Cerințele educative speciale- dizabilitatea intelectuală

dezvoltare profesională

Gabriela BălăuScoala Gimnaziala Nr. 3, Pipera-Voluntari (Ilfov)28 iul. 2022

Educaţia specială se referă la adoptarea, completarea şi flexibilitatea educaţiei pentru anumiți copii în vederea egalizării şanselor de participare la educaţie în medii de învăţare obişnuite.
După Gherguț(2005) condiţiile de care are nevoie copilul cu CES sunt: flexibilitate didactică, adaptarea curriculumului la posibilităţile individuale, individualizarea educaţiei, protecţie socială, programe individualizate de intervenţie, integrare şcolară şi socială.

Ca manager de caz, am descoperit în cadrul proiectelor de integrare desfășurate în anumite grădinițe și școli din București că, deși erau deschise la a sprijini integrarea elevului cu CES la clasă, o mare parte dintre cadrele didactice colaboratoare nu cunoșteau specificul dizabilității și nici strategiile de abordare potrivite. Mi-am propus să prezint câteva dintre tipurile de dizabilități care pot fi întâlnite la clasă, dar și tehnici specifice în vederea facilitării procesului de incluziune.

Termenul de “dizabilitate intelectuală” înlocuieşte termenul de “retard mintal” într-o lege federal din SUA(Legea Publică 111-256, Legea Rosa) şi diagnosticul “tulburări de dezvoltare intelectuală” din ICD-11 şi se foloseşte uzual şi în mediile medicale, educaţionale şi de suport. Cele mai recente definiţii incluse în DSM-5 spun că dizabilitatea intelectuală (tulburarea intelectuală de dezvoltare) se caracterizează prin deficite semnificative atât în funcţionarea cognitivă, cât şi la nivelul comportamentului adaptativ şi debutează înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. (Swedo, și alții, 2016)

Nivelurile de severitate se stabilesc pe baza funcţiei adaptative, pe abilitatea funcţională, nu pe baza scorului IQ dat fiind faptul că ea determină nivelul de susţinere necesar. Există o prevalență a dizabilității intelectuale de aproximativ 1% în populația generală, iar ratele variază cu vârsta. Incidența dizabilității intelectuale severe este de aproximativ 6 la 1.000 de personae, în general, la persoanele de sex masculin există o probabilitate mai mare de a fi diagnosticate cu dizabilitate intelectuală ușoară 1,6: 1 și severă 1,2: 1 decât cele de sex feminin.

Elementele esenţiale de diagnostic ale dizabilităţii intelectuale sunt deficitele abilităţilor mintale generale- criteriul A şi afectarea funcţionării adaptative zilnice, comparativ cu indivizii de aceeaşi vârstă, sex, nivel sociocultural (Criteriul B). Debutul are loc în perioada de dezvoltare- criteriul C, iar diagnosticul dizabilităţii intelectuale se bazează atât pe evaluarea clinică, dar şi pe testare standardizată a funcţiilor intelectuală şi adaptativă (Swedo, și alții, 2016).

A. Deficite ale funcţiilor intelectuale: raţionament, rezolvarea problemelor, cunoştinţe şi memorie, planificare, gândire abstractă, judecata, învăţarea în mediul şcolar şi învăţarea din experienţă, confirmate atât prin intermediul evaluării clinice, cât şi prin testarea standardizată şi individualizată a inteligenţei.

B. Deficite sociale: se referă la eşecul în atingerea standardelor de dezvoltare şi socio-culturale privind deprinderile de comunicare interpersonală, prietenie, judecată socială, empatie, responsabilitate socială.

C. Deficite practice: îngrijire personală, organizarea activităţilor şcolare şi de muncă, managementul banilor, responsabilităţile locului de muncă.

După DSM-5, declanșarea dizabilității intelectuale are loc în perioada de dezvoltare; în cursul primilor doi ani de viață, la copiii cu dizabilitate mai severă pot apărea întârzieri motorii și de limbaj, iar formele mai ușoare pot să nu fie depistate până la apariția dificultăților în domeniul învățării, deci la vârsta școlară. Vârsta și caracteristicile la debut sunt în relație cu etiologia și severitatea disfuncției cerebrale (Swedo, și alții, 2016).

Asocierea dizabilității intelectuale cu un sindrom genetic determină caracteristici fizice specifice, de exemplu sindromul Down. Anumite sindroame prezintă un fenotip comportamental, care se referă la comportamente specifice unor tulburări genetice sindromul Lesch- Nyhan. La formele dobândite, debutul poate fi spontan(după o meningită, encefalită, traume craniene apărute în perioada de dezvoltare). Specificăm aici că, în cazul leziunilor craniene traumatice, diagnosticul de dizabilitate intelectuală și cel de tulburare neurocognitivă pot să coexiste (Roşan, 2015, p. 102).

La sindromul Rett- sindrom genetic există perioade de agravare urmate de perioade stabile sau în alte situații apar deteriorări progresive ale funcțiilor intelectuale, chiar dacă dizabilitatea intelectuală nu este în general progresivă. Evoluția poate fi influențată de o serie de probleme medicale sau generice sau probleme asociate(dizabilitate vizuală, auditivă, epilepsie).

Diagnosticul diferențial:

-Tulburările neurocognitive ușoare și severe: dizabilitatea intelectuală este considerată o tulburare neurodevelopmentală, distinctă de tulburările neurocognitive(caracterizate prin pierderea funcționării cognitive). Tulburările neurocognitive severe pot să apară concomitent cu dizabilitatea intelectuală şi în astfel de cazuri se stabilesc ambele diagnostice: dizabilitate intelectuală și tulburare neurocognitivă.

-Tulburările de comunicare și tulburarea de învățare specifică: acestea sunt specifice domeniului comunicării și învățării, nu include dizabilitatea intelectuală și deficitele comportamentului adaptativ; ele pot apărea concomitent cu dizabilitate intelectuală. (Swedo, și alții, 2016)

-Tulburările din spectrul autist: deseori la persoanele cu tulburări din spectrul autist este prezentă și dizabilitatea intelectuală. Evaluarea abilităților intelectuale este dificilă din cauza deficitelor comportamentale și de comunicare socială inerente acestor tulburări, reevaluarea funcţiei intelectuale în cursul perioadei de dezvoltare este esențială deoarece scorurile IQ pot fi instabile în special în copilăria timpurie (Swedo, și alții, 2016).

Nu este suficientă o singură procedură drept criteriu pentru determinarea nevoii de asistență educațională specială sau suport psihopedagogic pentru un copil sau pentru determinarea plasamentului educațional al acestuia-procesul de evaluare trebuie să conțină o serie de metode de constatare și observații; evaluarea corectă și completă a unui copil suspectat de dizabilități este o sarcină extrem de dificilă pentru comisia de evaluare. (Roşan, 2015)

Bibliografie

Gherguţ, A. (2005). Sinteze de psihopedagogie specială. Bucureşti: Polirom;

Roşan, A. (2015). Psihopedagogie specială: modele de evaluare şi intervenţie. Iaşi: Polirom;

Swedo, S. E., Baird, G., Cook, H. E., Happe, G. J., Kaufmann, E. W., King, H. ,., et al. (2016). Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a 5-a. București: Medicală Callisto.

ces

7 comentarii28 de accesări