Beneficiile jocului didactic matematic în activităţile de colaborare prin eTwinning
Absolventă a Școlii Postliceale de Specialitate "Iosif Vulcan"- Oradea, specializarea învățător, și a Facultății de Psihologie din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea psihologie, promoția 2009. A participat la mai multe cursuri de formare profesională și a descoperit oportunitatea de a alege, de a crea cadrul necesar pentru a-l ajuta pe elev să se descopere, apoi să-i descopere pe ceilalți. Are o experiență de 19 ani, gradul didactic I, iar în prezent își desfășoară activitatea la Școala cu clasele I-VIII "Miron Pompiliu" Stei. Un loc important în cadrul intereselor sale profesionale îl ocupă dezvoltarea situațiilor generatoare de o colaborare autentică în cadrul proiectelor educaționale.
Beneficii? Este întrebarea care mă preocupă şi mă ghidează în stabilirea utilizării jocului didactic matematic, ca mijloc armonios de a realiza îmbinarea între elementul instructiv-educativ cu cel distractiv, contribuind, astfel, la dezvoltarea diferitelor componente ale personalităţii copiilor implicaţi în proiecte eTwinning.
Jocul didactic matematic poate sta la baza unui proiect eTwinning şi oferă cadrul autentic, în care elevii îl descoperă pe celălalt şi conştientizează bucuria de a alege o viaţă reală, care înseamnă o permanentă acomodare şi adaptare, organizare eficientă, decizii responsabile.
În cadrul proiectului “0,1,2,3,… Play with me” am urmărit formarea competenţelor de bază (calculul aritmetic, noţiuni intuitive de geometrie), creând contexte problematice care dezvoltă capacităţile matematice ale elevilor, evitând aplicarea mecanică a unor algoritmi; am organizat activităţi variate de învăţare pentru toţi copiii, regrupându-i cu scopul de a-i trece prin diferite stări, stimulând atitudinea de cooperare, oferind astfel cadrul necesar pentru o colaborare interactivă şi o învăţare activă.
Am realizat “Omiduţa” ca exerciţiu de observare a legăturii dintre adunare şi scădere, fără efectuarea probei operaţiei, exerciţiu ce a stârnit bucuria de a învăţa şi dorinţa de întrecere individuală şi pe echipe.
http://smilebox.com/play/4d7a49784e44517a4d7a593d0d0a&sb=1
Jocurile au generat cadrul armonios în care elevii să interacţioneze, să se implice şi să construiască o mini comunitate, iar rezolvarea de probleme a facilitat învăţarea bazată pe o motivaţie intrinsecă, obţinută prin oferirea şi primirea de feedback, dezvoltând astfel relaţii pozitive.
Momente de neuitat mi-a oferit copilul cu inima de aur din clasa întâi, care şi-a dorit să fie expert, apoi l-a încurajat pe celălalt din grupă să încerce şi el, “ Nu e greu, te ajut eu! spunea Teo” (care era speriat de sarcină la început).
Cel mai remarcabil rezultat a fost bucuria elevului de a fi pirat, într-o grupă nouă, şi dorinţa de a câştiga concursul din curtea şcolii, dovadă că de aceasta dată s-au organizat bine şi baloanele cu apă le aparţin.
http://smilebox.com/play/4d7a49784e44557a4e5464384e7a45304d7a55794e7a593d0d0a&sb=1
Activitatea trandisciplinară Anotimpurile – bazată pe cele patru planşe ale jocului, a permis realizarea educaţiei morale: dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a disciplinei conştiente, a valorilor – prietenie, sinceritate, identitate, acceptare (prin povestea anotimpului).
http://smilebox.com/play/4d7a49774e4463334e6a4a384e7a45304d7a55794e7a593d0d0a&sb=1
Vibraţia sufletului elevului din clasa întâi este cea mai pură emoţie, care mă îndeamnă să asigur cadrul necesar, astfel încât dragostea şi deschiderea copiilor spre celălalt să fie calea spre o comunicare cu rezultate didactice pe măsură.
Cunoaşterea şi utilizarea mijloacelor și instrumentelor oferite prin eTwinning oferă posibilitatea elevilor să participe într-o comunitate, să-şi asume responsabilitatea faţă de ceea ce învaţă şi să se pregătească mai bine pentru o lume dependentă de colaborare şi tehnologie.
Cuvinte cheie:
Accesări: 1.307




Ministerul Educaţiei