ȘCOLARII – ELEMENT CHEIE ÎN PROCESUL
INTRUCTIV - EDUCATIV

COORDONATORI:
PROF. ÎNV. COJOCARIU MARIA MGDALENA
PROF. ÎNV. POSTOLICĂ STELUȚA
PROF. ÎNV. ATOMEI RAMONA GABRIELA

Școala Gimnazială nr. 2
PIATRA NEAMȚ
Ediția nr. 1 2019
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2
SIMPOZIONUL JUDEȚEAN
Creangă - În lumea poveștilor / Tradiții și obiceiuri străvechi
EDIȚIA a-II-a
Piatra Neamț
Februarie 2019

ȘCOLARII – ELEMENT CHEIE ÎN PROCESUL
INTRUCTIV - EDUCATIV
Comunicari. Proiecte. Programe.

COORDONATORI:
PROF. ÎNV. COJOCARIU MARIA MGDALENA
PROF. ÎNV. POSTOLICĂ STELUȚA
PROF. ÎNV. ATOMEI RAMONA GABRIELA

Școala Gimnazială nr. 2
PIATRA NEAMȚ
2019

Concursul Județean Creangă – În lumea tradițiilor /
Tradiții și obiceiuri străvechi: comunicări, programe, proiecte cuprinde o selecţie a comunicărilor şi referatelor metodice prezentate la cea de-a II-a ediţie a
Simpozionului Județean „Şcolarul ”, organizat la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamţ

Coperta: prof. Maria Magdalena COJOCARIU – Școala Gimnazială nr.2 Neamţ.
Machetare-tehnoredactare: profesor Steluța Postolică - Școala Gimnazială nr.2 Neamţ

Echipa Simpozionului:
Coordonatori:
Prof. inv. Maria Magdalena Cojocariu
Prof. inv. Steluța Postolică

Școala Gimnazială nr.2 Neamţ
Piatra Neamț, strada Mărăței, nr. 6
Tel/ Fax: 0233226894
Email: scoala_2_pn@yahoo.com

Notă: Responsabilitatea pentru originalitatea, conţinutul ştiinţific şi forma de prezentare a lucrărilor din acest volum aparţine, în exclusivitate, autorilor materialelor

CUPRINS

Profesorul de învăţământ preşcolar şi primar factor activ al creşterii eficacităţii şcolare şi factor de influenţă asupra calităţii vieţii şcolare 4
Interactivitate și comunicare didactică ghidată și adaptată mediului școlar 9
Aplanarea situațiilor conflictuale în ciclul primar 12
Rolul serbărilor școlare în dezvoltarea personalității elevului 14
Cei șapte ani de acasă - oglinda educației copiilor 16
Elevul - partener în realizarea obiectivelor educaționale 19
Managementul clasei elevi 22
Principiul conducerii clasei de elevi 24
Educaţia centrată pe copil 28
Motivația școlara 30
Specificul creativității școlarului din învățământul primar 33
Școlarii – element cheie în procesul instructiv – educativ 37
Şcoală și familie – factori decizivi în evoluția armonioasă a copilului 41
Rolul comunicării în procesul de învățământ 45
Şcoala și slujitorii – factori care aduc ”Planet de vis” mai aprope de copii 49
Şcolarii - element cheie în procesul instructiv- educativ 52
Educația prin rolul familiei și al școlii 54
Relațiile profesor – elevi, ca factor de stimulare a învățării 58
Managementul clasei de elevi 62
Școlarii – element cheie în procesul instructiv – educativ 66
Principiile didactice în educaţia plastică 71
Școlarii – element cheie în procesul instructiv – educativ 75
Educația timpurie – element primordial în terapia preșcolarilor cu deficiență mintală 77
Rolul elevului in procesul instructiv-educativ 82
Școlarii – element cheie ȋn procesul instructiv–educativ 85
Rolul evelului în procesul instructiv – educativ 89
Elevul actorul principal în procesul instructiv – educativ  91
Dragostea, devotamentul și măiestria unui  dascăl – premisele unor elevi de succes 93
Autoeducația școlarului mic 95
Comunicarea – cheia succesului școlar 99
Școlarul nostru – partener, beneficiar, oglindă a carierei de dascăl 101
Stima de sine a școlarului și educația 105
Managementul clasei și rolul acestuia în creșterea eficienței procesului didactic 106
Preșcolarii – element cheie în procesul instructiv – educativ 109
Bucuria de a învăța 114
Predarea integrată eficientă în ciclul primar 116

Profesorul de învăţământ preşcolar şi primar factor activ al creşterii eficacităţii şcolare şi factor de influenţă asupra calităţii vieţii şcolare

Prof. Înv. Primar Maria Magdalena Cojocariu
Șc. Gimnazială Nr. 2 Piatra Neamț Jud. Neamț

Meseria de învăţător/educator urmăreşte obiective deosebite: pregătirea copiilor din punct de vedere școlar dar şi pregătirea lor pentru viaţă. Schimbările continue care apar în mediul social, particularităţile curriculumului, diferenţele individuale între copii, fac ca această muncă să fie una provocatoare şi solicitantă în acelaşi timp.
A face managementul clasei înseamnă a utiliza un set de instrumente de gestionare a relaţiilor dintre invățători/educatori şi elevi pe de o parte, şi dintre elevi pe de altă parte. Acest set de instrumente este oferit învăţătorilor/educatorilor pentru a le facilita munca şi pentru a-i ajuta să construiască un mediu de muncă sănătos.
Utilizarea acestor instrumente la clasă urmăreşte două scopuri egale ca importanţă:
- Un prim scop este de a asigura reducerea stresului pe care îl presupune munca în şcoală, prin gestionarea eficientă a problemelor de disciplină şi a relaţiei cu elevii.
- Un al doilea scop este de a proteja sănătatea emoţională a copiilor şi a le asigura dezvoltarea armonioasă. Acest aspect este deosebit de important deoarece problemele emoţionale determină problemele de comportament; cele mai multe dintre comportamentele violente şi situaţiile de indisciplină cu care ne confruntăm în mediul şcolar se datorează acestor probleme emoţionale.
Elevii învaţă cum să se comporte (în clasă dar nu numai) prin felul în care învăţătorul/educatorul gestionează modul de a se comporta zi de zi al elevilor şi situaţiile problematice. Ceea ce face sau nu face învăţătorul/educatorul transmite elevilor un mesaj de învăţare (un comportament problematic care trece neobservat îi poate învăţa că există posibilitatea de a încălca regulile fără a-şi asuma vreo consecinţă, dacă învăţătorul/educatorul ridică tonul pentru a fi ascultat, elevii învaţă că aceasta este modalitatea prin care cineva se poate face remarcat sau poate rezolva o problemă; la clasele în care învăţătorul foloseşte un ton ridicat elevii folosesc acelaşi ton ridicat între ei şi în clasă este un nivel mai ridicat de zgomot). Mesajele implicite (nonverbale sau paraverbale) pe care le transmite adultul au de multe ori un impact mai mare decât cele declarate: copilul învaţă mai mult din ceea ce face învățătorul decât din ceea ce spune acesta.

Ce înseamnă o clasă disciplinată? Cum ne putem asigura că dezvoltăm şi menţinem o clasă disciplinată.
O clasă disciplinată se caracterizează prin:
- Mediu pozitiv de învăţare, bazat pe reguli clare, înţelese şi acceptate de elevi şi profesori despre ce trebuie să fie făcut şi să nu fie făcut. Un mediu pozitiv de învăţare, bazat pe relaţia de încredere dintre profesor şi elevi, oferă contextul favorabil pentru ca metodele de management al comportamentelor elevilor să funcţioneze. Este important ca elevii să se simtă în siguranţă şi respectaţi pentru ca metodele profesorului să aibă impact;
- Consecvenţă în aplicarea regulilor din partea profesorilor şi elevilor - un mediu pozitiv şi securizant de învăţare este asigurat prin consistenţă şi consecvenţă în activităţile de zi cu zi şi în mesajele transmise;
- Tratarea oricărui comportament problematic ca o oportunitate de învăţare - când avem ca obiectiv să dezvoltăm simţul răspunderii şi abilităţi de viaţă independentă la copii, folosim metodele de disciplinare ca instrumente de învăţare şi nu ca instrumente de depistare şi sancţionare a greşelilor.
O clasă disciplinată nu înseamnă o clasă în care nu apar comportamente problematice. Dacă ne-am propune un astfel de obiectiv acesta ar fi nerealist şi nesănătos, în sensul în care pentru atingerea lui s-ar realiza acţiuni care să aibă impact negativ asupra sănătăţii emoţionale şi sociale a copiilor.
Deşi educaţia este una dintre cele mai complexe activităţi, datorită elementelor subiective şi obiective antrenate, datorită specificului ca proces şi ca fenomen, conducerea ei este mai mult decât utilă, de la stabilirea finalităţilor, până la analiza şi optimizarea realizării lor - condiţia de bază a realizării formării-dezvoltării personalităţii.
Cadrul didactic este cel care reunește toate resursele materiale și umane și le configurează într-o manieră proprie la nivelul clasei pe care o conduce. Cu alte cuvinte este managerul clasei de elevi. Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul învățăorului este proeminent, iar exercitarea concretă a acestui rol depinde de personalitatea lui și de situațiile educative cu care se confruntă și pe care le are de rezolvat. 
Învățătorul conduce și decide, organizează, influențează, consiliază și controlează, apreciază și îndrumă, este model de conduită civică și morală, este un adevărat profesionist. El își exercită atributele și calitățile asupra grupului și asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obținerea succesului școlar și formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relațiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalității elevilor și pentru a îmbunătăți relațiile interpersonale.

Influența educativă exercitată de manager asupra clasei de elevi este determinată de modul în care acesta își îndeplinește rolurile manageriale.
În procesul de formare, cadrul didactic este figura centrală pentru elevi. Această poziție nu se primeşte de undeva, ci se câştigă. Conducerea unui colectiv de elevi este inseparabil legată de organizare și are ca moment hotărâtor decizia. Învățătorul/educatorul poate lua decizii cu privire la tot ceea ce se întâmplă în procesul instructiv-educativ, îsi exercită puterea asupra principalelor fenomene ce au loc în grup, supraveghează și îndrumă întreaga activitate a clasei/grupei. Întreaga activitate a clasei/grupei de elevi este organizată de învățător/educator, cu consultarea membrilor grupului şi cu delegarea responsabilităților în rândul elevilor. Participarea la organizarea muncii a elevilor clasei conduce la o atitudine pozitivă a acestora față de obiectivele urmărite şi îi motivează pentru îndeplinirea lor.
Un alt rol extrem de important este comunicarea. Comunicarea este esențială. Ea trebuie înțeleasă ca proces ce se desfăşoară de la învățător la elev, de la elev la învățător şi între elevi. Aceste relații ar trebui să fie deschise, sincere, nestresante, pentru ca mesajul să fie bine perceput şi liber acceptat. Calitatea comunicării influențează climatul din interiorul grupului, care, la rândul lui, influențează procesul învățării. Climatul afectiv al clasei este rodul nu numai al comportamentului învățătorului, ci și al conlucrării lui cu elevii și se realizează cu contribuția ambelor părți. Învățătorul trebuie să sesizeze și sã încurajeze orice încercare, oricât de timidă, a elevilor de a se apropia de el.
Elevului îi este frică să nu gresească și mai ales sã nu fie înțeles greșit, dar el dorește din toate puterile sã-și deschidă sufletul în fața învățătorului. Tonul afectiv pe care învățătorul îl imprimă relațiilor sale cu elevii și pe care îl induce în relațiile dintre elevi generează climatul afectiv, favorabil sau nefavorabil bunei desfășurări a activității. Învățătorul poate interveni conștient în crearea unei stări afective pozitive la nivelul clasei ajutându-i pe elevi să-și dozeze rațional efortul de învățare prin modul de predare, prin cerințe și prin îndrumarea studiului individual. Solicitarea prea mare, neraționalã sau neînțeleasã de elevi are efecte negative în comportamentul acestora, manifestate prin chin, minciună, fraudă, anxietate, pasivitate, plictiseală, sustragere de la îndatoririle școlare. Prin tonusul pe care îl imprimă grupului, profesorul favorizează efortul elevilor și rezultatele lor sau dimpotrivă, le face munca mai grea, chiar apăsătoare.
În ceea ce privește motivarea aceasta este un alt rol al învățătorului ca manager al clasei, un rol esențial al învățătorului în societatea de astăzi. Motivarea elevilor pentru învățare ar trebui să fie o dorință care vine din interiorul fiecăruia și nu doar o obligație. Învățătorul trebuie să știe să-și motiveze elevii prin forme de întăriri pozitive sau negative.
În sistemul de învățământ, rolurile cadrului didactic se exercită direct asupra elevilor. Între cei doi actori nu se interpune altceva. De asemenea, învățătorul/educatorul trebuie să fie conştient că în educație rezultatele nu se pot recondiționa şi că influența lui asupra elevilor este hotărâtoare. În sistemul social de educație și învățământ cadrele didactice trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să stabilească relații de cooperare cu părinții acestora. “Rolul de educator” nu se limitează doar la catedră și în clasă, ci prin fiecare contact relațional cu elevii și părinții acestora.  Activitatea cadrelor didactice se desfașoară în fața unor individualități în formare, munca având rolul de creștere și dezvoltare, conducere și direcționare. Dacă la clasele mici educatorul este privit ca un model, ca singurul adult în grupul de elevi, la clasele mari pot interveni situații de criză (indisciplină, violența, nonimplicare). Aceste situații pot genera conflicte, de aici intervine rolul unui bun manager de clasă ce trebuie să rezolve problemele imediat, găsind soluții. 

Bibliografie:
Crişan. Alexandru - coordonator, Cinci exerciţii de politică educaţională în România, ED. Vanemonde, Bucureşti, 2008
Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
Iosifescu Şerban, Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ,Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
Verboncu Ion,, Management general, Editura Economică, Bucureşti, 2000 învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001

Interactivitate și comunicare didactică ghidată și adaptată mediului școlar

Prof. Inv. Primar Maria Magdalena Cojocariu
Șc. Gimnazială Nr. 2 Piatra Neamț Jud. Neamț

Mediul educaţional, ca principal teren de formare a tinerei generaţii este supus tuturor influienţelor modernizatoare ale secolului XXI, iar cadrul didactic reprezentând principalul agent de influienţă în modelarea personalităţii elevului este nevoit să manifeste flexibilitate în abordarea schimbărilor impuse de influienţele menţionate. În contetul stabilirii relaţiilor umane la nivel socio-profesional comunicarea reprezintă modalitatea dominantă.
Comunicarea este o modalitate extrem de importantă de relaţionare interumană care, dacă nu este realizată în mod eficient poate denatura relaţiile interindividuale sau intergrupale stabilite între indivizi.
Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoanele aflate într-o situaţie socială dată.
În varietate de comunicare, comunicarea didactică ocupă un loc aparte. Particularitatea acesteia se referă la faptul că acest tip de comunicare poate fi ghidat într-un mod pozitiv şi eficient de către cadrul didactic. Latura de eficientizare şi orientare pozitivă se referă la fluidizarea comunicării prin eliminarea barierelor instalate, respectiv la emiterea de informaţii valoroase din punct de vedere ştiinţific.
Comunicarea interactivă, în accepția psihologiei sociale (A. Tucicov-Bogdan, 1998) se referă la o relație specială a partenerilor comunicării prin viu grai (comunicare verbală) în care aceștia își exprimă opiniile, acceptă, resping sau aduc completări la opiniile și judecățile celorlalți în problemele lor de viață, în care sunt nemijlocit implicați.
Sub aspect psihologic, comunicarea inetractivă este mult mai angajantă decât alte forme de comunicare și, de regulă, este focalizată pe satisfacerea unor interese ale interlocutorilor, având o puternică motivație cognitivă și afectivă.
Astfel, alături de exuberanța și dorința de a comunica domină vorbirea neîngrijită sub aspect lingvistic, cu expresii de argou, formule șocante, stereotipii verbale, formule aluzive, cu tendințe spre ironie socială. Adesea, sărăcia și nuanțarea simbolurilor verbale, frazele mai puțin coerente, cu întreruperi și preluări, uneori paralelisme și suprapuneri, din care mai greu se poate decela ideea principală, sunt relevante pentru tendința de exprimare a tinerilor.
Comunicarea didactica ghidată are rolul de a dirija și orienta atat profesorul cât și elevul, prin căi metodice de conducere planificată şi sistematică pe baza programei.
Adaptarea la mediul școlar se realizează prin interactivitate nu numai cu elevul ci și cu parinții acestora. Comunicarea didactica ghidată, bazată pe interactivitate și adaptată mediului școlar va duce în esență la realizarea unei comunicări eficiente indispensabilă de altfel în procesul complex de predare- învăţare.
Cu toate acestea, se poate sesiza un context implicit (T. Slama-Cazacu, 1954, 1959, 1968, 1973, 1995) comun informațiilor, ceea ce denotă existența unei experiențe de grup a tinerilor care imprimă caracteristici comune vorbirii lor.
Un rol extrem de important este comunicarea. Comunicarea este esențială. Ea trebuie înțeleasă ca proces ce se desfăşoară de la profesor la elev, de la elev la profesor şi între elevi. Interactivitatea dintre elev și profesor trebuie înțeleasă ca o relație ce ar trebui să fie deschisă, sinceră, nestresantă, pentru ca mesajul să fie bine perceput şi liber acceptat.
Calitatea comunicării influențează climatul din interiorul grupului, care, la rândul lui, influențează procesul învățării. Climatul afectiv al clasei este rodul nu numai al comportamentului profesorului, ci și al conlucrării lui cu elevii și se realizează cu contribuția ambelor părți. 
Profesorul trebuie să sesizeze și să ghideze orice încercare, oricât de timidă, a elevilor de a se apropia de el. Elevului îi este frică să nu gresească și mai ales să nu fie înțeles greșit, dar el dorește din toate puterile să-și deschidă sufletul în fața profesorului. Astfel profesorul adaptează comunicarea didactică la mediul școlar prin alegerea tonului afectiv pe care îl imprimă relațiilor sale cu elevii și pe care îl induce în relațiile dintre elevi. Acest ton va genera climatul afectiv, favorabil sau nefavorabil bunei desfășurări a activității.
Profesorul poate interveni conștient în crearea unei stări afective pozitive la nivelul clasei ajutându-i pe elevi să-și dozeze rațional efortul de învățare prin modul de predare, prin cerințe și prin îndrumarea studiului individual. Solicitarea prea mare, nerațională sau neînțeleasă de elevi are efecte negative în comportamentul acestora, manifestate prin chin, minciună, fraudă, anxietate, pasivitate, plictiseală, sustragere de la îndatoririle școlare. Prin tonusul pe care îl imprimă grupului, profesorul favorizează efortul elevilor și rezultatele lor sau dimpotrivă, le face munca mai grea, chiar apăsătoare.

Bibliografie:
1. Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
2. Iosifescu Şerban, Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ,Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
3. Verboncu Ion,, Management general, Editura Economică, Bucureşti, 2000 învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
4. Abric, J.-C. – Psihologia comunicării – teorii şi metode , Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
5. Miuţ, P., -Psihologie Generală, vol.I, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000;

Aplanarea situațiilor conflictuale în ciclul primar

Profesor pentru învățământul primar Chindea Mihaela
Școala Gimnazială „Axente Sever”, localitatea Aiud, județul Alba

„Nu vei răzbate pânʼ la inimi, dacă din inimă pornirea nu-ți vine”. (Goethe)

Copiii trebuie să-și poată exersa dreptul de a-și exprima liber opiniile, în funcție de capacitatea lor în plină evoluție, să-și poată dezvolta respectul de sine, să dobândească cunoștințele și priceperile, cum ar fi cele de a rezolva conflictele, de a lua decizii și de a comunica, pentru a face față provocărilor vieții. În orice clasă de elevi pot apărea conflicte ce constau în stări tensionale ce se pot instala la niveluri diferite: elev-elev, învățător-elevi, clasa de elevi-alte colective de elevi, elevi-părinți.
Cauzele generării conflictelor sunt variate. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de: lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă care creează bariere și uneori chiar blocaje, insuficienta cunoaștere a elevilor, lipsa de atenție în raport cu dorințele și așteptările, lipsa de obiectivitate a dascălului în raport cu conduita elevului, recurgerea la argumentul autorității în rezolvarea unor probleme, pasivitatea sau indiferența, amânarea rezolvării problemelor, nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecințelor încălcării acestora, neexersarea înțelegerii sancțiunilor și recompenselor, slaba comunicare cu părinții etc.
În planul idealului educațional, tranziția de la formularea „educație pentru toți” la „educație pentru fiecare” are implicații majore la nivelul instituțiilor școlare. Este vorba de centrarea pe posibilitățile de devenire ale fiecărei individualități, pentru a ști nu numai „ce pregătire pentru viață trebuie să dea” ci mai ales, ce se poate face din fiecare om, ce puteri creatoare și civilizatorii va dezvolta în cursul vieții. Numai pe această bază se poate proiecta întreg procesul de învățământ pentru a diminua sursele de frustrare și eșec, pentru a stimula prin succes și copilul care se afirmă tardiv, care provine dintr-un mediu educativ indiferent față de realizările lui, pentru a acorda o mai mare atenție nevoilor, trebuințelor și obiectivelor afective.
În activitatea noastră didactică, am întâlnit nenumărate cazuri de copii normal dezvoltați, dar care, din diferite motive, prezentau un comportament dificil. Având în vedere eterogenitatea colectivelor de elevi, întâlnim aproape în fiecare clasă câte un elev cu un astfel de comportament. Un astfel de caz l-a constituit elevul S.P.R. din clasa a II-a. Ce am făcut pentru a corecta și ameliora conduita acestui elev? În primul rând am realizat anamneza individului, căutând anumite cauze care au determinat un astfel de comportament sau motivațiile de natură afectiv-relațională care au stat la baza manifestărilor nepotrivite și a reacțiilor de adaptare. Toate indiciile, motivațiile sau rațiunile analizate s-au cristalizat aflând că acest copil trăia într-o familie în care aveau loc certuri, divergențe sau conflicte frecvente, el fiind mereu marginalizat, neacordându-i-se atenție și nu îi erau niciodată apreciate eforturile de a realiza ceva bun, frumos, constructiv.
În aceste circumstanțe, reacția era agresarea minoră a colegilor, verbală și fizică, fără motive reale sau esențiale și fără să conștientizeze consecințele acțiunilor lui. Ca o măsură inițială, dar fără a mă adresa direct lui, ci întregii clase de elevi, am realizat un semn al exclamării mare, roșu, vizibil, din polistiren, pe care am scris: „SUNT UN BUN COLEG”. Fără a le induce nuanța de provocare, am analizat frontal semnificația acestui mesaj, „întâmplător” revenindu-i lui sarcina de a finaliza prin extragerea caracteristicilor specifice unui elev care poate afirma că face parte din această categorie. Elevul a manifestat interes față de această problematică, dându-și seama de propriile manifestări și simțindu-se ușor jenat raportându-se la conduitele celorlalți colegi.
Am luat apoi legătura cu familia elevului și am încercat în decursul mai multor întâlniri, să le canalizez acțiunile spre a-i da importanță copilului, spre a-l implica în mici sarcini în gospodărie și a-i recunoaște rolul în familie, bineînțeles apreciindu-i munca efectuată, efortul și dacă este posibil, chiar să-l recompenseze, uneori cu mici gesturi de tandrețe sau verbal. Simultan, am apelat și la sprijinul consilierului școlar, iar terapiile specifice au dat roade.
Învățătorul, consilierul școlar, familia – o triadă funcțională care printr-un efort comun, cu tact și dăruire poate muta munții din loc, nu numai schimbă în bine conduita, convingerile sau atitudinea unui copil de vârstă școlară mică, cu atât mai mult cu cât, prin implementarea unui plan strategic comun cu finalități convergente poate înregistra progrese uluitoare și rezultate foarte bune.
Nu există practic rețete, nici răspunsuri stereotipe față de situațiile conflictuale sau de criză, există numai reacții adecvate. În plan deontologic, aceste reacții adecvate și comportamente dezirabile sunt rodul unei cunoașteri temeinice a meseriei de dascăl și a unui comportament profesional, care trebuie să țină seama de legi (uneori chiar nescrise, dar simțite vocațional), de practicile sociale. De aici importanța unei munci de echipă, cu asumarea autentică de roluri și a reflectării în fața situațiilor dificile. Este extrem de important să ajutăm copilul la timp, pentru a putea reduce și apoi elimina aceste dificultăți. Procesul de aplanare firească a conflictului în cazul elevului nostru încă se derulează, până la momentul actual s-au înregistrat schimbări radicale în ceea ce privește relaționarea în grup, modul de manifestare sau reacție, reușindu-se eliminarea totală a expresiilor verbale vulgare sau violente și reducerea într-o mare măsură a gesturilor violente sau agresive.
Un sfat pentru un bun educator-manager: „Pe toți să-i tratezi ca oameni, luminându-i cu lumina ochilor, încălzindu-i cu căldura inimilor noastre, după cum soarele cu noi toți – fără să ne diferențieze în vreun fel”.

Bibliografie:
1. Emil Stan, Managementul clasei, Ed. Aramis, București, 2003
2. Emil Stan, Profesorul între autoritate și putere, Ed. Teora, București, 1999
3. Elena Zoița, Managementul educațional, Ed. Polirom, Iași, 2000
4. Romița Iucu, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iași, 2000
5. Emil Păun, Școala, o abordare sociopedagogică, Ed. Polirom, Iași, 1999

Rolul serbărilor școlare în dezvoltarea personalității elevului

                                                        Prof. înv. primar  Filimon Mariana
                                                 Șc. Gimnazială „Ax. Sever” Aiud, Alba

Dezvoltarea socio – afectivă a școlarilor cuprinde o serie de obiective educaționale fundamentale ce nu se limitează la o singură disciplină, ci pot fi realizate prin întreaga activitate din școală.
Datorită diferențelor individuale, fie ele cele constituționale, fie de mediu social și de educație, în acest sens stabilirea unui model strict conturat pentru nivelul de maturitate socio – afectivă a copilului școlar nu e posibilă. Se poate observa că acesta resimte trei necesități psihologice fundamentale a căror satisfacere permite dezvoltarea psihică normală, echilibrată și îi facilitează procesul de maturizare emoțională.
Este vorba de:
a. – nevoia de securitate afectivă (de a iubi și a se simți iubit);
b. – nevoia de a se simți util și de a avea conștiința propriei valori;
c. – nevoia de a înțelege și de a intui, incipient sensul propriei existențe, cât și sensul mediului în care trăiește.
Activitățile artistice contribuie la acumularea cunoștințelor și la lărgirea orizontului de cunoaștere a copiilor , îmbogățesc și nuanțează viața lor afectivă, le oferă prilej de a trăi emoții variate ce se vor acumula în limbajul de reprezentări și emoții. De asemenea, munca în echipă contribuie la dezvoltarea simțului de răspundere al fiecărui copil și al întregului colectiv prin dorințe comune de a obține rezultate bune, favorizează stabilirea unei discipline conștiente pe parcursul repetițiilor și în cadrul desfășurării lor.
Contactul cu un public prezent în număr mare sau mai mic la serbările din grădiniță, trezește în copii energia latentă, exigentă dorința fiecăruia de a învinge greutățile ivite, de a-și stăpâni timiditatea, le cultivă spiritul de inițiativă, de independență în acțiune, iar pregătirea din timpul repetițiilor contribuie la stimularea interesului pentru muncă și a disciplinei muncii îndeplinite cu conștinciozitate.
Manifestările artistice reprezintă un prilej de evaluare a activităților ce le-au pregătit. Prin poeziile recitate, rolurile interpretate, copiii dau dovadă că sunt obișnuiți să vorbească corect, nuanțat, expresiv, folosind o mimică și un ton cât mai adecvat, prin mișcările prezentate se va vedea stadiul coordonarii cu ritmul muzicii, prin cântece se constată armonizarea cu ceilalți, prin scenetele prezentate se vor vedea cunoștințele și starea empatică.
Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacții, creează bună dispoziție, favorizează dezvoltarea copiilor, din punct de vedere fizic, emoțional  și psihic.  
Importanța lor educativă rezidă în conținutul artistic prezentat precum și în atmosfera sărbătorească ce se instalează cu acest prilej. De asemenea nu trebuie uitat caracterul colectiv al acestui gen de activități care conduce la sudarea colectivului de copii, îi învață să trăiască în grup, să se încadreze într-o disciplină fermă. Prin organizarea serbărilor dezvoltăm la copii dragostea pentru artă, pentru frumos.

Cei șapte ani de acasă - oglinda educației copiilor

                                                                    Prof. înv. primar  Maier Ana-Maria
                                                       Șc. Gimazială „ Ax. Sever” Aiud, jud. Alba

  Cei 7 ani de acasă reprezintă o oglindă a educației pe care părinții o oferă copiilor în prima parte a copilariei. Specialiștii susțin că regulile de comportament și educație oferite în primii 7 ani de viață ai copilului sunt definitorii pentru formarea lui ca adult. Educația unui copil nu constă numai în a-l învăța să scrie, citească și a deveni un bun exemplu la scoală. Educația se reflectă în toate domeniile de dezvoltare: socială, psihologică, intelectual-cognitiv. Cei 7 ani de acasă sunt adesea caracterizați prin cât de manierat este copilul în interacțiunile cu ceilalți.
         A-l învăţa bunele maniere este însă un proces de durată, care va prinde contur în fiecare zi, iar cele mai bune ocaziipentru a îndruma copilul în direcţia corectă sunt întâmplările curente din spaţiulfamilial. Masa alături de membrii familiei, mersul la cumpărături, vizitele la bunicisunt tot atâtea momente în care copilul este obişnuit cu bunele maniere. Între 5 şi 7 ani, copilul devine tot mai independent. El merge la grădiniţă, stă cu bona sau cu bunica şi, pentru că nu va mai fi tot timpul alături de părinţi, este necesar să îidezvoltaţi mai mult capacitatea de comunicare cu cei din jur – copii şi adulţi. Acum ar trebui să poată purta o conversaţie cu adulţii, să îşi argumenteze punctul de vedere în discuţiile cu copiii de aceeaşi vârstă, să intervină în discuţiile din familie, să vorbească la telefon.
Încurajaţi-l să se exprime, lăsaţi-l să termine ce are de spus şinu îi faceţi observaţii în public. Replicile de genul "taci din gură, că eşti mic şi nu ai dreptul să vorbeşti" sau prelegerile ţinute în public nu fac decât să umilească şi săinhibe copilul.
Interactiunea sociala din aceasta perioada de viata este esentiala pentru dezvoltarea normala din punct de vedere biologic, psihic si social. Fara socializare, disponibilitatea omului de a folosi si crea semne si simboluri ramâne nerealizata. Capacitatea omului de a învata este direct legata de capacitatea lui pentru limbaj. În calitatea sa de vehicul pentru cunostinte si atitudini, limbajul este factorul cheie în crearea societatii umane. El face posibila depasirea granitelor limitate ale biologicului pur, comunicarea ideilor, interactiunea simbolica de care depinde societatea umana. Acest punct de vedere este puternic sustinut de studii efectuate asupra copiilor lipsiti de contactul uman. Contactele umane si afectiunea au rol deosebit în învatarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un copil sa nu poata învata elementele rudimentare ale comportamentului uman. Familia este principalul agent al socializarii. Ea este intermediarul între societatea globala si copil, locul în care se modeleaza principalele componente ale personalitatii. Desi familiile realizeaza functii socializatoare comune, în realitate numeroase diferente în modul în care fiecare familie îsi socializeaza copiii. Aceste deosebiri sunt date de tipul de societate (traditionala sau moderna), de categoriile socio-profesionale ale parintilor, de rezidenta etc.
Familia este cea care ne ofera o pozitie în societate, determina atribuirea de statusuri precum rasa si etnia si influenteaza alte statusuri precum religia si clasa sociala. Calitatea educaţiei primite în familie – acei ,, şapte ani de acasă”- depinde îndeosebi de nivelul educaţiei al părinţilor şi al celorlalţi membri ai familiei ce vin în contact cu copilul, în special sub aspect moral, comportamental. Atunci când copilul aude că se înjură, va înjura şi el, dacă vede că se fură, va fura şi el, dacă vede că se minte, va minţi şi el; dacă cei din jur se poartă respectuos, tot aşa va face şi el. Până la trei ani copilul învaţă ,, ce este bine” şi ,,ce este rău”, dar aceasta o face în mare parte prin imitaţie (reproduce comportamente ale adultului). De foarte multe ori la această vârstă pot apărea manifestări de încăpăţânare şi protest, adultul prin tactul lui poate influenţa conduita copilului. Mai târziu, în perioada preşcolară (3-6 ani), evoluţia fiinţei umane, prin multiplicarea relaţiilor ei cu adulţii, necesită modelarea personalităţii. La această vârstă copilul este mai impulsiv, capabil de emoţii şi sentimente, deseori îşi manifestă dorinţa în contradicţie cu posibilităţile sale şi cu cerinţele adulţilor. Nu trebuie uitat că acum copiii îşi pot însuşi noţiunile de adevăr, dreptate, dragoste de neam, dragoste de aproape, credinţă, încrederea în sine, etc.
În familie învatam sa fim umani. În socializarea realizata la nivelul familiei, imitatia are un rol important, mai ales în primii ani de viata când este dominanta.
Iată deci cateva reguli esențiale în educația și creșterea copilului până la 7 ani
1. Invață-l să se poarte frumos; bunele maniere se predau cel mai bine prin puterea exemplului!
2. Stabilește și impune reguli și limite în comportamentul copilului!
3. Comunică cât mai mult cu el - comunicarea este secretul unei relații solide între părinți și copii; limitează timpul petrecut la televizor sau calculator și concentrează-te în educația lui pe arta conversației!
4. Invață-l să iubeasca lectura și cărțile - începe încă de când e bebeluș citindu-i povești, apoi, treptat, lasă-l pe el să le exploreze până când învață să citeasca și să se bucure singur de ele!
5. Lasă-l să se bucure de copilarie - nu încerca să faci din el un geniu înainte de vreme; permite-i copilului să socializeze, să se distreze și să se  relaxeze din plin
6. Nu abuza în niciun fel de copil - fizic, emoțional, verbal, evită educația cu "palma la fund" și concentrează-te pe disciplina pozitivaă!
7. Invață-l să își exprime emoții și sentimente; numai așa va reuși să rezolve conflicte pe cale pașnica și să-și controleze impulsurile sau să renunțe la agresivitate.
8. Invață-l să spună mereu adevărul! Si aceasta este o lecție pe care o învață cel mai bine de la tine! Copilul imitaă ceea ce vede și aude în jurul lui!
9. Petrece cât mai mult timp cu micuțul tău! Fii un parinte implicat și devotat, iar cei 7 ani de acasă vor oglindi efortul și calitatea timpului petrecut cu el!
10. Iubește-l necondiționat și arată-i zilnic asta! Iubește-l indiferent de note, de cum arată, de performanțele intelectuale, fizice sau de altă natură! Nu glumi pe seama lui, nu îi pune porecle și spune-i zilnic că îl iubești. Demonstrează-i acest lucru prin gesturi tandre - sărutări pe frunte, obrăjori, îmbrățișări .
Bibliografie:

1. Vrăsmaş Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţi părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
2. Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală Amaltea, 1998

Elevul - partener în realizarea obiectivelor educaționale

Tufã Nadia, Scoala Gimnazialã George Cãlinescu
Onesti jud. Bacau

1. Schimbare și inovație la nivel macro- sistem educațional
Omul este agent, dar și beneficiar al schimbãrii. Pentru a înțelege și a accepta schimbarea și pentru a profita de ea în sens pozitiv, este necesarã și oportunã educația pentru schimbare. Scopul: pregãtirea omului, la diferite vârste și niveluri de instruire și educație, de a percepe și a rãspunde provocãrii schimbãrilor prin comportamente concordante sau tendințele progresului, armoniei sociale, ameliorãrii condiției umane, în propriul interes. Ideea de schimbare la nivel macro presupune schimbarea viziunii actului educațional: accentul cade pe latura formativã a educației, de pe informativ, centrarea curriculumului se realizeazã pe competențe ca structuri operaționale și nu pe structurile cognitive, fărã a minimaliza rolul cogniției. Reforma, inovația induce ideea de reorganizare a conținuturilor, atfel încât sã se realizeze o diminuare a cantitãții în favoarea formãrii de priceperi și deprinderi, a capacitãților, punându-se bazele competențelor (la nivelul ciclului primar).
2. Schimbare și inovație la nivel micro- schimbãrile și cadrul didactic
Cadrul didactic care acceptã schimbarea ca o stare de evoluție fireascã, va înțelege cã elevul este un partener în realizarea obiectivelor pe care și le propune zilnic. Percepându-și elevul ca pe un partener, îl va trata cu respect, îi va solicita interesul, va încerca sã-l implice activ în propria sa formare.
3. Modalitãți practice ce implicã schimbare- metode interactive aplicate
Pentru concretizare, voi prezenta schița unei activitãți desfãșurate cu elevii clasei mele, în cadrul activitãții comisiei metodice a învãțãtorilor.
ARGUMENT privind modalitatea de abordare - din perspectiva teoriei inteligenţelor multiple- H. Gardner: Pentru valorizarea cât mai eficientă a potenţialului creator al fiecărui copil, trebuie ca fiecare cadru didactic să identifice acel set de abilităţi/ talente pe care Gardner le numeşte “inteligenţe”. Toţi indivizii posedă fiecare din cele opt tipuri de inteligenţe (verbală/ lingvistică, logico-matematică, vizuală/spaţială, ritmică/muzicală, corporală/kinestezică, interpersonală, intrapersonală, naturală) într-o anumită măsură. La nivel individual ele apar în combinaţii, fiecare individ fiind de fapt ,,o colecţie de inteligenţe”. Şi pentru că elevii au profiluri de inteligenţă diferite, şcoala trebuie să conceapă o educaţie care să maximalizeze potenţialul intelectual al fiecăruia.
Pentru a argumenta cele afirmate, voi exemplifica o serie de sarcini didactice care stimulează dezvoltarea inteligenţelor multiple ale fiecărui copil şi care permit valorizarea tuturor elevilor, inclusiv a elevului cu dificultăţi de exprimare, oferindu-le tuturor şansa de a avea satisfacţia propriei reuşite. Munca  în echipă -forma de activitate predominantă-  facilitează învăţarea prin cooperare, elevii cu profil de inteligenţă asemănător fiind stimulaţi să interacţioneze, să-şi exprime păreri proprii, să colaboreze cu colegii în realizarea acestor sarcini de învăţare şi să se simtă parte integrantă a unui cerc care îi pune în valoare aptitudinea/talentul.
Teoria inteligenţelor multiple permite aplicarea operaţională a Taxonomiei lui Bloom la activitatea de învăţare, iar din corelarea acestora am formulat sarcinile de lucru pentru realizarea  obiectivelor.
     Cadrul de predare- învăţare: cadrul ERR
I Evocare
Activităţi cognitive de evocare, stimularea interesului pentru lectură, provocarea elevilor pentru a gândi asupra temei abordate de text.
• Citire în lanţ cu ecou
• Citire selectivă
• Joc de identificare a unor cuvinte-cheie care să deschidă cufărul cu o comoară, pe baza unor coduri date. Se aleg două cuvinte care ar putea fi cheile veritabile-cerc de discuţii, iar prin brainstorming se stabileşte conţinutul comorii.

II. Realizarea sensului
  Elevii sunt împărţiţi în 6 grupe de câte 5, fiecare grupă primind o sarcină adecvată tipului de inteligenţă identificat la elevii care o reprezintă.
1. Grupa buburuzelor (inteligenţa lingvistică/ verbală): Gândiţi şi scrieţi câte un cuvânt care să înceapă cu fiecare din literele ce intră în alcătuirea cuvintelor cheie. Atenţie: cuvintele alese de voi trebuie să înceapă cu literă mare!
2. Grupa gărgăriţelor (inteligenţa logico-matematică): Număraţi alineatele, propoziţiile şi cuvintele din textul despre Sorina (din Abecedar- pagina). Stabiliţi care alineat are cele mai multe propoziţii, care propoziţie are cel mai mare număr de cuvinte şi care cuvânt are cel mai mare număr de silabe!
3. Grupa fluturaşilor (inteligenţa vizuală/spaţială): Compuneţi cuvintele la alfabetarul mare, apoi lipiţi piesele de puzzle pentru a obţine propoziţii cu acestea!
4. Grupa albinuţelor (inteligenţa ritmică/muzicală): Creaţi un cântecel, pe o melodie cunoscută de voi, utilizând şi cuvintele cheie!
5. Grupa ursuleţilor (inteligenţa corporală/kinestezică): Creaţi un dialog care să includă cele două cuvinte cheie. Atenţie: după ce aţi decis împreună ce va spune fiecare, veţi interpreta în faţa celorlalţi colegi-spectatori piesa voastră de teatru utilizând păpuşi!
6. Grupa furnicuţelor (inteligenţa intrapersonală): Stabiliţi care sunt activităţile pe care trebuie să le realizeze Sorina pentru a avea succes la şcoală, printr-un desen! Când vă prezentaţi ideile, fiecare elev poate să înceapă astfel: Eu sunt Sorina şi sunt ... . Pentru a avea succes la şcoală, eu ..... .
III. Reflecţia
Prezentarea activităţilor realizate în cadrul grupelor
După prezentarea fiecărei echipe, ceilalţi colegi vor primi sarcini diferite, în funcţie de modul de relaţionare în cadrul grupului de elevi ai clasei şi tipul de personalitate, în vederea modelării caracterului (inteligenţa interpersonală). Fiecare elev are un ecuson în piept cu rolul său în aprecierea activităţii colegilor:
• Eu încurajez ...
• Eu apreciez ...
• Eu şi procedat astfel ...
• Eu recomand ...
• Mie mi-a plăcut ...

Bibliografia:
Dumitriu Gheorghe, Dumitriu Constanţa, 2003, Psihopedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Managementul clasei elevi

Prof. înv. primar Bonchiș Maria-Ioana
Școala Gim. Nr. 1 Rieni Loc. Rieni, jud. Bihor

Organizarea și îndrumarea unei clase a devenit o activitate extrem de laborioasă și de complexă care implică o multitudine de resurse individuale, de eforturi și de acțiuni din partea profesorului. De multe ori, sensurile oferite termenului management al clasei au fost și  rămân diferite în funcție de o multitudine de factori. Indiferent de maniera în care fiecare cadru didactic va descrie activitatea de la clasă, există un consens în ceea ce privește recunoașterea managementului clasei de elevi.
În cadrul sistemului educațional, cadrele didactice trebuie să se raporteze continuu la cei pe care îi educă, să stabilească relații de colaborare cu părinții acestora și cu alți membri ai comunității. Activitatea profesorilor vizează individualități în formare, fapt ce impune o maximă responsabilitate. Aceasta este perspectiva care le oferă cadrelor didactice o poziție oarecum specială, unică. Ei sunt, de obicei, singurii adulți într-unn grup de copii, reprezentanți ai lumii celor maturi pentru care îi pregătesc pe elevi.
Pentru a-i evidenția complexitatea, managementul clasei de elevi a fost definit ca un ”domeniu de cercetare în științele educației care studiază atât perspectivele teoretice de abordare ale clasei de elevi, cât și structurile dimensional practice ale acesteia, în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în situațiile educaționale concrete”(R.Iucu).
Managementul clasei de elevi se referă la o activitate de ”orchestrare” sau de coordonare a unui întreg set de secvențe de învățare, astfel încât aceasta să fie cât mai eficientă și mai productivă. Treptat, domeniul managementului clasei de elvi, cu origini în anii '70 ai secolului trecut a fost îmbrățișat cu mult entuziasm de o mare parte dintre educatori.
Printre primele studii realizate asupra tipologiei managerilor este cel reaalizat în 1938 de către Lewin, Lippitt și White (1939-p.10, pp. 271-279). Acest studiu a impus trei stiluri manageriale devenite clasice; aceste stiluri pot fi traduse în cadrele educaționale după  cum urmează:
- Stilul autoritar, caracterizat printr-un control absolut asupra mediului educațional și prin aceea că deciziile sunt luate de către manager fară consultarea partenerilor (elevilor); acest stil are avantajul adoptării rapide a deciziilor;
- Stilul democratic, caracterizat printr-o atmosferă participativă a întregului colectiv, atât pentru adoptarea deciziilor, cât și pentru desfășurarea activităților comune; în ciuda avantajelor evidente, acesta este un stil  cronofag;
- Stilul laissez-faire este caracterizat printr-o atmosferă de lucru extrem de permisivă lipsită de control, deciziile lipsind cu desăvârșire; esența acestui tip managerial vizează capacitatea de autoreglare a sistemului.
În mod evident, aceste stiluri manageriale au fost preluate și în științele educației și, mult timp, s-a vorbit despre profesorul-manager autoritar sau despre cel democratic”popular” ori despre cel foarte îngăduitor. În realitate, se poate afirma, fără teama de a greși, că există mai multe stiluri de conducere a clasei de elevi.
Relațiile bune dintre profesori și elevi se construiesc în mod sistematic, de-a lungul unor perioade mai lungi. Pe această direcție pot fi enunțate câteva strategii pentru construirea și menținerea unor relații pozitive, de încredere și de cooperare între cei doi parteneri. Și nu trebuie uitat faptul că această construcție este mai facil de realizat cu unii elevi, în timp ce cu alții sunt necesare eforturi mai  intense.
1. Încercați deschiderea unor căi de comunicare nonformale, care să sugereze faptul că fiecare elev este remarcat și valorizat ca persoană, ca individ, și nu doar ca elev cu drepturi și obligații în contextul școlii.
2. Încercați să mențineți un raport echilibrat între aprecieri și critici. Este în natura umană să vadă erorile ori să critice greșelile. Remrcile negative frecvente pot conduce la efecte nedorite, cum ar fi închiderea căilor de comunicare, ori chiar la crearea unei atitudini negative față de școală. De cele mai multe ori, mesajul pe care îl percep elevii din aceste critici este unul negativ care îl devalorizează.
3. Mențineți un nivel al expectanțelor puțin mai ridicat decât nivelul capacităților. Elevii apreciază mai bine și comunică mai ușor cu profesorii care au încredere în ei atât din punct academic, cât și social, care îi sprijină să atingă performanțe mai ridicate. De multe ori, un profesor trebuie să creeze cadrul pentru a permite elevilor cu rezultate mai slabe, obținerea unor succese.
4. Distribuiți controlul și responsabilitățile în clasă. De cele mai multe ori, încercarea de a menține un control total asupra elevilor și asupra ccomportamentelor acestora conduce la eșec și  la reacții adverse. Controlul total nu este nicidecum eficient și nici posibil, în cadrele școlii.
5. Negociați și încercați să oferiți alternative. Cooperarea este mult mai eficientă decât controlul  total și impunerea unor reguli de către profesor. Oferirea unor alternative trebuie să respecte câteva condiții astfel încât acestea să fie eficiente. Așadar, alternativele trebuie să fie echilibrate și reale, să  fie acceptabile atât pentru profesor, cât și pentru elevi, să nu manipuleze sau să inducă anumite comportamente dorite numai de profesor.
În acest context deprinderile de comunicare și cele de ascultare activă, empatică ale profesorului sunt extrem de importante (Cucoș, pp.505-506, p.517).

Bibliografie:

Cucoș, C., 2008, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,  Editura Polirom, Iași.
Iucu, B.R., 2000, Managementul și gestiunea clasei. Fundamente teoretico-metodologice, Editura Polirom, Iași
Lewin, K.; Lippitt, R.; White, R. K., 1939, ”Patterns of aggresive behavior in experimentally created social climates”, Journal of Social Psychology.

Principiul conducerii clasei de elevi

Prof. Bonchiș Daniel
Școala Gim. Nr. 1 Lunca Loc. Lunca, jud. Bihor

Poate rareori v-ați gândit la faptul că, în fiecare oră pe care o desfășurați cu elevii  dumneavoastră, trebuie să acționați din postura de conducător al clasei. Desigur că profesorul trebuie să fie de cele mai multe ori manager al clasei, uneori  însă el se cuvine să fie perceput ca un lider de către cursanții săi. Diferențele între manageri și lideri sunt bine descrise de către Drucker (1954) (apud Zlate, 2004, p.175): ”Leadership-ul face ceea ce trebuie, managementul face lucrurile cum trebuie”; la rândul său, Covey (1989) face o analogie potrivită, evidențiind că dacă leadeship-ul știe să așeze scara pe peretele care trebuie, managementul presupune eficiență în urcarea pe scara respectivă. Astfel, dacă un lider stimulează, un manager coordonează; dacă liderii  sunt empatici și  se implică emoțional, managerii sunt mai ”reci”, centrați pe rolul formal pe care îl dețin; dacă liderii ”iau” după ei pe ceilalți pe care reușesc să-i entuziasmeze și să-i motiveze, managerii au drept instrument controlul pentru a construi drumul spre performanță.
În literatura de specialitate se disting trei tipuri fundamentale despre lideri(vezi și McKee, Boyatzis, Johnston, 2008), mituri la fel de valabile și în relație cu rolul de conducător al clasei pe care cadrul didactic trebuie să îl aibă. De altfel, putem spune fără teama de a greși că un cadru didactic modern de succes trebuie să fie mai mult decât un manager al clasei (perspectivă care a generat o disciplină pedagogică-managementul clasei) - el trebuie să devină un lider al clasei(cu toate aspectele implicate de un asemenea rol).
Primul mit ar fi acela că ar fi suficient să fii inteligent pentru a fi un bun lider. Acest lucru este departe de a fi adevărat. Astfel, în profesia didactică, la fel ca și în cazul leadership-ului, vocația este un aspect esențial. Mai mult decât atât, putem adăuga un mit didactic propriu-zis: de multe ori există credința că simpla acumulare a cunoștințelor de specialitate poate conduce  la formarea și a unui bun profesor, ceea ce este de asemenea fals. Cei trei autori observă că pentru a fi un bun lider ai nevoie de mai mult decât de cunoștințe de specialitate: este necesară dezvoltarea inteligenței sociale și emoționale.
Al doilea mit spune că starea liderului nu contează. Și acesta e fals – liderul (în cazul nostru, cadrul  didactic) este cel care poate crea un climat pozitiv în clasă, motivator și atractiv pentru elev. În același timp, cadrul didactic - în calitate de lider al clasei – este și cel care poate crea un climat demotivant, dezangajant și neplăcut pentru elevi. Ați observat, de exemplu, că dacă aveți o ”zi proastă” și mergeți la ore, chiar dacă vă faceți datoria la fel ca întotdeauna, starea dumneavoastră influențează implicit atmosfera din clasă? Rețineți că orice stare dispozițională pe c