Învăţământul modernl, spre deosebire de cel tradiţional, este centrat pe elev, pe formarea unor competenţe acestuia. Pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesar ca profesorul să apeleze la strategii de învăţare moderne, activ-participative.
Elevul este, astfel,angajat  să aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat. Se urmăreşte dezvoltarea creativităţii elevilor, a interesului pentru învăţare şi a gândirii critice.
Metoda Mozaicului  poate fi utilizată la diverse discipline. Urmăreşte învăţarea prin colaborare şi predarea achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al grupului ,,expert” unui alt grup de elevi.
Mozaicul presupune următoarele etape:
-Împărţirea clasei în grupuri eterogene de 3 - 4 elevi, fiecare dintre aceştia primind câte o fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei lecţii.
-Profesorul prezintă succint subiectul tratat.
-Explicarea sarcinii de lucru.
-Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de experţi: toţi elevii care au numărul 1 „ EXPERŢII 1” vor forma un grup, cei cu numărul 2 „ EXPERŢII 2” vor forma alt grup şi aşa mai departe.
-Elevii citesc, discută, încearcă să înţeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda cea ce au înţeles colegilor din grupul din care au făcut parte iniţial. Strategiile de predare şi materialele folosite vor fi stabilite de grupul de experţi. Fiecare membru al grupului de experţi este responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial.
-Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri. Dacă sunt neclarităţi, se adresează întrebări expertului. Dacă neclarităţile persistă se pot adresa întrebări şi celorlalţi membri din grupul expert pentru secţiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci problema trebuie cercetată în continuare.
-Trecerea în revistă a lecţiei prin prezentare orală cu toată clasa.
Profesorul joacă rolul de organizator al condițiilor de învățare, de îndrumător și animator, de catalizator al energiilor elevilor.

Mozaicul, ca toate celelalte metode de învăţare prin cooperare , are câteva avantaje:
- dezvoltarea abilităţile de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului;
- dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente;
- optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor unor alţi elevi;
- stimulează încrederea în sine a elevilor.
Tehnica ”Mozaic” – tehnică de instruire reciprocă prin care se obține dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă- poate fi utilizată cu succes la predarea lecţiei Echilibrul corpurilor şi energia potenţială, la Fizică, clasa a VII-a.
APLICAŢIE
Clasa a VII-a
Aria curriculară : Matematică şi ştiinţe ale naturii
Disciplina: Fizică
Unitatea de învăţare: Echilibrul corpurilor
Detalieri de conţinut: Echilibrul corpurilor și energia potențială
Competenţe specifice:
2.2. Explicarea calitativă şi cantitativă, utilizând limbajul ştiinţific adecvat, a unor fenomene fizice simple identificate în natură şi în diferite aplicaţii tehnice
4.2. Folosirea unor modele simple în rezolvarea de probleme/situaţii problemă experimentale/teoretice

Activităţi de învăţare:
- identificarea mărimilor fizice/ fenomenelor în diferite contexte (valoarea energiei potenţiale în diferite tipuri de echilibru) şi stabilirea unei strategii de abordare a situaţiei problemă propusă de profesor;
- dezbaterea întrebării ce a provocat conflictul cognitiv, citarea dovezilor şi dezvoltarea argumentaţiei logice pentru prezentarea conceptului de echilibru mecanic;
Conţinutul învăţării:
„Experţii 1” – Echilibrul stabil
„Experţii 2” – Echilibrul instabil
„Experţii 3” - Echilibrul indiferent
Elevii se reîntorc la grupele iniţiale, explicând ceea ce au învăţat fiecare în grupele de experţi. La finalul orei, învăţătorul pune întrebări suplimentare tuturor elevilor pentru a se convinge că au înţeles ceea ce le-a fost „ predat” de către colegii lor.

BIBLIOGRAFIE:

- Cerghit, Ioan,  „Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti, 1980;
- Dumitru, I. A., „Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă”, Editura de Vest, Timişoara, (2000)
- Scheau, Ioan, „Gândirea critică: metode active de predare-învăţare”, Ed. Dacia Educaţional,  2004                 
- Uzum, Corina „Strategii pentru eficientizarea învăţării” Ed. Universităţii „ Aurel Vlaicu”, Arad, 2009
 

Motto:,,Copiii sunt ca fluturii care zboară în văzduh. Unii se înalţă mai sus ca alţii, însă fiecare zboară cât de bine poate.
De ce să-i compari intre ei?
Fiecare este diferit.
Fiecare este special.
Fiecare este frumos
Când un copil îţi dă un cadou, chiar dacă e o piatră, apreciază. Poate fi singurul lucru pe care acel copil îl are şi a ales să ţi-l dea ţie.”

Multe persoane se întreabă ce înseamnă CES (cerinţe educaţionale speciale)?
Cerinţele educaţionale speciale sunt acele cerinţe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane, generate de existenţa unor disfuncţii la nivel intelectual, senzorial, fizic, psiho-afectiv, socio-economic, cultural (MECTS - Ordinul 5574/ 2011).
Astfel, putem considera că se încadrează în categoria CES: copiii cu dificultăţi motorii, sindrom Down, dificultăţi de vorbire, tulburări de comportament, autism, deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), dar şi cei care trec, pur şi simplu, printr-o perioadă mai grea (abandon familial, abuzuri, tulburări psiho-emoționale care dizabilitează formarea normală a personalității copilului).
Conform Ordinului MECTS 5574/ 2011, articolul 6:,,Pentru integrarea eficientă a persoanelor cu CES este necesară crearea unor servicii de sprijin specializate în asistenţa psihopedagogică de care să beneficieze copiii/elevii/tinerii integraţi, precum şi a unor servicii de consultanţă pentru cadrele didactice din şcoala incluzivă, ceilalţi elevi, familie şi comunitate.”
Şcoala incluzivă trebuie să răspundă nevoilor comunității și să asigure o participare egală a tuturor elevilor. Incluziunea presupune că fiecare individ contează și cu toții avem nevoie de mai multă răbdare și toleranță față de cei care sunt diferiți. 
Într-o astfel de unitate de învățământ se asigură o educație pentru toți copiii si se caută mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unități de învățământ beneficiază de toate drepturile si serviciile sociale și educaționale conform principiului „resursa urmează copilul”.
     Integrarea școlară  este proces de adaptare a copilului la cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului școlar , de desfășurare cu succes a activităţilor școlare.
Conceptul de CES presupune o abordare care consideră că fiecare copil este unic, poate învăţa dacă este identificat tipul de învăţare specific particularităţilor individuale ale sale. Curriculum-ul școlar trebuie considerat un instrument necesar care trebuie să fie flexibil, adaptabil la cerințele elevilor.
Copilul cu CES are nevoie de condiţii de învăţare care să stimuleze şi să sprijine
dezvoltarea sa, un curriculum adaptat şi individualizat.
Adaptarea curriculumului la clasă pentru predarea, învăţarea, evaluarea diferenţiată se poate realiza prin: 
- adaptarea conţinuturilor cantitativ şi calitativ, la potenţialul de învăţare al elevului;
- adaptarea proceselor didactice (metode utilizate, material didactic, timp de lucru alocat) nivelul de sprijin acordat elevului;
- adaptarea mediului de învăţare fizic, psihologic şi social;
-  adaptarea procesului de evaluare ( diverse proiecte şi produse scrise, orale, vizuale ale muncii elevilor).
Deseori este nevoie de programe individualizate de intervenţie pentru integrarea şcolară şi socială a copiilor cu CES.
Se poate vorbi de:
- integrare totală - atunci când elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuită, (programelor terapeutice se desfășoară in spații speciale, destinate acestui scop);
- integrare parțială - atunci când elevii cu CES petrec doar o parte din timp în școala obisnuită;
- integrare ocazională – participare ocazională, în comun, la diferite activităţi (excursii, serbări, intreceri sportive, spectacole, etc).
Toate cadrele didactice care au în colectivitatea elevilor  copii cu CES, vor avea în vedere acţiuni ce presupun colaborarea cu parinții și consilierea acestora, implicarea directă în lucrul efectiv cu copiii. Părinţii şi copii vor fi consiliaţi să fie realişti în aşteptări, vor fi ghidaţi să evite izolarea şi să comunice cu alţi părinţi şi copii aflaţi în situaţii similare. Se va promova o abordare pozitivă a educării şi disciplinării copiilor; copiii vor fi implicaţi, atât cât se poate, în luarea deciziilor, în alegerea activităţilor la care vor participa. Este de dorit ca părinţii, cadrele didactice şi şcoala să facă un front comun pentru a ajuta la integrarea copiilor cu CES.    
O astfel de abordare poate genera egalitatea de șanse, participarea și integrarea școlară și socială.
Bibliografie:
Gherguţ, Alois, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi.
Verza, E., & Paun, E. (1998). Educatia integrată a copiilor cu handicap. Unicef.
Popescu, G., & Pleșa, O. (coord). (1998). Handicap, readaptare, integrare. București: Pro Humanitate.
Vrăjmaș, T. (2001). Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale. București: Aramis.