Structura internă (endostructura) a Pământului a fost stabilită progresiv de diverși cercetători (E. Wiechert, D. R. Oldham, A. Mohorovičić, B. Gutenberg, I. Lehmann, E. K. Bullen, H. Jeffreys), fiind puse în evidență învelișurile de ordinul I (scoarță, manta, nucleu) și de ordinul II (A, B, C, D, E, F, G), precum și suprafețele de discontinuitate  care le separă (Moho, Jeffreys, Repetti, Wiechert-Gutenberg, Lehmann, Oldham-Gutenberg).

      Litosfera ((gr. lithos=piatră și sferă) este partea solidă care delimitează Terra, fiind formată din scoarță și o parte din mantaua superioară.
  Începând cu Anul Geofizic Internațional, inaugurat la 1 iulie 1957, s-a conturat  tectonica plăcilor (J. T. Wilson, D. P. McKenzie, J. W. Morgan), concepție care permite explicarea proceselor geodinamice ale litosferei.
  După J. W. Morgan, litosfera este fragmentată în șase plăci majore (pacifică, africană, americană, eurasiatică, indo-australiană și antarctică), care sunt divizate la rândul lor în numeroase  plăci mai mici. 
   Plăcile litosferice plutesc în echilibru izostatic pe învelișul vâscos al astenosferei, de-a lungul unor falii de transformare. Presiunile provocate de lave de-a lungul dorsalelor oceanice  active, alături de curenții de convecție, provoacă deplasarea plăcilor tectonice,  zonele de întâlnire a acestora  fiind sediul unor intense procese vulcanice, seismice și tectonice.  Există trei tipuri de contacte între plăcile tectonice, corespunzătoare mișcării convergente (de tip subducție), mișcării divergente (de tip expansiune) și alunecării paralele a două plăci vecine.
   Prin coliziune s-au format munții Himalaia, Urali și Apalași, iar prin subducție (are loc pe plane Benioff înclinate cu 50° -65° dinspre oceane spre continente) s-au produs  procese geologice de mare amploare, ca de exemplu:
- compresiunea a dat naștere lanțurilor de munți cutați (de tip cordilieră);
- descărcarea tensiunilor acumulate a provocat seisme;
-invadarea fracturilor apărute cu magmă topită a declanșat erupții vulcanice distructive, dar și formarea de roci magmatice sau acumulări de minerale utile.

   Gradienții termici pentru curenții de convecție  sunt generați de diverse surse de căldură:
dezintegrarea unor elemente radioactive (uraniul, thoriul, radiul), reacții chimice exoterme ale materiei terestre, curenți induși în materia terestră, căldură rezultată prin compactare gravitațională, căldură remanentă corespunzătoare etapei de evoluție pregeologică a planetei.
   Desigur, curenții de convecție  sunt  responsabili pentru deplasarea plăcilor tectonice, dar s-a neglijat rolul mareelor terestre  și al forțelor centrifugale.
   În cazul unui corp omogen de forma unui elipsoid, aflat în mișcare de rotație în jurul unei axe de simetrie, forțele gravitaționale și forțele centrifugale se află în echilibru stabil permanent, fiind  simetrice față de centrul de masă.
  Pământul este un corp deformabil neomogen care se rotește în jurul unei axe principale centrale, caracterizată prin aceea că matricea tensorului de inerție este de tip matrice diagonală; forțele centrifugale  nu mai sunt compensate local de forțele gravitaționale și tensiunile interne, având drept consecință  deplasări ale plăcilor tectonice și modificarea  momentului de inerție.
   Este cunoscut că starea cea mai stabilă a unui corp aflat într-un câmp conservativ  de forțe este starea de energie minimă, care, în cazul Pământului, este atinsă atunci când materia este distribuită simetric față de centrul de masă, valoarea densității  crescând progresiv de la suprafață spre adâncime.
Terra s-a format în urmă cu 4,54 miliarde de ani, iar viața a apărut în oceane încă de acum 4,1 miliarde de ani, după care a evoluat, s-a diversificat și s-a extins în celelalte medii.
Istoria Pământului este împărțită în patru eoni (Hadean, Arhaic, Proterozoic, Fanerozoic), fiecare fiind divizat în ere, împărțite la rândul lor în perioade, care sunt divizate apoi în epoci.
Proto-Pământul  s-a format prin acreție din nebuloasa solară în Hadean (4,54 - 4 miliarde ani),  mediul fiind lipsit de viață, foarte fierbinte și cu activitate vulcanică intensă.  În acest eon s-a  format și Luna (prin coliziunea Pământului cu Theia)  și a avut loc Marele Bombardament târziu (ciocniri violente ale meteoriților și cometelor cu planetele telurice).
  În Arhaic (4-2,5 miliarde ani), Pământul s-a răcit suficient, apar prin abiogeneză procariotele (primele forme de viață) și se formează continentele Ur, Vaalbara și Kenorland.
    Atmosfera era formată din gaze vulcanice și gaze cu efect de seră, oxigenul find produs abia în Proterozoic (2,5-0,541 miliarde ani), atunci când au apărut eucariotele (forme de viață mai complexă - bacterii, protozoare, ciupeci, plante, animale) și continentele timpurii (Columbia, Rodinia și Pannotia).
  În Fanerozoic (0,541 miliarde ani până în prezent)  s-a format supercontinentul Pangea, care s-a divizat apoi în Laurasia și Gondwana, din care provin continentele actuale.  Apar formele de viață complexă cunoscute în prezent, cu mențiunea că au existat și extincții în masă, ca de exemplu dinozaurii.
   În prezent, populația Terrei a depășit 8 miliarde de oameni,  având un impact deosebit asupra mediului înconjurător și a întregii biosfere.
Ziua Pământului este sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, cu scopul de a conștientiza rolul omenirii în protecția mediului înconjurător,  prima aniversare fiind în anul 1970.
  Ora Pământului este un alt eveniment internaţional, fiind organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an şi are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Timp de o oră, în mod voluntar, consumatorii individuali, instituțiile și unitățile economice sting lumina și opresc aparatele electrocasnice neesențiale, în semn de respect pentru Terra.
 
Bibliografie
1.  Ștefan  Airinei, Pământul ca planetă, Editura Albatros, 1982
2. Vasile Tudor,  Alma Lux, Editura Agora, Călăraşi, 2001