată cu apariția telegrafiei fără fir.  Porumbeii au fost utili și în Primul Război Mondial, iar în prezent utilizarea acestora este exclusiv sportivă.
   În  tradiția biblică, se spune că un porumbel cu o ramură de măslin în cioc s-a reîntors la arca lui Noe,  pentru a transmite mesajul că apele după Potop s-ar fi retras, devenind astfel simbolul păcii.

                                                          

Dorința ancestrală a omului de a zbura este prezentată magistral în legenda lui Dedal și fiul său Icar,  care au folosit pene și ceară pentru a-și face aripi să zboare.
  Deși Dedal l-a avertizat pe fiul său Icar să nu zboare prea sus pentru că razele soarelui pot topi ceara, acesta n-a ascultat și a căzut în Marea Egee, insula lângă care a căzut fiind numită Icaria.
  Conform mitului grec, după ce și-a îngropat fiul, Dedal a zburat până în Italia, a aterizat la Cumae și a mers la templul lui Apollo, unde și-a pictat povestea vieții sale pe pereții templului.
  Povestea lui Dedal și Icar a fost o sursă de inspirație pentru artiști încă din antichitate, care au ilustrat-o pe pietre prețioase sculptate, în reliefuri pe lămpi de lut turnat, în figurine de bronz și în fresce pictate, fiind cunoscute picturile murale păstrate în ruinele din Pompei și Herculaneum.
   O ilustrare facinantă a legendei este prezentată în opera „Icar și Daedalus” din 1799, a lui Charles Paul. 

                                                                          

  Visul omului de a zbura nu a murit odată cu Icar, ci a supraviețuit prin  creativitatea minții sale și realizări  deosebite, de la planor, elicopter și avion cu elice, la avioane cu reacție, drone și rachete cosmice.
Evenimente importante din istoria  aviației:
• În anul1874, Gustav Wilhelm von Achenbach  a proiectat un aeroplan cu elice.
• În perioada 1891 - 1896, Otto Lilienthal a construit  a construit o serie de planoare, printre care și un deltaplan, cu acare a efectuat zboruri în apropiere de Berlin.
• În data de17 decembrie 1903,frații Wright au realizat primul zbor controlat de la bord (pilotat) cu un aparat mai greu decât aerul, la Kill Devil Hills, Carolina de Nord.
• În anul 1906, Jacob Ellehammer a zburat 42 m în circuit închis, la înălțimea de 50 cm.
• În iunie 1919, aviatorii britanici John Alcock și Arthur Brown  au reușit prima traversare a Atlanticului, dar cea care a intrat în istorie a fost a lui Charles Lindbergh din 1927.
Au existat și personalități românești, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, care au contribuit la dezvoltarea aviației. 
Traian Vuia (1872-1950)  a realizat pe data de 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decat aerul. 

                                                 

Aurel Vlaicu (1882-1913) a construit un planor în 1908, cu care a efectuat zboruri în localitatea sa natală Binținți, apoi, în toamna anului 1909, se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.  În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care a câștigat cinci premii (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.  
  În data de 13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă peste Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II,  a avut un atac de cord și s-a prăbușit în apropiere de Câmpina.                          

                                                

  Henri Coandă(1886-1972)  a contribuit din plin la dezvoltarea aviației. Avionul cu reacție al lui Coandă  reprezintă una dintre cele mai importante realizări tehnologice din istorie.  Este cunoscut  și pentru  descoperirea   "efectului Coandă", pentru care a obținut, în 1934, brevet de invenție în Franța. 

                                                                  

  În prezent, mijloacele de transport în spațiul aerian și cosmic s-au diversificat și perfecționat, investițiile în acest domeniu fiind considerabile.

                        

   Aparatele de zbor ajută omul în lupta cu distanțele și timpul, dar sunt și mijloace de dominare și distrugere  pentru cei care doresc putere fără măsură, redistribuirea resurselor planetei și o nouă ordine mondială.
   Să învingi gravitația înseamnă să fii liber ca păsările cerului, să te raportezi la verticală, să rupi lanțurile constrângerii, să ieși din întuneric spre lumină, să te  avânți spre stele, să descifrezi enigmele Universului  și rolul omului în Existență.
   Și totul este posibil, pentru că miracolul uman este conștiința, care se  află la interferența dintre materie și spirit, dintre trup și suflet.
  Dialectica vieții ființei umane este determinată de ponderile celor două componente duale în relaționarea cu mediul înconjurător, evaluarea trecutului și proiecțiile într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

]]> Vasile Tudor