Județul Călărași este situat în partea de sud-est a României, în bazinul hidrografic al Dunării, având 2 municipii (Călărași, Oltenița), 3 orașe (Budești, Fundulea, Lehliu Gară), 50 de comune și 160 de sate.  Se învecinează la nord cu județul Ialomița, la est și sud-est cu județul Constanța, la vest cu județul Giurgiu și sectorul agricol Ilfov, la sud cu Bulgaria. Fluviul Dunărea, care delimitează teritoriul județului de la km 300 (Cernavodă) la km 450 (Gostinu), se desparte în două brațe, Borcea și Dunărea Veche, care cuprind între ele Insula Mare a Brăilei.
   Județul Călărași are o  suprafață de 5 088 kilometri pătrați, iar clima este de tip temperat-continentală, cu ierni reci şi veri călduroase, temperatura având valoarea medie anuală de circa 11,2 °C, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii este de numai 500 mm, aflându-se sub influenţa vânturilor  de nord-est (Crivăţul), a celor de sud-est (Austrul), precum şi a celor de sud (Băltăreţul).  În extremitatea sudică a județului, se manifestă o climă specifică Luncii Dunării, caracterizată prin veri mai răcoroase și ierni mai blânde.
   Relieful  județului Călărași este predominant de câmpie și luncă, cu neregularități de tip văi de tasare (crovuri) și movile, fiind grupate în patru mari unități de șes: Câmpia Bărăganului Mostiștei (Bărăganul Sudic), Câmpia Vlăsiei, Câmpia Burnazului și Lunca Dunării.
Din punct de  vedere  fitogeografic, județul  Călăraşi  se află  la contactul a  două  subzone  de  vegetaţie naturală – de  stepă, respectiv de  baltă, cu o gamă diversificată de plante.  Fauna  este caracteristică zonei  de  stepă, la care se adaugă numeroasele specii de animale dependente de mediul acvatic oferit de braţul Borcea, lacuri şi zăvoaie.
Din punct de vedere geologic, județul  Călăraşi aparţine unităţii structurale pe care specialiştii o numesc  “platforma Moesică”, caracterizată prin etajul de şisturi cristaline, la care se adaugă depozitele calcaroase, reprezentate prin calcare fisurate şi calcare dolomitice - situate la adâncimi de 180 – 5530 metri.
  Solurile au o fertilitate ridicată, fiind constituite în principal din diferite tipuri de cernoziomuri şi din soluri aluvionare.  Suprafața agricolă de 425 798 hectare este principala bogăție naturală a județului, în anul 2016, în această zonă a Bărăganului s-a obținut 7,25% din producţia vegetală de grâu și secară a României și 4,8% din producţia de floarea-soarelui.
  Aceste condiţii favorabile pentru  practicarea agriculturii  au făcut ca teritoriul județului Călărași  să fie populat încă din paleoliticul superior – perioada  aurignacianului.
  Referitor la atestarea vieții pe aceste meleaguri se menționează:
• Primul document datează din 23 martie 1482, în care domnitorul Basarab cel Tânăr trece în proprietatea mănăstirii Spanțov satul cu același nume.
• Un alt document care s-a păstrat  este datat la 1 iunie 1541, în care domnitorul Radu Paisie declina proprietatea sertarului Borcea asupra satului Crăceni, actualul cartier Măgureni din municipiul Călărași.
• În documentul din 1630, emis de domnitorul Leon Tomșa Vodă, este atestat Lichireștiul, localitate  situată pe locul actualului centru civic al  municipiului Călărași.
• După 1699,  acest habitat uman devine căpitănie de margine a Țării Românești, prin înființarea de către domnitorul Constantin Brâncoveanu a  unui steag de călăraşi ştafetari, care  făceau  serviciul de  curierat  pe  traseul Bucureşti – Constantinopol.
  Cu timpul, satul Lichireşti a căpătat denumirea de "satul călăraşilor" sau Călăraşi, acest nume fiind pomenit în harta austriacă din 1791.
   Locuitorii acestei aşezări dunărene au fost supuşi la grele încercări, de la luptele de apărare purtate împotriva invaziei otomane, evenimentele dramatice din timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu (1821) şi războiul ruso-turc (1828-1829),  la necazurile pricinuite de  ciumă (1828 – 1830) şi de holeră (1831).
  Iniţial, Călăraşiul a făcut parte din judeţul Ialomiţa, cu  reşedinţa la Urziceni, iar la 18 aprilie 1833 capătă statutul de  centru administrativ, având  instituţii judeţene de profil (ocârmuirea, tribunalul şi poliţia). Autorităţile locale au fost preocupate de dezvoltarea oraşului Călăraşi, prin modernizarea uliţei centrale, construirea unei şcoli şi a  altor  edificii publice,  repararea bisericii  afectată grav de cutremurul din 1829 etc.
   În perioada 1833 – 1950, Călărașiul a fost centru administrativ al Județului Ialomița, fiind ridicat la rangul de oraș, cu mențiunea că între anii 1852 și 1881 a purtat numele domnitorului Barbu Știrbei. În urma reorganizării administrative naționale din 1950, Călărașiul a devenit  reședința regiunii Călărași, care s-a desființat în 1952, Călărașiul fiind transferat la regiunea București.
În 1968, s-a trecut la o nouă organizare administrativă,  Călarașiul a  primit statut de municipiu și a revenit la județul Ialomița - având reședința la Slobozia.
  Călărașiul a căpătat statutul de reședință de județ în 1981, când s-a înființat județul Călărași din jumătatea sudică a județului Ialomița de atunci și partea sud-estică a județului Ilfov.
  Municipiul Călăraşi  este un important centru administrativ, economic şi cultural, fiind situat pe terasa inferioară a Dunării, mai precis, pe  malul stâng al braţului Borcea, la intersecţia paralelei de 44° 12' latitudine nordică şi a meridianului de 27° 21' longitudine estică. 
  Accesul la acest habitat uman este asigurat pe cale rutieră, feroviară şi fluvială, cu precizarea că drumul naţional Călăraşi - Slobozia este legat la Autostrada Soarelui în localitatea Drajna.  În   apropierea  oraşului, pe  dreapta  drumului  naţional  Bucureşti – Călăraşi, se  află  rezervaţia  naturală “Iezerul-Călăraşi”, având  o  arie  de  protecţie acvifaunistică de  circa  2877 ha.  Lacul  şi  bazinele  piscicole sunt  înconjurate -  pe o bandă cu lăţimea de 50 m -  de  vegetaţie palustră, precum şi  o  zonă  de  pajişti  umede, culturi agricole şi pădure.
  Dinamica demografiei oraşului Călăraşi se caracterizează printr-o creştere intensă în perioada 1956 – 1989, urmată de o scădere după anul 1995, ajungându-se în 2011 la o populaţie  de 57118 locuitori. După etnie, majoritatea locuitorilor sunt români (82,92%), cu o minoritate de romi (3,15%), iar din punct de vedere confesional, 85,33% din cetăţeni sunt ortodocşi.
  Industria din municipiul Călăraşi este repartizată astfel:
* Zona de nord - Fabrica de confecţii (S.C. Catex S.A.), Fabrica de sticlă Saint-Gobain, Fabrica de zahăr, Fabrica de nutreţuri combinate, precum şi alte secţii de confecţii metalice, construcţii şi prestări servicii;
* Zona de est - Combinatul de celuloză şi hârtie (S.C. Comceh S.A.), întreprinderea materialelor de construcţii (S.C. Prefab S.A.) şi fosta întreprindere de industrie locală ILSA;
* Zona de nord-vest - complexul de unităţi economice de pe fosta Platformă siderurgică (S.C. Marctrust Consid S.A., S.C. Donasid-Tenaris S.A., S.C. Astalrom S.A., S.C. Sidertrans S.A., S.C. Repsid-Martifer S.A.), precum şi  alte întreprinderi private care s-au construit în ultimii ani.
  În  2011, sistemul  educaţional avea  16 grădiniţe, 9 şcoli  generale, 8 licee şi  5 universităţi cu învăţământ la  distanţă. Pregătirea la nivel superior era asigurată  de  filiale ale Universităţii populare, ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, prin Facultatea de management, inginerie  economică  în  agricultură  şi  dezvoltare   rurală, Universitatea  Spiru-Haret,  universităţile  Bio Terra şi Titu Maiorescu.
  Un  rol  benefic  în formarea  educativă a  tinerei generaţii  îl au activităţile extraşcolare  desfăşurate în  unităţi  private, ca  de  exemplu  Centrul Smart Călăraşi, unde elevii studiază limbi străine (engleză, franceză, germană).
Corelat cu o scădere a populaţiei  cu grupă de vârstă între 0-14 ani, se constată o diminuare a numărului de elevi înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial.
  Municipiul Călăraşi oferă diverse oportunităţi de petrecere a timpului liber: Parcul Central, grădina zoologică, un ştrand dotat cu duşuri,  două piscine, trei plaje amenajate pe braţul Borcea (cea mai cunoscută fiind  Plaja Mare), trei săli de fitness, trei cazinouri,  o sală de ping-pong şi două de bowling,  cinci terenuri de fotbal cu gazon artificial, un traseu de agrement pe Dunăre cu vaporaşul, un cinematograf 3D, un cafe-cinema 3D, un patinoar în cadrul complexului sportiv "Tineretului" în care se poate patina în orice sezon etc.  Cei interesaţi de sporturile nautice sau de pescuit pot alege punctul de trecere al Dunării de la Chiciu  la  Ostrov.
  Dacă vă aflaţi în vizită la Călăraşi, vă recomand să aveţi în vedere următoarele monumente şi clădiri deosebite:
•   Biserica Alexe ( construită în secolul al XIX-lea)
•   Catedrala “Sfânta Anastasia”
•   Catedrala Sf. Nicolae (construită în anul 1858 fiind cea mai veche clădire a municipiului)
•   Cazarma Pompierilor (actuala arhivă judeţeană)
•   Căpitănia Portuară
•   Clădirea Gimnaziului Carol I (primul liceu din oraş)
•   Monumentul “Eroilor Călărăşeni din al doilea Război Mondial”
•   Monumentul “La Cruci”
•   Monumentul Soldaţilor (considerat km 0 al municipiului)
•   Monumentul Vulturului (de la "5 Călăraşi")
•   Palatul Prefecturii (construcţie ridicată în anul 1897, este un monument al arhitecturii laice)
•   Primăria municipiului Călăraşi
•   Statuia ecvestră a regelui Carol I
•   Turnul de apă ( din centrul oraşului, construit la începutul secolului al XX-lea)
  Printre  personalităţile importante  care  au  legătură cu  oraşul  Călăraşi  se  menţionează: Pompei  Samarian (1879 -1942), Nicolae  Bănescu (1878 – 1971), Constantin Pantazi (1888 – 1958),  Ştefan Bănică senior (1933 – 1995), Ştefan Bănulescu (1926 – 1998), Dan Mateescu (1911 – 2008), Mircea Ciumara (1943 – 2012) etc.
  O abordare istorică a localităţii Călăraşi trebuie să  pornească  de  la  Lichireşti, prima comunitate de locuitori stabilită pe aceste meleaguri în timpul domniei lui Mihai Viteazul, care a construit o biserică cu hramul Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Satul Lichireşti este menţionat prima dată în anul 1700, pe o hartă a stolnicului Constantin Cantacuzino. Locuitorii săi erau oameni liberi care se ocupau cu agricultura şi creşterea animalelor.
  O  categorie  aparte  era reprezentată  de  călăraşii ştafetari, care  făceau  serviciul de  curierat  pe  traseul Bucureşti – Constantinopol, menţionaţi într-un document din 1722, de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Cu timpul, satul Lichireşti a căpătat denumirea de "satul călăraşilor" sau Călăraşi.   Locuitorii acestei aşezări dunărene au fost supuşi la grele încercări, de la luptele de apărare purtate împotriva invaziei otomane, evenimentele dramatice din timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu (1821) şi războiul ruso-turc (1828-1829),  la necazurile pricinuite de  ciumă (1828 – 1830) şi de holeră (1831).
  Iniţial, Călăraşiul a făcut parte din judeţul Ialomiţa, cu  reşedinţa la Urziceni, iar la 18 aprilie 1833 capătă statutul de  centru administrativ, având  instituţii judeţene de profil (ocârmuirea, tribunalul şi poliţia). Autorităţile locale au fost preocupate de dezvoltarea oraşului Călăraşi, prin modernizarea uliţei centrale, construirea unei şcoli şi a  altor  edificii publice,  repararea bisericii  afectată grav de cutremurul din 1829 etc.
  Planul oraşului Călăraşi, cu  străzi drepte, paralele, întretăiate de altele, formând dreptunghiuri mari, cu  patru  pieţe şi  un bulevard, a fost conceput de un inginer topograf în timpul lui Barbu Ştirbei, domnitorul care la 24 septembrie 1852 a proclamat eliberarea oraşului de sub tutela unui moşier local. Această decizie a fost benefică pentru dezvoltarea oraşului dunărean, care şi-a ales cu responsabilitate  traiectoria devenirii istorice, prin opţiunea pentru progres şi prosperitate, având  în perioada interbelică  un aeroport situat pe linia de navigaţie aeriană Bucureşti –Călăraşi - Bazargic – Balcic.
  Un rol important în  cunoaşterea  trecutului  acestui teritoriu al României îl are Muzeul Dunării de Jos, prin descoperirea şi cercetarea de către specialişti a unor situri arheologice şi monumente istorice.   În prezent, oraşul Călăraşi  se înscrie pe traiectoria standardelor de cultură şi civilizaţie europene, pentru a se adapta în timp util la nivelul exigenţelor secolului XXI.
  Cu siguranţă, dacă răspundeţi invitaţiei de a vizita oraşul Călăraşi, pe lângă frumuseţea habitatului citadin, vă veţi bucura de ospitalitatea locuitorilor săi şi veţi căpăta informaţii utile  despre viaţa citadină,  tradiţiile, obiceiurile  şi aspiraţiile  la modernitate ale cetăţenilor  din acestă fascinantă arie socio-culturală a României.    
Mai departe, sunt prezentate succint mănăstirile Radu Negru, Libertatea, Izvorul Tămăduirii, Negoiești, Plătărești și Tăriceni.
....................................................................................................................................
Conținutul integral al lucrării “Monahismul pe plaiurile călărășene” este prezentat pe
 http://www.telisavonline.ro/2023/06/07/monahismul-pe-plaiurile-calarasene/