Despre gândirea laterală. Aplicații în educație

Rețeta pentru a merge cu plăcere la școală este să fim deschiși, creativi și să acceptăm că fiecare copil e unic, interesant, intuitiv, dornic să cunoască tot mai mult, dar într-un mod puțin egoist, raportând totul la propria persoană. Trebuie să acceptăm că uneori e bine să ieșim din tipare, să-i învățăm să colaboreze, să înțeleagă ideea de adevăr sau dreptate raportându-se la cei din jurul lor, să nu-și impună punctul de vedere.

Gândirea laterală semnifică un mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii, concepte şi idei prin utilizarea unor instrumente specifice. După ce înveţi tehnicile de gândire laterală, poţi să rezolvi probleme pe care nu le-ai putut rezolva cu metode obişnuite:

• priveşti lucrurile din mai multe perspective;
• ai abilitatea de a gândi altfel decât critic şi analitic;
• descoperi idei noi;
• creezi noi produse.

Gândirea laterală este abilitatea de a gândi creativ, de a ieși ușor dintr-o zonă a confortului. Gândirea laterală presupune renunțarea la limite, la modul de gândire tradițional și eliminarea prejudecăților. Această trăsătură de personalitate este un atu important, indiferent de priorități, ocupație sau vârstă.

Gândirea laterală are deci legătură cu intuiția, creativitatea și dispoziția. Este un alt mod de a gândi, de a ne folosi mintea. Se ocupă cu generarea de noi idei și de spargerea barierelor conceptuale ale ideilor vechi. Este complementară cu gândirea verticală, nu o înlocuiește.
Voi enumera câteva din diferențele dintre gândirea verticală și gândirea laterală:

Gândirea verticală	Gândirea laterală
este selectivă (alegem cea mai bună soluție)	este generativă (generăm cât mai multe abordări pentru a alege mai multe soluții)
are nevoie de o direcție ca să înainteze	înaintează pentru a genera o direcție
e analitică	e provocatoare
este secvențială (înaintează pas cu pas)	face salturi (golurile le umple mai târziu)
fiecare pas făcut trebuie să fie corect pentru a ajunge la o concluzie corectă	golurile pot fi umplute cu pașii corecți după formularea unor judecăți
negațiile blochează drumuri	nu există negații
cere concentrare și eliminarea a ceea ce nu e relevant	oamenii primesc cu bucurie intervențiile întâmplătoare
categoriile, clasificările și etichetele sunt fixe	nu se fac etichetări, nu se critică
urmează de fiecare dată cele mai plauzibile căi	urmează cele mai puțin probabile căi

Principiul esențial al gândirii laterale este acela că orice mod de a privi o situație este doar una din multele posibilități de a vedea acea situație. Gândirea laterală intervine când o anumită perspectivă pare să nu ne ducă spre niciun rezultat. Se cere atunci o schimbare radicală de optică.

Dacă gândim lateral, nu ne impunem punctul de vedere ca fiind singurul corect. Nu ne certăm cine are dreptate și cine nu, nu punem etichete, nu schimbăm vorbe ce pot supăra. Acceptăm variantele copiilor și ne dăm seama că uneori ei sunt cei care fac cea mai bună alegere, ei au cele mai originale idei. Învățăm să considerăm orice variantă posibilă și interesant modul în care vede altcineva aceeași situație. Devenim empatici, deschiși, comunicativi, interesați de alte idei, diferite de cele pe care le-am găsit noi. Devine tot mai interesant să provoci copiii în diverse situații și să vezi ce idei pot apărea. Învățăm alături de copii să lucrăm în echipă, să eliminăm înverșunarea, stresul și să obținem mai multe variante bune pentru rezolvarea unei singure probleme. Nu ne mai deranjează răspunsurile ce par a nu avea nimic comun cu întrebarea, încercăm să privim lumea prin ochii copilului și vom vedea o altă realitate, poate mai frumoasă ca cea închistată de reguli, de căi plauzibile, de negații. Copiii se bazează pe intuiție, puțină cunoaștere și pe curajul de a spune ce gândesc, fără teama că vor greși.

Iată câteva tehnici de gândire laterală utilizate mai ales în publicitate, dar care pot fi folosite și în clasă. Pot fi aplicate cu succes la orele de CLR, MEM, DP sau AVAP:

1. Tehnica abordării inverse
Clasa pregătitoare – DP
Sarcini:

• se observă imagini cu copii care se agresează, cu copii care cad în curtea școlii, cu copii care nu sunt primiți într-un grup, cu copii care se strâmbă la adulți, care aruncă hârtii pe jos
• se discută despre motivele care au generat aceste situații și despre cum se simt acei copii, despre copiii care au generat aceste situații
• vor fi stabilite reguli de comportare la școală pentru ca nimeni să nu se simtă așa și nimeni să nu se accidenteze.

2. Tehnica schimbării perspectivei – schimbarea bruscă a perspectivei poate stârni nebănuite idei și energii creative
Clasa pregătitoare – AVAP/MEM
Sarcini posibile:

• desenează cum crezi că vede casa ta un șoricel
• desenează interiorul căsuței iepurașului Țup
• imaginează-ți o sală de clasă de la școala rândunelelor.

Copiii vor înțelege rolul obiectelor din casă (mobilă, electrocasnice, electronice), însemnătatea păstrării ordinii sau cât de important este să mergi la școală.

3. Tehnica ieșirii în afara tiparului
Clasa pregătitoare – MEM
Această tehnică pleacă întotdeauna de la întrebarea ”De ce?” și dă posibilitatea copiilor să dea răspunsuri originale, cele mai multe interesante și foarte posibile.

• De ce șoriceii sunt atât de mici? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi cât elefantul?
• De ce elefanții au urechile mari?
• De ce zăpada este albă? Ce s-ar întâmpla dacă ea ar fi verde?
• De ce copacii nu se pot mișca? Ce s-ar întâmpla dacă ar putea să se deplaseze?
• Încearcă să întorci lumea din jurul tău  cu capul în jos. Ce se va întâmpla?

4. Tehnica negativului fotografic – descrie obiectul prin ceea ce nu este, se ocupă de goluri, nu de spațiile pline. Se ocupă de fețele nespuse, nearătate ale situației.
Clasa pregătitoare – DP

• descrie un coleg, spunând ce nu face
  (nu aleargă în clasă, nu uită să-și aducă creioanele ascuțite, nu împrăștie jucăriile, nu-și supără colegii…)

5. Tehnica asocierii îndrăznețe – dă altă utilitate lucrurilor. Este cel mai des folosită de copii, în jocurile lor: cântă la bătătorul de covoare, microfonul poate fi o lingură, desenează vietăți mici cu picioare mari sau dirijează cu un pantof, guma de șters poate deveni o mașină de  curse.

6. Tehnica întrebărilor în rafală sau cascada întrebărilor
În fața creației, suntem cu toții egali – mai mult sau mai puțin inspirați, după talent sau după ”facultăți”, cum a spus Marin Preda. Diferența vine mai târziu, când cauți și pui o întrebare fundamentală: ”Ce-ar fi dacă?”. Întrebarea este naivă, dar poți găsi uneori răspunsuri atât de evidente, încât te minunezi cum au trecut alții pe lângă ele fără să le observe.

• Ce ai face dacă într-o zi nu ar mai exista computere? Ce vei face toată ziua? Cu cine ți-ar plăcea să-ți petreci timpul liber?
• Ce s-ar întâmpla dacă într-o noapte te-ar invita jucăriile la o întâlnire secretă? Cui i-ai spune unde pleci? Ce crezi că vor discuta ele?
• Cum ar fi dacă într-o zi ai putea face schimb de vieți cu mama ta? Ce crezi că face ea toată ziua? Ce ar avea voie să facă ea dacă ar fi copilul tău?
• Ce crezi că face Moș Crăciun în noaptea de Ajun? El are concediu? Unde își petrece concediul? Cu ce circulă? Ce crezi că îi place să mănânce?

În gândirea laterală nu trebuie doar să te opui, ci să cauți unghiuri noi de abordare a unei probleme, să-i schimbi contextul sau chiar să renunți la orice urmă de seriozitate: ”Dacă toți fac ZIG, tu fă ZAG”!

Odată cu explozia tehnologică a secolului XX, omenirea a fost proiectată într-o lume strict rațională în interiorul căruia toate valorile se bazează aproape în exclusivitate pe logică. Activitățile umane care implică latura intuitivă au fost excluse. S-au produs astfel dezechilibre în viața oamenilor. Pentru a se integra în mediul înconjurător, omul și-a reorientat existența și apelează tot mai des la vocea sa interioară. Din păcate, doar logica singură nu ne ajută să depășim toate situațiile. Astăzi, mai mult ca oricând, este necesară o reorientare a omului către valențele sale intuitive  îmbinate armonios cu cele mentale.

Bibliografie:
1. Edward de  Bono – Gândirea laterală (traducere Sabina Dorneanu), Editura Curtea Veche, București, 2011
2. Petre D., Iliescu D. – Psihologia reclamei și a consumatorului, Editura Comunicare.ro, București, 2008
3. Popescu, C. – Publicitatea: o estetică a persuasiunii, Editura Universității din București, 2005
4. Preda, S. – Introducere în creativitatea publicitară, Editura Polirom, București, 2011