Repere din istoria românilor (III)

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)24 feb. 2021

În perioada 1866 -1947, destinul României s-a aflat sub semnul regalității. După înlăturarea în 1866 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către partidele vremii, s-a format o Locotenenţă Domnească ai cărei membri au hotărât aducerea unui prinţ străin la conducerea Principatelor Unite.
Pe 10 mai 1866, Carol I depune jurământul în faţa Parlamentului şi devine principe al României până la 10 mai 1881, dată când România este proclamată Regat, iar Carol I devine rege. Ziua de 10 mai va deveni Sărbătoarea Națională a Regatului României până în 1947.
Pe 29 iunie 1866, se adoptă o nouă Constituţie, care instituie principiile monarhiei parlamentare, a separării puterilor în stat şi a votului cenzitar.
Carol I s-a căsătorit pe 3 noiembrie 1869 cu Elisabeta de Neuwied, cuplul princiar având un singur copil, pe Maria, care, din nefericire, a murit de scarlatină în 1874.
După începerea războiului ruso-turc din 12 aprile 1877, Carol I a proclamat pe 10 mai 1877 independența absolută a României şi a preluat pe 16 august 1877 conducerea trupelor române și ruse.
Deşi armata română s-a implicat și a contribuit decisiv la învingerea turcilor, din păcate, la Pacea de la San Stefano din 19 februarie 1878, rușii au refuzat participarea României la tratative, ocupând județele din sudul Basarabiei.
Este bine să amintim şi participarea României la cel de-al doilea război balcanic din 1913, în urma căruia Bulgaria a cedat Cadrilaterul.
Regele Carol I a murit pe 27 septembrie 1914, iar după doi ani s-a stins din viaţă şi Regina Elisabeta. Trupurile acestora se află la biserica din Curtea de Argeş, ctitorie a voievodului Neagoe Basarab.
O amintire lăsată de perechea regală o constituie Castelul Peleş, care a fost realizat în perioada 1873 – 1883, în stilul neo-renaşterii germane. Lângă acesta se află Castelul Pelişor, construit între 1899 şi 1902, în stilul Art – Nouveau.
Pe 28 septembrie 1914, Regele Ferdinand I, nepotul Regelui Carol I, a depus jurământul în faţa Parlamentului.
După aproape doi ani, mai precis pe 14 august 1916, Consiliul de Coroană a hotărât intrarea României în primul război mondial de partea Antantei. Trupele române au pătruns în Transilvania, însă riposta Puterilor Centrale a fost foarte puternică, obligând regele şi guvernul să-şi mute sediul la Iaşi, Bucureştiul fiind ocupat de trupele germane.
În vara anului 1917, armata română obţine victorii memorabile în luptele de la Mărăşeşti, Oituz şi Mărăşti. Ca urmare a revoluţiei bolşevice, în toamna anului 1917, Rusia se retrage din război, iar pe 24 aprilie 1918, se semnează pacea parțială între România și Puterile Centrale.
Anul 1918 este un reper istoric deosebit de important, deoarece înseamnă formarea României Mari, prin unirea cu Regatul României a Basarabiei (27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău), a Bucovinei (15 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia).
Pe 15 octombrie 1922, la Catedrala ortodoxă din Alba Iulia, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa.
După război, s-au luat măsuri eficiente pentru modernizarea ţării: reforma agrară (1921), adoptarea unei noi Constituţii (1923), legea pentru unificarea administrativă (1925, judeţe şi plăşi), legea electorală (1926), legea sistemului bancar (1926, concentrarea şi centralizarea capitalului).
Regele Ferdinand a murit pe 20 iulie 1927, trupul său fiind depus în necropola regală de la Curtea de Argeş. După Regele Ferdinand I, a urmat la tron nepotul său Mihai, fiul prinţului moştenitor Carol, care a cedat prerogativele sale regale şi a plecat la Paris.
În 1930, prinţul moştenitor Carol se întoarce în ţară şi revine asupra deciziei sale, fiind proclamat Rege, cu numele de Carol al II-lea.
Regimul democratic este întrerupt în 1938, an în care regele Carol al II-lea abrogă Constituţia din 1932 și instaurează "dictatura regală".
În condiţiile celui de-al doilea razboi mondial, situaţia României devine dramatică, fiind obligată să cedeze teritorii importante, şi anume: Basarabia în favoarea URSS(28 iunie 1940), Cadrilaterul în favoarea Bulgariei (21 august 1940), iar prin Dictatul de la Viena (30 august 1940) pierde partea de Nord – Vest a Transilvaniei în favoarea Ungariei.
Pe 5 august 1940, Regele Carol al II-lea cedează majoritatea puterilor generalului Ion Antonescu, iar pe 6 august 1940 abdică în favoarea fiului său Mihai care este încoronat de către Patriarhul României, Nicodim Munteanu , în catedrala patriarhală din Bucureşti.
Pentru a recâştiga Basarabia, pe 22 iunie 1941, România intră în război împotriva URSS, alături de Germania, însă, în perioada 1943-1944, poartă prin reprezentanţii săi tratative secrete cu Puterile Aliate.
După intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în martie 1944, evenimentele se precipită. Pe 23 august 1944, Regele Mihai I îl demite pe generalul Antonescu, numind apoi un guvern militar condus de generalul Sănătescu, care este sprijinit de partidele democratice. În cursul serii, Regele Mihai transmite prin radio un mesaj către popor, prin care anunţă acceptarea armistițiului cu Aliații, însă documentul oficial va fi semnat la Moscova pe 12 septembrie 1944.
Între timp, se poartă lupte grele cu germanii, Bucureştiul este eliberat de către trupele române, dar pe 30 august 1944 este ocupat de către Armata Roşie.
Referitor la Transilvania, aceasta este eliberată în întregime de sub ocupaţia nazistă pe 25 octombrie 1944, chiar în ziua de naștere a Regelui Mihai.
Sub presiunea URSS, pe 6 martie 1945, ajunge la putere un guvern procomunist condus de Petru Groza. Acţiunile Regelui Mihai de a se opune acestui guvern prin declanşarea “grevei regale” nu au avut succes.
Pe 11 noiembrie 1947, Regele Mihai I pleacă la Londra pentru a participa la nunta prințesei Elisabeta, actuala suverană britanică, unde se logodește cu Ana de Bourbon-Parma, cu care se va căsători un an mai târziu.
Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai I este forţat să abdice, iar pe 3 ianuarie 1948 pleacă din România împreună cu mama sa – prinţesa Elena - şi câţiva apropiaţi.
Iniţial a locuit în Anglia, după care s-a stabilit în Elveţia, la Versoix, de unde a transmis mesaje către ţară şi a supervizat activitatea Comitetului Naţional Român, o organizaţie a celor din exil, condusă de Nicolae Rădescu şi apoi de Constantin Vişoianu, având drept scop apărarea intereselor românești în Occident.
Regele Mihai şi Regina Ana au mai avut reşedinţe la Aubonne(Elveţia), la Săvârşin(judeţul Arad), la Palatul Elisabeta(Bucureşti) şi la Castelul Peleş(Sinaia).
Regele Mihai I a decedat în data de 5 decembrie 2017, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia), având vârsta de 96 de ani. Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional.
A fost înmormântat cu onoruri militare în Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, la ceremonie fiind prezenți reprezentanți ai unor case regale din întreaga lume.
Cu siguranţă, Regele Mihai I va rămâne în mentalul colectiv al generațiilor viitoare ca o personalitate de referinţă, care s-a implicat decisiv pentru salvarea poporului român, atunci când destinul acestuia s-a aflat la o răscruce a istoriei.

Pentru posteritate, rămâne celebru discursul Majestății Sale în Parlamentul României:
                                                 Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.
Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii, precum Academia Română şi Banca Națională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
     România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre. Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
                                              Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii.
A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.   Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
                  Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Bibliografie
1. Ioan - Aurel Pop, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, (10 volume), Editura Litera, București, 2019
2. Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013
3. Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Saeculum, Bucuresti, 2008

1 comentariu6 accesări