În teoria dipolilor vortex, Universul complementar nu a fost introdus în mod arbitrar, ci din considerente ştiinţifice. Mai precis, fotonii şi gravitonii sunt particule primordiale indestructibile, care "nu pot să apară din nimic sau să dispară fără urmă" în vortexuri. Pentru a depăşi această contradicţie, a fost necesară redefinirea vortexurile ca “dipoli vortex” - cu semnificaţia de "punţi de legătură" prin care se face schimb de particule universale primordiale între Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar (format din antimaterie).
Universul nostru şi Universul complementar “nu sunt paralele”, ci coexistă în sens dialectic, având în comun axa timpului, întreaga existenţă fiind un Univers cvadridimensional dual. Afirmaţia este în concordanţă cu faptul că dipolii vortex asociaţi unităţilor dialectice “particulă-antiparticulă” sunt punţi de legătură între cele două universuri, altfel spus, conexiunile sunt pretutindeni.
Este firească întrebarea: de ce nu “vedem" Universul complementar, deşi fotonul face parte din ambele universuri? Răspunsul trebuie căutat în modul de reflectare a existenţei de către fiinţa umană, care poate să “vadă” realitatea obiectivă prin intermediul luminii. Altfel spus, o structură macroscopică din Universul nostru este percepută de către fiinţa umană prin procesarea informaţiilor radiaţiilor emise de structura respectivă care ajung pe retine.
Pe de altă parte, fiinţa umană nu poate să “vadă” structura macroscopică şi prin intermediul undelor gravitaţionale, pentru că gravitonii intră în dipolii vortex componenţi, deci nu pot să ajungă pe retine şi să transmită în mod direct informaţii psihicului uman. Din fericire, gândirea este o posibilitate fascinantă a psihicului uman de a interpreta prin mecanisme proprii fenomenele şi procesele din existenţă pentru a tinde asimptotic către adevărul absolut.
Pentru exemplificarea modului de reflectare a realităţii obiective de către fiinţa umană, fac trimitere la vederea cromatică, în care:
*un corp care reflectă total lumina albă este perceput ca un corp alb;
*un corp care absoarbe în totalitate lumina albă este perceput ca un un corp negru;
*un corp transparent pentru o anumită radiaţie monocromatică este perceput în culoarea asociată radiaţiei respective;
*un corp netransparent care reflectă o anumită radiaţie monocromatică este perceput în culoarea asociată radiaţiei respective.
În concluzie, se poate afirma că, deşi orice fiinţă umană nu este perfectă ca individ, în devenirea istorică a culturii şi civilizaţiei, spiritul în ansamblu va invinge obstacolele cognitive pe traiectoria descifrării enigmelor existenţei.
Prof. Vasile Tudor

http://www.astronomy.ro/forum/files/universul_stiintelor_186.jpg