Principiul fundamental al şcolii incluzive este acela că toți copiii trebuie să învețe împreună, iar diferențele care pot exista între ei să nu aibă nici o importanță. În cadrul şcolii incluzive, variatele necesități ale elevilor trebuie recunoscute şi trebuie căutată o soluție pentru fiecare dintre ele ținând cont de stilurile şi de ritmurile diferite de învățare. (conform Declarației de la Salamanca). În privința sistemului de învățământ din România există în prezent numeroase polemici și controverse. Ideea de ansamblu este cea de îmbunătățire a serviciilor si de modernizare a acestora în scopul facilitării accesului tuturor tipurilor și claselor de indivizi la educație și formare.
          Toate aceste tehnici si strategii prin care se doreste implementarea unei structuri solide a învățământului și a unei metode de abordare a educației bazate pe nevoile si capacitatile reale ale elevului, nu trebuie să se adreseze doar școlilor de masă obișnuite și implicit elevilor acesteia, ci și copiilor care prezintă deficiențe sau dificultăți de orice natură. Apare astfel, destul de recent, noțiunea de cerințe educative speciale din încercarea de a înlocui inadaptarea școlară și dificultățile de natură educațională, respectând noile viziuni asupra dreptului la educație. “Noțiunea de cerințe educative speciale desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburări de învățare), precum și o intervenție specifică prin reabilitare/recuperare corespunzătoare .
          Copiii cu dizabilităţi fac parte din categoria copiilor cu cerinţe de educaţie speciale (CES). Gama cerinţelor speciale este mai vastă şi cuprinde, pe lângă categoria „dizabilităţi”, încă alte două categorii: „dificultăţi” şi „dezavantaje” (OECD, 2003: 14). Din punct de vedere statistic, „dizabilităţile” sunt reprezentate de 2–5% dintre populaţia şcolară, în timp ce celelalte categorii reprezintă între 10–20% din elevi (Vrăsmaş, 2010: 17).  În categoria „dificultăţi” sunt incluşi elevii cu probleme de învăţare, deficit de atenţie şi tulburări de comportament.  Categoria „dezavantaje” este legată de provenienţa copilului dintr-o familie defavorizată socio economic, sau dintr-o etnie minoritară.
          Dizabilitatea de învățare descrie o deficiență neurologică și un set de condiții care afectează capacitatea de a primi, procesa, reține, răspunde sau a produce informații. Elevii cu nevoi speciale de învățare sunt acei elevi identificați ca având o dizabilitate care îi împiedică să învețe în mod normal și care le afectează performanțele școlare, necesitând metode speciale și servicii conexe. Lipsa atenției, hiperactivitatea și impulsivitatea sunt principalele simptome care definesc sindromul deficitului de atenție cu hiperactivitate sau ADHD. După ultimele studii, între 6-9 % dintre şcolari, sunt diagnosticaţi cu ADHD. (sursa: Dr. Tiberiu Mircea, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din Romania).      
          În general, toți cei care lucrează în educație se confruntă, la un moment dat, cu probleme specifice hiperactivității, iar tot mai des cu simptomele specifice ADHD. În aceste cazuri, problema centrală a demersului educativ devine identificarea unor strategii didactice eficiente pentru elevi hiperactivi sau dezinteresați de activitățile școlare. Cauzele apariţiei ADHD sunt legate de o întrerupere în maturizarea cerebrală şi un dezechilibru al unor substanţe chimice din creier. Este important de subliniat că, fiind o tulburare neurobiologică, ea nu este generată de erori educative sau de factori de mediu, dar poate fi agravată de aceştia. Odată diagnosticată această tulburare trebuie şi tratată. Recomandările de management ale ADHD-ului variază de la țară la țară și de obicei implică o combinație între consiliere, schimbări ale stilului de viață și medicație.
       Atunci când elaborăm, selectăm sau implementăm strategii de succes destinate incluziunii școlare a elevilor cu ADHD, este vital să avem mai întâi o bună înțelegere asupra caracteristicilor copilului, inclusiv asupra disfuncțiilor sau condițiilor specifice care le afectează activitatea în sala de clasă. Un copil hiperactiv poate fi recunoscut după frecvenţa şi intensitatea cu care apar aceste probleme. El atrage atenţia prin trei aspecte importante, dificultăţi de atenţie şi concentrare, comportamente impulsive, hiperactivitate (agitaţie evidentă). Elevul cu ADHD se concentrează greu atât în cadrul unor activităţi impuse, trecând de la o sarcină la alta, dar şi în cadrul unor activităţi pe care şi le alege singur, renunţând uşor la ce şi-a dorit initial şi trecând la altă activitate. Copilul hiperactiv reacţionează la primul impuls. Nu ia în calcul consecinţele faptelor sale, acţionează fără să gândească. În conversaţie îi întrerupe des pe ceilalţi, nu aşteaptă să audă întrebarea, nu ascultă şi nu ia în calcul răspunsurile celorlalţi. Uneori pot deveni agresivi          
        Hiperactivitatea se observă mai ales în timpul orelor de curs, când trebuie să stea liniştit. El iese din bancă, se duce la colegi, îi deranjează. Copilul hiperactiv nu observă detaliile, de cele mai multe ori când alţii îi vorbesc dă impresia că nu ascultă, evită sau respinge activităţile sau temele care îi solicită mintal.
         Îngrijirea şi tratarea presupun o abordare multidisciplinară, articulată, coerentă şi mai ales consecventă în care sunt deopotrivă implicaţi părinţii, consilierul școlar, logopedul, educatorii, profesorii şi mai ales copilul însuşi. Strategiile de succes în instruirea şcolară a copiilor cu ADHD încep prin identificarea nevoilor acestui copil. Cadrul didactic determină cum, când şi de ce copilul este neatent, impulsiv şi hiperactiv. Practicile pedagogice şi se asociază cu instruirea şcolară, intervenţii comportamentale şi cu tehnici de adaptare a copilului la mediul şcolar şi al clasei. Toate aceste practici sunt detaliate într-un program educaţional individualizat pe care îl integrează cu activităţile educaţionale ale celorlalţi elevi din clasă. Obiectivele programului educațional pentru copiii cu ADHD sunt următoarele:
• identificarea motivelor pentru care elevul nu este atent, ce îl distrage, ce îi facilitează menținerea atenției, când , cum , și de ce devine impulsiv și hiperactiv, etc.
• selectarea unor practici educaționale asociate cu strategii comportamentale, cu elemente specifice de management al clasei.
• combinarea metodelor de instruire şcolară cu programul educaţional personalizat al copilului.
        Dacă copilul are certificat de orientare școlară are un profesor itinerant repartizat care va realiza împreună cu profesorul consilier şcolar şi cu ceilalți profesori de la clasă PSI (plan de servicii personalizat). Cadrul didactic utilizează aceste practici, elaborează și implementează  un program educațional  individualizat și integrează acest program în activitățile cotidiene destinate tuturor elevilor din sala de clasă, punând accent pe caracterul incluziv. Elevii diagnosticați cu ADHD au un grad foarte scăzut de implicare în activitățile școlare, capacitate scăzută de efort, nu respectă regulile clasei sau ale școlii, manifestă un grad foarte mare de indiferență față de activitățile didactice, sunt agitați și renunță ușor la sarcinile în care se implică. În elaborarea unui plan eficient de management pentru clasele în care sunt copii cu ADHD, sunt integrate următoarele elemente: învățare /elemente de curriculum, intervențiile comportamentale ,acomodarea în clasă.
       Acomodarea în sala de clasă este foarte importantă pentru elevii hiperactivi sau cu ADHD. Elevul cu ADHD este așezat într-un loc apropiat de cadrul didactic sau de elevii care au un comportament model. Elevii hiperactivi nu trebuie lăsați aproape de  surse de distragere a atenției (mai ales când ferestrele sunt poziționate spre un trafic intens).Băncile nu trebuie așezate în structuri circulare. Pauzele scurte, care pot fi luate pentru a fi ascultată o melodie de către copil, pot sa fie un important instrument de combatere a plictiselii sau a oboselii.
        Foarte important este ca profesorul să aibă capacitatea de a construi relații pozitive cu elevii, un climat prietenos, desfășurând activități interesante, lecțiile sa fie bine planificate, să fie implicată  imaginația copilului pentru a se evita plictiseala. Cerințele și sarcinile de lucru să fie clar exprimate, pentru a se evita agitația.Sarcinile au o limită clară de timp cu obiective bine stabilite. Sancțiunile și premiile acordate sunt clar prezentate înaintea începerii activității și sunt reamintite frecvent. Este foarte important ca profesorul să-și păstreze calmul față de elev, pentru că enervarea sau agitarea cadrului didactic sporește hiperactivitatea copilului și accentuează simptomele și efectele ADHD.Se pot folosi fișe de evaluare prin care se evaluează constant comportamentul copilului. Se va stimula un feed back pozitiv pe baza progreselor înregistrate. Cadrul didactic va evalua punctele tari ale elevului hiperactiv și vor fi identificate comportamentele dezirabile ale elevilor
Elevi-Idei de activități
- așezarea optimă a copilului în clasă;
- să stea în prima bancă, cu un coleg cooperant și empatic, care îl ajută la nevoie;
- să nu fie agitaţie în jurul lui, ca să nu-i distragă atenţia, în jurul lui să fie elevi liniștiți;
- materialele didactice care îl ajută la învăţare să fie la îndemâna lui;
- tabla este recomandat să fie albă ;
- jocuri de integrare în colectiv și de cunoaștere mai bine a acestuia ;
- tehnici dramatice pentru dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare  ;
- vizionarea unor filmulețe educative, a unor povești terapeutice, în funcție de cazul de dizabilitate;
- conținuturile activităților adaptate în funcție de dizabilitate (PIP sau Plan de remediere, după caz);
- activităţile să fie scurte şi să se pregătească mai multe variante pentru fiecare lecţie;
- formularea instrucţiunilor într-un mod accesibil;
- alocarea de timp suficient pentru sarcinile de învățare;
- organizarea unor momente frecvente de consolidare și exersare;
- formarea de rutine prin activităţi similare.
- reducerea temelor pentru acasă
- pauze suplimentare
- jocuri în clasă
- acordarea unui rol de lider într- un joc educativ în clasă
- timp suplimentar acordat pentru finalizarea unei teme
Strategii de învățare
- învățarea individualizată sau individualizarea unor secvențe de învățare;
- tratarea diferențiată;
-metode activ-participative şi practice (jocul de rol, jocul didactic, Explozia stelară, Ciorchinele, Turul galeriei etc. - adaptate);
- învățarea prin cooperare: în perechi, în echipă;
- valorizarea activității în fiecare oră;
- ancorarea de interesele copilului, hobby-urile lui, activităţile extraşcolare, pentru motivare.
Resurse
- folosirea de material didactic adecvat și ușor de manipulat (socotitori, alfabetar magnetic, carioci, jetoane etc.);
- mijloace de predare/învățare multisenzoriale și distractive, cu material concret-intuitiv;
- mijloace IT (calculator, videoproiector, tabletă, CD-uri etc.);
- cărți/reviste cu imagini;
- fișe cu scheme de fixare;
- resurse educaționale deschise;
- planșe tematice afișate permanent în clasă etc.
Evaluare
- observarea sistematică a comportamentului;
- evaluări orale și scrise diferențiate și cu sprijin (indicații);
- autoevaluarea, dacă e cazul;
- aprecieri verbale;
- fișe de observare a comportamentului, a progresului