Sfantul Apostol Iacob ,ruda Domnului !

sistem de învăţământ

Adrian Petru CodilăȘcoala Gimnazială, Băuțar (Caraș-Severin)23 oct. 2024

6 lucruri mai puțin știute despre Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului

Suntem deja în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie. După ce am început luna prăznuind Cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului și pe Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, ne-am încărcat „bateriile duhovnicești” fie participând la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, fie urmărind slujbele de la Iași. Zilele curg, iar calendarul nostru ortodox ne pune zilnic înainte modele de Sfinți, Cuvioși și Mucenici, pe care ar fi bine să-i urmăm, căci fiecare dintre ei este o călăuză sigură pe drumul nostru către Împărăția lui Dumnezeu.

„Strâmtă este poarta Raiului, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află”, ne spune Biserica, însă partea bună este că sfinții, oameni ca și noi, trăitori în această lume, au reușit să cucerească Împărăția Cerurilor și de acolo ne „ajută” să ne transformăm viața și să le urmăm exemplul. Unul dintre acești sfinți, cinstit de Biserica noastră în data de 23 octombrie a fiecărui an, este Sfântul Apostol Iacob, primul episcop al Ierusalimului, consemnat în calendar cu un apelativ interesant: „ruda Domnului”.

Ne întrebăm, așadar, ce legătură de rudenie a existat între acest om, pe nume Iacob, care a devenit ierarh în vechea capitală a Țării Sfinte și de ce multă lume nu îl cunoaște? De ce nu este mai popular în rândul sfinților și ce ne spune istoria bisericii despre dânsul?

În calendarul nostru ortodox, regăsim trei sfinți cu aceeași titulatură, de „rude ale Domnului Hristos”: Sfântul Iacob, primul Episcop al Ierusalimului, Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, al doilea Episcop al Ierusalimului și Sfântul Apostol Iuda Tadeul, unul dintre cei doisprezece Apostoli și Ucenici ai Mântuitorului. Este important de subliniat că, dincolo de speculațiile pseudo-evanghelice care fac referire la „frații și surorile” lui Hristos, stârnind controverse de-a lungul timpului, rudele după trup ale Domnului au existat cu adevărat. Totuși, esențial de reținut este că acestea provin din cele două familii: cea a Maicii Domnului și cea a dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, toți având un rol semnificativ în vestirea Evangheliei.
Sfântul Iacob, ruda Domnului, numit de multe ori și „fratele Domnului,” era fiul Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, și provenea dintr-o familie numeroasă. Din tinerețe, Sfântul Iacob a ales o viață aspră și austeră. În acest sens, Fericitul Ieronim, unul dintre cei mai învățați dintre Sfinții Părinți ai Bisericii apusene, ne-a lăsat ca moștenire o descriere interesantă a Sfântului Iacob, în lucrarea sa intitulată „De viris illustribus”. Astfel, citim că Sfântul Iacob a fost „sfânt încă din pântecul mamei sale. Nu a gustat vin sau altă băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne, nu și-a tăiat barba și nici nu a făcut baie vreodată. El este singurul care a putut intra în Sfânta Sfintelor, deoarece nu folosea decât haine din păr și mergea singur la templu să se roage singur pentru popor, încât i se făcuse pielea de pe genunchi tare ca genunchiul cămilei”.
După Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos i S-a arătat întâi lui Iacob, încredințându-i misiunea de a păstori prima comunitate creștină din Ierusalim, devenind astfel primul episcop al cetății. Viața sa sfântă a câștigat initial chiar și respectul evreilor, care îl numeau „Obli” – adică stâlp și întărire a poporului. Ca episcop, Sfântul Iacob a adus la credință mulți evrei și elini, scriind o epistolă sobornicească către cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Totodată, Sfântul Iacob ne-a lăsat și Liturghia care îi poartă numele, una dintre cele mai vechi rânduieli liturgice ale creștinismului. De-a lungul timpului, această rânduială a constituit baza pentru Liturghiile adaptate de Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, dar a fost păstrată și ca slujbă distinctă până astăzi. Liturghia Sfântului Iacob se săvârșește și în zilele noastre în Biserica Ortodoxă, chiar pe 23 octombrie, în ziua sa de prăznuire.
Sfântul Iacob a fost martirizat în anul 62 d.Hr. Conform relatărilor, el a fost supus unei judecăți injuste condusă de marele preot Anania, care a profitat de lipsa de autoritate imperială după moartea procuratorului Porcius Festus. Sfântul Iacob a fost acuzat de încălcarea legii și, fiind judecat ad-hoc, a fost condamnat la moarte. A fost aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi apoi ucis cu pietre. Un aspect remarcabil al martiriului său este faptul că, în de a-și da sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Iacob s-a rugat pentru cei care l-au ucis, asemănându-se astfel cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir al Bisericii noastre.
După ce a fost martirizat, trupul său a fost îngropat de către câțiva creștini mai curajoși, chiar pe locul în care a suferit pentru credința întru Hristos. De-a lungul timpului, cinstitele sale moaște au fost mutate în diverse locuri. În prezent, capul Sfântului Iacob se află la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos. Alte părți ale moaștelor sale sunt păstrate la Mănăstirea Dionisiu, tot din Muntele Athos, precum și la Mănăstirea Kykkos din Cipru.
Din punct de vedere etimologic, numele Iacob derivă din latinescul „Iacobus”, o formă a grecescului „Iakobos”, având la bază numele ebraic יעקב (Ia’acov). Numele este legat de patriarhul Iacob și derivă din cuvântul ebraic „akev”, care înseamnă „călcâi”. În Vechiul Testament, Iacob, care a fost mai târziu numit Israel, este fiul lui Isaac și al Rebecai, și tatăl celor 12 „fondatori” ai triburilor lui Israel. El s-a născut ținându-se de călcâiul fratelui său geamăn, Esau, ceea ce conferă numelui semnificația de „deținător al călcâiului” sau „înlocuitor”. Alte teorii sugerează că numele ar putea proveni dintr-un nume ipotetic precum „Ya’aqov’el”, care înseamnă „Dumnezeu poate proteja”.

4 comentarii24 de accesări