În creştinism, dar şi în alte religii, sufletele sunt create de Divinitate, iar după moarte, sufletul nemuritor părăseşte corpul în care s-a manifestat doar temporar.
O mare parte a oamenilor de ştiinţă nu acceptă natura imaterială a sufletului. În cartea sa “The Astonishing Hypothesis”, Francis Crick, laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, susţine că sufletul este doar o iluzie, esenţa umană fiind determinată de “comportamentul unui număr uriaş de celule nervoase şi al moleculelor asociate lor”.
O atitudine mult mai nuanţată și profundă o are filosoful Stephen Cave, autorul lucrării “Immortality”, în care afirmă că sufletul este “cea mai importantă idee din istoria omenirii”. Pentru a dovedi existenţa sufletului, Cave se raportează la trei aspecte esenţiale, şi anume:
- diferenţa dintre lucrurile vii şi cele inerte, care implică un “principiu animator” asimilat sufletului;
- fiinţele inteligente au conştiinţă, fiind capabile, nu numai de deplasare şi reproducere, ci şi de gândire, imaginaţie şi creativitate;
- trăirea unor “experienţe extracorporale”, în care unii pacienţi aflaţi în moarte clinică au avut senzaţia că au părăsit propriul corp pentru a traversa un tunel luminos.
Desigur, problematica sufletului și a conștiinței reprezintă o mare provocare pentru cei pasionaţi de enigmele cunoaşterii, care a provocat dispute aprinse printre gânditori.
În lucrarea “Componenta energetică a psihicului uman: perspectivă psihofilosofică”, Gabriel Dulea afirmă: “conştiinţa a fost considerată multă vreme ca o noţiune confuză, folosită de filosofi mistici, un cuvânt de mai multe ori echivoc, aplicându-se când atenţiei, când introspecţiei, când verificării (controlului şi reglării), când recunoaşterii, când inteligenţei, când senzaţiei cenestezice a activităţii mentale, când cauzei (presupusă misterioasă, necunoscută şi supranaturală) fenomenelor psihice”.
Omul a atins un înalt grad de complexitate, pe măsura evoluției filogenetice și adaptării la mediu a zestrei ereditare înscrisă în fiecare celulă a organismului.
Creierul uman este sediul unor procese psihice deosebit de complexe, integrate la nivelele conștient, subconștient, inconștient și supraconștient, care prezintă încă multe necunoscute. Numai prin antrenarea întregii activităţi psihice(senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, atenţie, afectivitate, imaginaţie, gândire, creativitate) reflectarea realităţii obiective capătă semnificaţie și determină modul specific de acțiune.
În teoria dipolilor vortex, se menționează că oricărei structuri a materiei din Universul nostru îi corespunde o structură a antimateriei din Universul complementar. Deci, orice ființă inteligentă (terestră sau extraterestră) din Universul nostru are un “Alter Ego” în Universul complementar, structura duală având un rol esențial în generarea conștiinței.
Mai precis, conștiința este un nivel superior de manifestare a psihicului unei ființe inteligente, fiind componenta spirituală a vieții prin care informația primită de sistemul nervos central (nevrax) din mediul intern al organismului și din mediul extern este procesată pe baza informației stocate în memorie și a metainformației transmise de Alter Ego (interfața cu Universul complementar) prin dipolii vortex asociați microparticulelor organismului.
Cei interesați de aprofundarea teoriei dipolilor vortex pot accesa link-ul http://www.academia.edu/41108286/Cunoasterea_de_maine
În concluzie, orice reflecție despre Existență poate fi considerată un dialog cu sufletul propriu, care ne exprimă identitatea prin încărcătura de gânduri, emoții și sentimente.
]]>