Școala de azi, între tradiție și inovație

Școala a fost întotdeauna un factor esențial în creșterea și continuitatea culturii unui popor. Ca parte indispensabilă a acestuia, ea a trebuit să se modeleze creînd noi punți între tînăra generație și dascăli. Copiii-elevi, mereu în pas cu inovațiile vieții, depășesc capacitatea profesorului de a li se adapta, el reprezentînd tradiția, în majoritatea cazurilor.
Cum  să fii inovativ, ca profesor, cînd propria educație și cultură generală rămîn în urma timpului ce favorizează tînăra generație? E greu, într-adevăr, dar cum altfel am mai putea motiva să învețe pe elevii de azi, ce văd lumea doar prin prisma calculatorului și a gadgeturilor?

Fie te schimbi și tu, devenind unul de-al lor, folosind și un limbaj corespunzător, fie riști să pierzi pentru totdeauna interesul și dragostea copiilor față de școală.
Profesorului, în special celui mai înaintat în vîrstă, îi este greu adesea să combine tradiția și inovația la lecție, de aceea fie alege să facă lecții tradiționale, fie se bazează întru totul pe inovație tehnologică (sau de alt tip), dar puține sunt cazurile cînd le reușește pe amîndouă cu succes.

Da, azi școala trebuie să includă inovația ca o componentă de bază – și o și face – dar rolul  tradiției nu e deloc de neglijat, ba chiar aș spune că unele tradiții frumoase nu fac decît să mărească farmecul unei lecții, deci și a școlii. Mă refer aici, în primul rînd, la tradiția de a citi o carte (un fragment) la lecție, de a o discuta ținînd această carte în mînă, căci răsfoitul și mirosul unei cărți au un farmec aparte, pe care nici o inovație tehnică nu o poate substitui. O carte electronică e, parcă, lipsită de suflet, iar pentru copil în formare sufletul unei cărți e cel mai important lucru. Ca o frumoasă tradiție, prefer să le aduc copiilor la lecție cărți de la bibliotecă pentru a le cunoaște tactil, nu doar vizual, facem vizite la bibliotecă, pentru a le cultiva  tradiția savurării frumosului în contact direct copil-carte. Cred că  este o tradiție demnă de urmat, nu în detrimentul inovației tehnologice, ba dimpotrivă, ca o armonioasă completare.

O altă tradiție ar fi cea de a organiza activități extrașcolare cu elevii, pentru a-i cunoaște și în alte ipostaze. Copilul, dar și profesorul, se vor simți altfel într-o ambianță familiară. Mă refer aici la excursii, vizite la muzee, expoziții, distracții în aer liber, plimbări în grup. Cunoști sufletul unui copil mai mult cînd îl vezi distrîndu-se și glumind, decît atunci cînd răspunde pe de rost ceva la tablă. Va fi oare copilul motivat să comunice mai mult cu un profesor care știe să se relaxeze frumos, rîzînd și manifestînd interes față de muzica, dansurile, gîndurile copiilor, sau cu un profesor ursuz, ce nu vede și nu aude decît propria disciplină didactică? Activitățile extrașcolare sunt o modalitate perfectă de a schimba atitudinea elevilor față de școală, care în ultimul timp nu e prea favorabilă.

Totuși, un profesor modern nu poate să rămînă prizonierul tradiției, de aceea e oportun să țină pasul cu inovațiile în educație. Ca să crești o generație sănătoasă, trebuie să fii tu  sănătos, adică să fii la curent cu tot ce este nou, interesant, util creșterii ei, chiar cu riscul de fi suprasolicitat, de a nu înțelege o iotă în tehnică sau de a pierde repede interesul față de aceste schimbări atît de necesare pentru școala de azi.

Știu că mulți profesori nu vor fi de acord cu mine, spunînd că tabla și creta sunt sfinte, că ei așa au învățat și au ajuns oameni, că ei nu pot altfel, dar în mod sigur se vor găsi și dascăli care  vor face totul ca lecția lor să fie mai interesantă și să le placă copiilor, aplicînd idei inovative, folosind diverse gageturi și fiind în același timp în pas cu tradiția școlară. Eu sunt un astfel de profesor și știu că școala are șanse să placă copiilor doar îmbinînd armonios tradiția cu inovația.

––––––––––

Dezbatere [iTeach]: Sunt mai bune lecțiile care fac apel la noile tehnologii?
http://iteach.ro/pg/answers/view/64803/