Ecaterina Teodoroiu s-a născut în data de 14 ianuarie 1894 la Vădeni(astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu), în familia agricultorilor Elena şi Vasile Teodoroiu, care, pe lângă tânăra Cătălina, a mai avut șapte copii: Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile, Elisabeta şi Sabina.
După școala primară - începută în satul natal şi terminată la Târgu Jiu(fiind înscrisă în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu) – a urmat, în perioada 1905-1909, Şcoala româno-germană din Târgu Jiu, apoi a plecat la București, unde s-a înscris la cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu(dorind să devină învăţătoare), a frecventat până în 1916 cursurile liceale și a continuat studiile la o şcoală de infirmiere.
În anul 1913, deși era elevă în anul V de liceu, a fost atrasă de viața militară, înscriindu-se în asociația cercetașilor români, Cohorta ''Pastorul Bucur'' din București, iar, din 1914, în cohorta gorjeană „Domnul Tudor” , unde și-a desfășurat activitatea pe timpul vacanțelor.
După intrarea României în Primul Război Mondial, tânăra Ecaterina s-a transferat la Târgu Jiu, pentru a participa ca asistentă medicală pe front, urmând Regimentul 18, în care lupta și fratele ei, Nicolae. Moartea acestuia a fost o lovitură grea pentru familie și a trezit în Ecaterina conștiința apărării patriei până la jertfa supremă și dorința de a participa pe front ca soldat activ.
În data de 10 octombrie 1916, soldatul Ecaterina Teodoroiu participă la prima bătălie de la Jiu, când trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică.
Pe 14 octombrie 1916, în luptele de la Podul Jiului, participă la respingerea atacului unei companii bavareze inamice, alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni.
Deși a fost rănită în război la ambele picioare, a urmat trupele române aflate în retragere către Moldova, iar, după tratamentul urmat la spitalele Filiași, Craiova și Iași, a revenit pe front. Fiind luată prizonieră, a reușit să scape împușcând "câțiva" soldați germani.
Pentru curajul său deosebit, în primăvara anului 1917, eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, cu "Virtutea militară de război, clasa a II-a" și avansată la gradul de sublocotenent, fiind pusă la comanda unui pluton cu 25 de soldați.
În august 1917, eroina a căzut la datorie pe câmpul de luptă de la Mărășești, fiind împușcată în piept. Pentru posteritate, rămân celebre ultimele sale cuvinte adresate soldaților pe care îi comanda: "Înainte băieți, sunteți cu mine!".
Ecaterina Teodoroiu a fost înhumată pe 23 august 1917, în satul Poieni, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, alături de mormântul căpitanului Dumitru Morjan, comandantul Companiei a 6-a care a decedat cu o zi înainte.
La căpătâiul eroinei a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărășești.
În Memoriul său din 10 mai 1920, colonelul Pomponiu afirmă: „Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie această fecioară inimoasă, vitează, demnă de moşii şi strămoşii ei şi ca o pildă atât pentru Regimentul cu care a luptat şi şi-a dat viaţa pentru apărarea şi mărirea Patriei, cât şi pentru toţi românii şi, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc”.
După patru ani, în data de 4 iunie 1921, autoritățile au decis mutarea la Târgu Jiu a osemintelor Ecaterinei, fiind depuse inițial în cavoul din faţa Primăriei, pănă la realizarea unui monument comemorativ.
Ecaterina Teodoroiu a fost comparată de generalul francez Henri Berthelot cu Ioana d'Arc, ambele eroine având destine similare, dar în țări și epoci diferite.
