Lebăda este una din cele mai fascinante păsări care cuibărește în zonele temperate ale Europei și Asiei, din Irlanda până în China, în Australia și în America de Nord.
Lebedele sunt cele mai mari păsări acvatice (familia Anatidae, genul Cygnus), în prezent fiind întâlnite șase specii: lebăda mută, lebăda de iarnă, lebăda mică, lebăda trompetistă, lebăda neagră, lebăda cu gât negru.
  În România se află patru  specii: lebăda mută (Cygnus olor), lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), lebăda mică (Cygnus columbianus), în grădinile zoologice de la noi fiind  întâlnită și lebăda neagră (Cygnus atratus).
  Speciile de lebădă din emisfera nordică au penajul de un alb imaculat, iar  speciile din emisfera sudică au un penaj alb-negru.
Lebedele  trăiesc în cuplu pentru  toată viața,  însă atunci când un  partener moare, lebăda rămasă va căuta un alt partener. Aceste păsări magnifice sunt deosebit de protectoare față de  cuiburile și puii lor, atacând fără ezitare tot ceea ce percep ca o amenințare.
   Referitor la sintagma „cântec de lebădă”, originile sale se află  într-o  legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri.   Într-adevăr, lebăda mută (Cygnus olor) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă, pentru că  expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Sunetul a fost asemănat cu cel al unui clarinet la care cântă un sufleur emoționat.