Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Managementul mediului de învățare al copiilor cu T. S. A.
Ce sunt tulburările din spectrul autist? O tulburare din spectrul autist este o dizabilitate de dezvoltare complexă, care afectează modul în care o persoană comunică şi relaţionează cu cei din jur. Termenul de spectru autist este folosit adeseori, deoarece tulburarea variază de la o persoană la alta; unii oameni pot avea şi dizabilităţi de învăţare asociate, în timp ce alţii sunt mult mai înzestraţi, având o inteligenţă medie sau peste medie. Sindromul Asperger este o tulburare situată la capătul celor mai înzestraţi. La capătul celor „mai puţin înzestraţi“ este sindromul Kanner, cunoscut uneori ca „autism infantil“. În ciuda tuturor diferenţelor, toţi copiii cu această tulburare au dificultăţi de interacţiune socială, de comunicare socială şi de imaginaţie.
Caracteristicile principale ce definesc autismul sunt:
• Perturbarea calitativă a interacţiunilor sociale;
• Perturbarea calitativă a comunicării;
• Caracterul restrâns, repetitive şi stereotip al comportamentelor, intereselor şi activităţilor.
La unii copii se manifestă doar o parte a acestor caracteristici, de unde şi expresia frecventă,,elemente de autism”. Abordările şi mediile educaţionale adecvate pot permite şi acestor copii să înveţe şi să facă progrese semnificative.
Majoritatea simptomelor specifice deficitului caracteristic autismului se schimbă odată cu înaintarea în vârsta a copilului, dar deficitele persistă şi în viaţa adultă cu un patern foarte asemănător de probleme de socializare, comunicare şi interese.
Strategiile generale pe care trebuie să se axeze intervenţia educaţională în cazul copiilor cu autism trebuie să ia în consideraţie faptul că acești copii învaţă mai bine dacă:
- Fac mişcare - pentru ca îi ajută la conştientizarea corpului şi la coordonare;
- Ascultă muzică - pentru că are un efect liniştitor, le reduc tensiunile individuale şi interpersonale, le pot oferi consolare, dar îi şi mobilizează pentru activitate;
- Se joacă - pentru că jocul diminuează stresul, stimulează creativitatea şi îi ajută să-şi exprime sentimentele, dorinţele şi să exploreze noi relaţii;
- Desenează, modelează, pictează – fac artă vizuală – pentru că îi ajută să se exprime mai repede şi mai uşor, le facilitează comunicarea şi adaptarea în societate.
Astfel, prin combinarea acestor activităţi copiii autişti beneficiază de descoperirea propriilor capacități, a potențialului de schimbare, de a se exprima liber, de a-şi dezvolta potenţialul creativ, le aduc satisfacţia unui lucru făcut cu propriile forţe, încrederea în sine, sentimentul împlinirii, descărcarea tensiunilor, cunoaşterea şi învăţarea unor comportamente necesare integrării în diferite grupuri sociale. După cum se vede, toate aceste activităţi sunt benefice tuturor copiilor, doar că copiii autişti au nevoie de unele adaptări/ajustări, modificări în corespundere cu nevoile lor specifice.
Deşi unele persoane cu această tulburare au tot timpul nevoie de grijă şi supraveghere, mulţi pot să-şi îmbunătăţească şi să-şi dezvolte abilităţile sociale, de comunicare şi şcolare prin exerciţiu. Aceasta înseamnă că orice facem pentru a-i ajuta este un pas în direcţia potrivită. Scopul integrării educaţionale în cazul unui copil autist nu este de a ajunge la performanţe foarte mari, ci de a-l dezvolta multilateral astfel, ca ajungând la maturitate să poată trăi şi munci împreună cu semenii săi. El poate fi orientat spre unele activităţi manuale, demonstrând pricepere şi talent, de exemplu: brodatul, cusutul, olăritul, tâmplăria etc.
Întrucât există o mare diversitate de diferenţe individuale la copiii cu autism, nu se poate vorbi de o singură strategie educaţională. Sunt multe modalităţi prin care Dvs. le puteţi fi de ajutor. Iată câteva sugestii – dar, din moment ce fiecare copil este diferit, acestea sunt doar linii directoare şi dumneavoastră veți găsi probabil mai multe.
- ADAPTĂRI LA SALA DE GRUPĂ
• Anticipaţi traumele rezultate în urma unor schimbări, modificări de spaţiu.
• Menţineţi distanţa corespunzătoare faţă de copil (faţă în faţă, la nivelul ochilor).
• Dacă copilul pare supraexcitat, folosiţi tehnici de relaxare, cum ar fi respiraţie adâncă, muzica instrumentală liniştită, purtarea vestei cu greutăţi; încercaţi să stingeţi parţial lumina din sala de grupă, vorbiţi cu voce calmă şi încet. Unii copii se calmează în urma masajului profund.
- STRATEGII DE PREDARE/ÎNVĂŢARE
• Utilizaţi frecvent numele copilului.
• Însoţiţi comunicarea de expresii faciale potrivite (zâmbet, dezaprobare, mirare, supărare).
• Dacă copilului îi face bine comunicarea cu un coleg anume sau implicarea într-o anume activitate, folosiţi această informaţie pentru a-l ajuta să înregistreze succese şi în alte activităţi.
• Stabilizaţi orarul şi activităţile, pentru ca copilul să ştie exact ce se întâmplă şi la ce oră, evitând schimbările inutile. Dacă este absolut necesar să se schimbe rutina, avertizaţi copilul înainte să se întâmple.
• Instruiţi colegii copilului să încerce să comunice cu el.
• Faceţi pe „translatorul” pentru alţii pentru a-şi putea continua comunicarea.
• Urmăriţi copiii şi nu anticipaţi nevoile lor – lăsaţi-i pe ei să spună ce doresc; plasaţi obiecte interesante în interiorul unor vase care sunt dificil de deschis/de ajuns la ele şi aşteptaţi ca copilul să folosească privirea, gesturi prin care să indice dorinţa lor, apoi daţi-le obiectul; la fel puteţi proceda cu jucăria, mâncarea, imaginea, echipamentul de joc etc.
• Modelaţi limbajul copilului prin folosirea pronumelui personal (Eu): în loc de a spune „Tudor se urcă pe tobogan”, spuneţi „eu mă urc pe tobogan”. Copilul ecolalic va repeta propoziţia, folosind pronumele personal EU în vorbire.
• Reduceţi problemele comportamentale (comportament ritualistic, agresivitate, hiper-activitate etc.).
• Acordaţi timpul necesar răspunsurilor şi procesării informaţiei.
• Observaţi şi răspundeţi la toate încercările non-verbale ale copilului.
• Folosiţi un limbaj simplu şi alegeţi cu atenţie cuvintele (limitare cantitativă, accentuarea cuvintelor cheie).
• Folosiţi instrucţiuni scurte, concise. Folosiţi la început instructajul individual, iar apoi apelaţi tot mai mult la lucrul în echipă.
• Identificaţi obiecte (mijloace didactice) – explicaţi folosirea lor cu cuvinte simple;
• Inventaţi cîntece sau melodii care să însoţească rutina (aceasta dezvoltă atenţia).
• Numiţi articole în ordinea îmbrăcării/dezbrăcării lor sau obiecte în ordinea folosirii lor.
• Verbalizaţi acţiunile în ordinea efectuării lor.
• Folosiţi cărţi cu poze simple (imagini clare, nu stilizate), orare, calendare, cu regimuri de zi/săptămână; numiţi obiectele din imagini.
• Folosiţi pictograme şi/sau limbajul semnelor pentru a explica instrucţiunile;
• Organizaţi activităţi ce au ca scop stabilirea relaţiilor de reciprocitate (cântece însoţite de mişcări, jocuri cu mingea etc.).
• Programaţi experienţe senzoriale cu efect calmant - legănatul (în balansoar sau pe o minge mare), şederea pe un puf, între perne, între două saltele etc. Timp de 5-10 min înainte de începerea unei activităţi noi; dacă observaţi că aceste experienţe îi displac, încetaţi.
• Când este necesar ca un copil să exerseze o anume abilitate sau să încerce o activitate nouă, insistaţi ca el să participe. Dacă copilul va înţelege că poate evita activitatea prin plâns sau opunere (refuz), el va apela la aceste metode tot mai mult şi se va eschiva de la îndeplinirea sarcinilor impuse de Dvs. Folosiţi încurajările în cazurile când copilul cooperează; nu este bine pentru copilul autist ca cei din mediul său să cedeze în faţa fiecărui moft şi să se adapteze modului lui de viaţă . Acest compromis deseori creează o situaţie insuportabilă.
- COMUNICAREA CU COPILUL AUTIST
Comunicarea este una dintre principalele probleme ale unui copil autist. Pe lângă comportamentele specifice şi problemele de relaţionare şi gândire, copilul autist trebuie ajutat şi stimulat să depăşească barierele de comunicare. Copilul autist are probleme în a înţelege limbajul şi în a se exprima. Adulţii (cadrele didactice şi părinții, specialiştii), dar şi alţi copii din anturajul lui, au un rol esenţial în a pătrunde în universul propriu al copilului şi în a-l ajuta să exprime emoţii, sentimente, dorinţe. Copilul autist are constant probleme în a ieşi din universul lui propriu în care trăiește şi de a răspunde solicitărilor celorlalţi. Unii dintre aceşti copii reuşesc să rupă câteva cuvinte, alţii însă nu vorbesc deloc. Unii părinţi sunt disperaţi să comunice cu ei.
Atenţie! Inainte de a vă adresa unui copil cu autism trebuie să reflectaţi şi să vă informaţi foarte bine asupra a ceea ce înseamnă autismul şi particularităţile lui. Problema constă în modul în care prelucrează un astfel de copil informaţiile primite. Deşi văzul şi auzul copiilor autişti pot funcţiona normal, ei au probleme în organizarea informaţiilor şi în punerea lor într-un anumit context.
Comunicarea non-verbală cu copilul autist.
Comunicarea verbală este deficitară şi incoerentă la copiii autişti. Ei pot pronunţa cuvinte aleatoriu, fără sens, fiind mai degrabă fascinaţi de forma cuvintelor, decât de conținutul lor. Micuţii autişti trăiesc ,,furtuni” senzoriale deranjante, înfricoşătoare şi uneori dureroase. Pentru a scăpa de acestea, copiii autişti se concentrează asupra senzaţiilor fizice: zgârîierea; datul din mână; mişcările bruşte; ruperea hârtiei etc.
Specialiştii susţin că cel mai bine e să se înlocuiască cuvintele cu limbajul non-verbal în comunicarea cu copilul cu autism. Trebuie ca Dvs, dar şi părinții, să învăţaţi sa ,,citiţi” gesturile lui şi să le decodificaţi pentru a construi un sistem de comunicare eficient cu el. Există mai multe tehnici şi metode de a înţelege ce vrea să transmită un autist. Principalele gesturi şi comportamente la care trebuie să fim atenţi sunt: plânsul; ţipătul; somnul; căscatul; sărutul; îmbrăţişatul; zâmbetul; agresivitatea; gestul de a te prinde de mână şi de a te conduce spre anumite lucruri.
Este clar că atunci când copilul trece prin stări de spaimă, tristețe sau când este bolnav el va plânge, va ţipa, va deveni agresiv, iar atunci când ceva ii este pe plac - va manifesta comportamente pozitive. Totuşi, pe lângă aceste tipuri de gesturi generale, trebuie urmărite şi alte gesturi particulare. Pentru că plânsul unui copil poate apărea nu numai din cauza că e trist sau că nu îi convine ceva, ci şi din cauză că îl doare ceva sau că s-a plictisit pur şi simplu. Aşadar, trebuie să urmăreşti dacă copilul îşi duce mâna la burtică, semn ca ii este rău, sau dacă se oprește din plâns când o persoană părăseşte încăperea, semn că ii este frică de acea persoana sau nu o place, etc. Trebuie să fiţi foarte atentă şi la: tonul vocii; expresia feţii; limbajul corpului etc.
Comunicarea verbală cu copiii autişti trebuie să fie simplă, clară şi concisă. Trebuie să aveţi răbdarea de a-i repeta de mai multe ori ceva până când înţelege şi trebuie să fiţi pregătiţi să nu primiţi răspunsuri sau reacţii imediate. De exemplu, unui copil cu autism nu trebuie să i te adresezi ,,du-te în bucătărie, aşează-te la masă şi mănâncă”, ci ,,du-te şi mănâncă!”, fără alte cuvinte în plus, care îl pot confuza şi induce în eroare. De asemenea, te poţi aştepta ca la o întrebare să îţi răspundă cu o altă întrebare sau chiar cu aceeaşi întrebare. De exemplu, dacă îl întrebaţi ,,vrei apă?”, este posibil să îţi răspundă destul de incoerent, ce-i drept, ,,vrei apă?”, semn că da, vrea apă.
În comunicarea cu un copil autist trebuie să fiţi atenţi cum vorbiţi!
• Evitaţi limbajul sarcastic, metaforic sau exagerările, atunci când îi vorbiţi copilului cu CES, dar şi întregii grupe de copii. Fiţi tot timpul atenţi la ce spuneţi şi cum poate acest copil să interpreteze greşit cele spuse de Dvs. El/ea poate înţelege mesajul distorsionat, literal.
• Verificaţi constant dacă copilul ascultă sau înţelege şi nu vă fie teamă să repetaţi ce aţi spus dacă aveţi impresia că nu s-a înţeles din prima.
• Când vă adresaţi unui grup, asiguraţi-vă că vă bucuraţi de atenţia copilului. Mai ales copiii de vârstă mică pot să nu-şi dea seama că sunt subiectul mesajului, aşa că va fi, poate, nevoie să îi strigaţi pe nume sau să vă adresaţi prima oară lor, şi apoi întregului grup.
• Mulţi dintre noi ne blocăm dacă auzim o limbă străină pe care nu o înţelegem. Un copil cu dificultăţi de comunicare reacţionează identic: dacă o propoziţie e prea dificilă, se blochează. Trebuie să verificaţi mereu dacă ascultă şi înţeleg.
Comentarii
FOARTE BINE PUNCTAT! FELICITARI!
Georgeta-Irina Rusu acum 1944 zile
PACAT CA UNII DIRECTORI LIMITATI INTELEG CA ACEST COPIL TREBUIE SA SE INTEGREZE COLECTIVITATII, NU COLECTIVITATEA SA SE ADAPTEZE LUI. GANDITI-VA CA SCOALA ROMANEASCA NU ESTE IN STARE SA-I OFERE ACESTUIA UN PROFESOR DE SPRIJIN PERMANENT, CEL PUTIN LA CLASELE MICI, PENTRU A-I ACORDA COPILULUI ATIPIC DREPTUL LA SANSE EGALE LA EDUCATIE.
Georgeta-Irina Rusu acum 1944 zile
Cunosc și eu un caz, îl am în grupă, este un copil tare dulce,dar cu multe caracteristici prezentate mai sus.
Liliana Pricopi acum 1944 zile
Felicitări, doamnă profesor! Îi regăsesc în descrierile dumneavoastră pe cei doi copii cu TSA pe care îi am în clasă.
Daniela Covor acum 1943 zile
Lucrul cu copiii cu TSA, în învățământul special, presupune o muncă de echipă: prof. psihopedagogie specială, prof. educator, logoped, , kinetoterapeut, și, nu în ultimul rând, părinții, cu obiective stabilite și pliate pe particularitățile copilului. Așadar, progresele înregistrate în recuperarea acestor copii, este bucuria întregii echipe.
Emel Cadâr acum 1943 zile
Multumim! Foarte interesant! Chiar daca in unele cazuri nu avem situatii de acest gen este bine sa invatam, sa fim informati pentru a ne usura munca si pentru a avea progrese.
Tamara-Veronica Japalela acum 1943 zile
Foarte bun materialul! Învățăm permanent.
Veronica Lavinia Mitrică acum 1943 zile
Ministerul Educaţiei