Relația profesor-elev, din perspectiva modernismului

Trăim cu repeziciune și superficialitate epoca abundenței de informație. Vorbim de performanță, competențe, aptitudini, talente, dotare și lăudam cu superficialitate tot ce nu putem realiza cu propriile noaste capacități. În cadrul activităților metodice ale cadrelor didactice, ne întâlnim, realizăm lecții model și apoi scoatem în evidență actualul, modernismul, alinierea la tehnologie a demersului didactic, enciclopedismul elevilor observați, metodele moderne de predare-învățare, fără a evidenția relația ce se simte în timpul activității de învățare, construită în timp între profesor și elevii săi.

Nu discutăm niciodată deschis despre nevoile social-umane pe care le simțim atunci când conducem o clasă sau preluăm o alta, nu discutăm despre cum parcurgem conținuturile învățării împiedicați în problemele de zi cu zi ale relaționării elevilor, despre așa-numiții elevi problemă, cum trecem peste piedicile zilnice, cum abordăm diferitele probleme, de ordin emoțional, ale tuturor elevilor noștri.

Avem tot timpul tendința de a ne compara cu elevii de azi, ne rezumăm la a spune că azi sunt superactivi, că părinții nu mai au timp să le ofere „cei 7 ani de-acasă”, că nu mai au respect, că nu-i mai motivează activitatea de învățare etc. Uităm că astăzi elevii nu mai sunt reduși la informația primită de la familie și la câteva cărțulii răsfoite, astăzi ei sunt bombardați de fel de fel de tipuri de informație, de pe internet, de la televizor (unde sunt câteodată mediatizate cazuri de profesori care pot afecta integritatea emoțională a elevilor), din publicații etc.

Elevii zilelor noastre nu ne mai privesc ca pe unica sursă de informații, ci mai degrabă ca pe unicul OM care ar putea modela altfel ceea ce el știe, a auzit, a observat, a citit etc. Elevul privește către profesor ca sursa dezbaterilor și selectorul informațiilor reale, pe care ar putea să le folosească în activitatea sa de învățare, este persoana înzestrată cu încrederea de a alege pentru ei cea mai bună și facilă cale de a se dezvolta.

În lipsa actualelor surse tehnologice, elevii generațiilor anterioare nu simțeau nevoia unei umanizări profunde a profesorului, dar cei de azi vin cu cerința acută de a observa umanul din cel care vine să-i modeleze.

Blamarea în mass-media a tagmei profesorilor  duce către o singură concluzie: profesorii buni trebuie să fie mai buni, mai înțelegători, mai inteligenți, mai capabili decât majoritatea oamenilor. A declanșa dezvoltarea unui tânăr prin învățare reprezintă o condiție umană fragilă care necesită imparțialitate, organizare, consecvență, empatie. Profesorii trebuie să fie totdeauna virtuoși.

Aici apare pericolul: se poate înțelege că aceste exigențe le cer profesorilor să-și renege umanitatea, ceea ce este imposibil, generând frustrarea, pentru că jocul de rol este simțit de elevii de azi, care urmăresc fel de fel de   scenete, pamflete, comedii, sketch-uri etc. Acum copiii ascultă și Margareta Pâslaru, dar și Gașca Zurli sau vocea minunată a Stelei Popescu în poveștile audio Disney. Pe iPod, la caști sau derulate pe un dvd player, desigur. De aici nevoia de a răspunde prin neascultare a copiilor, care simt lipsa realului din relația lor cu profesorul.

Din propria mea experiență, de mai mult de 10 ani, aș putea recunoaște că de multe ori am luat în derâdere problemele copiilor, pe care le-am trecut cu vederea zicând că „ei se ceartă, ei se-mpacă”, că sunt puerile, că se vor da pe joacă și că vor uita etc. Obrăzniciilor nu le-am acordat atenție în ideea de a nu le amplifica, dar, gândind în profunzime, atunci când am rămas cu propria-mi persoană, am înțeles sursa acestor răspunsuri care nu-și aveau locul.

Totdeauna mi-am propus să fiu o învățătoare bună, dar din când în când renunțam la acest rol și (re)deveneam o ”persoană”. Atunci relația dintre mine și elevii mei se schimba, eram din ce în ce mai apropiați, mai firești. Îmi aminteam de vechile învățături, de a păstra distanța, familiaritatea ducând către dispreț. De multe ori mi-a fost teamă că voi pierde controlul dacă elevii mei mă vor cunoaște cum sunt.

Cu  toate acestea, trebuie să recunosc că momentele acelea în care suntem ”noi”, fără roluri și măști, sunt momentele cele mai productive, atât ale predării, cât mai ales ale învățării reale.

Relația dintre elev și profesor este bună atunci când implică:
a) Deschidere sau transparență, astfel  ca fiecare să fie dispus la onestitate și sinceritate față de celălalt, indiferent de situație;
b) Grijă față de celălalt, atunci când se știe că prețuirea este asigurată bilateral;
c) Interdependența unul față de celălalt;
d) Diferențierea, care permite unicitatea, creativitatea și individualitatea părților implicate;
e) Satisfacția mutuală, cea care dă împlinirea ambelor  părți, fără obediență.

Aceste tipuri de îmbunătățiri vin ca o adaptare a instituției sociale ȘCOALĂ, cu toate caracteristicile ei limitative, la nevoile vitale și umane, pentru a produce educație.

În momentul intrării în clasă, profesorii nu au o perspectivă a relațiilor interpersonale – un model pe care să-l utilizeze pentru a-și ghida propriul comportament.  Profesorii au nevoie de un tipar care să-i ajute să găsească un comportament adecvat față de problemele care apar inevitabil la clasă. Acest model poate porni de la ”Fereastra Comportamentală”, o reprezentare în formă de dreptunghi, cu patru căsuțe pentru tipuri de comportamente.

Orice ar putea spune sau face elevul este încadrat în Fereastra Comportamentală – nimic nu este exclus. O altă modalitate de a privi dreptunghiul este ca fiind fereastra prin care privim elevul. Dacă împărțim fereastra în două, sus – comportamentele acceptabile, jos – comportamente inacceptabile, o facem pentru că orice elev are ambele tipuri de comportament, dar și pentru că gradul de acceptare al oamenilor este variat. Aici discutăm de atitudinea profesorului și de stilurile fiecăruia, respectiv exigent sau indulgent față de același comportament.

Orice tip de comportament al elevului trebuie mai întâi acceptat de profesor și folosit ca o oportunitate de corecție, de schimbare, de exemplu, de educare și de a genera pe viitor comportamente generate de conștiință, reprezentări și valori morale și sociale.

Bibliografie:
Gordon, Thomas (2011). Profesorul eficient – Programul Gordon pentru îmbunătățirea relației cu elevii. București: Editura  Trei.