Dezvoltarea-gândirii-de-la-preșcolaritate-la-tinerețe-în-contextul-activității-școlare.

cercetare educaţională

Marian AvramLiceul Teoretic Traian, Constanta18 aug. 2022

Dezvoltarea gândirii de la preșcolaritate la tinerețe în contextul activității școlare.

Perioada preșcolară (3-6/7 ani) reprezintă vârsta în care copilul descoperă și învață că există o lume interesantă și dorește să se implice și să comunice cu ea.
În cele ce urmează am prezentat dezvoltarea gândirii de la preșcolaritate la tinerețe în contextul activității școlare ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora.
Această perioadă este marcată de stadiul preoperațional. Copilul are abilitatea de a gândii în simboluri, de asemenea este posibilă schematizarea obiectelor în desen, se remarcă gândirea intuitivă și comunicarea verbală. Prezintă dificultăți în a sesiza punctul de vedere al celuilalt-egocentrismul , mai ales la copiii de 3-4 ani. Aceștia raportează totul la propria persoană astfel că luna merge odată cu el, fulgii de nea vin exact pe palma lor, ceea ce îi înconjoară are legătură cu ei şi este pentru ei, deci un egocentrism caracteristic stadiului .
Când vorbim de dezvoltarea gândirii, aceasta evoluează foarte repede mai ales în cadrul activităților școlare, la grădiniță. Odată cu intarea în colectivitate au loc o serie de evenimente importante pentru noul preșcolar care duc de fapt la dezvoltarea personalității sale din toate punctele de vedere inclusiv al gândirii.
Această perioadă considerată vârsta de aur a copilăriei se remarcă prin însușirea tot mai bună a limbajului, desfășurarea de jocuri tot mai complexe, copiii manifestă o mare curiozitate, se integrează ușor în activitățile desfășurate în grădiniță. Toate acestea conduc la dezvoltarea gândirii preșcolarului.
Este important să reținem că în perioada preșcolarității formarea gândirii este sub conducerea directă a doamnei educatoarei și a părinților de asemenea .
Principala caracteristică a gândirii preşcolarului este intuitivitatea. Esenţa acestei gândiri intuitive este: ,,copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput” (P. Osterrieth, 1976, p. 106) . Preșcolarul nu poate gândi acum decât cu un mare sprijin perceptiv. De o mare importanță sunt și reprezentările. De asemenea gândirea preșcolarului se sprijină mult pe imagini şi constă din acţiuni imaginate, iar această gândire este numită de J. Piaget ,,gândire imagistică”. La această vârstă educatorul se folosește foarte mult de imagistică și în același timp și de gândirea induitivă a copilului.
Deosebit de active se manifestă după 4 ani capacitatea de memorare . Copilul la grădiniță învață cu ajutorul educatorului sau a părintelui poezii sau cântecele și le memorează. Totuși copilul preșcolar uită repede fiindcă fixarea este fluctuantă și adeseori superficială.
Însă cea mai utilizată metodă folosită de cadrul didactic în cadrul activitățile școlare care determină dezvolarea gândirii la preșcolar o reprezintă jocul. La 3 ani jocul este legat de obiecte apar însă și terenuri noi preșcolarul detașează păpușa în jocul ,,de-a familia” sau ,,de-a școala”. La 4 ani jocul nu mai este izolat intervine comunicarea cu alți copii, iar spre sfârșitul preșcolarității jocul capăta noi valente didactice. Preșcolarul care vine la grădiniță și învață foarte multe lucruri se dezvoltă normal și progresează pe toate planurile.
Animismul este, de asemenea, propriu gândirii preşcolarului, mai ales celui de 3 – 4 ani. Pentru acesta, norii se mişcă pentru că ei „ştiu”, când este soare şi când este frig. Sau pentru o fetiţă de trei ani şi jumătate, aflată într-o staţie de metrou, stâlpii au „pălărie” pentru că le e frig .
Magismul se exprimă în tendinţa copilului de a stabili legături între fenomene care nu există în realitate, dar prin care el crede că va obţine ceea ce doreşte. Un copil de 4 ani şi jumătate face următoarea legătură (exemplu dat de J. Piaget): „dacă dau din picioare supa e bună” . Se întâmplă, la grădinită, în timpul activităților școlare ca unii copii să se lovească de anumite obiecte (precum: scaun, masuță), dacă educatorul ceartă sau bate obiectul de care s-au lovit, copiilor instant le trec durerea.
De asemenea De ce-urile? Ilustrează existența unei gândiri precauzale. În dorinţa copiilor de a-şi însuşi noi cunoştinţe, de a afla răspunsuri la întrebările pe care şi le pun, în contexul activităților școlare copii găsesc răspunsuri la multe întrebări ce conduc la dezvoltarea cognitivă a gândirii.
Şcolaritatea mică sau cea de-a treia copilărie (6/7-10/11 ani). În jurul vârste de 6-7 ani se petrece un lucru deosebit copilul începe școala. Dezvoltare fizică și psihică va fi influiențata de acum încolo de acest lucru. Acest nou context influiențează puternic dezvoltarea gândirii. Toate felurile de informații care vin din partea şcolii au şanse de a dezvolta cât mai mult capacităţile psihice ale copilului dacă acestea se completează şi cu ajutorul educaţional al familiei. Mai ales în primii ani de şcoală.
Gândirea prezintă în acest stadiu o schimbare fundamentală și anume: se trece de la gândirea preoperatorie a preșcolarului la gândirea operatorie. Adică acțiunile mentale se desprind de conținuturile informaționale particulare, se generalizează, se transferă cu ușurință la noi conținuturi și se automatizează transferându-se în operații. Astfel, școlarul mic, își formează și utilizează cu succes operații generale ale gândirii (analiză, comparație, clasificare, etc.) dar și cele specifieve implicate în însușirea cunoștințelor școlare, așa cum sunt operațiile aritmetice .
O altă caracteristică a gândirii școlarului mic este faptul că ea rămâne legată de concret și vorbim astfel de o gândire a operațiilor concrete .
Totodată gândirea școlarului mic își subordonează percepția, nu mai este condusă de aceasta și dobândește caracter rațional: copilul nu se mai mulțumește să facă doar afirmații ci caută argumente pentru a le susține, este sensibil la erori și contradicții, vrea să controleze felul în care a rezolvat problemele, etc . Cu timpul în școala se însușesc și noțiunile științifice ce duc la dezvoltarea gândirii.
Operațiile gândirii se evidențiază print-un caracter concret (încă), din ce in ce mai diminuat spre finalitatea stadiului . La 7-8 ani este capabil numai de conservarea cantității (adică înțelege că îngustând o cantitate de plastelină, cantitatea ei nu se modifică), la 9-10 ani apare și conservarea greutății iar la 11-12 ani apare capacitatea de conservare a volumului .
Dat fiind faptul că şcolarul mic are o gândire care se plasează la nivelul operaţiilor concrete conţinutul ştiinţific al conceptelor matematice nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune utilizarea unor metode şi procedee bazate pe intuiţie. Învăţătorul trebuie să asigure un echilibru între metodele de tip intuitiv-observativ, cele acţionale problematizatoare, pentru a nu ajunge la abuz de intuiţie, dar nici la învăţământ formal, fără suport modelator şi în care multe noţiuni matematice rămân fără o suficientă acoperire intuitivă .
De asemenea în cadrul activităților școlare rezolvarea de probleme reprezintă o activitate ce dezvoltă gândirea, imaginaţia, creativitatea, capacitatea de generalizare .
De exemplu introducerea problemelor simple la clasa I. În momentul în care elevii cunosc numerele naturale dintr-un anumit concentru şi operaţiile de adunare/ scădere cu acestea, introducerea problemelor oferă elevilor posibilitatea aplicării necesare şi plauzibile a tehnicilor de calcul, capacitatea de a recunoaşte şi discrimina situaţiile care implică o operaţie sau alta, precum şi exersarea unei activităţi specific umane: gândirea .
Dezvoltarea gândirii la pre-adolescent (10-14 ani), adolescent (14-18/20 ani) și post-adolescent (20-24 ani). Intrarea în preadolescenţă reprezintă o transformare semnificativă a gândirii constând, în esenţă, în trecerea la stadiul operaţiilor formale. Această trecere are loc între 11-12 ani şi 14-15 ani, după J. Piaget (1976, p. 110).
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii în cadrul activităților școlare gândirea preadolescentului începe să se desfăşoare cu succes şi dacă informaţiile sunt prezentate în formă verbală. În acest caz gândirea operează asupra propoziţiilor şi de aceea se mai numeşte propoziţională. Elevul de la gimnaziu va reuşi să înveţe singur după manuale fără să aibă mereu nevoie de o bază intuitivă; dar această performanţă apare după 11-12 ani.Tot în cursul acestui stadiu se ajunge la reversibilitate deplină în gândire şi astfel preadolescentul este capabil să facă un şir de raţionamente pentru a face o demonstraţie la geometrie şi dacă este necesar poate face drumul înapoi pentru a identifica un rezultat parţial, a controla, etc. .
La diferite discipline şcolare se însuşesc algoritmi de identificare, rezolvare sau de control şi de aceea în ansamblu, gândirea se poate desfăşura corect şi relativ repede. Preadolescentul face faţă din ce în ce mai bine situaţiilor problematice la fiecare disciplină şcolară. Însă la un număr mare de preadolescenţi situaţiile problematice de la matematică rămân încă dificile. Eventualele insuccese nu sunt datorate atât gândirii ca atare, cât lacunelor în cunoştinţe şi insuficienţei experienţei în rezolvare. Se formează sisteme de noţiuni la fiecare disciplină dar acestea sunt încă restrânse, adică se referă, aşa cum am mai arătat, la cunoştinţele de bază din fiecare domeniu .
Odată cu adolescența elevii au capacitatea de a rezolva probleme abstracte, de a face raţionamente ipotetico-deductiv, acestea se realizează cu uşurinţă şi domină în activitatea gândirii. Adolescenţii pot construi şiruri lungi de raţionamente pentru a confirma o idee, a fundamenta, o teoremă. De asemenea conştientizează propriile procese cognitive. Pot prelua un număr mare de informații. La 17-18 ani se atinge vârful dezvoltării inteligenţei din acest stadiu. Noţiunile cu care operează gândirea adolescentului pot avea un grad foarte ridicat de abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase pentru fiecare disciplină şcolară .
Tinereţea (24/25-35 ani) reprezintă stadiul manifestării depline a capacităţilor fizice şi psihice umane. Referindu-ne la gândire, precizăm că în acest stadiu se conservă în mare măsură, caracteristicile atinse în adolescenţă. Gândirea tânărului este largă, profundă, sistematică riguroasă. Noutatea care apare acum este marea adaptabilitate mintală la sarcinile profesionale specifice .
Toţi tinerii integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi mai uşor de la aspectele generale, abstracte, teoretice învăţate la cele aplicative, concrete, lucrative. Gândirea tinerilor este deosebită de cea a adolescenţilor pentru că este mai selectivă, mai matură, mai conştientă. Tânărul decide, ce, cum şi cât să facă ceva. Dar nivelul capacităţii de gândire şi a nivelului de inteligenţă depind foarte mult de nivelul de şcolaritate a tânărului.
Dacă ar fi să concluzionăm dezvoltarea gândirii de la preșcolaritate la tinerețe în contextul activității școlare din cele prezentate putem rezuma astfel: la vârsta preșcolară în jurul vârstei de 4 ani principale caracteristici ale dezvoltarii intelectuale ale copilului (stadialitatea lui J Piaget) sunt: gândire intuitive, magism, animism, egocentrism, gândire preconceptuală. Odată cu vârsta de 6-7 ani principale caracteristici ale dezvoltarii intelectuale ale copilului (stadialitatea lui J Piaget) sunt: operaţiile gândirii au caracter concret, conservarea cantităţii, poate sa grupeze elemente sau obiecte iar la vârsta de 10 ani: realizeaza clasificarii, conservare a greutății, înţelege reversibilitatea. Odată cu dezvoltarea gândirii la pre-adolescență, adolescență și post-adolescență vorbim de stadiul operațiilor formale. În ansamblul său gândirea adolescenţilor este logică şi profundă, organizată şi sistematică, riguroasă şi reflexivă, deschisă la nou, iar la tânăr noutatea care apare acum este marea adaptabilitate mintală. O copilărie trăită fericit, o adolescență plină de realizări și o tinerețe cu împliniri notabile este fundamentul dezvoltării umane care au la bază o gândire sănătoasă ce a rezultat în mare parte din participarea de-a lungul vieții la demersurile didactice realizate în cadrul activităților școlare.

Bibliografie:
 Bucur, Cristian (2016), Psihologia dezvoltării- suport de curs, București.
 Cretu, Tinca (2011), Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti.
 Cretu, Tinca (2005), Învățământul primar –Psihologia copilului, Proiect pentru învățământul rural.
 Piaget J., Inhelder, B. (1976), Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, București.
 Roșu, Mihail, (2006), Didactica matematicii în învățământul primar-Proiect pentru învăţământul rural.
 Șchiopu, Ursula; Verza, Emil (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, ediția a III-a revizuită, Editura Didactică și Pedagogică, București.
 https://kupdf.net/download/05psihologia-varstelor-cretu_59e1d4ca08bbc55a48e65665_pdf
 https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-ovidius-constanta/psihologia- varstelor/ursula-schiopu-emil-verza-psihologia-varstelor-ciclurile-vietii/8445862