De la normă la lectura de plăcere în clasele primare

Lectura elevilor este o grijă și o preocupare a dascălului, dar și a părinților, din ce în ce mai mult. Dar de ce obișnuința de a citi scade după clasa a IV-a. Unde greșim? Ce punem prea mult, ce e prea puțin?

”Literatura în școală este o ucenicie fără de care viața și formarea elevilor noștri ar fi neîmplinite.”(Dumitru Gherghina, 1999)

Multe s-au schimbat în ultimii 20 de ani în viața școlii. De la luxul de a avea o anume carte am ajuns la luxul de a citi o carte. Poate contrariază această afirmație, fiind tentați a da vina pe dezinteresul elevului. Nu este așa. Elevul este o ființă socială, care învață în primul rând prin imitație. Pe cine mai vede copilul citind o carte, ca să citească la rândul său? Cei din jurul său vor spune: ”n-am timp”, ”sunt scumpe cărțile pe care mi le doresc”, ”prefer altceva”.

Pornind de aici, înțelegem cât de dificilă este misiunea actuală a școlii, pentru că trebuie să introducă modele de una singură în viața elevului. Este posibil? Considerăm că nu, fără un parteneriat real pentru educație între școală și familie. Numai împreună pot oferi modele. Familia trebuie să fie un model în ochii copilului, școala la fel, iar pentru aceasta este nevoie de o comunicare reală și permanentă. Se poate? Trebuie să fim optimiști, lucrăm cu generații noi de părinți, interesați de a oferi chiar mai mult decât e firesc copiilor lor. Doar noi trebuie să-i convingem, să pledăm foarte bine pentru lectură. Vom observa cu plăcere că părinții au chiar bune inițiative, depășind norma prin originalitate. Doresc să se întâmple ceva, altceva, iar școala trebuie să profite de aceasta.

Din experiența la catedră, am observat că sunt eficienți următorii pași:

1. Demonstrăm că programa școlară nu este o sperietoare, ci că este chiar accesibilă, că se (mai) poate adăuga. Programa nu este un document profesional, ci este o normă în interesul elevilor, așa că trebuie cunoscută temeinic de părinți și profesori și aplicată întru totul de aceștia din urmă. Cum facem? O trimitem tuturor ca atașament la un mesaj și o dezbatem la prima ședință cu părinții din anul școlar. În baza înțelegerii normei școlii, familia formulează norme proprii, dispărând ideea de constrângere. În aceste condiții părinții vin cu idei de activități pro-lectură, se abonează la magazine on-line, cumpără, împrumută, cer părerea, oferă sfaturi, oferă cărți. Ce nu poate face școala face familia. Aproape totul, cu un efort atât de mic.

2. Noi, cadrele didactice, trebuie să devenim modele. Să respectăm norma (programa). Să n-o depășim, să respectăm gradual cerințele acesteia de la o clasă la alta. La ce ne ajută să ne grăbim? Ajungem oricum în același punct, mai devreme sau la finalul clasei a IV-a. Nu este important cât de repede ne atingem obiectivele, ci cu câți elevi reușim s-o facem. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, aceasta înseamnă un bun management al învățării, cea mai bună măsură a calității de dascăl.

3. Ne exprimăm bucuria când familia alege pentru copil (mai apoi copilul) o lectură de valoare, neprevăzută de norma școlară / nenumită de profesor.

4. Încurajăm elevul să se raporteze la lecturile citite, în vederea șlefuirii caracterului său.

Îndeplinind întocmai activitățile de învățare din programele școlare de ”Comunicare în limba română” și ”Limba și literatura română”  vom observa că există o corelație între acestea și dezvoltarea unor trăsături importante de caracter, care îl vor ajuta pe elev să devină autonom în viața școlară, dar îl vor pregăti și pentru viața în societatea de mai târziu:

1. Încă din clasele pregătitoare și întâi, activitățile de învățare propuse pentru  receptarea textului formează la elev comportamentul de ascultător.
2. Activitățile de învățare adăugate  pentru receptarea textului în clasa întâi îl învață pe elev să se exprime în diferite moduri: prin cuvânt, prin imagine.
3. În clasa a doua, se adaugă activități de învățare  care îl obișnuiesc pe elev să se orienteze corect în fluxul de informații pe care îl oferă textul.
4. În clasa a III-a, învață să reacționeze corect la stimulii oferiți te text: să ofere opinii pertinente, să aleagă, să expună, să argumenteze alegeri.
5. În clasa a IV-a, activitățile de învățare adăugate în programă îl învață pe elev să schimbe realitatea/ imaginea/ informația oferită de text. Astfel elevul învață să construiască o nouă lume: să dezbată,  să  (re)organizeze situații și informații,  să rezolve dileme, să preia inițiativa în proiecte, să-i inspire pe alții, să reflecteze la sine raportându-se la alții (adulți sau copii) și la viitor.

De ce să ne grăbim? Care etapă dintre cele prezentate merită ”arsă” în formarea caracterului elevului? Copilul trebuie să fie participant activ la devenirea sa, nu un dezavuator al cărții. Lectura de plăcere nu va mai fi doar preocuparea școlii, va deveni o nevoie a elevului, dacă exersăm temeinic activitățile de învățare din programele școlare, cu fiecare copil și avem RĂBDARE.

Bibliografie:
Programa de ”Comunicare în limba română”  pentru clasele pregătitoare, I și a II-a, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3418/19.03.2013.
Programa de ”Limba și literatura română” pentru clasele a III-a și a IV-a, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5003 /02.12.2014.
Gherghina, Dumitru (coord.), ”Limba română în școala primară”, editura Didactica Nova, Craiova, 1999.