Peregrinări science-fiction

Calendarul sărbătorilor universale ar trebui să includă Ziua Minții, pentru a celebra toate creațiile ființei umane  în artă, știință, tehnică și tehnologie.
  În domeniul imaginarului, se remarcă  științifico-fantasticul (SF-ul sau science-fiction), un gen artistic întâlnit în literatură și cinematografie a cărui temă principală este impactul științei și tehnologiei asupra omului și societății.
Orice iubitor de science-fiction este impresionat de lucrarea  Frankenstein a lui Mary Shelley, de romanele lui Jules Verne sau ale lui Herbert George Wells, de opera epică Dune a autorului american Frank Herbert.
Genul științifico-fantastic a apărut încă din  secolul al XVI-lea, odată cu revoluția științifică, cu deschidere către Epoca Luminilor (secolele XVII și XVIII), fiind stimulat de descoperirile lui Galilei și Newton în astronomie, fizică și matematică. 
  Pe de altă parte, unii gânditori, precum scriitorul american Lester del Rey, au considerat că Epopeea lui Ghilgameș (mileniul al III-lea î. Hr.) ar fi primul text științifico-fantastic,  iar după alte opinii, primele elemente ale științifico-fantasticului trebuie căutate în literatura arabă din Evul Mediu Târziu.
   Celebrul  scriitor Isaac Asimov  a susținut că  revoluția industrială reprezintă premisa esențială pentru  nașterea literaturii științifico-fantastice, având în vedere  conștientizarea de către scriitori a  relației dintre știință și tehnologie.  Prin convenție, s-a stabilit ca aprilie 1926 să fie luat ca reper temporal pentru  acest gen literar, pentru a marca apariția revistei americane Amazing Stories, care a promovat pe scară largă literatura științifico-fantastică.
O povestire, o carte sau un film SF se bazează pe valențele creativității, imaginarului și diversitatea registrului afectiv pentru transpunerea cititorului sau spectatorului într-o lume posibilă a viitorului, care este  dominată de știință, tehnică și tehnologie,  nu întotdeauna impactul fiind pozitiv. Alteori, curiozitatea participantului la actul artistic este stimulată de  aventurile unui individ atipic (humanoid, robot, un mutant cu puteri ieșite din comun), care încearcă să se integreze într-o lume tipică pentru vremurile actuale. În ambele  situații, se pune accentul pe ideea de stranietate, de  ceva cu totul diferit față de normele cu care fiecare este obișnuit, pentru intensificarea reflecției și stimularea minții cu întrebări la care se cer răspunsuri.
În domeniul science-fiction, tema poate fi o societate extrem de neobișnuită (o civilizație extraterestră sau o societate dintr-o dimensiune paralelă a spațiu-timpului) și reacția membrilor săi la o descoperire banală (ex. Căderea nopții a lui Isaac Asimov), dar poate fi și cazul unei societăți aflate în trecutul foarte îndepărtat (ex. seria de filme Războiul stelelor), precum și din viitorul îndepărtat (ex. seria Fundația a lui Isaac Asimov).  În alte situații, societatea poate fi una obișnuită, însă individul are însușiri neobișnuite (posedă puteri  nenaturale/supranaturale, este un mutant - telepat, telekinet- sau se poate teleporta).
  Pasionații de universul științifico-fantastic și-au creat fandomul (o cultură de grup), participă la întâlniri față în față sau online cu autori remarcabili, publică și schimbă fanzine (au durată scurtă și tiraj limitat).
Dintre autorii de literatură science-fiction se menționează: Jules Verne, Frank Herbert, Philip K. Dick, Arthur C. Clarke, Robert A. Heinlein, Herbert George Wells, William Gibson, Isaac Asimov, Stanislaw Lem, Frederick Pohl,Ursula K Le Guin, Orson Scott Card, George R.R. Martin, Alexandru Mironov, Cătălin Ionescu , George Ceaușu, Ion Hobana, Ionuț Caragea, Michael Haulică, Mircea Cărtărescu, Ovidiu Șurianu etc.
   În continuare, sunt prezentate succint informații despre Jules Verne, Herbert George Wells, Frank Herbert, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.
       Jules Verne (1828 – 1905)
Scriitorul francez  Jules Verne  s-a născut la Nantes, în data de 8 februarie 1828, în familia  procurorului Pierre Verne și a soției sale, Sophie Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe, fiind cel mai mare din cei cinci copii.
   Încă de la vârsta de șase ani, Jules este trimis la școala unei anume d-ne Sambin, iar după un an s-a înscris la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă de tip catolic, unde s-a remarcat la materii precum geografia, greaca, latina și muzica.
   În viața lui Jules Verne anul 1840 este important prin faptul că a intrat la Petit Séminaire de Saint-Donatien, iar tatăl său cumpără o casă de vacanță în comuna Chantenay, unde se întâlnea uneori cu părinții, cele trei surori și fratele său, preferând ca vacanțele să le petreacă la Bains, pe proprietatea unchiului său Prudent Allotte, un bătrân armator celibatar care făcuse înconjurul lumii.
  În perioda 1844 – 1846, Jules  a urmat liceul Regal (actualmente liceul Clemenceau), studiază  retorică și filosofie, a luat bacalaureatul la Rennes cu mențiunea "foarte bine".
  În anul 1847, este trimis de  tatăl său la studii în Paris, pentru a-l îndepărta de verișoara sa, Caroline Tronson, de care era îndrăgostit.
  După primul an de drept, revine la Nantes, unde o întâlnește pe Rose Herminie Arnaud Grossetière, cu care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, însă părinții Herminiei nu-l acceptă și decid să-și căsătorească fiica cu un bărbat mai în vârstă.
  După această dezamăgire, tânărul Jules  pleacă definitiv la Paris, unde se refugiază în dragostea pentru literatură, fiind interesat, mai ales, de scrierile lui Victor Hugo.
  Din păcate, aflând că fiul său se dedică literaturii şi nu Dreptului, tatăl îi va anula orice susţinere financiară. Însă, cu sprijinul unchiului său, Chateaubourg,  frecventează saloanele literare din Paris, unde îl  cunoaște pe Alexandre Dumas, care îl va sprijini în lansarea carierei sale literare, prin punerea în scenă a comediei Les Pailles rompues (Paiele sparte).
  În anul 1851, Jules Verne îl întâlnește pe Pitre-Chevalier, redactor-şef al revistei Musée des familles (Revista familiilor), care îi va publica nuvelele Les Premiers Navires de la marine mexicaine (Primele nave ale marinei mexicane) și Un voyage en ballon (O călătorie cu balonul, republicată de către Hetzel, în 1874, cu titlul  O dramă în văzduh).
Între anii 1852 și 1854, Jules Verne concepe multe piese de teatru, nuvele şi primele eseuri ştiinţifice, având posibilitatea de a-și pune în scenă scrierile, fiind secretar la Teatrul Liric, instituție condusă de  fraţii Seveste.
  În anul 1857, Jules Verne se căsătoreşte cu Honorine de Viane Morel, o văduvă cu două fiice (Suzanne şi Valentine), cu care a mai avut un copil, pe Michel Jean Verne.  După anul 1862, cariera literară a lui Jules Verne atinge apogeul, editorul Pierre Jules Hetzel (1814-1866) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon (1863), al cărui succes deosebit a dus la semnarea unui contract de 20 de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 60 de romane minuțios documentate.
Dintre operele importante publicate după 1863 se menționează: Călătorie spre centrul Pământului (1864), De la Pământ la Lună (1865), Copiii căpitanului Grant (1868), Robur Cuceritorul (1886), În jurul Lunii (1870), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Ocolul pământului în optzeci de zile (1873), Aventurile unui corespondent special (1872), Insula misterioasă (1874), Căpitan la cincisprezece ani (1878), Steaua Sudului (1884), Castelul din Carpați (1892).
În cartea Pe urmele lui Jules Verne în România, autorul Simion Săveanu afirmă că, în perioada 1882-1884, Jules Verne a fost îndrăgostit de Luiza Müller, originară din Transilvania, cu care a făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu,  apoi cu trenul la București și apoi la Brașov, ajungând în final la Homorod. 
  În această vizită prin munții Transilvaniei, a vizitat Castelul Colț, care a devenit sursă de inspirație pentru romanul de anticipație Le Château des Carpathes (Castelul din Carpați, 1892), care a fost publicat cu cinci ani înainte de Dracula a lui Bram Stoker.
După ce s-a mutat la Amiens,  alături de familie, Jules Verne a făcut multe călătorii: între iunie și august 1878  navighează de la Lisabona la Alger  pe Saint-Michel III, în iulie 1879 ajunge în Scoția și Irlanda, în 1881 vizitează Marea Nordului, Olanda și Germania, apoi navighează prin canalul Eider, Kiel și Marea Baltică până la Copenhaga, iar în 1884, timp de două luni, face o călătorie în jurul Mediteranei.
    Jules Verne a fost apreciat de semenii săi încă din timpul vieții: în anul 1870 a fost distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare, în 1888 a fost ales consilier local în Amiens (funcţie pe care o va îndeplini în următorii 15 ani), în 1892 a fost ridicat la rang de ofițer, iar în 1893 a fost decorat de Prefectul de Somme.
  Din păcate, nenorocirile nu l-au ocolit: fiul său i-a provocat mari necazuri, problemele financiare grave au dus la vânzarea iahtului, mama sa, dar şi mentorul şi colaboratorul său Pierre Jules Hetzel au murit, iar Gaston, un nepot al său cu grave probleme psihice, l-a împuşcat în picior, lăsându-l şchiop pentru restul vieţii, iar diabetul i-a afectat grav vederea.
  Jules Verne s-a stins din viață în data de  24 martie 1905, la vârsta de 77 de ani, fiind înmormântat în cimitirul La Madeleine din Amiens. 
Pentru posteritate, rămâne sugestiv interviul acordat de Jules Verne în 1902 publicaţiei Neue Wiener Zeitung, în care se menționează: „Secolul douăzeci a dat naștere unei noi ere. Viața mea a fost bogată în evenimente reale și imaginare. Am văzut multe lucruri deosebite, dar fantezia mea a creat lucruri și mai minunate. Dacă ați ști cât de mult regret că trebuie să închei atât de devreme drumul meu pământesc și să mă despart de viață în pragul unei epoci care ne promite atâtea minuni!”.
Jules Verne a dat dovadă de o imaginație creatoare  deosebită, fiind unul dintre primii autori care au îmbinat armonios literatura de aventuri cu  cea științifico-fantastică.  În opera sa  a fost un vizionar, prezicând fapte care aveau să se realizeze după moartea sa, ca de exemplu elicopterul, submarinul, scafandrul autonom, zborul în spațiu etc.
Cunoscător al spațiului și geografiei, ne-a purtat în timpul copilăriei noastre în peregrinări  extraordinare prin junglă, sub mări, în interiorul Pămîntului sau în spațiul cosmic.
  Jules Verne și Herbert George Wells sunt considerați părinții genului science fiction.
      Herbert George Wells (1866 – 1946)
Scriitorul englez Herbert George Wells s-a născut în 21 septembrie 1866, la Bromley, o suburbie a Londrei edwardiene, fiind al patrulea și ultimul copil al al lui Joseph Wells (proprietar de magazin și amator de cricket) și al soției sale Sarah Neal (fostă servitoare).
  Micul Berty a urmat clasele unei școli elementare, viața sa fiind  marcată în 1884 de un accident,  care l-a lăsat imobilizat la pat, având un picior rupt. Pentru a-și ocupa timpul a început să citească cărți aduse de tatăl său din biblioteca locală,  căpătând astfel gustul pentru lectură și dorința de a scrie.
  Și-a continuat studiile  la Academia Comercială Thomas Morely, însă dificultățile financiare ale părinților l-au determinat să renunțe, angajându-se ca  postăvar la Southsea Drapery Emporium. 
  Munca istovitoare  la postăvărie și condițiile mizerabile ale vieții din perioada 1880-1883 au fost utilizate mai târziu ca surse de inspirație pentru nuvelele Roțile Norocului și Kipps.
  În  anul 1883,  după ce șeful său l-a dat afară de la postăvărie, Wells a devenit profesor asistent la Midhurst Grammar School în West Sussex, iar în 1884,  a obținut o bursă la Școala Normală de Știință (mai târziu Colegiul Regal de Știință) din South Kensington, unde a studiat biologia, avându-l ca profesor, timp de trei ani, pe T. H. Huxley.
   Întâlnirea  cu savantul  H. Huxley (supranumit “Bulldogul lui Darwin”),  l-a transformat intelectual pe H.G. Wells, teoria evoluționistă deplasând accentul, de pe rolul jucat de Arbitrul Divin în evoluție, pe selecția naturală în lupta pentru supraviețuirea speciilor.
  Între timp, Wells a frecventat Societatea de dezbateri a școlii, manifestând un interes deosebit pentru sociologie și pentru transformarea societății. După ce  s-a familiarizat cu ideile din lucrarea Republica a lui Platon, apoi s-a orientat spre ideile despre socialism, așa cum  erau  prezentate de Societatea Fabiană, Wells și-a pus întrebări despre Bine și Rău,  în contextul în care revoluția industrială a dus la diferențe mari între clasele sociale, în Imperiul Britanic se adânceau contradicțiile, iar Comuna din Paris marcase prima preluare a puterii de către clasa muncitoare.
  În 1891, Wells s-a căsătorit cu verișoara sa Isabel Mary West, pe care a părăsit-o după trei ani pentru o studentă, Amy Catherine Robbins, cu care a avut doi  fii - George Philip și Frank Richard. 
  Deși  soția sa i-a rămas credincioasă pînă la sfârșitul vieții, Wells a avut numeroase aventuri, unele dintre acestea au dus la nașterea altor doi copii, și anume: o fiică, Anna-Jane  (1909, cu scriitoarea Amber Reeves), un fiu, Anthony West (1914, cu nuvelista Rebecca West).
  Dintre romanele importante ale lui Wells  se menționează: Mașina timpului (1895), Insula Doctorului Moreau (1896), Omul invizibil (1897), Războiul lumilor (1898), Primii oameni pe Lună (1901), Noul Machiavelli (1911), Lumea eliberată (1914), Oameni asemenea zeilor (1923).
  Opera sa vastă include și lucrări non-ficțiune, precum: Anticipări ale efectelor progresului științific și mecanic asupra vieții și gândirii umane (1901), Calea către o Ligă Națiunilor (1919),  Compendiu de istorie (1920), Creierul mondial (1938), Drepturile omului (1940), Perspectivele lui Homo Sapiens (1942).  De menționat că bestsellerul în trei volume The Outline of History a  deschis calea unei noi etape de popularizare a istoriei lumii.
  Marele scriitor a crezut într-o  societate în care cetățenii se bucură de garantarea drepturilor și libertăților fundamentale,  beneficiază de televiziune, iar oamenii  de știință au îmblânzit puterea atomului, au creat o enciclopedie universală care poate fi consultată de oricine, oriunde și oricând, dar și în posibilitatea existenței  unei lumi care  se confruntă cu problemele create de arme cu mare putere distructivă  (tancuri, bombardiere sau tunuri cu raze laser), de neimaginat pentru vremurile în care a trăit.
  În concepția lui Wells, idealul politic îl reprezintă o societate condusă de un Guvern Mondial, care va promova știința, va pune punct naționalismului și va permite oamenilor să avanseze pe baza meritelor, nu a dreptului din naștere. Aceste idei au apărut încă din anul 1900, dar le-a transpus după  40 de ani în cartea The New World Order (Noua ordine mondială).
În Mașina timpului, Wells ne poartă  într-o călătorie spațio-temporală în lumea imaginară a anului 802.701 d. Hr.,  atunci când oamenii întâlnesc două specii total diferite:
- blânzii eloi, vegetarieni și sfioși, de o frumusețe nepământeană, care trăiesc la suprafață, într-un mediu cu tehnologie primitivă, posedând un intelect redus și rudimente de limbaj;
- morlocii din subteran, urâți și diformi, dar puternici, păstrându-și capacitatea de a se coordona și de a sfredeli adâncurile planetei.
  În căutarea mașinii timpului, aflăm  că morlocii trăiesc și se hrănesc cu eloi, așa cum noi creștem și ne hrănim cu animale domestice. Wells sugerează că diferențele sociale dintre clase pot duce,  progresiv în timp, la diferențe biologice și la degenerescența speciei. Suntem departe de speranța că viitorul omenirii înseamnă civilizația culturii, a dezvoltării durabile, a progresului tehnic și tehnologic, a păcii, dreptății și fericirii.
  Prin intermediul mașinii timpului, călătorul părăsește această lume sinistră și face un nou salt în viitor, peste 30 de milioane de ani, asistând la sfârșitul Pământului. Ultimele făpturi vii, niște sfere cu tentacule, agonizează și se sting pe malul oceanului, sub un soare roșu și muribund, în bătaia vânturilor reci. Este una din cele mai impresionate imagini create de scriitor.
În lucrarea Războiul lumilor, Wells prezintă o situație imaginară în care Pământul este atacat de marțieni, o specie mult mai veche decât cea umană, cu un creier imens și un trup firav, din care evoluția a eliminat tot ce-i de prisos. Din cauza atrofierii sistemului locomotor, extratereștrii se deplasează cu ajutorul mașinilor.
   Într-o emisiune radio din 30 octombrie 1938, Orson Welles a lecturat o scandaloasă adaptare radiofonică după Războiul lumilor, provocând o panică generalizată a cetățenilor americani, dar și creșterea vânzărilor lucrării celebrului scriitor englez.
Wells a fost dezamăgit în ultima parte a vieții sale, criticile aduse bisericii catolice au fost respinse de către contemporani, iar organizația pe care a promovat-o,  Liga Națiunilor, a fost incapabilă să împiedice Al Doilea Război Mondial, conflagrație care a accentuat latura  pesimistă a celui care, în prefața ediției din 1941 a romanului The War in the Air(Războiul în aer),  a declarat că epitaful său ar trebui să fie: „V-am spus eu, proștilor.”  În ultima sa carte,  Mind at the End of its Tether (Mintea la capătul legăturii sale, 1945), el a afirmat  că înlocuirea omenirii de către alte specii n-ar fi o ideea rea.
  Marele scriitor a murit din cauze necunoscute, pe 13 august 1946, în casa sa din Regent Park Londra, trupul său a fost incinerat la crematoriul Golders Green, cenușa fiind aruncată în mare.  După unele surse, cauza morții a fost diabetul sau cancerul la ficat, în timp ce altele au considerat că  ar fi făcut infarct în apartamentul unui prieten londonez.
      Frank Herbert (1920 – 1986)
  Scriitorul american Frank Patrick Herbert s-a născut pe 8 octombrie 1920 în Tacoma, statul Washington, în familia lui Frank Patrick Herbert Sr. și Eileen McCarthy Herbert.
  După ce a absolvit liceul în 1939, s-a angajat la ziarul Glendale Star, apoi a servit pe nava Seabees timp de șase luni, ca fotograf, în timpul celui de- Al doilea Război Mondial, până când a fost lăsat la vatră din motive medicale.
  În  anul 1941 s-a căsătorit cu Flora Parkinson, în 1942 s-a născut fiica sa Penny, în 1945 au divorțat, iar în 1946 s-a recăsătorit cu Beverly Ann Stuart, cu care a avut doi fii, Brian Patrick Herbert și Bruce Calvin Herbert.
  După război, a intrat la Universitatea din Washington, pe care nu a absolvit-o, din cauză că a vrut să învețe doar ceea ce îl interesa și nu a participat la cursurile obligatorii.
  Curiozitatea și spiritul independent caracteristice lui Frank Herbert i-au creat acestuia multe probleme încă din copilărie și l-au pus în situații dificile mai târziu. S-a străduit o perioadă îndelungată să-și încropească o existență normală, trecând de la un serviciu la altul și mutându-se din oraș în oraș. 
  După ce a părăsit colegiul, a revenit la jurnalistică, a colaborat cu Seattle Star și Oregon Statesman, a fost editor la revista California Living a ziarului San Francisco Examiner. 
  Frank Herbert a avut un caracter foarte independent, a scris ce și-a dorit, refuzând să scrie pentru o anumită piață.
   În 1952 a publicat Looking for Something, prima sa povestire science fiction, iar în 1955 a apărut The Dragon in the Sea, roman în care a folosit mediul unui submarin din secolul XXI pentru a explora judecata sănătoasă și nebunia.
  Pentru documentarea și elaborarea seriei Dune, Herbert a avut nevoie de 6 ani, a început activitatea creativă  în 1959, fiind inspirat de dunele de nisip, iar în 1963 și 1965 a publicat Lumea Dunei și Profetul Dunei în revista Analog.
  În tot acest timp, soția sa, Beverly, a fost sprijinul cel mai de nădejde,  renunțând  la propria carieră literară pentru a lucra  full-time ca scriitor publicitar pentru departamentele comerciale, devenind astfel principala sursă de venit a familiei. Cei doi au trăit o fascinantă poveste de dragoste,  au format o adevărată echipă, Beverly fiind cea care i-a redactat aproape toate scrierile, iar moartea prematură a soției i-a lăsat lui Frank Herbert un gol imens în suflet, schimbând  chiar cursul unuia dintre romanele din ciclul Dune, și anume, Canonicatul Dunei.
   Seria Dune a continuat cu Mântuitorul Dunei (1969), Copiii Dunei (1976), Împăratul-Zeu al Dunei (1981), Ereticii Dunei (1984) și Canonicatul Dunei (1985).
Anul 1984 a fost tumultos în viața lui Herbert, fiind anul în care a apărut Ereticii Dumei, a fost lansată ecranizarea lui Dune de către David Lynch, dar și anul în care a murit Beverly.
  După un an, s-a recăsătorit cu Theresa Shackleford și a publicat Canonicatul Dunei, care a legat multe fire narative ale seriei, fiind ultima lucrare pe care a scris-o, cu mențiunea că  antologia Eye a fost scrisă anterior și publicată în 1985, iar Man of Two Worlds a apărut în 1986.
Scriitorul Frank Herbert s-a stins din viață pe 11 februarie 1986, în urma unei embolii pulmonare, în timp ce se afla în convalescență după operația de cancer la pancreas.
  Pe baza notițelor lăsate de Frank Herbert, fiul acestuia, Brian Herbert, împreună cu  Kevin J. Anderson au întregit universul Dune  cu două trilogii (Preludiul Dunei și Legendele Dunei),  precum și două romane (Hunters of Dune și Sandworms of Dune).
  Ca și viața autorului, romanul Dune  a avut o traiectorie complexă -  inițial a primit refuzuri din partea a 23 de editori, iar după ce editura Chilton Publishing Company i-a oferit  lui Herbert un avans de 7.500$, a devenit un bestseller, obținând premiul Nebula în 1965, aducând un  venit de 20.000$ până în 1968, deschizând creatorului căi noi pentru a deveni profesor de scriere la Seattle Post-Intelligencer (1969 - 1972), lector în studii generale și studii interdisciplinare la Universitatea din Washington (1970 - 1972), consultant pe probleme sociale și ecologice (1972), director de imagine al spectacolului de televiziune The Tillers (1973).
  Romanul Dune poartă cititorul într-un imperiu interplanetar din viitorul îndepărtat, care este  condus după reguli feudale, iar casele nobiliare se luptă pentru supremație.
  După ce Casa Atreides primește controlul asupra planetei Arakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din univers – se adâncește vechea dispută cu rivala Casă Harkonnen. În acest context conflictual, Leto Atreides și familia lui se confruntă nu doar cu o planetă deșertică și necunoscută, ci și cu comploturi politice periculoase.
   Autorul lui Dune a folosit o multitudine de niveluri și teme interconectate  într-o poveste cu o bogată încărcătură de sensuri religioase, economice, tehnologice și sociale.
  Pentru  Robert A. Heinlein, lucrarea Dune  reprezintă „Cel mai important roman SF din toate timpurile. Este convingător, puternic, genial.“
Întrr-adevăr,  pe măsura trecerii timpului, cititorii lui  Dune descoperă noi înțelesuri, fiind cea mai vândută carte SF (peste 20 de milioane de exemplare), care a fost tradusă  în zeci de limbi de pe întregul mapamond.
     Isaac Asimov (1920 – 1992)
Scriitorul Isaac Asimov s-a născut în orășelul Petrovici din Rusia, în data de 2 ianuarie 1920, într-o familie de morari evrei (Anna Rachel Berman și Judah), dar la vârsta de trei ani a emigrat cu părinții în Statele Unite, care s-au stabilit în Brooklyn, New York.   Sursa de venituri pentru familie a fost un magazin de dulciuri deținut de părinții săi.
  A învățat singur să citească revistele de ficțiune expuse pentru vânzare în magazin, a început să scrie propriile povești încă din copilărie, pe care a început să le vândă  revistelor de science-fiction
   În anul 1939  a absolvit Universitatea Columbia, după care s-a angajat la Stația de experimente aero-navale a Portului Militar din Philadelphia, iar după  încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost recrutat în armata Statelor Unite, fiind ridicat la gradul de caporal.
  După nouă luni, a fost disponibilizat onorabil, evitând astfel participarea în 1946  la testele bombei atomice din atolul Bikini.
    În anul 1948 a revenit la Universitatea Columbia, pentru a-și susține doctoratul în biochimie, după care și-a desfășurat activitatea didactică la Universitatea Boston, cu care a rămas asociat toată viața, fiind promovat în 1979 ca profesor titular, în semn de  recunoaștere a meritelor sale literare.  Este sugestiv faptul că, după 1958, venitul obținut  din cariera literară îl depășea pe cel rezultat din cariera didactică.
A devenit Președinte al Asociației Umaniste Americane în anul 1985,  ocupând această poziție până la moartea sa în 1992. 
  Referitor la viața de familie, s-a căsătorit cu Gertrude Blugerman în 1942, cu care a avut doi copii, David și Robyn Joan, iar în 1973 a divorțat și s-a recăsătorit cu Janet O. Jeppson.
    Pentru posteritate, Isaac Asimov rămâne unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF,  alături de Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.
  A publicat peste 500 de cărți (romane, culegeri de povestiri, popularizare științifică, memorialistică și chiar poezie), opera sa principală fiind  cunoscută de către fanii SF din România prin cele trei mari serii apărute în librării – Imperiul, Fundația și Roboții.
   Activitatea  literară a lui Asimov se poate împărți în mai multe perioade, punând în evidență devenirea personalității sale complexe, cu o gândire profundă,  precum și o exprimare clară și simplă pentru cei care-i citesc opera.
  Etapa timpurie, dominată de science-fiction, a început în 1939, la vârsta de 19 ani,  prin publicarea povestirii Naufragiat pe Vesta, urmată în 1941 de Căderea nopții, iar din 1942 a început să scrie seria Fundația,  reunită mai târziu în Trilogia Fundației: Fundația (1951), Fundația și Imperiul(1952), A doua Fundație (1953).
În aceeași perioadă cu Fundația, Isaac Asimov a început povestirile cu roboți, multe dintre acestea fiind grupate în Eu, robotul (1950), regulile prentru roboți și mașini inteligente, numite Cele trei legi ale roboticii, au influențat  alți scriitori și gânditori.
  După 1950, a continuat să scrie povestiri scurte pentru reviste SF, unele  dintre acestea fiind  incluse în antologia Best Of,  inclusiv Întrebarea finală (1956),  în care a analizat provocarea pentru omenire de a stopa și inversa entropia.
  După publicarea romanului Soarele gol (1957), Asimov s-a orientat cu preponderență pe literatură non-ficțiune.  Lansarea de către ruși, în 1957, a primului satelit artificial, Sputnik, a influențat opinia publică americană, Asimov fiind invitat de revista Magazine of Fantasy and Science-fiction să contribuie la un editorial lunar pe teme de popularizare a științei, fiind publicate  în total 399 de articole până la moartea autorului.
   Alte lucrări publicate: Ghidul lui Asimov în explicarea Bibliei, în două volume (Vechiul Testament în 1967 și Noul Testament în 1969), trei autobiografii  - Cu amintiri încă verzi (1979), Bucuria o mai simt încă (1980) și I. Asimov: Memorii (1994).
   În Dictionary of Literary Biography (1981), Cowart și Wymer afirmă despre Asimov:
„Textele sale nu pot fi supuse lesne criticii literare tradiționale deoarece are obiceiul de a se axa pe intrigă, spunându-i cititorului pe față ce se întâmplă în povestire și de ce se întâmplă. De fapt, mare parte a dialogului prezent în povestirile asimoviene și în mod special în trilogia Fundației este dedicat tocmai acestui gen de expuneri. Povestirile care spun ce vor într-un mod lipsit de ambiguitate sunt dificil de tratat de către erudiți, deoarece aceștia nu prea au ce interpreta.”
   Despre Isaac Asimov se spune că avea un caracter extraordinar de jovial și de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să țină conferințe. Se remarca și prin simțul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reușea fără excepție să vorbească exact cât fusese prevăzut.
  Marele scriitor s-a stins din viață în data de 6 aprilie 1992, cauza morții fiind  cedările cardiacă și renală, drept complicații ale SIDA,  virusul HIV fiind contactat dintr-o transfuzie de sânge infectată, realizată  în timpul operației la inimă din  1983.
Pentru iubitorii de literatură SF, spiritul lui Isaac Asimov va dăinui prin opera lăsată moștenire. 
      Arthur C. Clarke (1917 – 2008) 
  Scriitorul englez Arthur Charles Clarke s-a născut pe 16 decembrie 1917 în orașul Minehead din comitatul Somerset, iar copilăria și-a petrecut-o într-o fermă, având ca activități preferate studiul stelelor  și lectura vechilor reviste pulp SF americane.
   După învățământul secundar la Huish Grammar School din Taunton, a intrat în Consiliul de Educație, ca auditor de pensii, neavând posibilități financiare să urmeze studii superioare.
   În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a angajat ca instructor și tehnician de radar la Royal Air Force, fiind implicat în funcționarea primelor sisteme defensive care au contribuit la succesul aviației în Bătălia Angliei.
  După ce a fost trecut în rezervă cu gradul de  locotenent, a obținut o diplomă în matematică și fizică la King’s College și a devenit membru în consiliul Societății Interplanetare Britanice între anii 1946-1947 și 1951-1953, fiind ales președinte în perioada 1947-1950 și din nou în 1953.
  Arthur  C. Clarke a fost primul care a sesizat importanța sateliților geostaționari în telecomunicații, iar în unele din lucrările sale a descris detaliile tehnice și implicațiile sociale ale zborului spațial, printre cele mai importante numărându-se The Exploration of Space (1951) și The Promise of Space (1968).
În anul 1953, Clarke s-a căsătorit cu  Marilyn Mayfield, o americancă de 22 de ani, divorțată și cu un copil, pe care a întâlnit-o în timpul unei vizite în Florida.  După șase luni s-au despărțit, din motive de incompatibilitate, apoi Clarke nu s-a mai recăsătorit, dar a fost  prieten foarte apropiat cu Leslie Ekanayake, un bărbat din Sri Lanka.
În anul 1956, Clarke a emigrat în Sri Lanka, unde a rămas până la sfărșitul vieții, fiind pasionat de plonjarea submarină, care i-a permis să descopere ruinele subacvatice ale templului antic Koneswaram în Trincomalee.
  În anii '80, Clarke a devenit cunoscut în lume  prin intermediul programelor sale de televiziune Arthur C. Clarke's Mysterious World, Arthur C. Clarke's World of Strange Powers și Arthur C. Clarke's Mysterious Universe.
   Alte evenimente din viața scriitorului Arthur Charles Clarke:
• În 1986 a fost numit Grand Master de către Science Fiction Writers of America.
• În 1988 a fost diagnosticat cu sindrom post-poliomielitic, tot restul vieții având nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa.  Acest handicap major nu l-a împiedicat să fie, mai mulți ani, vice-patron al organizației British Polio Fellowship.
• În 1989, a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic  "pentru servicii culturale aduse Marii Britanii în Sri Lanka".  În același an a devenit primul Consilier al Universității Spațiale Internaționale, funcție deținută până în 2004, iar între 1979 și 2002 a fost Consilier al Universității Moratuwa din Sri Lanka.
• În 2000, în cadrul unei ceremonii ținute în Colombo, a fost învestit  cu rangul de Cavaler "pentru servicii aduse literaturii".
• În 2004, Școala de scufundări Arthur C. Clarke a fost distrusă de către tsunamiul din Oceanul Indian,  fiind reconstruită ulterior.
• În 2007,  Arthur C. Clarke a trimis o urare video pentru zborul spre Iapetus  a sondei spațiale Cassini-Huygens, lansată de către NASA. În același an, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări, a înregistrat un mesaj video pentru prietenii săi, în care și-a luat rămas bun de la ei. 
   Scriitorul Arthur C. Clarke s-a stins din viață în Sri Lanka pe 19 martie 2008,  în urma complicațiilor respiratorii și cardiace provocate de sindromul post-poliomielitic. Trupul său a fost a înmormântat în Colombo pe 22 martie, în stilul tradițional srilankez.
   Pentru posteritate, va rămâne cunoscut prin seriile celebre Odiseea spaţială şi Rama, prin romanele Orașul și stelele, Sfârșitul copilăriei, Fântânile paradisului, dar și prin predicțiile din culegerea de eseuri Profiles of the Future.
Cei pasionați de opera lui Clarke sunt impresionați de  viziunea sa optimistă asupra modului în care știința va ajuta omenirea să exploreze oceanele lumii și sistemul solar, uneori viitorul omenirii fiind transpus într-un cadru utopic prin idealurile autorului despre  tehnologie, ecologie și societatea avansată. 
  O temă de reflecție o reprezintă situația în care o societate avansată tehnologic, dar măcinată de prejudecăți,  este confruntată cu o inteligență extraterestră superioară.
  Ideea că evoluția unei specii inteligente îi va face pe membrii acesteia similară unor zei este  prezentată de Clarke în romanele Sfârșitul copilăriei și Imperial Earth.
Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001,  având la origine nuvela Santinela, scrisă în 1948 pentru un concurs lansat de BBC.  În Santinela, Clarke povestește despre descoperirea pe Lună a unui artefact extraterestru, care a fost amplasat acolo pentru a supraveghea dezvoltarea rasei umane.
Romanul „2001: O odisee spațială“ (Odiseea spațială 2001, în versiunea românească) a fost scris  de Clarke în 1968, concomitent cu scenariul filmului cu același nume, fapt care a iscat o dispută cu regizorul american Stanley Kubrick asupra paternității subiectului.
  În general, seria Odiseea Spațială prezintă evoluția vieții inteligente în sistemul solar (în special pe planeta Jupiter și sateliții săi) fiind structurată în patru romane, două filme și două povestiri.
Romane
2001: A Space Odyssey (2001: O odisee spațială, 1968)
2010: Odyssey Two (2010: A doua odisee, 1982)
2061: Odyssey Three (2061: A treia odisee, 1987)
3001: Final Odyssey (3001: Odiseea finală, 1997) 
Filme
2001: A Space Odyssey (2001: O odisee spațială, în regia lui Stanley Kubrick, 1968)
2010 (în regia lui Peter Hyams, 1984)
Povestiri
The Sentinel (Sentinela, 1951)
Encounter in the Dawn (Fantastica întâlnire din zori, 1953)
Seria Odiseelor spațiale combină temele science-fiction cu meditația metafizică. Sunt prezentate magistral zboruri spațiale în sistemul solar și întâlniri cu „monolitul negru“.
De-a lungul seriei, omenirea se avântă tot mai departe în sistemul solar, construind un inel orbital legat de Pământ prin patru lifturi spațiale, colonizând Luna și  planeta Marte,  coborând pe Mercur, instalând baze pe sateliții Callisto și Ganymede ai lui Jupiter, utilizând tehnologia monoliților pentru tractarea cometelor spre Venus (unde se află o bază științifică), explorarea centurii Kuiper, călătorii spre stelele cele mai apropiate, transformarea planetei Jupiter într-un mic soare (numit Lucifer), explorarea suprafeței cometei Halley etc.
Pe  pagina web Odiseea spațială (Wikipedia) este prezentat un scenariu imaginar despre evenimentele importate  ale evoluției vieții în sistemul solar, din trecut, prezent și viitor:
• Într-un moment neprecizat din trecut - Primii născuți, o rasă de ființe extraterestre, încep explorarea spațiului cosmic.
• Cu 4 milioane de ani în urmă - Primii născuți ajung  în  sistemul  solar  și  aleg  rasa oamenilor-maimuță ca având potențial pentru evoluția inteligenței. Ei amplasează în Olduvai Gorge un monolit care ajută oamenii-maimuță să facă pașii necesari pe scara evoluției.
• 1999 – Pe Lună este descoperită o anomalie magnetică în craterul Tycho.  O echipă condusă de doctorul Heywood Floyd face excavații în zonă și descoperă un monolit care, în contact cu lumina solară, trimite un semnal în cosmos către o regiune din spațiu aflată în apropierea planetei Jupiter.  
• 2001 - O expediție este trimisă spre destinația semnalului la bordul navei americane Discovery. Din ea fac parte David Bowman, Frank Poole, inteligența artificială HAL-9000 și încă trei membri aflați în stare de animație suspendată. Pe parcursul călătoriei, HAL manifestă un comportament aberant care duce la uciderea celor aflați în stare de hibernare și la accidentarea lui Poole, care este azvârlit în spațiu. Bowman, singurul supraviețuitor, reușește să-l deconecteze pe HAL și să preia controlul asupra navei. La punctul de destinație descoperă un alt monolit, mult mai mare ca cel de pe Lună, prin intermediul căruia pășește în altă galaxie, unde conștiința sa este despărțită de trup, devenind un Copil al Stelelor.
• 2006 - Monolitul de pe Lună este adus pe Pământ și amplasat în fața sediului Națiunilor Unite din New York City. 
• 2010 - Nava sovietică Leonov, având la bord un echipaj mixt americano-sovietic din care face parte și Heywood Floyd este trimisă să cerceteze epava navei Discovery, să cerceteze monolitul și să dezlege misterul dispariției lui Bowman. Nava chinezească Tsien le-o ia înainte, dar echipajul ei este masacrat de o formă de viață indigenă în timpul escalei făcute pe Europa pentru realimentare. Conștiința lui Bowman revine în sistemul solar și-l avertizează pe Floyd despre necesitatea părăsirii vecinătății planetei Jupiter. Cu ajutorul lui HAL, repus în funcțiune de proiectantul său, Leonov părăsește orbita lui Jupiter cu puțin timp înainte ca monolitul aflat în zonă să se divizeze și să transforme planeta gigantică într-un mic soare. HAL și Discovery sunt distruși în eveniment, dar Bowman ia alături de el conștiința inteligenței artificiale și, împreună cu ea, se retrage în monolitul care urmează să supravegheze evoluția vieții de pe Europa, nu înainte de a transmite omenirii un mesaj prin care interzice asolizarea pe acest satelit.
• cca. 2030 - Prima coborâre pe Mercur a unei nave cu echipaj uman.
• 2034 - Un impuls electromagnetic provocat de impactul Pământului cu un asteroid șterge un procent însemnat de date din banca de informații a lumii.
• 2061 - Prima asolizare pe o cometă, Halley, realizată de echipajul navei Universe, la bordul căreia se află Heywood Floyd, acum în vârstă de 103 de ani. Nava este trimisă ulterior în ajutorul navei Galaxy, obligată să aterizeze forțat pe Europa. Operațiunea este încununată de succes, dar navele și sondele umane sunt împiedicate ulterior să mai coboare pe Europa.
• 2513 - În Olduvai este descoperit monolitul care a aprins scânteia evoluției rasei umane.
• cca. 2550 - Monolitul de pe Europa trimite un mesaj către Primii născuți, în care avertizează despre pericolul pe care omenirea îl reprezintă pentru evoluția europanilor.
• 3001 - Trupul congelat al lui Frank Poole este descoperit în centura Kuiper. Deoarece frigul cosmic a păstrat nealterate corpul și mintea, medicina avansată a acelor vremuri permite readucerea lui la viață. După ce se adaptează la viața din noua epocă, Poole încearcă să ia legătura cu Bowman. Conștiința acestuia s-a contopit cu a lui HAL în interiorul monolitului, dând naștere entității Halman, care-i permite lui Poole asolizarea pe Europa. Între timp, monolitul primește de la Primii născuți ordinul de a distruge omenirea, dar, cu ajutorul lui Halman, Poole reușește să infecteze monolitul cu un virus informatic. Toți monoliții din sistemul solar dispar, iar omenirea are cale liberă spre Europa și viața care evoluează acolo.
• 20001 - Europanii au evoluat suficient încât să înțeleagă mecanica cerească a sistemului solar și să se organizeze într-o societate, începând să-și pună întrebări legate de ființele a căror activitate o depistează în spațiu (oamenii).
Pentru meritele sale deosebite în dezvoltarea genului science-fiction, scriitorul Arthur C. Clarke a primit mai multe premii și distincții, printre care: SFWA Grand Master, trei premii Hugo și Nebula, câte un premiu Campbell Memorial, Locus, British SF, International Fantasy, Jupiter, Geffen, precum și două premii Seiun.
       Robert A. Heinlein (1907- 1988)
Scriitorul  american Robert A. Heinlein s-a născut pe 7 iulie 1907 în orașul Butler din Missouri, iar copilăria și-a petrecut-o în Kansas, unde a fost influențat de creștinismul protestant, conservator și social, așa cum rezultă  din unele  lucrări ale sale, precum Time Enough for Love (Timp suficient pentru iubire) și To Sail Beyond the Sunset (Navigând dincolo de apus).
  Mai târziu va renunța la valorile promovate de Bible Belt, mai ales la cele privind morala în probleme cum ar fi religia și sexualitatea.
  Pe de altă parte, a fost influențat de armată, de modul de organizare și conducere, precum și de conduita celor care o slujesc.
  După școlarizarea la Kansas City High School, s-a înscris la Academia Navală din Annapolis,  pe care a absolvit-o în 1929, devenind cadru militar în marină.  
  Prima  sa misiune, datând din 1931, a fost pe portavionul USS "Lexington" (CV-2), unde s-a ocupat de comunicațiile radio.
   Între 1933 și 1934, Heinlein a lucrat la bordul distrugătorului USS  Roper (DD-147), fiind promovat la gradul de sublocotenent.
  În 1929, Heinlein s-a însurat cu Eleanor Curry, dar după un an s-a despărțit, recăsătorindu-se cu  Leslyn Macdonald, o radicală înfocată născută pe 29 august 1904 în Massachusetts  și decedată pe 13 aprilie 1981 în California.
  Anul 1934 a fost nefast pentru Heinlein, având în vedere că s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a fost trecut în rezervă, primind o mică pensie din partea Marinei.
  După lăsarea la vatră, s-a înscris la cursurile de matematică și fizică de  la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), dar a renunțat după câteva săptămâni din cauza bolii, a mai avut câteva slujbe, printre care cele de agent imobiliar și de miner, apoi a devenit  un luptător activ în mișcarea socialistă de stopare a sărăciei din California, implicându-se în campania din 1934 pentru sustinerea lui Upton Sinclair la funcția de guvernator.
  Având mijloace de trai modeste și handicap, Heinlein a trecut la scris pentru a-și putea plăti datoriile. Povestirea Life-Line, publicată în revista Astounding Science-Fiction în 1939, i-a adus nu numai un câștig bun, ci și o recunoaștere de promotor al noii mișcări desfășurate în direcția unui science-fiction "social", devenind oaspete de onoare la Worldcon-ul din 1941, ținut în orașul Denver.
   Activitatea literară a lui Heinlein s-a redus după intrarea Statelor Unite în război, angajându-se ca inginer civil la un laborator naval.
  După încetarea războiului în Europa, bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, precum și declanșarea Războiului Rece, l-au marcat profund pe Heinlein. Inițial, a acționat în favoarea controlului supranațional al armelor nucleare, apoi a decis să scrie lucrări non-ficțiune pe teme politice, cu care poate  să pătrundă pe piețe mai bine plătite.
  Fiind pasionat de călătorii, Heinlein a vizitat peste optzeci de țări de pe cinci continente, inclusiv URSS și China comunistă în timpul Războiului Rece.
  În anul 1947, a divorțat de cea de-a doua soție, căsătorindu-se în anul următor cu Virginia Gerstensfeld cu care a rămas până la sfărșitul vieții.  La scurt timp, cuplul Heinlein s-a mutat în Colorado, dar în 1965 sănătatea Virginiei a fost afectată de altitudine, cei doi s-au mutat în Santa Cruz, California, unde au construit o „casă a viitorului”, dotată cu toate inovațiile.
  Virginia i-a servit lui Robert drept model pentru multe dintre personajele feminine inteligente și independente, a fost primul cititor al manuscriselor sale și l-a influențat să treacă la politica de dreapta.
  După 1970, starea de sănătate a lui Heinlein s-a înrăutățit, fiind afectat de peritonită, iar în 1978, în timpul vacanței petrecute în Tahiti, a suferit un atac ischemic tranzitoriu, cauzat de un blocaj de carotidă, fiind salvat prin bypass carotidian.
    Tratamentul chirurgical al lui Heinlein i-a redat energia și pasiunea pentru scris, fiind capabil să conceapă cinci romane din 1980 până  la 8 mai 1988, dată când  a decedat din cauza emfizemului pulmonar și a insuficienței cardiace.
  De-a lungul vieții, Heinlein a publicat 32 de romane (grupate în 3 serii + romane independente), 59 de povestiri și 16 antologii (surse de inspirație directă pentru 4 filme de cinema, 2 seriale de televiziune, câteva episoade ale unui serial radiofonic, un joc de societate și câteva jocuri video, plus evident niște BD).
Cele 3 serii sunt:
• Seria Future History: Methuselah’s Children (1941), The Man Who Sold the Moon (1950), The Green Hills of Earth (1951), Revolt in 2100 (1953), Orphans of the Sky (1963), The Past Through Tomorrow (1967).
• Seria YA (pe atunci termenul era ”juvenile SF”): Rocket Ship Galileo (1947), Space Cadet (1948), Red Planet (1949), Farmer in the Sky (1950), Between Planets (1951), The Rolling Stones (1952), Starman Jones (1953), The Star Beast (1954), Tunnel in the Sky (1955), Time for the Stars (1956), Citizen of the Galaxy (1957), Have Spacesuit – Will Travel (1958).
• Seria World As Myth: Time Enough for Love (1973), The Number of the Beast (1980), The Cat Who Walks Through Walls (1985), To Sail Beyond the Sunset (1987).
Cel mai bine au rezistat trecerii timpului (și sunt încă cele mai celebre) romanele sale independente: Sixth Column (1941), Beyond This Horizon (1948), The Puppet Masters (1951),
Double Star (1955), The Door into Summer (1957), Starship Troopers (1959), Stranger in a Strange Land (1961), Podkayne of Mars (1962), Glory Road (1963), Farnham’s Freehold (1964),
The Moon Is a Harsh Mistress (1966), I Will Fear No Evil (1970), Friday (1982), Job (1984), For Us, the Living (2003), Variable Star (2006) (cu Spider Robinson), The Pursuit of the Pankera (2020).
Se poate afirma că opera lui Heinlein este de tip „science-fiction social”, având în vedere că, deși conține invenții tehnice, deplasează accentul pe oameni și interacțiunile dintre ei.
   Heinlein nu este un idealist, ci un realist cu nuanțe cinice, având uneori are o abordare provocatoare, în care trece de la tradiții și cutume cu rădăcini adânci în mentalul colectiv la conduite  non-conformisme, ideologii extremiste și curente spirituale inovatoare.
  Influențat de Rudyard Kipling, Heinlein a adoptat un stil de scriere de tip „expozițiune indirectă”, o tehnică literară în care  menționarea detaliilor se face astfel încât  lasă cititorul să deducă mai multe despre realitate decât este de fapt explicat.
Infanteria stelară (titlu original Starship Troopers) este un roman științifico-fantastic celebru al lui Robert A. Heinlein, care a fost publicat pentru prima oară sub formă de serial în The Magazine of Fantasy & Science  (octombrie-noiembrie 1959, cu titlul Soldier Starship).
  Acțiunea romanului se petrece în plin război interstelar purtat între Federaţia Terrană a Pământului şi civilizaţia extraterestră de pe planeta Klendathu.
Soarta oamenilor e în mâinile Infanteriei Stelare, ale cărei trupe de elită sunt singurele care mai pot opune rezistenţă  teribilei specii arahnoide denumite Gândaci.
  Narațiunea, la persoana întâi, prezintă viața tânărului  soldat Johnny Rico, care, ajuns în rândurile armatei, se confruntă nu doar cu inamicul, ci şi cu propriile dileme morale.
   Deși a dat naștere la numeroase controverse și critici pentru temele sociale și politice abordate, romanul Infanteria stelară  a câștigat premiul Hugo în 1960, a  fost adaptat în câteva filme și jocuri, cea mai cunoscută fiind ecranizarea din 1997 a lui Paul Verhoeven.

Surse de informare
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Verne
https://ro.wikipedia.org/wiki/H._G._Wells
https://ro.wikipedia.org/wiki/Frank_Herbert
https://ro.wikipedia.org/wiki/Isaac_Asimov
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_C._Clarke
https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_A._Heinlein
https://bloguldesefe.ro/2022/11/12/scurt-indrumar-de-robert-a-heinlein-partea-a-ii-a-cartile/